Noul coronavirus poate afecta și sistemul nervos
În timp ce majoritatea studiilor s-au centrat pe afectarea sistemului respirator din infecția COVID-19, noi cercetări sugerează că virusul poate acționa și la nivelul sistemului nervos, determinând în unele cazuri leziuni pe termen lung și chiar deces.
Studiul a fost publicat în MedRxiv, fiind condus de Dr. Hu Bo, directorul Departamentului de Neurologie de la Spitalul Union din China. El a inclus 214 de pacienți spitalizați cu sindrom acut respirator sever în urma infecției cu SARS-CoV-2, pe perioada 16 ianuarie 2020-19 februarie 2020. Acesta este primul raport despre manifestările neurologice ale pacienților spitalizați în urma infecției COVID-19.
Cercetătorii au împărțit simptomele neurologice în 3 categorii:
Din cei 214 de pacienți, 88 (41,1%) erau cazuri severe și 126 (58,9%) erau cazuri non-severe. Rezultatele au arătat că pacienții severi erau mai în vârstă, aveau mai multe comorbidități (în special hipertensiune arterială) și manifestau o simptomatologie mai puțin specifică pentru infecția COVID-19 (febră si tuse). Din totalul de pacienți, 78 (36,4%) aveau simptome neurologice. S-a observat că manifestările neurologice apăreau mai frecvent la pacienții severi (45, 5% față de 30,2%), iar acestea constau în:
Simptomatologia sistemului nervos central ar putea fi explicată de ajungerea virusului SARS-CoV-2 la nivelul sistemului nervos central (SNC), la fel ca și în cazul SARS și MERS. Ca și alte virusuri respiratorii, noul coronavirus ar putea pătrunde la nivel SNC pe cale hematogenă sau pe căi nervoase retrograde.
În concluzie, SARS-CoV-2 afectează sistemul respirator, dar ar putea afecta și sistemul nervos și mușchii scheletici. Manifestările neurologice apar mai frecvent la cei cu forme severe de infecție, acestea fiind reprezentate de boală cerebrovasculara acută, alterarea stării de conștientă și leziuni musculare scheletale. Bolnavii cu manifestări ale sistemului nervos au un prognostic mai nefavorabil, deoarece starea lor clinică se poate agrava imediat, chiar până la deces. Prin urmare, pe lângă atenția oferită manifestărilor respiratorii, medicii ar trebui să fie atenți la și la simptomatologia determinată de sistemul nervos.
Studiile anterioare au arătat că și SARS (Severe Acute Respiratory Syndrome) și MERS (Middle East Respiratory Syndrome) determină simptome neurologice iar în multe dintre cazuri, acestea erau cea mai importantă manifestare a bolii.

- ale sistemului nervos central (cefalee, amețeală, alterarea stării de conștientă, ataxie, epilepsie, boală cerebrovasculară acută),
- ale sistemului nervos periferic (hipogenezie – dezvoltare deficitară, hiposmie – diminuarea mirosului, hipoplazie – dezvoltare incompletă a unui organ sau țesut, nevralgie) și
- ale sistemului musculo-scheletal.
Din cei 214 de pacienți, 88 (41,1%) erau cazuri severe și 126 (58,9%) erau cazuri non-severe. Rezultatele au arătat că pacienții severi erau mai în vârstă, aveau mai multe comorbidități (în special hipertensiune arterială) și manifestau o simptomatologie mai puțin specifică pentru infecția COVID-19 (febră si tuse). Din totalul de pacienți, 78 (36,4%) aveau simptome neurologice. S-a observat că manifestările neurologice apăreau mai frecvent la pacienții severi (45, 5% față de 30,2%), iar acestea constau în:
- boală cerebrovasculară acută (5,7% față de 0,8%),
- stare de conștientă alterată (14,8% față de 2,4%) și
- leziuni la nivel musculo-scheletal (19,3% față de 4,8%).
Simptomatologia sistemului nervos central ar putea fi explicată de ajungerea virusului SARS-CoV-2 la nivelul sistemului nervos central (SNC), la fel ca și în cazul SARS și MERS. Ca și alte virusuri respiratorii, noul coronavirus ar putea pătrunde la nivel SNC pe cale hematogenă sau pe căi nervoase retrograde.
În concluzie, SARS-CoV-2 afectează sistemul respirator, dar ar putea afecta și sistemul nervos și mușchii scheletici. Manifestările neurologice apar mai frecvent la cei cu forme severe de infecție, acestea fiind reprezentate de boală cerebrovasculara acută, alterarea stării de conștientă și leziuni musculare scheletale. Bolnavii cu manifestări ale sistemului nervos au un prognostic mai nefavorabil, deoarece starea lor clinică se poate agrava imediat, chiar până la deces. Prin urmare, pe lângă atenția oferită manifestărilor respiratorii, medicii ar trebui să fie atenți la și la simptomatologia determinată de sistemul nervos.
Studiile anterioare au arătat că și SARS (Severe Acute Respiratory Syndrome) și MERS (Middle East Respiratory Syndrome) determină simptome neurologice iar în multe dintre cazuri, acestea erau cea mai importantă manifestare a bolii.
Data actualizare: 18-03-2020 | creare: 18-03-2020 | Vizite: 783
Bibliografie
1. Coronavirus Can Also Attack The Nervous System, Causing Neurological Conditions And Even Viral Encephalitis: https://www.thailandmedical.news/news/breaking-news-coronavirus-can-also-attack-the-nervous-system,-causing-neurological-conditions-and-even-viral-encephalitis2. Neurological Manifestations of Hospitalized Patients with COVID-19 in Wuhan, China: a retrospective case series study: https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2020.02.22.20026500v1.full.pdf
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Studiu: 15% dintre adulții din SUA infectați cu SARS-CoV-2 se confruntă cu simptome persistente ale COVID-19
- Fumătorii au un risc mai mare de infecție cu COVID-19
- Remdesivir este eficient impotriva unei enzime importante a noului coronavirus
- Potrivit unui studiu, riscul de transmitere maternă a COVID-19 este scăzut
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Infectat cu Covid19 vaccinat fiind
- Perioada „critica” covid ??
- Imunitate coronavirus - am scleroza multipla de 34 ani
- Intrebare Covid - ma tratez singur, acasa
- Covid-19 după TBC
- Test anti sars-cov 2 IGG
- Modularea imunitatii in infectia covid 19
- Ajutor urgent! covid19 poate ataca inima, creierul la copii de 19-20 de ani?
- Alergie la paracetamol si aspirina