Tratamente naturiste curative adjuvante pentru insuficienta renala

De curând mi s-a adresat un vechi pacient care a suferit o nefrectomie în urmă cu 6 ani, pentru o tumoră Gravitz. Evoluţia pacientului a fost bună, acesta s-a reîntors la muncă şi şi-a continuat viaţa şi activitatea. În acelaşi timp, anual, şi-a făcut controalele periodice la spitalul unde şi-a făcut intervenţia. În fiecare an a fost bine. Dar anul acesta, în urma controlului de rutină de acum două săptămâni, s-au găsit valori alarmant de mari ale probelor renale: ureea peste 200, acidul uric în jur de 7 şi creatinina 7, 5. Pacientul nu avea nici un fel de simptome care să indice acest tip de afectare, starea lui generală era bună, urma şi un tratament pentru cardiopatie ischemică şi o hipertensiune arterială moderată. Starea sa clinică era echilibrată la momentul începerii investigaţiilor paraclinice de control.
Alarmaţi de aceste valori, colegii medici care îl au în supraveghere au instaurat o severă dietă hipoproteică, au început drenaj renal cu diuretice, i-au refăcut medicaţia cardiacă (considerată responsabilă de deteriorarea rapidă a funcţiei renale de anul trecut şi până în prezent). Au considerat până şi începerea dializei, dacă în ciuda măsurilor instaurate, valorile renale nu se refac rapid.
Pacientul meu m-a sunat impacientat din spital şi mi-a relatat toată povestea.
Am decis să începem un drenaj gemoterapic în paralel cu toate celelalte măsuri terapeutice începute.
Şi i-am propus o combinaţie de
Extract din sevă de Mesteacăn, Betula verrucosa linfa MG=D1, 2 ml în apă, de 2 ori pe zi, dim şi prânz şi Extract din mlădiţe de Ienupăr, Juniperus communis MG=D1, 2 ml în apă, o dată pe zi, seara.

Extractul din sevă de Mesteacăn, Betula verrucosa linfa MG=D1 are rol de drenor sanguin în situaţii de hiper-uricemie şi creşterea ureei şi creatininei, în sindroame dismetabolice uşoare, cu hipercolesterolemie. Este un mare eliminator al "deşeurilor" metabolice din organism.
Extract din mlădiţe de Ienupăr, Juniperus communis MG=D1 este un mare drenor atât al ficatului, cât şi al rinichiului, ajutând la reducerea efectelor secundare ale medicaţiei pacientului, precum şi la procesul de curăţenie renal.

La trei zile după începerea tratamentului cu gemoterapice (şi la 2 săptămâni după începerea tratamenului alopat) acidul uric a ajuns la 5, ureea a scăzut la jumătate şi creatinina s-a redus cu o unitate, la 6, 5, după ce a stat 2 săptămâni pe valori de 7, sub tratamentul alopat anterior.
Pacientul continuă tratamentul cu gemoderivate timp de o lună. Şi sperăm să nu fie nevoie de intervenţia dializei, nici acum, nici în viitor.
În trecut, pacientul nostru a făcut cure repetate de gemoterapice, care l-au ajutat să aibă o evoluţie foarte bună, vreme de 5 ani de zile post-operator. Pentru că actual, starea generală este bună, nu există simptomatologie care să indice efectele acestor modificări funcţionale renale, sperăm să obţinem cât de repede o normalizare a probelor renale.

Preparatele gemoterapice pot fi utilizate în aceste situaţii severe, drept adjuvant la tratamentul pacientului. Din fiecare dintre cazurile tratate, prin urmărirea evoluţiei lor, învăţăm utilitatea preparatelor gemoterapice în diferite situaţii clinice.


© Dr. Sorina Soescu şi PoştaMedicală

Insuficienţa renală este reprezentată de reducerea capacităţii rinichilor de a asigura filtrarea şi eliminarea produselor de rebut ale sîngelui, de a controla echilibrul corpului în apă şi săruri dar şi de a regulariza presiunea sanguină. Fie acută sau cronică, insuficienţa renală nu este o boală în sine. Ea rezultă din afecţiunile care ating rinichii şi este caracterizată printr-o diminuare a numărului de nefroni, unităţi funcţionale al căror element principal este glomerulul, o mică sferă unde are loc filtrarea sîngelui şi unde se elaborează urina primară În primul stadiu clinic de insuficienţă renală cronică şi compensată, numărul nefronilor distruşi depăşeşte 50 la sută din nefronii totali, iar atingerea glomerulară este ireversibilă. La început, boala evoluează fără simptomatologie clinică. Cu timpul, apare poliuria (creşterea cantităţii de urină emisă pe durata a 24 de ore deasupra pragului de 3 litri), iar rinichii îşi menţin cu dificultate funcţia de excreţie. Pe măsură ce boala înaintează, bolnavul devine astenic, palid, are insomnii, pofta de mîncare scade, apar greţuri, la început numai dimineaţa, apoi şi în timpul zilei, apare hipertensiunea arterială, valorile ureei sanguine cresc între 60-100 mg la sută (normalul este între 20 şi 40 mg la sută), iar valorile creatininei cresc între 1, 60-2 mg la sută (normalul este între 0, 60-1, 20 mg la sută). Acesta este stadiul de insuficienţă renală cronică şi compensată prin retenţie azotată fixă, stadiu numit şi sindrom azotemic. Pe măsură ce boala se agravează, simptomatologia devine din ce în ce mai accentuată, iar bolnavul intră în stadiul de decompensare preuremică. În sînge cresc şi mai mult valorile ureei, ale creatininei, ale acidului uric. Starea generală a bolnavului devine precară, anemia este accentuată, pofta de mîncare dispare, apar dureri de cap, greţuri, vărsături şi diaree. Prin scăderea capacităţii de fagocitoză a leucocitelor, bolnavii sînt predispuşi la complicaţii septice. Faza cea mai avansată a insuficienţei renale cronice este uremia, cînd rinichiul îşi pierde şi ultimele rezerve anatomice şi funcţionale, numărul nefronilor funcţionali scăzînd sub 10 la sută din nefronii totali. În această stare, boala are o evoluţie progresivă ireversibilă, ajungînd la starea comatoasă, sfîrşitul obişnuit al insuficienţei renale cronice şi compensate. În ceea ce priveşte tratamentul, este necesar, în primul rînd, să se cunoască şi să se trateze cauzele care au provocat, întreţinut şi agravat evoluţia bolii. Apoi, tratamentul variază în funcţie de stadiul afecţiunii şi constă în măsuri igienodietetice şi medicamentoase recomandate de către medicul specialist. În stadiul de decompensare avansată, la bolnavii care nu mai răspund la tratament şi creatinina sanguină depăşeşte 12 mg la sută, se recomandă dializa cronică sau transplantul renal.
Ceaiuri pentru bolnavii în stadiul compensat.
La bolnavii în stadiul compensat, cu diureza normală, aportul de lichide nu trebuie supus unor restricţii. Este însă contraindicată încărcarea cu apă, care poate avea efecte nedorite din cauza incapacităţii bolnavului de a elimina un exces de lichide. În acest stadiu sînt recomandate ceaiurile diuretice, 1, 5-2 l/zi. Un ceai diuretic recomandat de fitoterapie în insuficienţa renală cronică este din codiţe de cireşe amare şi mătase de porumb, uscate şi mărunţite, în părţi egale. Mătasea se strînge verde, atunci cînd porumbul este "în lapte" şi se usucă la umbră. Se pune o lingură de amestec la o cană (250 ml) de apă, se fierbe 4-5 minute la foc slab, se mai lasă 20-30 de minute la infuzat, apoi se strecoară. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi, îndulcite cu miere de albine din stupi în care nu s-a intervenit cu zahăr, nici măcar pentru stimularea culesului.
În stadiul de compensare azotemică, este bine să se bea în acelaşi timp şi 1-2 căni/zi de ceai de ceapă. Ceapa are o importantă acţiune de eliminare a ureei şi acidului uric. Pentru aceasta, se aleg 3 cepe de mărime mijlocie, se curăţă, se taie mărunt şi se fierb timp de o oră la foc slab, într-un litru de apă. Se bea întreg conţinutul pe parcursul unei zile, cîte 1-2 căni în 4-5 prize. Dacă este necesar, se poate lua un protector al mucoasei gastrice, de exemplu ulcerotrat. Remedii utile bolnavilor aflaţi în stadiul decompensat.
La bolnavii în stadiul decompensat, atunci cînd diureza scade sub 1.000 ml în 24 de ore, mai ales în caz de edeme, insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială, aportul de lichide trebuie să fie eliminat. Numărul nefronilor distruşi depăşind 75 la sută din nefronii totali, rinichiul se află în imposibilitatea de a elimina un exces de lichide. În acest caz, se vor evita ceaiurile diuretice cu un conţinut ridicat de potasiu, aşa cum sînt ceaiurile din cozi de cireşe amare, mătase de porumb sau coada calului, deoarece atunci cînd diureza scade, bolnavul prezintă tulburări în eliminarea potasiului cu creşterea potasemiei, situaţie ce poate produce tulburări metabolice care să agraveze evoluţia bolii. În stadiul decompensat este recomandată infuzia din frunze de mesteacăn, 1-2 căni/zi. În acelaşi timp se pot bea şi 1-2 căni/zi din ceaiul de ceapă. Efecte deosebite în acest caz are o tinctură 10 la sută (10 g plante la 100 ml alcool alimentar) din frunze de anghinare, frunze de păpădie, răchitan, frunze de urzică, creţuşcă, fructe de cătină albă, rostopască, frunze şi rădăcini de pătrunjel, în părţi egale. Se iau cîte 20-40 de picături, de 2-3 ori/zi, între mesele principale. Pentru evitarea creşterii potasemiei, se vor elimina alimentele bogate în potasiu, cum ar fi fructele, în special cele uscate. Ţinînd seama de gravitatea acestei boli, este necesar să se recurgă la controale medicale periodice, cel puţin o dată pe an, în care să se urmărească sănătatea rinichilor. Pentru un eventual tratament, este bine să se intervină din timp, atunci cînd numărul nefronilor distruşi este încă destul de mic.

© C.Iacob şi Ziarul Evenimentul.