La ce să ne aşteptăm de la o infecție cu virusul Zika?

Virusul Zika a fost descoperit în 1947, în țări din Africa și Asia. (1)

Virusul Zika a fost identificat la maimuța Rhesus, în pădurea Zika din Uganda în 1947 și izolat de la țânțarii Aedes africans în 1948. (2)

În prezent, a fost raportată apariția lui în Brazilia. Microcefalia și calcificările intracraniene au fost asociate infecției materne cu acest virus. Deși în cele mai multe cazuri infecția este asimptomatică, complicațiile ar trebui prevenite din timp.

Nu există tratament specific sau vaccin împotriva acestui virus. Deși este asimptomatică, infecția cu acest virus, în cele mai multe cazuri, complicațiile grave ar trebui prevenite în cel mai scurt timp.

Virusul Zika este un arbovirus, cu ARN, din familia Flavivirus și a fost identificat pentru prima dată în Uganda. Pentru prima dată a fost raportat caz în 2015, în Brazilia. Primele date obținute sunt colectate începând cu 1981, în Africa. De atunci, au fost raportate cazuri în Nigeria, iar în acest secol a existat o explozie de cazuri în Polinezia Franceză, Thailanda.

Transmiterea virusului Zika

Virusul Zika este transmis prin mușcătura femelelor de țânțari Aedes. Factorii de mediu favorabili transmiterii acestor vectori contribuie la transmiterea rapidă în țările din America. Încălzirea globală contribuie la răspândirea virusului. Depozitarea apei este mediul ideal pentru dezvoltarea țânțarului Aedes.

Alte căi de transmitere ar fi: contactul sexual, transfuzii de sânge și transmiterea perinatală.

Patogeneză

După pătrunderea în piele, virusul Zika capătă acces la celulele dendritice imature, la fibroblastul dermal și keratinocitele epidermale. Factori de adeziune precum DC-SIGN, AXL, Tyro3 și TIM-1 ajută la pătrunderea în aceste celule a virusului. Cu ajutorul proteinelor-anvelopă, E-proteinele, virionul se atașază de celulele țintă. Ulterior, prin endocitoză, virionul este introdus în celulă. Replicarea apare în prim timp la nivelul citoplasmei, deși ARN-ul virusului Zika a fost izolat din nucleu. Celulele trec prin procesul de apoptoză și autofagie eliberând particule de virus care se răspândesc în sistemul limfatic și în circulația sanguină, conducând la apariția tabloului clinic. Sistemul imun al gazdei produce interferon de tip I și II, la care virusul Zika e susceptibil.

Tablou clinic

Perioada de incubație nu este cunoscută cu exactitate. ARN-ul viral poate fi detectat prin RT-PCR (reverse transcription-polymerase chain reaction) și anticorpii antiviral pot fi detectați fie prin imunoglobulina M prin metoda ELISA, fie prin testul de reducere a plăcii de neutralizare (PRNT).

Anticorpii de tip IgM apar în sânge la finalul primei săptămâni de boală. Reacția încrucișată cu alt tip de Flavivirus este des întâlnită. Acest efect de reacție încrucișată poate fi atenuat prin utilizarea PRNT. Până la acest moment nu s-a dovedit superioritatea unei metode față de alta. Așadar, se recomandă atât utilizarea atât a metodei PCR cât și a metodei imunologice pentru diagnosticul infecției infecției congenitale cu virusul Zika. Serul din sângele din cordonul ombilical sau din a copilului la 2 zile de la naștere este folosit pentru testare RT-PCR. Perioada viremiei este de aproximativ 3-5 zile după instalarea bolii.

Virusul Zika a fost izolat din salivă, dar nu a fost util pentru extinderea perioadei de detecție. Lichidul cerebrospinal, placenta și lichidul amniotic pot fi de asemenea utilizate pentru RT-PCR.

ARN-ul poate fi izolat și din urină până la 3 săptămâni de la debutul simptomelor. RT-PCR este pozitiv doar pentru 3-7 zile. Un rezultat negativ nu exclude boala. Titrul anticorpilor neutralizanți pot fi utilizași pentru dozare la femeile însărcinate, cu sau fără simptome. Alte infecții care provoacă artrite trebuie luate în considerare (febra dengue, parvovirusuri, Rubella, Leptospira, malaria, rickettsi, streptococii de grup A, chikungunya și pojarul).
Diagnosticul poate fi pus prin izolarea virusului de la țânțari și animale.

Turiștii care se întorc din zone afectate de virusul Zika, pozitivi pentru anticorpi de tip IgM dengue, dar negativi pentru anticorpii de tip IgG în perioada de convalescență ar trebui testați și pentru Zika.

Complicații

• Sindromul Guillain-Barre
• Meningoencefalita
• Trombocitopenie autoimună
• La femeile însărcinate: copii cu microcefalie
• Afectare oftalmologică: pierderea reflexului foveal, accentuarea pigmentării maculare, atrofie maculară, cicatrici corioretinale

Tratament

Nu există tratament specific pentru infecțiile cu virus Zika.
Tratamentul suportiv este singura cale terapeutică: repaus, hidratare, nutriție corespunzătoare.
Ținerea sub observație cu supravegherea în privința insuficienței pluriorganice.
Paracetamolul poate fi folosit pentru remiterea febrei.
AINS și Aspirina trebuie folosite cu precauție, iar în febra dengue și sarcină se evită.
Nu există nici un vaccin disponibil până în acest moment.

Prevenția infectării cu Zika

• Populația americană fără expuneri anterioare la virusul Zika cu imunitate scăzută
• Țânțarii Aedes, vectorul principal de transmitere a virusului Zika, prezent în toate regiunile, cu excepția Canadei și Chile.

Recomandări

• Reducerea populației de țânțari
• Distrugerea locurilor posibile de dezvoltare a țânțarilor
• Protecție personală
• Acoperirea corpului cu haine
• Substanțe anti-țânțari
• Nu există contraindicații pentru alăparea la sân, deși virusul a fost izolat din laptele matern

Femeile însărcinate:

Toate femeile însărcinate care au vizitat țări afectate de virusul Zika ar trebui să consulte medicul. Toate femeile simptomatice care prezintă acuze la două săptâmâni de la întoarcerea acasă ar trebui să fie controlate. Virusul rămâne în sânge o săptămână și în materialul seminal, două săptămâni.

Nu există dovezi în afectarea copiilor concepuți după eliminarea virusului din sânge și materialul seminal.

Pentru reducerea transmiterii sexulare a virusului se recomandă:

• Bărbații care au trăit sau au vizitat o țară cu expunere la Zika trebuie să folosească prezervativ în timpul actului sexual cu o femeie însărcinată
• Ambii parteneri trebuie să discute posibilitatea unei transmiteri a infecției
• Virusul poate fi detectat în materialul seminal când viremia nu mai e prezentă în sânge chiar și după două săptămâni
• Turiștii plecați în țări la risc trebuie supravegheați

Cercetare

Se lucrează la dezvoltarea unui medicament antiviral și la dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului Zika. Un vaccin ADN, pe același principiu ca și virusul West Nile, un vaccin viu, atenuat, un vaccin produs prin inginerie genetică din virusul stomatitei veziculare, se află în dezvoltare.

Concluzii

• Deși sunt multe aspecte ce țin de patogeneză, transmitere, complicații și tratament care nu sunt cunoscute, trebuie să ghidăm pacienții spre prevenție.
• O grijă sporită trebuie oferită pacientelor însărcinate. Boala e asimptomatică în cele mai multe cazuri.
• Profilaxia prin utilizarea prezervativelor și riscul transmiterii prin transfuziile de sânge constituie niște elemente de bază în controlul răspândirii infecției cu virusul Zika. (1)