Metformin, asociat cu reducerea mortalității la pacienții cu diabet și insuficiență cardiacă

©

Autor:

Metformin, asociat cu reducerea mortalității la pacienții cu diabet și insuficiență cardiacă
Un nou studiu publicat recent în revista Cardiovascular Innovations and Applications arată că administrarea de metformin la pacienții ce suferă de diabet de tip 2 și insuficiență cardiacă simultan și ce se află în secțiile de terapie intensivă are potențialul de a reduce rata mortalității marcat. Conform oamenilor de știință, această atitudine terapeutică a fost considerată drept fiind controversă, astfel că echipa a condus un studiu comparativ prin care să evalueze posibilele modificări induse de acest medicament asupra ratelor de mortalitate.

Eșantionul de studiu a fost compus din 2153 de pacienți din secțiile ATI, dintre care 180 au primit metformin în timp ce 1973 nu au primit medicamentul, aceștia suferind concomitent de diabet non-insulodependent și de insuficiență cardiacă. Rezultatele studiului au demonstrat că rata mortalității la pacienții din primul grup a fost cu 25% mai mică decât la cel compus din pacienți ce nu au primit metformin, mai exact rata mortalității la grupul de studiu fiind de 5.5%, în timp ce rata aferentă grupului de control a fost de 30.5%.

Cu toate acestea, în urma ajustării rezultatelor în funcție de parametri standard de analiză, cercetătorii au observat că, în realitate, rata mortalității la acești pacienți a fost redusă cu 71% la 90 de zile de la începerea tratamentului, ceea ce sugerează faptul că medicamentul poate fi utilizat cu succes ca opțiune terapeutică la pacienții din secțiile de terapie intensivă care suferă de diabet de tip 2 și insuficiență cardiacă.

Autorii menționează și o meta-analiză anterioară prin intermediul căreia s-a observat faptul că, la pacienții ce suferă de cele două afecțiuni concomitent și le-a fost administrat metformin pe parcursul internării, rata de deces a acestora la 5 ani de la tratament a înregistrat o reducere de 22%, iar riscul de necesitare a unei internări ulterioare cu 13%.

Aceștia evidențiază și anumite limitări ale lucrării, în primul rând menționând caracterul observațional al studiului. De asemenea, faptul că pacienții incluși în studiu au suferit de diabet de tip 2 și insuficiență cardiacă de tip cronic implică o imposibilitate de a sugera un potențial beneficiu al medicamentului asupra persoanelor care prezintă, în această combinație de afecțiuni, insuficiență cardiacă acută sau diabet insulodependent. Mai mult, pacienții au fost sfătuiți să își administreze substanța pe cale orală, astfel că frecvența și corectitudinea urmării acestui tratament au fost dificil de urmărit și verificat.

Data actualizare: 28-06-2023 | creare: 28-06-2023 | Vizite: 388
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • MIT: Consumul ridicat de dulciuri poate provoca diabet
  • Smart Contact Lens – lentilele care monitorizează glicemia
  • Plasturele „inteligent” pentru monitorizarea glicemiei
  •