Micul ecran nu e baby-sitter

5 iulie 2011
Micul ecran nu este baby-sitter

Autor: STELUTA INDREI, Jurnalul National


Televizor, calculator, consolă video, telefon... şi alte mici ecrane. Copiii din noua generaţie sunt superechipaţi. Mulţi dintre ei cresc şi se dezvoltă o dată cu noua tehnologie. Mai mult, televizorul, calculatorul sau cele mai recente jocuri video iau locul părinţilor, bunicilor, bonelor. Numeroşi copii petrec mai mult timp singuri în faţa micului ecran decât cu membri ai familiei sau cu prieteni de joacă. Cum trebuie să reacţioneze părinţii în faţa acestei omniprezenţe a tehnologiei în viaţa copiilor? Care sunt efectele nocive ale televizorului, calculatorului asupra celor mici? Lămurim aceste aspecte împreună cu Ioana Panculescu, psiholog clinician la Clinica Control Med.

Pro şi contra
'Prezenţa prelungită a copilului în faţa televizorului poate avea efectenocive asupra lui, îi poate afecta somnul, poate induce stări de nervozitate şi iritabilitate, tulburări de concentrare a atenţiei', avertizează psihologul Ioana Panculescu. De aceea, specialistul nostru le recomandă părinţilor să selecteze cu atenţie programele tv, site-urile sau jocurile video vizionate de copii. Scenele de violenţă, care nu lipsesc nici din desenele animate, pot afecta copilul. În timp, copiii care vizionează frecvent scene de violenţă pot dezvolta un comportament agresiv, subliniază psihologul Ioana Panculescu.

În opinia specialistului, noile tehno­lo­­gii nu trebuie eliminate din viaţa co­pilu­lui. Televizorul şi calculatorul ajută la dez­voltarea intelectuală a copilului, la acumularea de cunoştinţe, aptitudini. Dar pentru a beneficia de aceste avantaje, psihologul Ioana Panculescu le atra­ge atenţia părinţilor să selecteze progra­me­le tv şi să monitorizeze accesul la in­ter­net. Copilului este bine să i se facă un pro­gram de vizionare a emisiunilor la televizor, iar DVD-urile cu desene anima­te şi jocurile video trebuie alese în func­ţie de caracteristicile vârstei copilului.

Distracţie sub supraveghere
Să nu uităm că orice copil are dreptul la amuzament, distracţie, divertisment. Vrem, nu vrem, în epoca actuală nu putem face abstracţie de la televizor, calculator, telefon ca mijloace de divertisment. Important este ca părinţii să nu piardă controlul în ceea ce priveşte accesul copilului la aceste variante de distracţie. Există desene animate distractive şi educative, emisiuni recreative dedicate copiilor peste 7 ani. Acestea sunt benefice pentru copii şi trebuie alese în defavoarea celor care prezintă scene de violenţă, comportamente şi limbaj care pot aduce prejudicii copiilor.
În ceea ce priveşte internetul, acesta reprezintă şi pentru copii un formidabil instrument de cunoaştere şi deschidere către lume. Dar până la vârsta de 18 ani, site-urile accesate de copii trebuie atent monitorizate de părinţi. Chiar şi jocurile video prezintă avantaje în măsura în care sunt selectate conform vârstei copilului. Jocurile potrivite deconectează copilul, îi stimulează dexteritatea, memoria, atenţia.

Fără televizor până la 2 ani. De ce?
'Între 1 an şi 2 ani începe să se contureze personalitatea copilului.
Pe mă­sură ce creşte, copilul devine capabil să înţeleagă ce i se spune şi să-şi exprime dorinţele şi nevoile. Curiozitatea copilului specifică acestei vârste ar trebui antrenată de părinţi, şi nu de televizor. La vârste mici, copilul nu înţelege conţinutul de la televizor, el vede ima­ginea ca un amestec de culori, ceea ce poate crea confuzie în mintealui', explică psihologul Ioana Panculescu.

Plasarea unui copil foarte mic în faţa unei lumi virtuale, lipsită de umanizare, cum este cea prezentată de micul ecran, este nefastă pentru dezvoltarea lui. Până la vârsta de 3 ani, personalitatea copilului se formează pe baza relaţiei cu părinţii, a interacţiunii interumane. Cuvintele, zâmbetul, atingerea celor din jurul copilului îşi pun amprenta asupra dezvoltării lui. În acest fel, mica făptură învaţă să vorbească, să meargă, să se comporte. Cum poate televizorul să îl înveţetoate aceste lucruri? Copiii uitaţi în faţa televizorului au dificultăţi de limbaj, învăţă mai greu să meargă, nu sunt comunicativi, au probleme de adaptare.

RECOMANDĂRI. Psihologul Ioana Panculescu nu recomandă televizorul sau calculatorul în camera copilului şi nici măcar în dormitorul părinţilor.În cazul în care copilul ar avea televizor în cameră, părinţii ar pierde controlul, iar cel mic ar avea liber la telecomandă şi la programe interzise pentru vârsta lui.

PROGRAM. Televizorul sau calculatorul nu trebuie considerat de copil un lucru interzis, ci unul care trebuie folosit în anumite condiţii. Părinţii vor stabili un program în urma unei discuţii de genul: 'În timpul săptămânii, poţi să te uiţi la televizor sau să stai la calculator o oră după ce ter­mini temele, iar la sfârşit de săptămână poţi petrece mai mult în faţa ecranului, dar ar fi mai interesant să mergem împreună în parc'. În felul acesta, părinţii pot evita conflictele şi riscul ca micuţul să devină dependent de televizor sau calculator. În cazul copiilor care stau peste patru-cinci ore zilnic în faţa unui ecran, părinţii au pierdut complet controlul asupra lor.

ÎMPREUNĂ. Părinţii nu trebuie să-şi lase copilul singur în faţa noilor tehnologii în ideea: 'Să se descurce cu televizorul lui, calculatorul sau telefonul'. Copilul are nevoie de prezenţa tatălui, mamei, fratelui sau surorii mai mari, chiar dacă nu sunt aşi în materie de IT. Părinteleînvaţă împreună cu copilul. Important este să fie prezent lângă copil, să îşi petreacă timpul împreună, să vorbească despre ceea ce văd la televizor sau despre site-urile pe care le accesează. O anchetă realizată în Franţa arată că doar trei copii din zece discută cu părinţii lor despre ceea ce văd pe internet.

RECLAME. Un copil de vârstă mică, uneori chiar de la 6-7 luni, este atras ca un magnet de spoturile publicitare difuzate la televizor. Abandonează jucăria preferată, mâncarea cea mai delicioasă sau orice activitate interesantă şi priveşte instantaneu reclama care îi atrage atenţia. Acesta este cel mai bun exemplu pentru a vă da seama de influenţa negativă pe care televizorul o poate avea asupra copilului cu vârsta sub 2 ani. După cum precizează psihologul Ioana Panculescu, în cazul copiilor de vârstă mică, reclamele au un impact ne­gativ asupra psihicului acestora, creând confuzie şi nelinişte. Copilul mic vede culori şi asociază sunetele din reclamă cu culorile respective. În cazulcopiilor mai mari, care au capacitatea de a înţelege conţinutul reclamelor, pot apărea preferinţe pentru produsele promovate în spoturile publicitare, care nu întotdeauna sunt şi sănătoase. Copilul nupoate face diferenţa între un produs sănătos şi unul dăunător, îl poatealege pe acesta din urmă doar pentru că îi place reclama.