INSP: Peste 650 de cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână

Data publicării: 26-06-2024

Un număr de 657 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână, a informat, miercuri, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit INSP, de la începutul perioadei de raportare, 1 ianuarie 2023, s-au înregistrat 18 decese din cauza rujeolei.

Un număr de 19.449 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în perioada 1 ianuarie 2023 - 23 iunie 2024 în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti.

Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Braşov - 2.096 şi Mureş - 1.235, precum şi în Capitală - 1.696.

În perioada 6 decembrie 2023 - 23 iunie 2024, conform datelor extrase din RENV, au fost utilizate 179.566 de doze de vaccin ROR, din care 29.625 de doze utilizate pentru copii cu vârste între 9 şi 11 luni.
Sursa: Agerpres, 26-06-2024, Vizualizari 64
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.