Mituri și adevăruri despre acidul hialuronic
Autor: Advertorial oferit de Notino

Este un elixir al tinereții? Hidratează tenul cu adevărat? Cum se folosește corect pentru rezultate maxime? Răspundem la cele mai comune nelămuriri.
Ce este, de fapt, acidul hialuronic?
Acidul hialuronic (AH) este o moleculă naturală care se găsește în piele, ochi și articulații. Este un umectant puternic, ceea ce înseamnă că atrage și reține apa în țesuturi, menținându-le hidratate și elastice. Odată cu înaintarea în vârstî, producția de acid hialuronic din organism scade, ceea ce duce la pierderea fermității și elasticității pielii.
Știai acest lucru? Un gram de acid hialuronic poate reține până la șase litri de apă, așadar este de ajutor pentru persoanele care au tenul uscat sau foarte uscat.
În continuare, vom analiza cele mai comune mituri despre acidul hialuronic și aflăm care sunt adevărurile susținute de știință.
Mit 1: Acidul hialuronic este un tip de acid care poate irita pielea

Adevăr: Deși numele său conține cuvântul „acid”, acidul hialuronic nu este un exfoliant chimic, precum acidul glicolic sau salicilic. Acidul hialuronic este un hidratant, nu un agent de exfoliere, ceea ce înseamnă că nu îndepărtează celulele moarte și nu irită pielea. Dimpotrivă, ajută la calmarea pielii sensibile, fiind ideal chiar și pentru persoanele cu ten uscat sau predispus la iritații.
Mit 2: Acidul hialuronic poate deshidrata pielea
Adevăr: Acidul hialuronic atrage apa din mediul înconjurător în piele. Dacă aerul este foarte uscat și nu aplici un strat de cremă hidratantă peste serul cu acid hialuronic, acesta poate extrage apa chiar din pielea ta, în loc să o hidrateze. Așadar, acest mit este adevărat și este recomandat să respecți cu strictețe pașii de aplicare a acidului hialuronic.Aplică-l pe pielea umedă, după ce ai folosit un toner sau un spray hidratant. Sigilează hidratarea aplicând o cremă oclusivă peste ser. Astfel, pielea ta va rămâne hidratată și protejată.
Mit 3: Doar persoanele cu ten matur au nevoie de acid hialuronic
Adevăr: Acidul hialuronic nu este destinat doar pielii mature, ci tuturor tipurilor de ten, indiferent de vârstă. Pentru tenul tânăr, ajută la menținerea unui nivel optim de hidratare, prevenind îmbătrânirea prematură. Pentru tenul matur, acidul hialuronic reduce aspectul ridurilor fine și redă fermitatea pielii. Fie că ai 20 sau 50 de ani, hidratarea este cheia unui ten sănătos și luminos.Mit 4: Produsele cosmetice cu acid hialuronic sunt la fel de eficiente ca tratamentele injectabile
Adevăr: Produsele topice cu acid hialuronic ajută la hidratarea pielii, dar nu pot înlocui injecțiile cu acid hialuronic. Serurile și cremele cu acid hialuronic acționează la suprafața pielii, oferind hidratare și un efect temporar de umplere. Injecțiile cu acid hialuronic pătrund în straturile mai adânci ale pielii, umplând ridurile și oferind volum în zone precum buzele sau pomeții.
Dacă vrei doar hidratare, produsele cosmetice sunt suficiente. Dacă vrei efecte de lungă durată asupra ridurilor, tratamentele injectabile sunt o opțiune mai eficientă.
Mit 5: Toate produsele cu acid hialuronic sunt la fel
Adevăr: Nu toate produsele cu acid hialuronic sunt egale! Moleculele de AH au dimensiuni diferite, iar acest lucru influențează eficiența lor.Molecule mari – rămân la suprafața pielii și oferă hidratare instantanee.
Molecule medii – pătrund mai adânc în epidermă, îmbunătățind elasticitatea pielii.
Molecule mici (fragmentate) – pătrund în straturile profunde ale pielii și stimulează producția de colagen.
Alege produse care conțin mai multe tipuri de acid hialuronic pentru o hidratare completă și eficientă.
Cum să alegi un produs bun cu acid hialuronic?
Ca să te asiguri că obții rezultatele dorite – adică o hidratare în profunzime la nivelul tenului – alege serumuri sau loțiuni cu acid hialuronic urmând aceste 3 recomndări:
- Caută produse cu acid hialuronic cu greutăți moleculare diferite pentru un efect complet.
- Alege produse cu alte ingrediente benefice, precum vitamina C, niacinamidă sau ceramide.
- Evită produsele cu alcool sau parfum, care pot irita pielea.
În concluzie, acidul hialuronic este unul dintre cele mai eficiente ingrediente pentru hidratare, fiind potrivit pentru toate tipurile de ten. Însă, pentru a te bucura de toate beneficiile sale, trebuie să îl folosești corect și să alegi produsele potrivite.
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni