Inflamația explicații - ce este de fapt o inflamație?

Ce este de fapt o inflamație? Inflamația este o reacție de apărare a organismului împotriva diferiților factori agresivi, o tendință de localizare și îndepărtare a factorilor declanșatori, reprezentați de microorganisme, corpi străini, celule alterate din punct de vedere metabolic, antigeni. [1], [2]

Factori declanșatori ai inflamației

Inflamația poate fi definită drept un ansamblu de reacții celulare, umorale și vasculare apărute la nivelul organismului, în urma acțiunii următorilor factori:

• Factori infecțioși (bacterii, virsuri, paraziți, etc.)
• Factori fizici (temperaturi extreme, radiații solare, radiații ionizante, traumatisme)
• Factori imunologici (reacții de hipersensibilitate apărute din partea organismului, în urma expunerii la anumiți factori declanșatori)
• Corpi străini (pulberi minerale, pulberi de talc, cristale de colesterol, acizi grași, necroză tisulară, resturi vegetale, etc.)
• Factori chimici (acizi, baze, venin de insecte, venin de șarpe, substanțe toxice de origine tisulară, etc.). [1], [3], [4], [5]

Etapele de desfășurare a procesului inflamator

Mecanismul fiziopatogenic implicat în apariția inflamațiilor se desfăşoară în patru etape:

• 1. Apariția reacțiilor vasculo-exudative
• 2. Apariția reacțiilor celulare
• 3. Eliminarea resturilor inflamatorii
• 4. Cicatrizarea zonei afectate anterior de către procesul inflamator.

1. Reacțiile vasculo-exudative

Sunt reprezentate de modificările patologice localizate inițial la nivelul microcirculației. Aceste reacții vasculo-exudative sunt caracterizate prin formarea exudatului inflamator şi congestionarea țesuturilor inflamate şi migrarea leucocitelor cu fagocitoză.

• Congestia țesuturilor inflamate şi formarea exudatului inflamator.

Congestia poate fi tradusă din punct de vedere clinic prin roşeață şi căldură locală şi este datorată dilatării arteriolelor precapilare, deschiderii patului capilar şi creşterii aportului de sânge la nivel local, manifestări vasculare desfăşurate sub acțiunea unor mecanisme nervoase (precum reflexele de axon) sau sub acțiunea unor mediatori vasoactivi plasmatici şi celulari.

Exudatul inflamator apărut la nivel local se datorează mediatorilor vasoactivi de origine plasmatică şi celulară, care determină creşterea permeabilității barierei celulelor endoteliale, cu contracția secundară a aceastor celule şi lărgirea joncțiunilor intercelulare, cu formarea unor breşe. Aceste breşe facilitează extravazarea unor cantități mari de lichid plasmatic şi proteic, cu greutate moleculară mare, alcătuit cu predominanță din albumine, imunoglobuline şi fibrinogen. Pe lângă aceasta, lichidul plasmatic mai poate deține în componență săruri minerale, limfocite, monocite, plasmocite, granulocite, hematii şi macrofage.

Acest lichid plasmatic infiltrează țesuturile conjunctive aflate în zona afectată de către procesul inflamator şi se acumulează la nivelul cavităților naturale ale organismului, determinând formarea edemului inflamator.

Ieşirea lichidului plasmatic în afara spațiului vascular favorizează creşterea vâscozității sângelui, cu apariția stazei locale şi a blocării vaselor mici prin intermediul dopurilor de hematii. Toate acestea duc la creşterea presiunii hidrostatice la nivelul patului capilar.

Astfel, formarea exudatului inflamator în zona inflamatorie se datorează creşterii presiunii hidrostatice şi creşterii permeabilității vasculare.

Exudatul inflamator acționează prin diluția produşilor toxici, favorizează fagocitiza prin aportul local de imunoglobuline şi asigură aportul de substanțe nutritive, care mențin țesuturile afectate în viață.

În apariția reacțiilor inflamatorii acute sunt implicate şi vasele limfatice, prin creşterea drenajului limfei, bogată în eitrocite, leucocite şi proteine.

• Migrarea leucocitelor şi fagocitoza.
  Traversarea de către elementele figurate ale sângelui a pereților vasculari reprezintă o caracteristică a proceselor inflamatorii.

Leucocitele traversează peretele vascular prin intermediul procesului de diapedeză. La aproximativ 24 de ore de la instalarea procesului inflamator, leucocitele se acumulează la nivelul focarului inflamator, sub acțiunea factorilor chemotactici (substanțe chimice cu rol de mediatori ai inflamației). În tot acest timp, polimorfonuclearele continuă să se acumuleze la nivelul țesutului afectat.

Sub acțiunea factorilor chemotactici, leucocitele se acumulează la nivelul peretelui vascular, aderă la suprafața endoteliului vascular sau a membranei bazale a vaselor, traversează peretele vascular şi migrează unidirecțional în zona în care se găseşte cea mai mare concentrație de factori chemotactici.

Fagocitoza reprezintă procesul prin care celulele inflamatorii, apărute în contextul răspunsului inflamator de apărare al organismului, acționează prin recunoaşterea materialelor străine (reprezentate de bacterii, virusuri, paraziți, particule de corp străin, etc.) şi a resturilor celulare, încorporarea lor în citoplasma proprie şi digestia lor.

Încorporarea materialelor străine în citoplasma proprie se realizează rin intermediul componentelor plasmatice, precum imunoglobuline, elemente ale complementului seric, etc.

Digestia materialelor străine de către celulele inflamatorii se realizează sub acțiunea enzimelor lizozomale şi a mediatorilor chimici, reprezentați în mare parte de nucleotide şi peptide. Acestea din urmă acționează prin creşterea permeabilității vasculare.

Pe lângă materialele străine, celulele inflamatorii au capacitatea de a digera şi materiale biologice, precum fibrină, eritrocite, colagen, etc.

Prin intermediul procesului de înglobare şi digestie a materialelor străine şi a resturilor celulare, procesul de fagocitoză este şi un proces de curățire locală.

2. Apariția reacțiilor celulare

Constă în formarea infiltratului inflamator, alcătuit cu predominanță din elemente figurate ale sângelui, precum neutrofile, eozinofile, limfocite, monocite, plasmocite, etc. Şi celule specifice țesutului conjunctiv, precum fibroblaste, histiocite, mastocite, etc.

3. Îndepărtarea resturilor inflamatorii

Constă în îndepărtarea prin fagocitoză, drenaj limfatic sau hematogen, a resturilor tisulare, a țesuturilor necrozate, a corpilor străini, a microorganismelor, a lichidului de edem inflamator şi a celulelor moarte.

În cazul în care se produce acumularea unor cantități excesive de materiale străine la nivelul zonei de inflamație, se realizează eliminarea acestora în afara organismului, prin deschiderea directă a colecției respective la suprafața tegumentelor, la nivelul unui canal natural sau prin formarea locală a fistulelor.

Eliminarea completă a materialelor străine şi biologice duce la vindecarea leziunilor inflamatorii. Lipsa îndepărtării în totalitate a materialelor străine şi biologice de la nivelul focarului de inflamației favorizează persistența procesului inflamator local, cu cronicizarea acestuia.

4. Cicatrizarea procesului inflamator

Constă în înlocuirea țesuturilor alterate cu un țesut tânăr, de tip conjunctiv, denumit țesut de granulație, alcătuit din fibroblaste, capilare şi celule inflamatorii aranjate la nivelul unei matrici extracelulare.

În timp, țesutul de granulație se maturizează, cu transformarea într-un țesut conjunctiv fibros, cicatricial, care se retractă şi se remodelează. Procesul de maturizare al țesutului de granulație constă în scăderea numărului de celule inflamatorii şi de capilare şi creşterea locală a numărului de fibre colagene. Unele capilare se pot maturiza, transformându-se în arteriole şi venule. [1], [2], [3], [4], [5]

Tipuri de inflamații

În funcție de natura răspunsului inflamator, în funcție de simptomele asociate și de evoluție, pot fi descrise două tipuri de inflamații:

• inflamația acută, caracterizată prin acumularea de lichid la nivelul zonei afectate (edem) și apariția unui număr mare de polimorfonucleare (celule cu nuclei de formă diferită; în context inflamator, infiltratul polimorfonuclear este reprezentat de prezența tuturor tipurilor de leucocite-neutrofile, eozinofile, bazofile, limfocite, plasmocite și monocite)
• inflamația cronică, caracterizată prin apariția infiltratului inflamator reprezentat de limfocite, plasmocite și macrofage. [1], [2]

Evoluția procesului inflamator

Procesul inflamator poate prezenta următoarele moduri de evoluție:

• rezoluția procesului inflamator (dispariția reacțiilor și a leziunilor inflamatorii, cu restabilirea structurii și funcției normale)
• supurația procesului inflamator (cu formarea abcesului, secundar necrozei țesuturilor inflamate)
• cicatrizare (înlocuirea țesuturilor inflamate cu țesut conjunctiv fibros)
• persistența inflamației (cronicizarea ifnalației, în contextul incapacității celulelor inflamatorii de a îndepărta agentul patogen). [1], [2]

Manifestări clinice specifice inflamației

Din punct de vedere clinic, inflamația este caracterizează prin cele cinci semne cardinale, specifice:

• înroșirea zonei afectate (roșeață locală-rubor)
• creșterea temperaturii locale (calor)
• apariția durerii locale (dolor)
• tumefierea zonei afectate de către inflamație (tumor)
• alterarea funcționalității zonei afectate de către procesul inflamator (functio laesa).

Bolile inflamatorii mai pot fi însoțite și de alte manifestări clinice, în funcție de etiologie, precum:

• cefalee
• durere musculară și articulară
• durere generalizată
• stare generală alterată
• febră
• frisoane
• oboseală
• grețuri
• vărsături
• inapetență
• anxietate
• depresie
• tulburări de somn
• diaree sau contipație. [1], [2], [3], [4], [5]

Tratamentul inflamației

Combaterea procesului inflamator se poate realiza prin două modalități:

• prin tratament simptomatic reprezentat de administrarea de antiinflamatoare, care duce la cuparea inflamației în regiunea afectată și la dispariția manifestărilor clinice specifice acesteia
• prin tratament etiologic, de corectare al cauzei care a dus la apariția inflamației (în majoritatea cazurilor, de corectare a infecției asociate procesului inflamator local). [1], [2]