Funcţia de „barieră” a pielii - cum o susținem?

Pielea reprezintă un organ cu un rol crucial în protecția organismului față de agresiunile mediului înconjurător. Aceasta intră în contact direct cu diverși factori nocivi, lucru reflectat în frecvenţa ridicată a afecţiunilor dermatologice.

Importanţa păstrării unui înveliş cutanat sănătos

Bolile de piele trebuie privite prin prisma întregului organism, nu doar observarea şi tratarea unor manifestări cutanate. Afecţiunile dermatologice implică întotdeauna deficienţe cosmetice, care au la origine deseori o boală dermatologică sau o dereglare metabolică a ţesuturilor cutanate. Totuşi, cele două domenii se află într-o strânsă legătură, deoarece ambele tratează subiecte legate de cel mai greu (3-4 kg) şi extensiv organ al corpului uman: pielea. [1]

Straturile externe ale pielii au scopul de a proteja organismul față de microbii patogeni, radiații UV, radicalii liberi generați de stratul de ozon și alți agenți poluanți, dar permit captarea unor cantități de apă, necesare hidratării pielii, datorită funcției sale de barieră. Mulţi dintre noi nu acordăm o importanţă suficientă acestei funcţii atât de importante pe care o prezintă învelişul cutanat, acest lucru fiind necesar în special în momentele în care se înregistrează temperaturi extreme (vara, respectiv iarna).

Pentru o îngrijire corespunzătoare a pielii, este necesară cunoaşterea structurii acesteia, atât în cazul afecţiunilor dermatologice cât şi în domeniul cosmetic, unde s-au descoperit numeroase formulări de uz local, inovative, cu întrebuințări variate.

Principala funcţie a pielii este cea de protecţie, de barieră, aceasta fiind mediată în principal de către stratul cornos. O îngrijire adecvată a sa poate avea efecte benefice asupra întregului organism, deoarece o afectare minimă a stratului cornos poate genera anomalii ale balanței hidrolitice și electrolitice. Orice modificare în structura pielii crește considerabil riscul de infecții, rezultatul vizibil fiind o inflamație locală sau chiar sistemică. De aceea, pielea trebuie menținută intactă pentru a-i păstra rolul principal de barieră între mediul extern ostil și organismul sensibil. [2]

Funcţia de „barieră” a pielii

Pielea reprezintă aproximativ 16% din greutatea corporală şi este constituită din trei învelişuri: epiderm, derm şi hipoderm.  

Epidermul reprezintă învelişul extern, separat de derm prin membrana bazală dermo-epidermică. Acesta este format în principal din celule epidermice numite keratinocite, dispuse pe mai multe niveluri stratificate, diferențiate din punct de vedere histologic, de la membrana bazală către suprafaţă, astfel: 

• stratul bazal;
• stratul spinos (mucos sau malpighian); 
• stratul granulos;
• stratul cornos.

Pielea este un organ multifuncţional cu o structură special creată pentru a face faţă agresiunilor. Stratului cornos îi revine sarcina de a-şi organiza multiplele funcţii, aparent disparate, într-un singur sistem, capabil să prevină pierderea excesivă de apă, să realizeze o absorbţie cutanată selectivă, o protecţie antimicrobiană şi împotriva razelor UV eficace. [1] Totodată, este necesară menţinerea hidratării, pielea păstrându-şi proprietăţile sale plastice şi elastice.

Bariera cutanată asigură:

• protecţia împotriva factorilor de mediu (fizică, chimică şi imunologică);
• homeostazia pielii;
• menţinerea hidratării prin intermediul factorului natural de hidratare;
• protecţia antimicrobiană;
• reglarea transportului transepidermic de apă şi schimbul de substanţe cu mediul;
• protecţia antioxidantă;
• sinteza vitaminei D;
• protecţia UV.

Refacerea barierei cutanate în urma unei agresiuni

Deseori, bariera cutanată este afectată involuntar, prin contactul cu apă fierbinte, detergenți, solvenți sau reactivi toxici, rezultatul fiind o pierdere accelerată a apei transepidermale. Răspunsul metabolic al epidermului constă într-o sinteză lipidică accelerată, în scopul înlocuirii depleției de lipide care a avut loc în momentul traumei.

În plus, în cazul unei leziuni la nivel epidermal, rata de proliferare a keratinocitelor crește, în vederea reepitelizării, odată cu eliberarea de citokine. Limfocitele T migrează către țesutul afectat, iar keratinocitele intră în procesul de diferențiere terminală. Totuși, dacă acest proces nu este controlat și se produce haotic, reacția pielii poate fi una inflamatorie (cazul dermatitei atopice, psoriasis). [3]

Capacitatea de recuperare a barierei este mare și variază în funcție de vârstă. La adulții tineri, s-a constatat o refacere a barierei în proporție de 50-60%, în decursul a 12 ore, cu o recuperare totală în 3-4 zile. Peste vârsta de 75 de ani, recuperarea este mult încetinită, putând ajunge până la o săptămână. Așadar, refacerea barierei cutanate este însoțită de reacumularea de lipide, o hiperproliferare keratinocitară, dar și de reapariția structurilor membranare, la 2 ore după afectarea barierei. [1]

De asemenea, există factori fiziologici importanţi care pot influenţa semnificativ calitatea pieli şi care variază în timp:

Vârsta

Parametrii care variază odată cu vârsta sunt numeroși, având repercursiuni asupra exercitării funcției de barieră:

• pH-ul pielii - în primele zile din perioada neonatală pH-ul pielii scade brusc, apoi gradual, odată  cu înaintarea în vârstă;

• gradul de hidratare a stratului cornos - hidratarea stratului cornos este scăzută la nou-născuți, comparativ cu adulții și copiii;

• producția de sebum - în prima săptămână de viață, se poate observa deja o producție de sebum, însă rata de excreție este maximă în perioada pubertară;

• circulația sanguină la nivel cutanat - sistemul circulator este incomplet dezvoltat la naștere; după 17 săptămâni de viață, acesta își exercită funcția la parametri normali; dată cu înaintarea în vârstă, apare o îmbătrânire vasculară, exprimată în modificări structurale ale vaselor, consecința fiind vasoconstricția și implicit, o circulație sanguină mai puțin eficientă.

• cantitatea de colagen, elastină și lipide - cantitatea de lipide și colagen scade odată cu vârsta; elastina prezintă numeroase modificări odată cu înaintarea în vârstă, fiind degradată lent; s-a constatat o sinteză anormală de elastină și o localizare nefiziologică a elastinei în zona superioară a dermului în zonele expuse la soare în mod repetat.

Hormonii

Influența estrogenilor și a altor hormoni steroizi asupra pielii nu este de neglijat. Hormonii sunt importanți în susținerea structurii pielii, proprietăților biomecanice, dar și în menținerea rolului său funcțional. Aceștia intervin și în vindecarea rănilor, reacțiile imunologice și inflamatorii diminuându-se odată cu înaintarea în vârstă. [4]

Tipul de piele și rasă

Deși suprafața corneocitară este similară atât la populația albă, cât și la asiatici și populația de culoare, s-au putut remarca descuamări spontane la populația neagră de 2. 5 ori mai des în comparație cu rasa albă. De asemenea, la indivizii de culoare au fost înregistrate valori TEWL mai ridicate. Aceste aspecte pot fi corelate cu nivelul scăzut de ceramide aflat în stratul cornos al populației de culoare neagră. Totodată, variabilitatea interindividuală legată de criteriile etnice poate fi explicată prin grosimea stratului cornos, care este mai mare la indivizii de culoare.

Sex

Cercetările au arătat diferențe minore în funcție de sex, în ceea ce privește funcționalitatea barierei cutanate. Referitor la pH, diferența este atribuită utilizării mai frecvente a produselor cosmetice în rândul femeilor, care au un pH al pielii inferior bărbaților (5. 97-bărbați vs. 5. 93- femei) [4, 5].

Boli cutanate care afectează bariera pielii

Perturbări ale keratinizării 

În general, în apariția aşa numitor perturbări de keratinizare sunt incriminate mutații genetice. În funcție de distribuția tipului de keratină în organismul uman, pot fi afectate pielea sau mucoasele, cauzând afecțiuni grave, precum epidermoliza buloasă, ihtioza epidermolitică sau diverse keratodermii. [6]

Perturbări ale descuamării

Un alt factor important care determină o incapacitate a stratului cornos de a-și exercita funcția de barieră o reprezintă descuamarea. Descuamarea reprezintă procesul enzimatic de dizolvare a desmozomilor (compuşi care menţin structura stratului cornos prin „lipirea” celulelor epiteliale), consecința fiind degradarea legăturilor coezive între celulele epiteliale și implicit îndepărtarea lor, întrucât acestea nu mai sunt conectate prin desmozomi.

Procesele hidrolitice care se petrec în cadrul stratului cornos beneficiază de un mediu sărac în apă. Acest lucru este valabil mai ales pentru spațiul intercelular, majoritar compus din gel și lamele lipidice. În ciuda acestui mediu hidrofob, descuamarea fiziologică este mediată printr-o serinprotează dependentă de apă. Astfel, studiile au arătat faptul că umiditatea relativă din mediul înconjurător influențează rata de descuamare. [5]

În cazul în care stratul cornos nu este hidratat corespunzător, rata de îndepărtare a corneocitelor crește, se acumulează celule la suprafața epitelială, rezultatul clinic constând într-o piele rugoasă, dură, lipsită de strălucire. [7] Elementele care controlează sau modulează descuamarea sunt în general necunoscute, cu toate că diferiți factori, cum ar fi inhibitorii de protează, sulfatul de colesterol, gradientul de pH și procesele de oxidare au fost propuși.

Refacerea funcției de barieră a pielii

Sănătatea pielii este corelată cu o barieră cutanată intactă. Cauza principală a afecțiunilor de natură dermatologică o reprezintă defectele în structura sau funcționalitatea barierei. În funcție de gravitatea acestora, severitatea patologiilor variază.

Produsele comercializate nu repară efectiv bariera pielii, ci mai degrabă creează un mediu favorabil pentru refacerea acesteia. Așadar, scopul utilizării formulărilor cu rol hidratant constă în creşterea sau refacerea capacității intrinseci a pielii de a-și menține propria funcție de barieră. Acest obiectiv poate poate fi realizat prin obținerea unor formulări cu proprietăţi estetice optime, cu o eficacitate crescută și complianţă maximă. [8, 9]

Astfel, ingredientele ocluzive întârzie pierderea de apă transepidermală, umectanții favorizează hidratarea epidermului. Deseori, acestor componente le sunt asociate ingrediente cu rol antiinflamator, antipruriginos sau componente care simulează acțiunea lipidelor intercelulare.

Astfel, o îngrijire corectă a pielii o reprezintă utilizarea diferitelor creme, geluri, unguente sau paste în scopul unei protejări corecte a pielii, afectate de diverşi factori care pot agresa învelişul cutanat. Ingredientele care pot fi încorporate în produsele dermato-cosmetice pot  varia, însă trebuie conştientizată importanţa aplicării regulate a produselor de îngrijire cosmetică, aceasta constituind etapa finală într-un protocol global de îngrijire a pielii pentru prevenirea afectării barierei cutanate şi menţinerea acesteia într-o stare sănătoasă, în care poate să îşi exercite în totalitate funcţia. [10]

Concluzii

• Stratul cornos utilizează mecanisme de apărare diverse, asigurând protecţia împotriva factorilor de mediu, (fizică, chimică şi imunologică), homeostazia pielii și menţinerea unui grad de hidratare adecvat, într-o stare fiziologică, nealterată. De asemenea, este asigurată reglarea transportului transepidermic de apă şi schimbul de substanţe cu mediul, protecţia antioxidantă și cea UV, dar și sinteza vitaminei D.
• Factorii fiziologici importanţi care pot influenţa semnificativ calitatea pielii şi care variază în timp sunt reprezentaţi de vârstă, hormoni, tipul pielii, rasă, sex, factori care pot fi influenţaţi însă într-o mică măsură.
• Din punct de vedere al utilizării ingredientelor în elaborarea formulărilor cu acțiune hidratantă, aportul de ceramide, umectanți sau încorporarea de agenți ocluzivi influențează efectele pozitive pe care crema le are asupra pielii. Astfel, în momentul investirii într-un produs cosmetic sau dermato-cosmetic cu rol de refacere a barierei cutanate, în compoziţia acestuia este recomandat să se găsească măcar unul din aceste ingrediente.
• În urma alegerii unui produse dermato-cosmetic destinat refacerii/menţinerii barierei cutanate se urmăreşte o ameliorare a gradului de hidratare, respectiv o scădere a pierderii de apă transepidermale, rezultate care ar justifica o utilizare pe termen lung a acestor produse, capabile să mențină intactă sau să corecteze, după caz, funcția de barieră cutanată.