Lucrul individual intre sedintele de psihoterapie
Autor: Demetra Cucueanu
Tema pentru acasă este definită ca lucrul individual între sesiunile de terapie.
Procesul terapeutic se imparte astfel în trei etape: recomandarea terapeutului de a efectua acÅ£iuni specifice între sesiunile de terapie, acceptarea din partea clientului ÅŸi implicarea in lucrul cu el insusi, experimentând în cât mai multe situaÅ£ii obiÅŸnuite din viaÅ£a sa.
Tema pentru acasă este un instrument esential al procesului de schimbare in psihoterapie, sporeşte eficienţa actului terapeutic, dă continuitate sesiunilor de o oră prin angajamentul clientului de a observa, lucra şi nota.
Prin observaţiile verbale sau notele sale, clientul ofera psihologului informatii referitoare la evolutia procesului terapeutic.
Lucrul independent formează obiceiul de a se observa pe sine si interactiunea sa cu ceilalti, responsabilizeaza, stimulează autocontrolul, creÅŸte încrederea în sine, creÅŸte capacitatea de a soluÅ£iona diverse situaÅ£ii.
Conceperea temei implică din partea psihologului cunoaÅŸterea clientului; „Ce pot face pentru a-l ajuta?” este o întrebare la care terapeutul răspunde atunci când decide ce tehnică să aplice pentru a-ÅŸi ajuta clientul să-ÅŸi atingă scopurile pe care ÅŸi le-a propus în terapie. El foloseste metode creative, pe care le integreaza ÅŸi administreaza personalizat în funcÅ£ie de client.
Feedbackul se obÅ£ine prin monitorizare ÅŸi interpretarea obiectivă a raportului subiectiv al clientului. Respectarea de catre acesta a recomandărilor, gradul de conformitate în efectuarea temei, seriozitatea depind de diferite grade de motivaÅ£ie, angajament ÅŸi implicare a clientului. Psihologul urmareste introducerea într-un stil existent al clientului posibilitatea unui proces de schimbare concret ÅŸi uÅŸor de înÅ£eles.
Terapeutul, prin raportul/notiÅ£ele din tema pentru acasă, primeÅŸte informaÅ£ii despre stările prin care trece clientul, gândurile pe care le are, comportamentul în anumite situaÅ£ii, o etapizare a activităţilor zilnice, stabilirea unor obiective, provocarea unor gânduri negative, colectarea de informaÅ£ii, găsirea unui mod diferit de comunicare cu cei din jur etc.
Rezultatul activităţilor temei poate fi gândit ca un cumul de rezultate la fel de mici.
De Shazer (1988) oferă un cadru pentru atribuirea de sarcini pe baza motivaÅ£iei clientului cu scopul de a câÅŸtiga cooperarea acestuia:
Clienţii sunt clasificaţi ca vizitatori, consumatori, reclamanţi.
Vizitatorii au o minimă responsabilitate pentru problemă ÅŸi, prin urmare, temele atribuite sunt doar să se gândească la ceea ce ar putea fi rezolvat sau modificat.
Consumatorii au un nivel ridicat de motivare pentru a rezolva problema prin consiliere ÅŸi li se cere să aleagă când ar dori să efectueze o temă care va acÅ£iona ca o soluÅ£ie pentru problema prezentată.
ReclamanÅ£i dau vina pe alÅ£ii pentru problemă ÅŸi, în consecinţă, sunt rugaÅ£i să observe numai diferenÅ£ele, atunci când acestea apar.
Temele recomandate de terapeuÅ£i se pot grupa în funcÅ£ie de mai multe criterii.
Scheel, Seaman, Roach, et al. (1999) au formulat o tipologie de teme derivată empiric printr-o analiză de conÅ£inut a recomandărilor care au avut loc în timpul sesiunilor de terapie.
Categoriile precizate au fost:
(a) interacţiunile sociale (de exemplu, practicarea asertivităţii),
(b) de gestionare a stresului (de exemplu, exerciţii de relaxare),
(c) promovarea respectului de sine (de exemplu, afirmaţii pozitive),
(d) validarea de experienţe interne (de exemplu, jurnal),
(e) reîncadrarea ÅŸi reconstrucÅ£ia sensului (de exemplu, aplicarea metafore),
(f) referale (de exemplu, evaluare medicală, terapie de grup),
(g) luare de decizii (de exemplu, colectarea datelor, analiza alternativelor) ÅŸi
(h) cererile de acţiune (de exemplu, acţionează conform deciziei).
In funcÅ£ie de scopurile terapeutice ale clientului, Michael A. Tompkins clasifică temele în cinci tipuri mari:
1. teme pentru creşterea conştientizării,
2. teme de programare a activităţilor,
3. teme pentru îmbunătăţirea controlului emoÅ£iilor ÅŸi a
4. eficienţei relaţiilor interpersonale şi
5. teme de testare a credintelor.
Hay ÅŸi Kinnier (1998) clasifică activităţile independente între sesiuni ca active (de exemplu, iniÅ£ierea unei interacÅ£iuni sociale), pasive (de exemplu, ascultarea unei înregistrări audio), sau ambele (Wells, 1994).
O altă clasificare făcută de Hay ÅŸi Kinnier Å£ine cont de tipurile de teme care au apărut în cărÅ£i ÅŸi articole despre diferite abordări ÅŸi tehnici de psihoterapie, le încadrează în mai multe categorii specifice: paradoxale, experimental comportamentale, asumarea riscului, interpersonale, gândire, scriere, citire, ascultare, vizionarea casetei video, focusare pe soluÅ£ie ÅŸi misiuni "Nu fac nimic".
AcurateÅ£ea înÅ£elegerii de către client a temei recomandate de terapeut este fundamentală ÅŸi esenÅ£ială pentru acceptare, conformare ÅŸi finalizare. În cazul în care înÅ£elege greÅŸit cererea temei, clientul nu se poate conforma. CerinÅ£ele temei pot fi implicite sau explicite. Recomandarea în scris a temelor este, probabil, metoda cea mai explicită, lăsând cel mai puÅ£in posibilitatea apariÅ£iei de distorsiuni. Verificarea înÅ£elegerii cerinÅ£elor determină aceleaÅŸi aÅŸteptări faţă de experimentarea temei ÅŸi un mijloc de a evalua dacă recomandarea a fost efectuată astfel cum s-a prevăzut.
Acceptabilitatea temei este o componentă atitudinală a experienÅ£ei clientului faţă de tema de casă.Astfel, pentru a obÅ£ine acceptabilitate ÅŸi pentru a maximiza probabilitatea de punere în aplicare de către client, terapeutul trebuie să fie perceput de către client ca social influent ÅŸi trebuie să prezinte temele recomandate într-un mod strategic pentru a se potrivi punctului de vedere al clientului cu privire la el însuÅŸi, la problemă ÅŸi la capacitatea sa de a efectua cerinÅ£ele temei.
Dacă la început clientul face temele doar din obligaÅ£ie, pe parcurs simte încrederea terapeutului în el ÅŸi atunci apare motivaÅ£ia de a fi capabil să le rezolve, ajungând în scurt timp să le facă pentru el însuÅŸi.
ÎnsuÅŸirea tehnicilor deprinse în cabinetul de psihoterapie presupune exerciÅ£iu individual, similar celui de a aplica cunostintele dobandite in clasa de catre elevi.
2.Michael A. Tompkins Using Homework in Psychotherapy: Strategies, Guidelines, and Forms, Guilford Publications, Inc.  SUA, 2004.
3.Hubble, M. A., Duncan, B.L., &Miller, S. D. (Eds.). The heart and soul of change: What works in therapy Washington, DC: American Psychological Association, 1999.
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Daca un psihoteraput este online
- Psihologia ajuta sau este inutila? Poate mintea sa se vindece singura?
- Am nevoie de ajutorul unui psiholog.
- Sunt foarte timid si urasc asta! Cum ma pot schimba?
- Oare sa merg la psiholog?
- Caut recomandari pentru terapeut de cuplu in targu mures
- Cat mai costa o ședință la un psiholog in general?
- Buna dimineata.