Stapanirea de sine prin autosugestie constienta
Stapanirea de sine prin autosugestie constienta
Sugestia sau autosugestia este un subiect cu totul nou si in acelasi timp vechi de cand lumea.
Nou, fiindca n-a fost inca bine studiat si deci este putin cunoscut; dar este vechi, fiindca a aparut pe pamant odata cu omul. Intr-adevar, autosugestia este un instrument cu care ne nastem, un instrument, sau mai bine zis o putere nemaipomenita; incalculabila si care produce, dupa imprejurari, cele mai bune sau cele mai rele efecte.
Cunoasterea acestei puteri este folositoare fiecaruia, dar ea este indeosebi necesara medicilor, magistratilor, avocatilor si educatorilor. Cand stim sa o practicam in chip constient, mai intai evitam de-a provoca altora sugestii rele ale caror urmari pot fi dezastruoase si apoi provocam in chip constient altele bune care aduc bolnavilor sanatatea fizica si pe cea morala nevrozatilor, ratacitilor, victimilor inconstiente ale unor sugestii rele mai vechi si in acelasi timp impingem pe calea cea buna suflete care aveau tendinta sa apuce pe cea rea.
Fiinta constienta si Fiinta inconstienta
Ca sa intelegem bine fenomenele de sugestie, sau mai bine zis de autosugestie, trebuie sa stim ca in noi sunt 2 indivizi cu totul deosebiti unul de altul. Amandoi sunt inteligenti, dar unul este constient si celalalt inconstient. Existenta celui de al 2-lea de obicei nu se observa, ceea ce este firesc. Si cu toate acestea existenta lui este usor de constatat daca ne dam putin osteneala sa examinam unele fenomene si sa gandim bine cateva clipe. Iata un ex.:
Toata lumea cunoaste somnambulismul, toti stim ca somnambulul se scoala noaptea, fara sa se trezeasca, iese din odaie, imbracat sau nu, coboara pe scari, etc. si cateodata indeplineste o munca obisnuita, sau ceva cu totul neobisnuit si anevoios, iar apoi se intoarce, se culca si a 2-a zi se minuneaza gandindu-si terminat un lucru inceput in ajun, sau cand i se spune ca a facut cutare isprava.
Carei alte puteri s-a supus trupul lui, daca nu unei puteri inconstiente, fiintei sale inconstiente?
Sa ne mai gandim si la cazul – din nenorocire prea raspandit – al alcoolului atins de delirium tremens. Parca apucat de nebunie pune mana pe o arma, cutit, ciocan, secure si loveste, da cu furie in aceia care au nenorocul sa se gaseasca in aproprierea lui. Dupa ce i-a trecut accesul, nenorocitul isi recapata simturile si se uita cu groaza la macelul pe care nu-si da seama ca el l-a faptuit. Si aici, nu-i tot inconstientul care a condus?
Comparand fiinta constienta cu cea inconstienta, constatam ca in timp ce constientul este inzestrat cu o memorie adeseori foarte nesigura, inconstientul dimpotriva, este inzestrat cu o memorie minunata, impecabila care inregistreaza fara stirea noastra pana si cele mai mici emotii si cele mai neinsemnate fapte din viata noastra. Pe deasupra este increzator si primeste fara sa judece tot ce i se spune. Si cum el este acela care prezideaza functionarea tuturor organelor noastre prin mijlocirea creierului, impresia ca un organ functioneaza bine sau rau se transforma in realitate.
Inconstientul nu numai ca prezideaza functiunile organismului, dar coordoneaza toate actiunile noastre, oricare ar fi ele.
Acest inconstient noi il numim imaginatie si el ne pune in miscare chiar si impotriva vointei noastre.
Vointa si imaginatia
Daca deschidem un dictionar si cautam intelesul cuvantului vointa, vom gasi aceasta definitie: facultatea de a se decide in chip liber la un act. Primim aceasta definitie ca adevarata, ca indiscutabila. Ori, nimic nu-i mai gresit, caci aceasta vointa, pe care o invocam cu atata mandrie, cedeaza intotdeauna pasul imaginatiei. Este o regula absoluta, care nu sufera nici o exceptie.
Profanare! Paradox! – se va striga. Nicidecum! Adevar!... cel mai curat adevar!
Si ca sa ne convingem, sa privim imprejurul nostru si sa cautam a intelege ceea ce vedem. Ne vom da seama atunci ca nu e vorba de o teorie in vant, scornita de un creier bolnav, ci expresia celei mai simple si limpezi realitati.
Sa asezam pe pamant o scandura lunga de 10 metri si lata de 25 cm. Este neindoielnic ca oricine ar fi in stare sa mearga pe ea dintr-un capat pana in celalalt fara sa puna piciorul alaturi. Sa schimbam conditiile experientei, asezand aceasta traversa la inaltimea turnurilor unei catedrale si nu mai este nimeni in stare sa inainteze un metru macar pe acest ingust drum. Cel care ar incerca, ar incepe sa tremure dupa 2 pasi cu toate sfortarile de vointa ce-ar face si ar cadea cu siguranta.
De ce nu cazi cand scandura este pe pamant si de ce cazi cand este sus? Numai pentru ca in primul caz iti inchipui ca-i usor sa mergi pana la capatul scandurii, iar intr-al 2-lea iti inchipui ca nu vei putea.
Sa observam ca oricat ai voi sa inaintezi, daca-ti inchipui ca n-ai sa poti, intr-adevar iti va fi cu totul imposibil.
Daca tinichigii sau tamplarii pot face asemenea lucruri, este pentru ca isi inchipuie ca pot, cred ca pot.
Ameteala n-are alta cauza decat imaginea pe care ne-o facem ca vom cadea; aceasta imagine se transforma imediat in act cu toata sfortarea noastra de vointa si inca cu atat mai repede cu cat aceasta sfortare este mai mare.
Sa ne gandim la o persoana care sufera de insomnie; daca nu face eforturi sa doarma, va sta linistita in pat; daca insa vrea sa doarma, cu cat eforturile ii vor fi mai mari, cu atat va fi mai agitata.
Cine nu stie ca cu cat te fortezi mai mult sa-ti amintesti un nume, cu atat iti fuge mai mult din minte, si ca indata ce iti zici cu incredere „lasa, o sa-mi revina”, intr-adevar iti revine fara nici un efort?
Cei care merg cu bicicleta, sa se gandeasca la primele lor incercari: un drum larg inaintea lor si ei incordati pe bicicleta, stapaniti de teama caderii. Deodata, in departare un obstacol, fie si numai un pietroi. Toate eforturile de a-l evita sunt zadarnice, cu toate ca si la dreapta si la stanga este destul spatiu.
Cui nu i s-a intamplat sa fie apucat de un ras nebun, adica de acel ras care izbucneste cu atat mai violent cu cat este mai mare efortul de a-l stapani? Care este starea spiritului in fata tuturor acestor imprejurari? Vreau sa nu cad, dar nu ma pot mentine; vreau sa dorm, dar nu pot; vreau sa gasesc numele cutare, dar nu pot; vreau sa evit obstacolul, dar nu pot; vreau sa-mi stapanesc rasul, dar nu pot.
Dupa cum vedem bine, in toate aceste conflicte, imaginatia este intotdeauna mai tare decat vointa, fara exceptie.
Si in aceeasi ordine de idei: cand comandantul se repede inainte, trupa il urmeaza, iar cand cineva striga: „scapa cine poate”, panica este aproape sigura. De ce? Pentru ca in primul caz soldatii isi inchipuie ca trebuie sa mearga inainte, iar in al 2-lea, isi inchipuie ca sunt invinsi si ca numai fuga ii mai poate scapa de moarte.
Panurge cunoaste contagiunea prin exemplu, adica efectele imaginatiei, cand, pentru a se razbuna impotriva negustorului ii cumpara cel mai mare berbec si il arunca in mare; stia sigur ca toata turma se va duce dupa el, dupa cum s-a si intamplat.
As putea cita mii de exemple, daca n-ar fi de prisos. Totusi, mai trebuie amintit un fapt, care arata elocvent, colosala putere a imaginatiei, sau cu alte cuvinte a inconstientului cand lupta impotriva vointei. Sunt betivi care ar vrea mult sa nu mai bea, dar nu se pot stapani, cu toate ca bautura ii dezgusta, cu toate ca stiu raul ce-si fac si cu toate ca fac mari eforturi de vointa. Tot asa, sunt criminali fara voie, care intrebati de ce au comis crima, raspund: „Nu m-am putut stapani, era ceva mai tare decat mine”.
Si betivul si criminalul spun adevarul: sunt siliti sa faca ceea ce fac, dar numai pentru ca-si imagineaza ca nu se pot impiedica.
Asadar, noi care suntem atat de mandri de vointa noastra, care credem ca facem in libertate tot ce facem, nu suntem in realitate decat niste paiate de a caror sfoara trage imaginatia. Si nu incetam de a fi paiantele imaginatiei decat atunci cand am invatat sa o conducem noi pe ea.
Sugestie si autosugestie
Dupa cele spuse pana aici, putem asemana imaginatia cu un torent ce cara cu el pe nenorocitul care a cazut intr-insul, cu toata vointa lui de-a ajunge la mal. Se pare ca acest suvoi nu poate fi stapanit. Totusi daca stii ce sa-i faci, il poti intoarce din calea lui, il poti duce la uzina si acolo ii transformi puterile in miscare ordonata, in caldura, in electricitate.
Cu o alta comparatie, putem asemui imaginatia (nebuna caminului, cum a mai fost numita) cu un cal salbatic, care n-are frau. Ce poate face calaretul, incat sa se lase dus unde vrea calul? Si adeseori cursa se sfarseste drept intr-o rapa. Indata ce calaretul a pus frau acestui cal, rolurile sunt schimbate.
Acum, ca ne dam seama de puterea enorma a fiintei inconstiente, o sa aratam ca aceasta fiinta ce se socoteste ca nu poate fi stapanita, dimpotriva, poate fi infranta tot asa de usor ca un cal salbatic sau un suvoi de munte. Dar inainte de a pasi mai departe, trebuie sa definim cu grija 2 cuvinte ce se intrebuinteaza mereu fara sa fie totdeauna bine intelese. Acestea sunt sugestie si autosugestie.
Ce este sugestia? Ar putea fi definita „actiunea de a impune o idee creierului unei alte persoane”. Astfel de actiune exista oare intr-adevar? Strict vorbind, nu. Sugestia nu exista prin ea insasi; ea nu exista si nu poate fi posibila, decat cu conditia sine qua non de a se transforma in autosugestie. Si atunci vom defini acest cuvant: „implantarea unei idei in sine insusi prin sine insusi”. Poti sugera orice cuiva; daca inconstientul acestuia n-a primit sugestia, daca n-a digerat-o ca s-o transforme in autosugestie, nu va produce nici un efect.
Mi s-a intamplat sa sugerez cate ceva destul de banal unor subiecte foarte ascultatoare de obicei si sugestia mea sa nu reuseasca. Explicatia este ca subconstientul acelor persoane a refuzat sa primeasca ideea mea, adica n-a transformat-o in autosugestie.
Intrebuintarea autosugestiei
Spuneam ca putem stapani si conduce imaginatia cum stapanim un torent sau un cal salbatic. Este de ajuns pentru aceasta mai intai sa stim ca lucrul este posibil (ceea ce mai toata lumea nu stie) si apoi sa cunoastem calea de realizare. Acest mijloc este foarte simplu; este acela pe care fara sa vrem, fara sa stim, intr-un chip cu totul inconstient, il intrebuintam zilnic de cand suntem pe lume, dar pe care din nenorocire pentru noi, il intrebuintam adeseori rau si in paguba noastra. Acest mijloc este autosugestia.
De obicei, ne autosugestionam in chip inconstient, si ar ajunge sa ne autosugestionam constient, in modul urmator: mai intai sa cantarim bine cu judecata noastra ceea ce trebuie sa ne fie obiect de autosugestie si, dupa cum mintea raspunde da sau nu, sa ne repetam de mai multe ori fara sa gandim la altceva: „Cutare lucru se intampla, sau trece, cutare va fi sau nu va fi, etc., etc.” si daca inconstientul primeste aceasta sugestie, daca se autosugestioneaza, vedem lucrul realizandu-se punct cu punct.
Astfel inteleasa, autosugestia nu-i altceva decat hipnotismul asa cum il inteleg si pe care-l definesc prin aceste simple cuvinte: influenta imaginatiei asupra fiintei morale si fizice a omului. Ori, aceasta influenta nu poate fi negata si, fara sa revenim la exemplele precedente voi cita alte cateva:
Daca te convingi singur ca poti face un lucru oarecare, numai sa fie posibil, ai sa-l faci, oricat de greu ar fi. Daca dimpotriva, iti imaginezi ca n-ai sa-l poti face, fie chiar cel mai usor lucru din lume, iti va fi imposibil sa-l faci si musuroaiele devin pentru tine munti de netrecut.
Acesta este cazul neurastenicilor, care crezandu-se incapabili de cea mai mica sfortare se gasesc adeseori in neputinta sa faca macar cativa pasi fara sa simta o foarte mare osteneala. Si acesti neurastenici, cand fac eforturi ca sa iasa din tristetea lor, se infunda din ce in ce mai mult intocmai ca nenoroccitul care s-a inglodat intr-o mocirla si care se scufunda cu atat mai repede cu cat sfortarile de a se salva ii sunt mai mari.
Tot asa, ajunge sa ne gandim ca o durere se duce pentru a simti intr-adevar cum dispare incetul cu incetul si, dimpotriva, este destul sa ne gandim ca ne doare pentru a simti imediat cum vine direrea.
Cunosc persoane care stiu dinainte ca vor avea migrena in cutare zi, in cutare imprejurari si intr-adevar, in ziua anuntata, in imprejurarile prevazute, simt migrena. Singure si-au casunat raul, dupa cum alte persoane se vindeca prin autosugestie constienta.
Stiu ca, de obicei, treci drept nebun cand indraznesti sa formulezi idei cu care lumea nu-i deprinsa. Ei bine, cu riscul de-a trece drept nebun, voi spune ca, daca multe persoane sunt bolnave; daca unii sunt paralitici fara sa aiba vreo leziune, este pentru ca isi imagineaza ca sunt paralizati si printre astfel de persoane se produc vindecarile miraculoase.
Daca unii sunt fericiti si altii nenorociti, este pentru ca isi imagineaza ca sunt fericiti sau nenorociti, caci 2 persoane puse in aceleasi conditii, ar putea fi una perfect fericita si cealalta de-a dreptul nenorocita.
Neurastenia, cleptomania, fobiile, gangaveala, unele paralizii etc., nu sunt decat rezultatul actiunii inconstientului asupra fiintei fizice. Dar daca inconstientul nostru este izvorul multora dintre suferintele noastre, el poate insa sa ne vindece. El poate nu numai sa dreaga raul pe care l-a facut, dar chiar sa vindece boli reale, atat este de mare actiunea lui asupra organismului.
Izoleaza-te intr-o odaie, aseaza-te intr-un fotoliu, inchide ochii ca sa inlaturi distractia si gandeste-te cateva minute in chip cu totul exclusiv, ca „cutare lucru este pe cale sa treaca”, sau „cutare lucru vine…”.
Daca ti-ai facut autosugestia cu tot dinadinsul, adica daca inconstientul si-a insusit ideea ce i-ai oferit, vei fi uimit sa vezi ca ceea ce ai gandit se infaptuieste. Este de retinut in special, ca ideea autosugestionata are particularitatea de a ramane in noi fara stirea noastra si ca noi nici nu putem stii ca este si lucreaza in noi decat prin efectele pe care le produce. Dar mai ales – si aceasta recomandatie este esentiala 0 vointa nu trebuie sa se amestece deloc in practicarea autosugestiei: caci daca nu-i de acord cu imaginatia, daca gandim: „Vreau sa se intample cutare lucru”, si daca imaginatia zice: „Vrei, dar nu va fi”, nu numai ca nu obtii ceea ce ai voit, dar chiar ajungi tocmai la contrariul lucrului dorit.
Observatia aceasta este capitala si ea explica de ce rezultatele sunt asa de putin satisfacatoare cand, in tratamentul suferintelor morale se incearca prin reeducarea vointei. Trebuie urmarita, dimpotriva, educatia imaginatiei, si datorita acestei nuante, metoda mea adeseori a reusit acolo unde altii – si din cei mai importanti, au dat gres.
Numeroasele experiente facute zilnic, de vreo 20 de ani si pe care le-am urmarit cu scrupuloasa grija, m-au dus la concluziile urmatoare pe care le-am rezumat sub forma de legi:
1) Cand vointa este in lupta cu imaginatia, intotdeauna imaginatia invinge, fara nici o exceptie.
2) In conflictul dintre vointa si imaginatie puterea imaginatiei este in proportie directa cu patratul vointei.
3) Cand vointa si imaginatia sunt de acord, ele nu se aduna, ci se inmultesc intre ele.
4) Imaginatia poate fi condusa.
Dupa cele spuse, s-ar parea ca nimeni n-ar mai trebui sa fie vreodata bolnav. Asa este. Orice boala, aproape fara exceptie, poate fi invinsa prin autosugestie, oricat de indrazneata si de necrezut ar putea aparea afirmatia mea: nu spun este totdeauna invinsa, dar ca ar putea fi invinsa, ceea ce nu-i totuna.
Dar ca sa aduci oamenii la practicarea autosugestiei constiente, trebuie sa-i inveti cum sa faca, tot asa dupa cum ii inveti sa citeasca sau sa scrie etc.
Autosugestia este, dupa cum am spus mai sus, un instrument pe care-l avem in noi de la nastere si cu care ne jucam in chip inconstient toata viata, ca un copil cu jucaria lui. Dar este un instrument periculos, te poate rani, chiar omora, daca umbli imprudent cu el. Si dimpotriva, te salveaza, cand sti sa-l intrebuintezi in chip constient. Se poate spune despre el, ceea ce Esop spunea despre limba: „Este cel mai bun si in acelasi timp cel mai rau lucru din lume”.
Iata acum ce trebuie facut ca toata lumea sa profite de actiunea binefacatoare a autosugestiei, aplicata in mod constient. Spunand „toata lumea” exagerez putin, caci sunt 2 categorii de persoane la care este greu de provocat autosugestia constienta:
1) Inapoiatii, care nu sunt in stare sa inteleaga ce le spui.
2) Aceia care nu vor sa inteleaga.