Markerii epigenetici prezic complicațiile diabetului zaharat de tip 2

Studiul a fost precedat de alte două cercetări din anii 2018 și 2021, în care de aceștia au împărțit diabetul de tip 1 și cel de tip 2 în cinci subgrupe, ulterior evidențiind diferențele genetice dintre cele patru subgrupe ale diabetului de tip 2, corespunzătoare unor anumite faze ale bolii. În studiul curent, care vine în completarea celor anterioare, aceștia au determinat diferențe de tip epigenetic între subgrupele diabetului non-insulodependent, prin intermediul acestora fiind posibilă realizarea unei clasificări ce ar permite apariția unor tratamente individualizate pentru pacienții cu astfel de tulburări metabolice.
Eșantionul de studiu a inclus 533 de persoane diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2, cercetătorii analizând gradul de metilare al ADN-ului acestora. Astfel, oamenii de știință au descoperit că, din cele 800000 de locuri în care acesta poate fi metilat, ADN-ul corespunzător celor patru subgrupe a fost afectat în 4465 de locuri. Ulterior, descoperirile au fost folosit pentru dezvoltarea unor scoruri de risc epigenetic în vederea prezicerii complicațiilor diabetului, astfel încât creșterea numărului de asocieri dintre markerii epigenetici și subgrupuri prezicea un risc mai crescut de apariție a unor complicații specifice acestei afecțiuni.
Ling afirmă că infarctul și accidentul vascular cerebral sunt printre cele mai comune complicații ale diabetului care provoacă moarte pacienților, în timp ce afecțiunile renale sunt responsabile de apariția necesității de dializă și provoacă multă suferință. Din acest motiv, posibilitatea de prezicere a complicațiilor care pot surveni la un pacient afectat de diabet de tip 2 poate face posibilă inițierea unor acțiuni preventive și curative precoce. Autorii menționează și faptul că doresc să crească eșantionul studiului și complexitatea sa, astfel încât rezultatele să fie cât mai corecte și să aibă o aplicabilitate cât mai bună din punct de vedere clinic.
sursa: Science Daily
foto: Charlotte Ling (Photo: Kennet Ruona)
Data actualizare: 03-06-2022 | creare: 03-06-2022 | Vizite: 368
Bibliografie
Epigenetic markers predict complications in patients with type 2 diabetes, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/05/220525102934.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Hemoglobina glicolizată măsurată la începutul sarcinii, un potențial biomarker al diabetului post-partum
- Cercetătorii caută un biomarker eficient pentru prevenirea evenimentelor cardiovasculare la diabetici
- Bypass-ul gastric mai eficient în controlul obezității și diabetului decât modificările stilului de viață
- Somnul insuficient sau în exces, asociat cu un risc mai mare de diabet la bărbați
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Pot păți vreo complicație de la diabet?
- Diabetic
- Diabet tip 2-insulina
- Parestezie hemicorp stang si tulburare de pronuntie a cuvintelor
- Diabet zaharat 2 si problema talpa