Terapia iertării
Autor: Maria Verdi
În urmă cu vreo douăzeci de ani, un psiholog hawaian surprindea lumea ştiinţifică cu ceea ce am putea numi, pe bună dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawai se confrunta în acel moment cu probleme deosebit de grave în secţia bolnavilor psihici care comiseseră crime abominabile.
Violenţa acestora era atât de mare încât, deşi purtau cătuşe la mâini şi la picioare, personalul medical se simţea serios ameninţat de aceştia, iar cei mai mulţi psihologi obişnuiau să-şi dea demisia după aproximativ o lună de muncă în clinică cu acest gen de pacienţi.
În ciuda avertismentelor colegilor bine intenţionaţi, care încercau să-l convingă să nu lucreze într-un astfel de loc, fiindcă asta echivala cu o sinucidere în plan profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totuşi postul. Şi atunci au început să apară miracolele. După numai câteva luni, s-a dovedit că în cazul mai multor pacienţi nu mai era nevoie de cătuşe.
Dozele medicaţiei au scăzut simţitor la majoritatea pacienţilor, iar în cazul unora chiar s-au sistat. După circa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie închis din lipsa de… pacienţi violenţi.
Partea cea mai interesantă este că în aceşti patru ani dr. Len nu a vorbit cu niciunul dintre temuţii săi pacienţi. Mai mult, nici măcar nu i-a văzut! Cerinţele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor spitalizaţi.
“Tot ce a trebuit să fac a fost să lucrez asupra propriei mele persoane, a declarat ulterior dr. Len. Dacă vrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poţi face vindecându-te pe tine.”
În prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceasta metodă pe mii de persoane, lucrând inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizaţii internaţionale prestigioase, precum UNESCO şi Naţiunile Unite. Dr. Len deţine un doctorat in psihologie obţinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul său succes ca psiholog clinician, practicilor de vindecare tradiţionale învăţate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.
Vechii kahuna considerau că noi creăm lumea prin gândurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se petrece în viaţa noastră reprezintă o consecinţă a gândurilor noastre.
În cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se petrece în interiorul nostru. Daca ne confruntăm cu o problemă, trebuie să căutam cauza în noi înşine, nu în factorii exteriori.
• Dacă o persoană ne agresează, este util să ne amintim că ceilalţi sunt o oglindă pentru noi şi că agresivitatea respectivei persoane nu este decât proiecţia în exterior a propriei noastre agresivităţi refulate.
• Dacă şeful ne spune că nu suntem suficient de buni pentru postul pe care îl ocupăm, atunci vorbele lui nu sunt decât o reflectare a ceea ce noi înşine gândim în sinea noastră despre noi.
• Dacă ne îmbolnăvim, este bine de ştiut că, pentru kahuna, trupul este o casă pentru gânduri: cauza îmbolnăvirii rezidă în negativitatea unui gând, într-o eroare de judecată.
,,Nu-i nimic în neregulă cu erorile de judecată, declară cu umor dr. Len. Te pot omorî, asta-i tot!,,
Mintea este asemeni unei grădini, iar gândurile asemeni unor seminţe. Trebuie să avem grijă ce gânduri plantăm în mintea noastră, căci, inevitabil, vom culege ceea ce am semănat.
Vestea bună este că orice stres, dezechilibru sau boală pot fi corectate, lucrând asupra ta. Nu este nevoie să cauţi răspunsuri sau ajutor în afara ta. Şi nimeni nu îţi poate oferi informaţii mai relevante decât cele pe care le poţi obţine singur, căutând în tine însuţi, susţine Morrnah Simeona.
Vindecarea ori schimbarea începe cu asumarea responsabilităţii
Ce înseamnă să ne asumăm 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se petrece în viaţa noastră?
Înseamnă să accepţi faptul că tu însuţi, şi nimeni altcineva, eşti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le trăieşti, afirma dr. Len, conştient că declaraţia sa poate fi şocantă sau chiar revoltătoare pentru majoritatea oamenilor.
O idee foarte greu de digerat, într-o societate în care ne-am obişnuit să ne găsim scuze la tot pasul, sa dăm vina pe alţii pentru ce nu merge în viaţa noastră, să cultivăm asiduu o mentalitate de victimă. Mai mult, această idee este greu de acceptat şi de către persoanele considerate supraresponsabile. Căci una este să îţi asumi responsabilitatea propriilor acţiuni şi alta este să îţi asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legătura pe care o ai este că locuiţi împreună în acelaşi oraş.
Problema adulţilor este că şi-au pierdut inocenţa
Accesul la miracol şi implicit la supraconştient nu este posibil decât atunci când reîncepem să privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocenţei, nu despre cultivarea infantilităţii. Problema adulţilor este că şi-au pierdut inocenţa, dar şi-au accentuat infantilitatea, prin evitarea sistematică a asumării responsabilităţii. Kahuna afirmă că, reinstaurând inocenţa – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedaţi de câştigul personal – viaţa noastră se poate schimba radical.
,,Nu-ţi fă probleme. Întreaga lume este creaţia ta şi acest lucru trebuie luat ad litteram,, afirmă dr. Len. Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui, doar pentru faptul că aceştia apăruseră în viaţa sa.
Problemele lor erau creaţia sa şi, de aceea, tot ce a trebuit să facă pentru a-i vindeca a fost să lucreze asupra lui însuşi, să şteargă el însuşi gândurile care le-au generat. Exagerare dusă la extrem, am putea spune, chiar dacă descoperirile recente din fizica cuantică par a conduce la aceleaşi concluzii. Asta înseamnă ca dacă copii noştri au o problemă de sănătate, ceva din noi a produs acea problema; daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoară, noi am făcut ca acel lucru să se petreacă; dacă soţul ori soţia ne înşeală, noi am atras asta.
A nu judeca este singura atitudine corectă vizavi de o altă persoană
În limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprimă în felul următor: dacă eu gândesc într-un anumit fel despre o persoană, acea persoană devine un prizonier al gândurilor mele. Asta înseamnă că ea tinde să se conformeze percepţiei mele şi, mai devreme sau mai târziu, se va comporta în aşa fel încât să-mi confirme percepţia despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinţă a ceea ce gândesc despre ea şi trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corectă vizavi de o altă persoană.
Dacă este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezintă erorile noastre de gândire. Aşa stând lucrurile, atunci poate că nu ar trebui să ne mire foarte mult ca dr. Len şi-a vindecat pacienţii, lucrând doar asupra lui însuşi.
Ce a făcut exact doctorul Len pentru a-şi vindeca pacienţii? ,,Am repetat încontinuu: Îmi pare rău. Te rog, iartă-mă,, a declarat senin dr. Len. Asta-i tot.
De-a dreptul şocant!
Cum te poţi ajuta în viaţa de zi cu zi?
Acest proces poate fi folosit în cele mai diverse situaţii: când suntem bolnavi, când cineva apropiat este bolnav, când ne confruntăm cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.
Dacă problema ţine de sănătate, atunci putem spune trupului:
Îmi pare rău pentru că ţi-am făcut rău prin gândurile mele negative. Te rog, iartă-mă! Şi repetăm acest lucru cu sinceritate, până problema dispare.
Daca copilul are probleme la şcoală, putem repeta mental:
Îmi pare rău pentru că ţi-am creat aceste probleme prin gândurile mele. Te rog, iartă-mă!
Este esenţial ca trăirea să fie autentică, iar cererea de iertare să fie pe deplin sinceră. Consecinţa imediată este un sentiment de iubire, iar dr. Len şi Morrnah Simeona declară că acesta este un semnal că vindecarea a început.Probabil că la o prima citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul că sunt prostii, poveşti de adormit copiii. Dar kahuna afirmă ca supraconştientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorând formulările savante. Interesant este că psihanaliza a ajuns la o concluzie asemănătoare: interpretările pretenţioase, deştepte, intelectualizate nu ajung la pacienţi.
Kahuna afirmă că, reinstaurând inocenţa – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedaţi de câştigul personal – viaţa noastră se poate schimba radical: renunţăm la a ne complica viaţa inutil şi ne redobândim bucuria de a trăi, devenim mai creativi, ne adaptăm mai suplu şi mai eficient schimbărilor; iar calitatea relaţiilor noastre se îmbunătăţeşte semnificativ.
Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi în faza terminală şi a descris experienţele şi concluziile sale în două cărţi devenite bestseller-uri. Una dintre ele se numeşte „The Four Things that Matter Most” (Cele patru lucruri care contează cel mai mult) şi se referă la cele mai frecvente declaraţii pe care bolnavii le fac celor apropiaţi pe patul de moarte. Iar acestea sunt:
IARTĂ-MĂ !
TE IERT !
MULŢUMESC !
TE IUBESC !
Violenţa acestora era atât de mare încât, deşi purtau cătuşe la mâini şi la picioare, personalul medical se simţea serios ameninţat de aceştia, iar cei mai mulţi psihologi obişnuiau să-şi dea demisia după aproximativ o lună de muncă în clinică cu acest gen de pacienţi.
În ciuda avertismentelor colegilor bine intenţionaţi, care încercau să-l convingă să nu lucreze într-un astfel de loc, fiindcă asta echivala cu o sinucidere în plan profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totuşi postul. Şi atunci au început să apară miracolele. După numai câteva luni, s-a dovedit că în cazul mai multor pacienţi nu mai era nevoie de cătuşe.
Dozele medicaţiei au scăzut simţitor la majoritatea pacienţilor, iar în cazul unora chiar s-au sistat. După circa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie închis din lipsa de… pacienţi violenţi.
Partea cea mai interesantă este că în aceşti patru ani dr. Len nu a vorbit cu niciunul dintre temuţii săi pacienţi. Mai mult, nici măcar nu i-a văzut! Cerinţele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor spitalizaţi.
“Tot ce a trebuit să fac a fost să lucrez asupra propriei mele persoane, a declarat ulterior dr. Len. Dacă vrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poţi face vindecându-te pe tine.”
În prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceasta metodă pe mii de persoane, lucrând inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizaţii internaţionale prestigioase, precum UNESCO şi Naţiunile Unite. Dr. Len deţine un doctorat in psihologie obţinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul său succes ca psiholog clinician, practicilor de vindecare tradiţionale învăţate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.
Vechii kahuna considerau că noi creăm lumea prin gândurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se petrece în viaţa noastră reprezintă o consecinţă a gândurilor noastre.
În cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se petrece în interiorul nostru. Daca ne confruntăm cu o problemă, trebuie să căutam cauza în noi înşine, nu în factorii exteriori.
• Dacă o persoană ne agresează, este util să ne amintim că ceilalţi sunt o oglindă pentru noi şi că agresivitatea respectivei persoane nu este decât proiecţia în exterior a propriei noastre agresivităţi refulate.
• Dacă şeful ne spune că nu suntem suficient de buni pentru postul pe care îl ocupăm, atunci vorbele lui nu sunt decât o reflectare a ceea ce noi înşine gândim în sinea noastră despre noi.
• Dacă ne îmbolnăvim, este bine de ştiut că, pentru kahuna, trupul este o casă pentru gânduri: cauza îmbolnăvirii rezidă în negativitatea unui gând, într-o eroare de judecată.
,,Nu-i nimic în neregulă cu erorile de judecată, declară cu umor dr. Len. Te pot omorî, asta-i tot!,,
Mintea este asemeni unei grădini, iar gândurile asemeni unor seminţe. Trebuie să avem grijă ce gânduri plantăm în mintea noastră, căci, inevitabil, vom culege ceea ce am semănat.
Vestea bună este că orice stres, dezechilibru sau boală pot fi corectate, lucrând asupra ta. Nu este nevoie să cauţi răspunsuri sau ajutor în afara ta. Şi nimeni nu îţi poate oferi informaţii mai relevante decât cele pe care le poţi obţine singur, căutând în tine însuţi, susţine Morrnah Simeona.
Vindecarea ori schimbarea începe cu asumarea responsabilităţii
Ce înseamnă să ne asumăm 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se petrece în viaţa noastră?
Înseamnă să accepţi faptul că tu însuţi, şi nimeni altcineva, eşti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le trăieşti, afirma dr. Len, conştient că declaraţia sa poate fi şocantă sau chiar revoltătoare pentru majoritatea oamenilor.
O idee foarte greu de digerat, într-o societate în care ne-am obişnuit să ne găsim scuze la tot pasul, sa dăm vina pe alţii pentru ce nu merge în viaţa noastră, să cultivăm asiduu o mentalitate de victimă. Mai mult, această idee este greu de acceptat şi de către persoanele considerate supraresponsabile. Căci una este să îţi asumi responsabilitatea propriilor acţiuni şi alta este să îţi asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legătura pe care o ai este că locuiţi împreună în acelaşi oraş.
Problema adulţilor este că şi-au pierdut inocenţa
Accesul la miracol şi implicit la supraconştient nu este posibil decât atunci când reîncepem să privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocenţei, nu despre cultivarea infantilităţii. Problema adulţilor este că şi-au pierdut inocenţa, dar şi-au accentuat infantilitatea, prin evitarea sistematică a asumării responsabilităţii. Kahuna afirmă că, reinstaurând inocenţa – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedaţi de câştigul personal – viaţa noastră se poate schimba radical.
,,Nu-ţi fă probleme. Întreaga lume este creaţia ta şi acest lucru trebuie luat ad litteram,, afirmă dr. Len. Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui, doar pentru faptul că aceştia apăruseră în viaţa sa.
Problemele lor erau creaţia sa şi, de aceea, tot ce a trebuit să facă pentru a-i vindeca a fost să lucreze asupra lui însuşi, să şteargă el însuşi gândurile care le-au generat. Exagerare dusă la extrem, am putea spune, chiar dacă descoperirile recente din fizica cuantică par a conduce la aceleaşi concluzii. Asta înseamnă ca dacă copii noştri au o problemă de sănătate, ceva din noi a produs acea problema; daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoară, noi am făcut ca acel lucru să se petreacă; dacă soţul ori soţia ne înşeală, noi am atras asta.
A nu judeca este singura atitudine corectă vizavi de o altă persoană
În limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprimă în felul următor: dacă eu gândesc într-un anumit fel despre o persoană, acea persoană devine un prizonier al gândurilor mele. Asta înseamnă că ea tinde să se conformeze percepţiei mele şi, mai devreme sau mai târziu, se va comporta în aşa fel încât să-mi confirme percepţia despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinţă a ceea ce gândesc despre ea şi trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corectă vizavi de o altă persoană.
Dacă este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezintă erorile noastre de gândire. Aşa stând lucrurile, atunci poate că nu ar trebui să ne mire foarte mult ca dr. Len şi-a vindecat pacienţii, lucrând doar asupra lui însuşi.
Ce a făcut exact doctorul Len pentru a-şi vindeca pacienţii? ,,Am repetat încontinuu: Îmi pare rău. Te rog, iartă-mă,, a declarat senin dr. Len. Asta-i tot.
De-a dreptul şocant!
Cum te poţi ajuta în viaţa de zi cu zi?
Acest proces poate fi folosit în cele mai diverse situaţii: când suntem bolnavi, când cineva apropiat este bolnav, când ne confruntăm cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.
Dacă problema ţine de sănătate, atunci putem spune trupului:
Îmi pare rău pentru că ţi-am făcut rău prin gândurile mele negative. Te rog, iartă-mă! Şi repetăm acest lucru cu sinceritate, până problema dispare.
Daca copilul are probleme la şcoală, putem repeta mental:
Îmi pare rău pentru că ţi-am creat aceste probleme prin gândurile mele. Te rog, iartă-mă!
Este esenţial ca trăirea să fie autentică, iar cererea de iertare să fie pe deplin sinceră. Consecinţa imediată este un sentiment de iubire, iar dr. Len şi Morrnah Simeona declară că acesta este un semnal că vindecarea a început.Probabil că la o prima citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul că sunt prostii, poveşti de adormit copiii. Dar kahuna afirmă ca supraconştientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorând formulările savante. Interesant este că psihanaliza a ajuns la o concluzie asemănătoare: interpretările pretenţioase, deştepte, intelectualizate nu ajung la pacienţi.
Kahuna afirmă că, reinstaurând inocenţa – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedaţi de câştigul personal – viaţa noastră se poate schimba radical: renunţăm la a ne complica viaţa inutil şi ne redobândim bucuria de a trăi, devenim mai creativi, ne adaptăm mai suplu şi mai eficient schimbărilor; iar calitatea relaţiilor noastre se îmbunătăţeşte semnificativ.
Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi în faza terminală şi a descris experienţele şi concluziile sale în două cărţi devenite bestseller-uri. Una dintre ele se numeşte „The Four Things that Matter Most” (Cele patru lucruri care contează cel mai mult) şi se referă la cele mai frecvente declaraţii pe care bolnavii le fac celor apropiaţi pe patul de moarte. Iar acestea sunt:
IARTĂ-MĂ !
TE IERT !
MULŢUMESC !
TE IUBESC !