Medstar 2000

nsuficienţa cardiacă este o afecţiune care s-a democratizat recent: îi afectează, în egală măsură, şi pe tineri, şi pe adulţi. Specialiştii spun, însă, că în ultimii ani sunt diagnosticaţi tot mai mulţi pacienţi cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Insuficienţa cardiacă este o boală cronică şi, dacă nu este diagnosticată şi tratată la timp, poate fi fatală, avertizează medicii.

Dr. Florian Stoian, medic primar interne şi specialist în cardiologie, vorbeşte despre cauzele şi simptomele insuficienţei cardiace, dar şi despre cele mai frecvente afecţiuni ale inimii. Dr. Stoian explică faptul că tehnica medicală în investigarea problemelor cardiace este foarte bine dezvoltată.

„Coronarografia este standardul de aur în investigarea arterelor coronare“, spune medicul, menţionând că aceasta este o procedură minim invazivă care astăzi le poate prelungi viaţa unor pacienţi care nu aveau şanse prea mari în trecut.

 

Care sunt principalele simptome pe care le acuză un bolnav de inimă?

În linii mari, acuzele pacienţilor cardiaci sunt durerea în piept, oboseala la efort şi palpitaţiile. Durerea în piept sau angina este consecinţa existenţei unor vase de sânge care nu hrănesc bine muşchiul cardiac, pentru că au îngustări, uneori severe, prin plăci de colesterol. Oboseala bolnavului de inimă este dată, în general, de existenţa unor baraje în calea trecerii sângelui din camerele inimii în vasele de sânge – de exemplu, stenoza aortică – sau de treceri de cantităţi de sânge dintr-o cavitate în alta, pentru că structurile care le despart, numite valve cardiace, se îmbolnăvesc şi nu se mai închid cum trebuie – de exemplu, insuficienţa mitrală. Oboseala mai are o cauză importantă, atunci când muşchiul inimii este el însuşi afectat, deşi este bine hrănit, cum se întâmplă în cardiomiopatii.

Dar palipatiţiile, pe care le au foarte mulţi oameni?

Palpitaţiile sunt expresia unor modificări în circuitele electrice ale inimii, manifestate fie prin puls accelerat – regulat sau neregulat –, fie prin pauze, fie prin puls scăzut, cu ameţeli şi, uneori, senzaţie de leşin. Cea mai frecventă afecţiune asociată şi cu unele dintre simptomele deja enumerate este hipertensiunea arterială. Practic, când inima nu mai poate face faţă atâtor afecţiuni, vorbim despre insuficienţă cardiacă.

Ce este insuficienţa cardiacă?

Insuficienţa cardiacă înseamnă imposibilitatea inimii de a asigura suficient sânge pentru organe şi ţesuturi. De aici rezultă că organele primesc mai puţin sânge pentru că inima, cu funcţie de pompă, nu mai trimite suficient sânge, iar sângele se acumulează în organe, pentru că inima nu-l mai poate primi.

Ce poate provoca această afecţiune?

O inimă devine „insuficientă“ atunci când arterele care o hrănesc sunt ocupate în proporţii variabile de colesterol, care, odată depus, îngustează vasele şi inima nu se mai poate hrăni cu sânge în cantitatea necesară. Asta înseamnă boala cardiacă ischemică. Putem vorbi despre angină stabilă, angină instabilă, sindroame coronariene, acestea din urmă având două subgrupe, în funcţie de modificările electrocardiogramei. Unele sunt cu supradenivelare de segment ST, altele – fără supradenivelare de segment ST. Am ţinut neapărat să spun aceste lucruri, pentru că pacienţii citesc astăzi documente medicale la externarea lor sau a celor din familie şi încearcă să înţeleagă termeni medicali care uneori nu sunt explicaţi îndeajuns.

Cum se comportă arterele inimii odată cu înaintarea în vârstă?

Arterele inimii se numesc artere coronare şi sunt în număr de două: dreaptă şi stângă. Fiecare arteră are, la rândul ei, ramuri mai mari şi mai mici. Circulaţia celor două artere se întrepătrunde şi putem compara această circulaţie cu coroana copacilor: arterele sunt ramurile copacului, de grosimi diferite. Putem să ne închipuim arterele ca fiind nişte tuburi prin care sângele circulă şi acestea, odată cu înaintarea în vârstă, suferă un proces de ateroscleroză, adică de depunere de colesterol pe pereţii vaselor. Atunci când se ajunge la o îngustare critică a acestor artere, apare durerea toracică denumită angină pectorală.

Cum se manifestă durerea în piept? Şi cum ştim când o durere în piept vine de la inimă?

Durerea este localizată în mijlocul toracelui, mai rar în zona muşchiului pectoral. Are o durată de la câteva minute la ore şi, de obicei, iradiază. Poate iradia pe mâna stângă, până în ultimele două degete, sau la nivelul cefei, al ambilor umeri, sau la încheieturile mâinii, sau în epigastru, sau chiar la nivelul mandibulei. Caracterul durerii este de strângere, constrictiv, iar intensitatea durerii poate varia. De obicei, apare la efort şi cedează la repaus sau la administrarea de nitroglicerină sub limbă. Toate acestea sunt valabile pentru angina stabilă. Angina instabilă este caracterizată prin episoade de dureri la eforturi din ce în ce mai mici, chiar spontane. Episoadele dureroase durează mai mult, nu cedează la repaus, nitroglicerina are răspuns slab sau absent, iar durerea a debutat de mai puţin de o lună. Dacă în angina stabilă îngustarea arterei coronare este fixă, în angina instabilă placa de aterom se fisurează, putându-se forma cheaguri ce obstrucţionează vasele.

Ce alte cauze determină o durere toracică?

Sunt multe boli care pot da durere toracică: pneumonia, pleurezia, pericardita, boala de reflux gastro-esofagian, hernia hiatală, disecţia de aortă, ulcerul, pancreatita, nevralgia intercostală, dureri iradiate de la nivelul coloanei cervicale, inflamaţii ale articulaţiilor condrosternale, osteoporoza, celulita, anxietatea, atacul de panică. Iată ce capacitate de sinteză, de a discerne rapid şi de a face un diagnostic diferenţial este necesară în a distinge o durere cardiacă adevărată faţă de suferinţele altor organe.

Se complică lucrurile atunci când bolnavii de inimă mai au şi alte afecţiuni?

Evident. Lucrurile devin şi mai dificile în prezenţa diabetului zaharat: durerea nu apare, din cauza afectării nervilor de către boala metabolică. De asemenea, o proporţie semnificativă de pacienţi au boli asociate, fie cardiace – cel mai frecvent hipertensiune arterială, tulburări de ritm –, fie grade diferite de insuficienţă renală, boli respiratorii, diabet, obezitate, dislipidemie. Aceasta din urmă e o afecţiune caracterizată prin alterarea metabolismului grăsimilor, evidenţiată prin modificarea valorilor colesterolului.

Ce investigaţii trebuie să efectueze un pacient suferind de ateroscleroză coronariană?

O electrocardiogramă. Această investigaţie medicală poate fi normală la pacientul cu angina stabilă, dar are modificări în angina instabilă şi infarct. Vorbim şi de radiografia pulmonară, care arată dimensiunile cordului, ale vaselor. Un bilanţ biologic este eminamente necesar pentru a avea o imagine asupra constantelor organismului, de la hemogramă, până la valoarea colesterolului total, a fracţiunii LDL, a trigliceridelor, a transaminazelor şi la funcţia renală şi cea tiroidiană. Ecografia cardiacă este o altă investigaţie foarte importantă pentru a obţine date complete despre dimensiunile inimii, mişcarea muşchiului cardiac, starea valvelor cardiace, despre forţa de contracţie a inimii, existenţa sau nu a lichidului pericardic. Testul de efort e util atunci când este necesar a aduce dovezi în privinţa etiologiei durerii toracice ca fiind de natură cardiacă. Examinarea AngioCT coronarian a ajuns astăzi, prin performanţa aparaturii şi calitatea oamenilor ce-l interpretează, o investigaţie foarte valoroasă şi un instrument util în evaluarea pacientului cardiac. Coronarografia este standardul de aur în investigarea arterelor coronare.

Odată identificată artera sau arterele afectate, leziunile se pot trata prin implantare de stenturi. Apariţia centrelor de coronarografie a dus la salvarea a poate zeci de mii de oameni în ţară, a condus la creşterea supravieţuirii în boala cardiacă ischemică, redând familiilor şi societăţii oameni care în trecutul nu foarte îndepărtat n-aveau şanse de supravieţuire.

În ce constă tratamentul bolii cardiace ischemice?

Combaterea durerii toracice, în angina stabilă, se face cu nitroglicerină şi nitrat cu acţiune mai lungă. De asemenea, se recomandă tratament în cazul hipertensiunii arteriale, a dislipidemiei, al afecţiunilor pulmonare, renale şi metabolice asociate şi identificarea cazurilor ce trebuie îndrumate la coronarografie prin criterii clinice şi test de efort. În schimb, angina instabilă şi infarctul au protocoale speciale, incluzând recoltarea seriată de markeri de necroză, internare, coronarografie imediată sau amânată, în funcţie de criterii definite, stentare sau trimitere spre chirurgie cardiacă atunci când leziunile coronariene nu se pot stenta.

Care este cea mai grea afecţiune a inimii?

Infarctul miocardic acut este cea mai mare dramă a inimii, alături de disecţia de aortă, având cel mai mare risc vital în această patologie. Durerea din infarct este descrisă ca fiind foarte intensă, uneori chiar şocogenă, adică este capabilă să provoace un şoc. O astfel de manifestare apare adesea în repaus şi este însoţită de transpiraţii reci, de lipsa de aer, de slăbiciune, ameţeală, paloare, palpitaţii, greaţă, vărsături şi epigastralgie în infarctul inferior.

Ce se întâmplă în timpul unui infarct?

În infarct, o arteră a inimii este blocată cu un cheag şi, astfel, muşchiul cardiac nu se mai hrăneşte cu sânge. Oprirea circulaţiei în zona deservită de arteră nu se produce imediat, este direct proporţională cu importanţa arterei. Astfel, cu cât o arteră este mai mare şi hrăneşte mai mult miocard, cu atât infarctul e mai întins şi riscul vital este mai mare.

În ce fel influenţează alimentaţia bolile de inimă?

Măsurile nefarmacologice sunt extrem de necesare: reducerea consumului de sare, evitarea produselor conservate, a cărnii roşii, a alimentelor cu conţinut ridicat de grăsimi, abandonarea fumatului, scăderea greutăţii corporale. Mersul pe jos în ritm alert timp de 30 de minute – dacă e posibil, zilnic, dacă nu, măcar de trei ori pe săptămână –, evitarea situaţiilor stresante şi o viaţă echilibrată, plus tratament adecvat, duc la creşterea speranţei de viaţă.

Pacientul cu boli de inimă e mai vulnerabil atunci când temperatura de afară este ridicată?

Da, iar dacă mai adăugăm şi stresul din viaţa de zi cu zi, avem imaginea spitalelor, cabinetelor şi camerelor de gardă suprasolicitate. Expunerea prelungită la soare produce dilatarea vaselor de sânge şi scăderea valorilor tensiunii arteriale, în aşa fel încât pacienţii hipertensivi trebuie să evite mersul pe jos în perioadele cu risc ale zilei, iar dacă totuşi este necesar, să-şi protejeze capul, să poarte haine deschise la culoare, să se deplaseze în zone aerisite, cum sunt parcurile, şi, foarte important, să se hidrateze corespunzător. Alţi pacienţi acuză creşterea frecvenţei durerilor de piept de tip anginos sau creşteri tensionale manifestate prin cefalee fronto-occipitală, ameţeli, zgomote în urechi, tulburări de vedere. În general, pacienţii ştiu ce trebuie să facă în aceste situaţii: să-şi administreze nitroglicerină sub limbă şi/sau Captopril, repaus fizic într-o zonă cu umbră şi prezentarea la o unitate medicală dacă durerea nu cedează. Mulţi dintre pacienţii cu afecţiuni cardiace au în schema de tratament medicamente diuretice, care elimină apa din organism. Expunerea la temperaturi crescute contribuie şi ea la procesul de deshidratare, care în stadii incipiente se manifestă prin sete, dureri de cap şi ameţeli, iar în stadii severe se ajunge până la pierderea cunoştinţei. În acest context, pacienţii cu tratament diuretic trebuie să-şi măsoare tensiunea în mod repetat, să sesizeze tendinţa la scăderea valorilor tensiunii şi să discute cu medicul ajustarea dozelor de medicamente.