Îmbătrânirea: ce alegeri putem face pentru a fi longevivi?
©
Autor: Dr. Gabriela Cirstescu, Medic primar Medicina de Familie și Geriatrie
Îmbătrânirea este un proces natural, fiziologic. Acest lucru ar putea determina pe oricine să creadă că nu trebuie și nici nu poate face nimic, decât să urmeze cursul vieții. Și totuși dintotdeauna oamenii și-au dorit o viață mai lungă.
Speranța de viață a crescut continuu pe fondul descoperirilor din medicină, dar și din alte domenii. În zilele noastre este subliniată necesitatea de creștere a calității vieții și de creștere a speranței de viață fără dizabilități, de obținere a „longevității active”. Numeroase afecțiuni cronice apar mai frecvent odată cu înaintare a în vârstă, așa încât este de dorit o îmbatrânire cu cât mai puține asemenea afecțiuni.
Se cunoaște că există o vârstă cronologică și o vârstă biologică, aceasta din urma fiind influențată de numeroși factori. Ideal este ca vârsta biologică să fie egală sau chiar mai mică decât vârsta cronologică. În zilele noastre se desfășoară tot mai multe studii legate de îmbătrânire și bineînțeles de încetinirea acesteia.
Sunt intens studiate „Zonele albastre”, arii în care s-a constatat că statistic există un număr mai mare de persoane longevive, dar și fără afecțiunile cronice ce apar odată cu înaintarea în vârstă. Aceste zone sunt Icaria (Grecia), Ogliastra, Sardinia (Italia), Okinawa (Japonia), Peninsula Nicoya (Costa Rica), Loma Linda, California (USA). Studiile au arătat că longevitatea oamenilor din aceste zone ar conta doar într-un procent de 20-30%. Restul reprezintă factori ai stilului de viață și poate alți factori nedescoperiți încă.
Sunteți pregătiți să faceți alegerile optime pentru ca înaintarea în vârstă să fie mai curând o lungă și frumoasă călătorie decât „îmbătrânire”?
Când ar trebui sa vă gândiți mai mult la ce alegeri să faceți?
Care ar fi aceste alegeri?
Sunt oameni care încep să se întrebe ce urmează și ce ar trebui să facă pentru viitor după vârsta de 50 ani. Având în vedere că urmează mulți ani înainte este de dorit ca aceștia să fie de ani de viață de calitate, fără dizabilități. Pentru a obține acest deziderat este nevoie că fiecare dintre noi să facem alegerile potrivite și nu să lăsăm totul la întâmplare.
Alegerile simple, la îndemâna oricui ar fi:
Pe lângă acestea, ne putem baza pe medicina contemporană pentru a preveni sau întârzia apariția afecțiunilor cronice, a căror frecvență crește cu înaintare a în vârstă. Este importantă, de asemenea atenta monitorizare a oricărei afecțiuni pentru prevenirea complicațiilor. Vizitele la medic, în absența unor suferințe, sunt necesare pentru evaluarea stării de sănătate, pentru analizarea antecedentelor heredo-colaterale (bolile de care suferă sau au suferit rudele de gradul I) și a factorilor de risc prezenți, astfel încât să poată fi propus un plan de screening pentru afecțiuni cronice și recomandările de optimizare a stilului de viață și eventuale tratamente individualizate.
Cu siguranță poate apărea întrebarea dacă merită efortul și este probabil ca multe persoane să considere că nu trebuie făcut ceva anume, că viața își urmează cursul. Doar că fiecare persoană are un parcurs al vieții în funcție de un întreg complex de factori, în care alegerile făcute în fiecare moment al vieții au importanța lor.
Sunt oameni care își doresc să apeleze la beneficiile și remediile descoperite de-a lungul vremii în medină, fie allopată, fie complementară. Ca medic de familie, dar și ca medic geriatru, recomand utilizarea oricăror remedii și tratamente „antiaging” doar la indicația medicilor.
Preocuparea pentru studierea fenomenelor îmbătrânirii are tradiție în România, iar rezultatele muncii doamnei profesor Ana Aslan sunt încă prezente, menționând în acest sens terapia cu Gerovital H3.
În viitoare articole voi încerca să prezint unele dintre remediile cunoscute pentru obținerea longevității.

- Conținut caloric controlat, ideal mai redus
- Hidratare suficientă
- Evitarea expunerii la UV și alte noxe
- Fără fumat
- Alimente procesate doar ocazional
- Consum de băuturi alcoolice redus
- Multă mișcare
- Conexiuni sociale
Pe lângă acestea, ne putem baza pe medicina contemporană pentru a preveni sau întârzia apariția afecțiunilor cronice, a căror frecvență crește cu înaintare a în vârstă. Este importantă, de asemenea atenta monitorizare a oricărei afecțiuni pentru prevenirea complicațiilor. Vizitele la medic, în absența unor suferințe, sunt necesare pentru evaluarea stării de sănătate, pentru analizarea antecedentelor heredo-colaterale (bolile de care suferă sau au suferit rudele de gradul I) și a factorilor de risc prezenți, astfel încât să poată fi propus un plan de screening pentru afecțiuni cronice și recomandările de optimizare a stilului de viață și eventuale tratamente individualizate.
Cu siguranță poate apărea întrebarea dacă merită efortul și este probabil ca multe persoane să considere că nu trebuie făcut ceva anume, că viața își urmează cursul. Doar că fiecare persoană are un parcurs al vieții în funcție de un întreg complex de factori, în care alegerile făcute în fiecare moment al vieții au importanța lor.
Sunt oameni care își doresc să apeleze la beneficiile și remediile descoperite de-a lungul vremii în medină, fie allopată, fie complementară. Ca medic de familie, dar și ca medic geriatru, recomand utilizarea oricăror remedii și tratamente „antiaging” doar la indicația medicilor.
Preocuparea pentru studierea fenomenelor îmbătrânirii are tradiție în România, iar rezultatele muncii doamnei profesor Ana Aslan sunt încă prezente, menționând în acest sens terapia cu Gerovital H3.
În viitoare articole voi încerca să prezint unele dintre remediile cunoscute pentru obținerea longevității.
Data actualizare: 11-05-2023 | creare: 11-05-2023 | Vizite: 226
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeasi sectiune:
- Tratamentul Ghidat al Plăcii Bacteriene (Guided Biofilm Therapy) Standardul Modern al Îngrijirii Dentare
- Povestea din spatele InteroCloud: Cum 4 antreprenori români transformă sistemul medical cu cel mai intuitiv software pentru clinici
- Cum să ai relații mai sănătoase prin înțelegere și comunicare. Sfaturi pentru situații dificile de la psihologul Letiția Abrudan
- Suntem OVOBANK - Prima si cea mai mare banca de ovocite din Europa
- Tratament ortodontic cu dispozitive Carriere Motion și gutiere aligner, o soluție rapidă pentru un zâmbet frumos și sănătos, mai ales în viața adultă
- De la copilul care se legăna pe genunchii tatălui la adolescentul necunoscut
- Perfuzii de vitamine și nutriție intravenoasă la domiciliu: O soluție vitală pentru pacienții vulnerabili
- Roluri asumate în cuplu: Cum influențează dinamica relației și cum poți transforma provocările în oportunități pentru o viață de cuplu mai armonioasă
- Ce presupune recuperarea după implanturile dentare: Sfaturi de la Dr. Buza pentru o vindecare rapidă
- Implanturi dentare fără tăietură și fără durere, cu revoluționarul sistem X-Guide de la Nobel Biocare
- Ecocardiografia și avantajele inteligenței artificiale în această procedură
- Cabinet Stomatologic Iași – Dentia: Îngrijire dentară de top pentru zâmbetul tău
- Diabetul zaharat: diferențe între tipul 1 și tipul 2
- Terapia ONLINE poate schimba viața ta: găsește ajutor pe www.MindPowerClinic.ro
- Vreau să DORM. Tratamentul INSOMNIEI prin terapie cognitiv-comportamentală
- Importanța Tomografiei Computerizate de Cord (Coronariene)
- Alignerele dentare, soluția modernă pentru un zâmbet perfect
- Beneficiază de tratamente laser revoluționare pentru a te bucura de o dantură sănătoasă și de un zâmbet încrezător
- Walkbot: soluție avansată pentru recuperarea membrelor inferioare
- Avantajele Carriere Motion și a brackeților SLX, ca variantă modernă de tratament al afecțiunilor ortodontice