Marijuana medicinala
Oboseala cronica din creier si nu din organism care nu e data de depresie sau de oboseala generala a organismului dupa tratament, lapsus-uri, ganditul mai incet chiar daca nu esti si mai prost ca inainte, o coordonare mai greoaie a membrelor (adica daca te impiedici si cazi, cazi ca o placinta, nu mai ai reflexele care te impedicau inainte, mai ales daca facusesi si sport, sa cazi asa rau si esti mai atent cand mergi la picioarele tale), etc. Sunt niste simptome care pot aparea dupa terminarea chimioterapiei. La mine am inceput sa-mi pun probleme dupa peste 8 luni de la tratament cand ma asteptam sa-mi fi revenit fizic, si, cu toate ca eu eram convinsa ca sunt simptome pe care le-am capatat in urma tratamentului, oncologul meu local mi-a zis ca nu e de la tratament si m-a trimis la RMN cerebral ca tomograf nu puteam sa fac inca. Bineinteles ca n-a iesit nimic. Partea buna a fost ca m-am linistit. Am citit si eu pe net ca au mai experimentat si alti pacienti aceleasi simptome si acum se studiaza. Eu cred ca e posibi ca chimioterapia sa activeze mai puternic alte probleme de sanatate, eu de ex. am fost diagnosticata cu spondiloza cervicala dupa RMN dar cine n-are, am reumatism mostenit de la mama si bunica care s-a activat, fumez, posibil sa fi mostenit si arterita de la tata si bunicul. Si din toata marmelada care se poate activa te poti alege cu aceasta stare proasta. Partea buna e ca incet dar trece. Oboseala cronica din creier o mai am dar nu chiar asa de accentuata. Chimioterapia omoara si neuronii asa ca probabil dureaza pana isi revine creierul mai ales ca eu sunt slaba, mancam dulciuri si nu prea mancam grasimi sa-l ajute.
'Nu mai face chimio si nu e nevoie de marijuana !
Oncologia sa opreasca genocidul cu Chimioterapie si apoi vorbim ! '
Foarte bine a sintetizat Nelupascaru, initial si eu am cazut in capcana de a incerca sa 'ajut' la procurarea prin mijloace legale a unor medicamente din extracte de canepa !
D-na Mihaela si dv aveti dreptate in ce priveste descoperirea de catre Dr Simoncini a cauzei si a tratamentului unor tipuri de cancer pe baza de solutie de bicarbonat de sodiu introdusa fie ca infiltratii ( la cancere periferice - san, prostata, uter, colon ) sau ca perfuzii in circulatia generala, unde sunt metastaze extinse, sau cat mai aproape de organul afectat in cazul tumorilor localizate ( creier, ficat, plamani) !
Problema este ca aceste interventii trebuie facute in spitale de catre medici, deci ar trebui ca pacientii prin asociatiile lor, sa inceapa sa faca presiuni si sa ceara acest tip de tratament ieftin si netoxic pt organism !
Il salut calduros ( chiar canicular) si pe dl dr. RaulCioclu (zis si Duke :), cu care n-am mai avut demult onoarea de a conversa !
Sanatate tuturor !

Pt. stevens. Cand o sa faci tu cancer n-ai decat sa te tratezi tu cu bicarbonat de sodiu ca nu te opreste nimeni. Si, daca tot ai inconstienta ca pe psihicul si asa subrezit de boala al altora sa iti permiti sa sfatuiesti oamenii sa nu faca un tratament greu dar suportabil si cu rezultate dovedite, eu ti-as zice ca-ti interzic accesul la chimioterapie daca faci cancer ca sa constati pe pielea ta efectele cancerului in lipsa chimioterapiei pentru cazurile cand este recomandata. Eu am facut chimioterapie pentru ca am avut si un ganglion invadat si sunt bine. Si sa-ti fie rusine ca te-ai gasit sa-ti bagi prostia in seama pe un forum adresat pacientilor care au cancer. Asteapta si tu sa faci cancer si dupa aia da-te mare ca ai refuzat sa faci chimioterapia daca mai apuci si nu mori inainte.
Pt. RaulDuke. Despre chemo brain eu am citit dupa chimioterapia facuta pentru cancerul la san. Nu stiu daca apare si in urma altor tipuri de chimioterapie. Oricum simptomele care le-am citit coincideau cu ale mele asa ca ceva comun este. Si am mai avut un simptom important. La cateva luni dupa terminarea tratamentului din senin mi se incetosa vederea si vedeam negru in fata ochilor neavand absolut nici o problema cu ochii ca am facut si consult. Si trecea. Sau aveam momente in care efectiv aveam senzatia ca pic din picioare pe verticala si ma sprijineam sa nu pic chiar daca analizele erau bune. Dar astea au trecut de 1 an.

stevens, totusi despre mine, spre deosebire de tine, care te-ai pierdut ca magarul in ceata, nu se poate spune ca am lipsit de pe forum. totusi tu nu ai nimic de zis, decat o placa scurta si stupida pe care tot o repeti, deci e normal sa vorbesti foarte rar. rar dar totusi amuzant! cum ar fi cretinatatea asta despre care am ras vreo 10 minute continuu, cu pacientii care sa faca presiuni sa li se bage bicarbonat in vene in spitale. imi sterg si acum o lacrima de ras! pacientii de multe ori cer tampenii, asa cum oricine isi poate imagina ca pacientii din ospicii cer sa fie lasati in libertate, cei din centrele de dezintoxicare cer droguri sau alcool, cei care au anumite tulburari endocrine pot sa ceara sa bea apa pana mor, unii diabetici cer zahar pana intra in coma, oameni cu tensiune mare cer sare pana fac accident cerebral, si tot asa. nu inseamna ca au dreptate sau ca ce vor e bine pentru ei si ca trebuie sa li se dea de catre medic. de asemenea, acolo unde ce cer ei NU ARE NICIO LEGATURA CU MEDICINA, nu inteleg de ce trebuie sa ceara de la medic asta... tu cand vrei sa-ti duci masina la reparat ceri bilet de trimitere de la medicul de familie ? la fel, daca vrei sa-ti bagi bicarbonat in vene, esti liber sa o faci in sufrageria ta, in fata televizorului, nu te opreste nimeni ! nu iti trebuie decat o asistenta sa iti prinda o vena, dar nici de asta nu prea ai nevoie. ce parere ai ?
sa continuam, deci, cu ineptiile, numai atata cat sunt amuzante, ca postul anterior, te rog!
eas: notiunea de chemo brain este mai degraba una populara, nu una medicala sau stiintifica. e greu de spus ce se intampla defapt sau care e corelatia. e drept ca multe tipuri de chimioterapie au toxicitati neurologice, unele centrale, altele periferice, dar nu se poate spune pe drept ca "chimioterapia omoara neuronii". ce ai facut tu cel mai probabil este ceva de tipul AC sau FAC (fluorouracil adriamicina si ciclofosfamida) si probabil un T ulterior (taxotere); dintre acestea, da, se regasesc medicamente cu toxicitate nervoasa si printre efectele lor secundare sunt si deshidratarea (uneori cronica), anemii, fatigabilitate, tulburari de vedere, neuropatii, etc. bine ca a trecut !

Imi cer scuze daca m-am exprimat gresit sau am fost inteles gresit d-na eas, nu am indemnat pe nimeni sa renunte la nici un tratament ! Acest subiect este despre marijuana medicala si m-am referit numai la mesajele mele pe aceasta tema cand am spus ca am cazut in capcana si oricum aceasta varianta terapeutica pt greturi este IREALIZABILA deocamdata in tara noastra, a spus-o si dr Raul ! Este o tema de discutie pur teoretica !
Referitor la tratamentul cu bicarbonat de sodiu acesta este aplicat de MEDICUL ONCOLOG italian Tullio Simoncini cu mult succes, insa numai in particular ! Daca are succes in Italia si in alte tari nu vad de ce nu ar avea efect si pe pacientii romani ! Trebuie doar ca pacientii sa se informeze si sa ceara medicilor sa le aplice aceasta terapie atunci cand este oportuna !
In ce va priveste ma bucur ca ati depasit perioada grea si riscanta a tratamentului si operatiei si daca imi permiteti pot sa va dau o veste buna ! Exista o tehnica foarte noua de reconstructie in mai multe etape si care are rezultate mult mai bune si durabile decat implantul, puteti sa va interesati la specialisti !
Va doresc sanatate si refacere rapida pe toate planurile !
PS Daca nici acum nu m-am exprimat clar, chiar o sa-mi fie rusine, o sa incerc iau niste lectii de gramatica !

tratamentul cu bicarbonat nu a avut niciun succes nici in italia nici altundeva in lume. daca tu crezi ca va avea in romania, esti liber sa incerci, nu te opreste nimeni. dar esti sigur ca ai evaluat bine toata literatura de specialitate, si nu numai site-urile de luat ochii la fraieri ? :)) io nu sunt asa sigur si nu cred ca prea multa lume e...
Medice Raul ! Dv puteti sa radeti cat doriti ca nu va opreste nimeni insa pacientii vad ca sunt foarte tristi, speriati si de aceea se supara pt orice remarca sau sugestie care are legatura cu boala lor, chiar daca este inspre binele lor in general !
Eu intru rar pt ca nu vreau sa tulbur pe nimeni, doar i-am dat dreptate d-nei Mihaela in legatura cu ce a spus intr-un mesaj anterior !
As putea sa pun link cu marturiile pacientilor ( printre care sunt si medici ) vindecati prin aceasta metoda traduse in romaneste dar nu vreau sa fie sterse din nou asa ca mai bine ma abtin !
Sanatate !

e bine, deci, sa te abtii. toate lucrurile astea nu sunt decat minciuni, din pacate... daca ar fi atat de usor, medicina nu ar mai fi aparut niciodata. doar este un lucru inventat de oameni, din nevoie, nu adusa pe lume de extrateresti ostili.
-* precizez ca:
1. Chimioterapia functioneaza micsorand tumorile canceroase si asta se constata pe analizele de evaluare facute preoperator adica chimioterapia chiar actioneaza asupra celulelor canceroase din care sunt formate tumorile canceroase omorandu-le si implicit micsorand tumora. Adica ai o tumora diagnosticata ca fiind cancer, pe de ex. CT se vede o tumora sa zicem de 9 cm., faci chimioterapie preoperator ca e prea mare s-o opereze si se restrange la sa zicem 4 cm.. Si atunci se poate opera. Eu vorbesc numai din ceea ce stiu din cazurile stiute, diagnosticate si evaluate. Nu bat campii ca altii. Si despre 'urmele mari in memorie' am o veste 'buna' pentru tine. Eu le-am avut, nu chiar asa de 'mari', si acum la 1 an si jumatate de la chimioterapie nu le mai am. Dupa tot tratamentul constand in operatie, chimioterapie, radioterapie, mi-am revenit. Mai am doar o usoara oboseala cronica pentru ca nu am mai facut efortul fizic pe care-l faceam. O rezolv si pe asta de acum in colo. Si cancer nu mai am.;
2. Un studiu de acum 30 de ani, chiar daca ar fi demonstrat ce zici tu, in materie de chimioterapie chiar nu mai e de actualitate. Stiu si eu ca atunci chimioterapia era mult mai dura. De asta a si evoluat si s-a perfectionat astfel incat acum nu mai are nici macar efectele secundare de acum 15 ani nu de acum 30 de ani. Asa ca norocul meu ca a trebuit s-o fac in 2010 si nu in 1980 toamna.;
3. Eu din principiu sau poate pentru ca sunt credincioasa sau poate din ambele motive daca pot sa fac un bine gratuit il fac si mi-e suficient sa stiu ca macar am incercat sa-l fac. Asa ca o informatie de genul cititi daca aveti nevoie www.breastcancer.org si daca foloseste unei singure persoane care din greseala citeste postarile, pentru mine e suficient. Ceea ce ma depaseste este sa-ti permiti, si nici macar din prostie ca aia probabil ar fi scuzabil ci din fudulie conform proverbului prostul nu e prost destul pana nu e si fudul, sa sfatuiesti prost niste oameni cu psihicul la pamant din motive obiective sa nu faca tratamentul dovedit clinic cu rezultate propunand in schimb o utopie care nu se practica tocmai din lipsa de rezultate clinice si s-o mai faci si gratuit. Utopie pe care de altfel nu te impiedica nimeni s-o experimentezi tu cu pacientii pe care ii gasesti tot tu pe post de cobai sau de ce nu pe tine. Oricum eu credeam ca macar daca tot faci rau macar o faci ca sa-ti iasa ceva concret nu doar pentru a incerca sa te dai destept pe un forum. Daca ai fi n-ai avea nevoie de asta. Si, mersi la fel, eu chiar sunt bine. Cu un fost cancer la san tratat si chimioterapia facuta. Si asta chiar nu e la misto.
(*modificat de admin)

Precizare: Comentariul anterior a fost un raspuns la o postare (care a fost stearsa) a cuiva care sustinea ca chimioterapia nu are efect asupra cancerului si imi mai si comentase sarcastic o postare anterioara.
Pt. stevens: Scuzele va sunt acceptate. Cititi-va postarea la care v-am raspuns eu si in care ati citat, implicit ati indemnat, la lucrul pe care nu-l mai recunoasteti si inca cu semnul exclamarii. Multumesc de informatie dar o stiam. Acum ca ne-am lamurit imi prezint si eu scuzele de rigoare pentru ca poate reactia mea a fost exagerata. Dar postarea dumneavoastra mi-a amintit de prima mea impresie despre chimioterapie, dupa ce prima data am citit toate prostiile scrise pe net despre ea de neaveniti, inainte s-o fac propriu-zis, si anume: " - Astia intai (cu chimioterapia) te omoara si care scapa poate are o sansa sa se vindece ! ". Si pur si simplu nu este asa. Ulterior am ajuns si la rezultatele studiilor de specialitate (in limba engleza) din intreaga lume si am inteles ce inseamna de fapt. Dar a durat. Referitor la bicarbonatul de sodiu si la orice tratament doriti. Se face in modul urmator: gasesti ceva ce poate merge, te inscrii pt. urmarirea si evaluarea rezultatelor tratamentului, studiezi intai pe cobai (soareci) eficacitatea, daca ai rezultate ti se aproba trecerea pe trialuri clinice respectiv pacienti voluntari care nu mai au sansa cu alt tratament standard sau refuza tratamentul standard din motive personale si vor sub semnatura sa faca asta si rezultatele sunt urmarite si evaluate periodic. Daca are efect in majoritatea cazurilor incepe sa se aplice pe scara larga. In general dureaza peste 5 ani pentru ca totodata se evalueaza si efectele negative care pot aparea in timp ca urmare a administrarii respectivului tratament. Ca daca sunt mai rele decat beneficiile nu se aproba. E simplu. Evaluarea rezultatelor in ziua de azi este f. simpla. Faci un CT sau un PET-CT inainte si dupa tratament si vezi exact ce ai avut inainte de tratament si ce mai ai dupa tratament. Toate astea sunt monitorizate tocmai pentru a nu exista inselatorii. Marturiile pacientilor sunt subiective. Cazul Tatoiu este relevant. A declarat ca s-a vindecat de cancer la san cu reteta aia in conditiile in care nu a prezentat nici un rezultat al biopsiei care sa ateste ca ar fi avut. Banuiesc ca a avut ceva ce putea fi, printre altele, si cancer la san, ceva ce a alarmat medicii si care a disparut inainte de a se apuca sa se faca biopsia. Asa ca putea fi si orice altceva. Dar laptisorul de matca din reteta aia ajuta tocmai celulele cu rata mare de crestere si celulele canceroase sunt celule cu rata mare de crestere. Asa ca eu cu cancer la san si scaun la cap nu o iau. Si speriata am fost doar initial pana m-am documentat. Ar fi totusi bine sa intelegeti ca dvs. nu propuneti o alternativa, pt. ca acel tratament nu exista ca tratament standardizat nicaieri in lume, ci in cel mai bun caz este doar o ideee care trebuie verificata ani de zile.
Pt. RaulDuke: Am facut FARMORUBICIN 150mg + CTX 1200mg + 5FU 1500mg. Am 52 de kg. si 1, 70 m.. Poate fi si ce zici tu. Nu mai comentez ca nu stiu cine citeste si ce intelege. Adevarul e ca dupa terminarea tratamentului ajunsesem la 48 de kg. si nu ma alimentam cum trebuie. Acum am 52 de kg.
Referitor la subiectul propus adaug ca:
1. Nu e buna marihuana medicinala si pentru ca input-ul si output-ul creierului sunt o parte importanta a procesului de adaptare a organismului, slabit de chimioterapia cu care este agresat, la mediul extern si a procesului de vindecare. De ex. creierul iti spune ce mai poti sa mananci si ce nu pe perioada chimioterapiei ca sa nu ti se faca rau. Tot el iti spune ce mai poti si ce nu mai poti sa faci. Tot el constientizeaza ca este o stare de rau necesara si transmite semnalele corespunzatoare corpului, etc. In consecinta dupa ce ca starea de sfarseala fizica are ca efect si afectarea starii creierului tu il mai tragi si pe dreapta cu marihuana medicinala.;
2. Intotdeauna trebuie sa prevezi si consecintele. Daca se aproba si in loc sa se dea pacientului se fura pt. contrabanda tu de unde stii ca pacient ca ti-a dat-o sau nu si chiar daca se prinde crezi ca e in stare sa reclame ? Eu am avut impresia ca mi-a schimbat asistenta o data antiemeticele mele pt. ca mi-a fost rau dupa, nu stiu sigur ci doar dupa starea generala, dar crezi ca stiu sigur sau ca am spus ? Nici vorba. La morfina (ca si aia se mai fura) e mai simplu ca urla pacientul de durere si e clar ca nu ia dat-o si fac rudele reclamatie ca le urla in cap. Si oricum aia se da doar pentru ca nu exista alt mod de a calma durerile crunte.;
3. In general in materie de cancer sfatul meu e sa mergi pe ce se face demult si nu sa experimentezi noutatile, ca nu stii ce patesti, decat daca efectiv nu ai alternativa.
4. Din experienta personala cand se plang pacientii nu se plang de chimioterapie efectiv ci se plang de ea pentru ca pe ea dau vina pentru problemele personale agravate de starea in care se afla si atunci nu vad nici capatul tunelului.
Pt. amandoi respectati-va reciproc. Poate ca RaulDuke este mai tanar si impulsiv si mai are multe de invatat ca e la inceputul unui drum lung dar si stevens nu intelege problema pentru ca nu are cunostintele necesare. Dar vreau sa cred ca macar intentiile sunt bune de ambele parti.

Sarutmana ! Ma pregateam sa raspund pe alt subiect dar o sa raspund la acesta daca este primul in pagina !
Va multumesc pt faptul ca mi-ati acceptat scuzele desi nu am avut nici macar intentia sa interactionez cu dv ! :)
Chiar daca din spusele mele reiese un mesaj subliminal sau implicit ca chimioterapia nu e tocmai buna, va rog sa fiti convinsa ca doresc sa pun in loc ceva MULT MAI BUN, in nici un caz NIMIC, tinctura de propolis sau polen !! Cand spun ceva mult mai bun inteleg ceva mai netoxic - efecte secundare mai putine, eficienta mult mai mare si nu in ultimul rand un pret mai mic decat zeci de mii de euro, exceptand operatiile inerente uneori, - aspect pe care oamenii nu-l constientizeaza momentan pt ca tratamentul este total compensat ! Cred ca asta este si unul din motivele serioase pt care se urmeaza tratamentul clasic chiar si pt cazuri incipiente, usor vindecabile si pe alte cai dar care necesita ceva cheltuieli, efort de vointa, insa asta este alegerea suverana a fiecaruia !
'Daca are efect in majoritatea cazurilor incepe sa se aplice pe scara larga. In general dureaza peste 5 ani pentru ca totodata se evalueaza si efectele negative care pot aparea in timp ca urmare a administrarii respectivului tratament.
Ca daca sunt mai rele decat beneficiile nu se aproba.'
Cu tot respectul pt aplicatia de care dati dovada mesajul dv, cred ca nu mai era nevoie de fraza asta ! Cu greu se pot imagina sau gasi tratamente mai toxice decat chimioterapia, poate cianura in doze mici, nu stiu !
'Ar fi totusi bine sa intelegeti ca dvs. nu propuneti o alternativa, pt. ca acel tratament nu exista ca tratament standardizat nicaieri in lume, ci in cel mai bun caz este doar o ideee care trebuie verificata ani de zile.'
Ar fi bine sa observati, dv si cei care cititi aceste subiecte, ca intodeauna am citat in mesajele mele numai medici cu specializarea oncologie ! Personal cred ca ne aflam la sfarsitul unei epoci primare in evolutia medicinei ! Sper ca in scurt timp actuala viziune ingusta, oricum incompleta - recunosc si medicii asta, si eficacitatea scazuta in tratarea cancerului sa fie ca un vis urat pt omenire in general si pt romani in special :) !
La ultimul aliniat nu pot sa va raspund decat ca eu il respect f mult pe Mr. Duke fie si numai pt faptul ca are bunavointa si disponibilitatea de a raspunde pacientilor, ceea ce pt un forum este mai mult decat suficient ! Restul sunt numai dispute de idei, sper ! Pt ca d-nul Raul am impresia ca apeleaza prea des la raportari si para la admin si vad ca este si ascultat !
Sanatate ca-i mai buna decat toate !

cu privire la marijuana, te inseli cam la fiecare punct. efectele antiemetice ale marijuanei sunt demonstrate de aproximativ 45 de ani. in anii 70, odata cu descoperirea si adoptarea cisplatinului (regele emezei), au aparut si primele cazuri de oameni care mureau efectiv de la varsaturi de pe urma tratamentului mai mult decat de cancer. inca de pe atunci au exista multi oameni care au supravietuit doar facand trafic cu marijuana in interiorul clinicilor respective. asta peste faptul ca la ora actuala exista medicamente bazate pe canabinoizi, analogi ai acestei substante brute, care sunt mult mai siguri de folosit, cum ar fi Nabilone, cu eficienta binecunoscuta. stiu ca te temi de lucrurile pe care nu le cunosti, si mai ales de cele despre care altii te-au indoctrinat sistematic ca sunt rele, dar eu zic ca inertia asta intelectuala nu e buna! doar nu crezi ca eu propovaduiesc aici sa se fumeze marijuana bruta pe holurile sectiilor de oncologie. nicidecum! exista metode standardizate pentru substante echivalente, foarte utile. partea cu "unde esti tu ca pacient" si nu stiu ce e si mai lipsita de fundament: morfinele sunt niste substante cu MULT mai mare risc. inutil sa mai comentez aici. experienta ta personala este foarte marunta: pacientii se plang IN FOARTE MARE MASURA de efectele chimioterapiei, in cea mai mare masura despre greata si varsaturi. cred ca nu ai citit in intregime primul post de pe aceasta sectiune...
impulsiv... poate, nu vad rostul sa neg, nici macar sa pun la indoiala. dar despre cat de la inceput sau la mijloc sau sfarsit de drum ma aflu... :) iti dai seama ca nu poti face decat supozitii, cel mai probabil gresite.

Domnule Doctor RaulDuke,
Am gasit acest topic si vreau sa adaug si eu cateva randuri.
Eu locuiesc in Statele Unite, aici sunt magazine unde se poate cumpara legal marijuana medicinala. Pana in urma cu cateva saptamani nu am crezut nici macar pentru o secunda ca marijuana ar putea ajuta. Clientii sefului meu sunt persoane care au fost implicate in accidente de masina si raman cu anumite dureri si mi-au spus ca au "permise" si fumeaza marijuana medicinala impotriva durerilor. Imi amintesc cum am zambit auzind aceasta si mi-am spus in sinea mea ca este un motiv folosit de ei pentru a fuma asa ceva.
In urma cu cateva saptamani cand am aflat ca bunica mea este bolnava si ca a fost diagnosticata cu cancer am vorbit cu o doamna (60 ani). Am fost uimita sa aflu ca aceasta doamna care acum este vioaie si plina de energie a avut cancer acum 6 ani. A fost operata si au fost inlaturate tumorile si a urmat chimoterapie pana cand cancerul a disparut din corpul ei. Mi-a spus cat de rau s-a simtit dupa chimoterapie cum credea ca va muri. Am intrebat-o ce medicamente pot cumpara pentru bunica mea daca daca bunica mea va face pe viitor sedinte de chimoterapie sa o pot ajuta?
Am fost uimita sa aud acest raspuns : "...Singurul medicament care m-a ajutat pe parcursul acelor sedinte de chimo si sa trec peste acele efecte oribile dupa a fost marijuana! Trageam dintr-o pipa cateva fumuri doar cand imi era rau! Apoi ma simteam mai bine si puteam sa trec prin zi mai usor!"
Doamna nu a devenit dependenta de marijuana si nu mai fumeaza de cand efectele chimoterapiei au disparut!
I-am spus ca in Romania nu este legala si nu o voi putea cumpara daca bunica mea va incepe sedinte de chimoterapie.
Am vrut sa spun povestea acestei doamne care a parut foarte sincera cand a spus ca numai marijuana a ajutat-o in timpul chimo terapiei. Este o doamna serioasa, in varsta si nu a avut nici o intentie sa ma minta.
Dupa ce am auzit povestea ei m-am simtit vinovata gandindu-ma la trecut cand nici macar pentru o secunda nu m-am intrebat daca clientii sefului meu aveau dreptate si ca marijuana medicinala poate avea si efecte benefice!

e ilegal !
Dar puteti folosi cinepa de la munte. Cinepa obisnuita. Are tot ce trebuie si e legala.
De fumat s a fumati daac nu vedeti rezulatte la mestecat. Cei care au necazuri la plamini trebuie sa o fumeze.
Puteti creste cinepa si in ghiveci in casa. dar nu va jucati cu Marijuana ca dati peste alta belea. Voi sinteti oameni cinstiti si faceti puscarie. Hotii stiu sa scape si dupa condamnare.

exact, e ilegal. dar exact asta trebuie schimbat: SA NU MAI FIE ILEGAL ca uz in medicina, datorita beneficiilor evidente pe care le are si pentru care pot depune marturie nu doar pacienti care au avut parte de asta, ci si studii medicale.
nu recomand nimanui sa se apuce sa foloseasca orice substanta ilegala, nu despre asta e vorba aici. dar cineva care are cancer, mai ales nevindecabil, si foloseste marijuana la recomandarea unui medic, cu siguranta nu va face puscarie ! despre canepa, insa... nu e nicio diferenta dpdv legal, contine aceleasi substante interzise de lege, se numesc canabinoizi.

iti multumim, Ani85, pentru relatarile tale !
momentan am ocazia sa ma ocup de inca un pacient care, sub chimioterapie fiind, isi administreaza multe din efectele adverse folosind diverse formule de marijuana mai mult sau mai putin medicinala. desigur ca aceasta practica nu intra direct sub incidenta legii, aici fiind totusi tolerata aceasta practica, fara nicio problema, si desigur ca pacientul se preocupa singur sa si-o furnizeze, dar avand un regim de 4 serii complexe de 3 chimioterapice si fiind foarte tanar, primele 2 serii (unde nu a folosit marijuana) au fost profund dure pentru el. s-a gandit chiar sa renunte, lucru echivalent cu o condamnare sigura, pentru el. dupa inceperea celei de a 3-a serii, odata cu inceperea folosirii acestor substante inrudite, toleranta, cel putin din punct de vedere digestiv, s-a imbunatatit dramatic. practic nu l-am mai auzit reclamand greata sau varsaturi. momentan se apropie de incheierea a unei cure de 4 cicluri complicate, sa speram cu succes!
SI TOTUSI MARIHUANA DOAR COMBATE EFECTELE UNUI TRATAMENT CARE IN MULTE CAZURI SE FACE FARA REZULTAT.
ar trebui sa incercam mai mult sa combatem boala-CANCERUL
sa incercam si alte metode
sau sa cercetam mai mult oprirea diviziunii acestor celule si sa intelegem de ce se divid mai repede decat cele normale.
despre criogenie ce spuneti?

Multe substante chimioterapice au, uneori, efecte benefice reduse din cauza ca nu pot fi luate in doze mai mari, iar acest fapt este cauzat de imposibilitatea pacientilor de a suporta dozele optime - efecte secundare. Oncologia nu e ceva de genul tratament oncologic si atat, ci este vorba si despre pregatirea minutioasa a pacientului pentru a putea primi un tratament optim pentru boala sa in conditii optime.
Deja stim ca celulele maligne au supraexpresii pe diferite oncogene/gene supresoare. Deja stim ca anumite gene supresoare sunt dezactivate de anumite enzime. Deja stim sa inhibam enzimele. Dar asta nu inseamna ca inhibarea enzimelor dezactivatoare duce automat un medicament incredibil de eficient. Cercetarea continua pe toate fronturile.
Criogenie? Cool - la propriu si nu la figurat. Doar inlocuieste operatia clasica/robotica iar eficienta ei este pusa la indoiala. Sansele de recidiva sunt mai mari decat in cazul indepartarii tumorilor maligne prin alte metode. Eventual, este o optiune pentru indepartarea tumorilor benigne.

raul cît costă un control o discuţie la dv pe teme de cancer?
evident, nimic. a platit cineva ceva pentru toate discutiile pe care le purtam aici ? ma rog... altceva fata de curent si abonamentul la internet si... mai stiu eu ce.
Buna ziua tuturor sunt noua pe acest forum si as dori mai multe informatii despre acest cancer al sistemului limfatic, limfomul Hodgkin stadiul III A cu care am fost diagnosticata in luna octombrie.Mentionez ca am facut deja a doua chimioterapie, ca prima a fost ceva mai usoara cu putine reactii, in sensul ca am varsat o singura data aflandu-ma in spital, la cateva ore dupa tratament iar pe parcursul celorlalte zile am avut doar stari de varsaturi, oboseala, dureri de dinti si gingii, gust de metal in gura. dureri de stomac.A doua insa a fost mai diferita, nu am ramas in spital pt mai multa perfuzie pt ca ma simteam bine si la cateva ore s-au agravat starile de varsaturi iar finalul a fost internare la urgenta in miezul noptii pt ca varsasem de noua ori...Dupa o zi de perfuzii, multumesc lui D-zeu am iesit, ma simt bine, putin obosita, aceleasi stari si dureri de dinti si gingii dar mi-au scazut globulele albe si acum fac niste injectii pt ridicarea lor.Mentionez ca ma tratez in strainatate nelocuind in Romania si ca desi am incercat sa ma informez de pe internet despre acest tip de cancer am ajuns la concluzia ca este cel mai indicat sa impartasesc voua, celor care treceti si ati trecut prin asa ceva, ca un semn de solidaritate si respect pt cei care trec mai usor sau mai greu prin aceste reactii.
Am ascultat parerile tuturor, toti fiind optimisti sau incercand sa fie, vorbindu-mi despre mari sanse de vindecare totala.Cel mai important insa este psihicul tau, care, in ceea mai mare masura te va ajuta sa invingi boala.Eu sunt pregatita pt acest lucru, imi tin psihicul ff ridicat chiar daca, cu siguranta vor fi momente cand, chiar si fara sa vrei vei cadea psihic, important este sa te ridici repede.Psihicul si persoanele din jurul tau joaca un rol important in vindecarea acestei boli.As dori sa adaug ca parintii mei nu stiu despre asta, sunt singura aici si m-am intretinut singura, am cateva cunostinte si prieteni care imi sunt alaturi si care ma fac sa nu ma simt singura. Cu regret spun ca nu mai pot lucra deoarece doctorii mi-au interzis pe o perioada de 6 luni pt evitarea racelilor si infectiilor si va fi mai dificil deoarece voi avea un venit f mic doar din concediul medical...dar nu as vrea sa va plictisesc cu toate astea...nu ma plang.merg inainte.pt mine... pt parintii mei care ma aud tot timpul la telefon cu diferite scuze ca nu pot veni acasa..pt cei din jur care sunt alaturi de mine.Si eu am avut parul lung si l-am taiat scurt pt a nu fi brusca reactia de alopecie.As dori daca se poate sa imi impartasiti niste idei, sfaturi, despre ce anume ai voie sa mananci si ce nu, daca exista ceva anume pt ajutarea organismului, pt pofta de mancare, intretinere si refacere...Starile de varsaturi stiu ca vor mai exista, chiar daca poate si mai rau decat ceea ce am avut pana acum, le iau ca atare, trebuie sa te obisnuiesti cu ele si poate ca si cu ajutorul ondansetronului pe viitor vor fi mai usoare desi nu prea simt ca m-au ajutat prea mult aceste tablete.Multumesc celor care dati sansa ca aceasta povestioara sa fie citita de catre toti cei interesati.Mesajul meu pt cei care trec prin aceste boli de cancer este sa lupte, sa fie pozitivi, sa creada ca se vor vindeca si totul va fi bine..La final vom rade cu totii fericiti ca am scapat, cum spun unii de pe aici, de aceasta, , raceala".Astept cu nerabdare raspunsurile dumneavoastra a tuturor, indicatiile si sfaturile medicilor, daca este permis acest lucru.Repet sunt noua pe acest forum si orice cuvant impartasit va fi bine venit, in plus nu cred ca este rau sa iti faci si prieteni prin acest intermediu, pt ca asa cum am mai spus, pentru oricine o vorba buna si un sprijin moral conteaza mult pt psihicul tau si implicit in vindecare...Sanatate multa tuturor !

Imi cer scuze, am facut o greseala...ceea ce am scris aici ar fi trebuit sa adaug la tema subiecte si nu la comentariu / raspuns dar abia ma, , dezmeticesc" pe acest forum asa ca veti gasi povestioara mea si la subiecte..sper sa nu fie considerata grava greseala pt ca am trecut-o de doua ori..
buna ziua,
sunt si eu interesat de acest subiect, nu datorita cancerului, ci epilepsiei. Nepotica mea sufera de o forma grava de epilepsie, numita sindromul Dravet. Conform unor reportaje de pe internet si televizor, marijuana medicinala este benefica si pentru epileptici. am citit comentariile anteriore, si am incercat sa iau legatura cu farmacia online indicata de unul din utilizatori, dar din pacate ei nu pot comercializa medicamentele respective in tara. Daca aveti alte cai de intra in posesia lor, va rog partajati informatiile si cu mine si pe privat, daca nu se doreste public. Multumesc!
Mie nu mi se pare normala oponenta celora care se bazeaza pe argumentul ca nu se stiu inca efectele laterale, avand in vedere ca sunt foarte multe medicamente care au efecte secundare foarte grave si bine cunoscute, dar totusi sunt legalizate. Deci practic daca stii efectele secundare, poti sa iei orice medicament, chiar si daca stii ca te omoara, paralizeaza sau eu mai stiu cum te nenoroceste, dar daca nu stii daca au sau nu efecte, nu e permis sa le iei. Cu alte cuvinte, daca nu e sigur ca medicamentul are efecte laterale, n-ai voie sa le iei :). Nu stiu de ce, dar nu prea simt intentia de a ajuta omenirea in ipotezele astea :(.

efectele "laterale" sunt perfect cunoscute si sunt cu mult inferioare beneficiilor, mai ales in ce priveste indicatiile la pacientii cu cancer.
buna ziua, dorim cateva sfaturi din partea dvs, am vazut ca sunteti foarte pregatit in domeniul care ma intereseaza, cum pot lua legatura cu dvs?
D-le doctor, sotia mea in luna decembrie 2012 a inlaturat prin operatie chirurgicala de pe bratul stang sus un nev de 0, 9/0, 5/0, 1 cm bruna neuniform pigmentata.in urma examenului histopatologic rezultatul a fost urmatorul; melanom malign extensiv, pigmentat, stadiu clark 2 indice breslow 0, 45 mm, stadializare pTNM;pT1aNx. dupa ce am primit acest rezultat a urmat consultul mai multor doctori oncologi. mai multe analize CT dupa care s-a stabilit in 01.02.2013 o noua operatie la doctorul chirurg pt a efectua o rezectie mare.masurata de mine cand am mers cu mostra la examinare avea 8cm/5cm/2.8cm mi s-a parut uriasa (ca o friptura la restaurant).plus un cordon pe care cei de la examinare l-au refuzat.dupa venirea rezultatului care a fost ok medicul oncolog a decis ca nu trebuie urmat nici un tratament in schimb in primii doi ani trebuie sa ne vedem din trei in trei luni pt analize urmand apoi sa rarim vizitele la 6 luni si tot asa.in plus ne-a trimis la un alt medic oncolog pt a fi luati in evidenta si sa avem acele trimiteri pt analize gratuit.problemele incep sa apara acum cand sotia face cunostinta cu acel medic care fara nici un consult sau o analiza incepe sa vorbeasca de frica de a muri duhovnici credinta ca cel mai bin tratament si multe altele printre care i-a sugerat ca "ar fi putut foarte bine acele celule " sa plece din locul respectiv inainte de operatie si astfel niciodata nu se stie nimic si sa fim pregatiti pt orice.din acel moment sotia mea parca nu mai este om cred ca in acest moment este in depresie imi este teama de orice reactie a ei trebuie sa am grija la orice cuvant scot din gura pt ca il interpreteaza nu mai are incredere in oameni are senzatia ca o mint i-i ascund ceva toata ziua citeste toate tampeniile pe net.Va rog mult daca puteti sa-mi spuneti si mie daca exista o analiza prin care sa vedem 100% daca a plecat ceva de acolo.limfoscintigrafia credeti ca este utila plus ecografiile ganglionilor? va multumesc
Ma tem ca nu exista o asemenea analiza si cel mai probabil nu va exista vreuna pe durata vietilor noastre. limfoscintigrafia plus ecografiile sunt utile, dar nu in cazul de fata, ci dupa cum stabileste oncologul care va consulta. totusi ati intrebat care este riscul estimat/cunoscut ca "celule sa fi plecat nu stiu pe unde" inainte de operatie si sa cauzeze o recidiva a bolii, mai ales una metastatica ? sunt aproape convins ca un medic care se apuca sa vorbeasca asa despre aceste lucruri nu cunoaste prea bine aceste statistici, pentru ca ele spun cam asa, in acest stadiu al bolii:
- ratele de recidiva la 5 ani (adica dintr-o suta de oameni operati, la cati oameni reapare melanomul in acelasi loc sau cu metastaze prin alte organe) sunt de sub 10%, in cazul de fata chiar mult mai mult sub aceasta cifra.
- rata de supravietuire la 5 ani (din aceiasi 100 de oameni, cati mai sunt in viata, asta luand in calcul orice cauza de deces, inclusiv de exemplu prin accident de masina!) este de aproximativ 95%.
in practica riscul de a mai avea "probleme" din cauza acestui melanom rezolvat in iarna este extrem de mic, mult mai mic in orice caz decat riscul general de a face cancer de orice tip, de exemplu de san sau de col uterin etc.
practic aceste probleme pot fi abordate cu un consult de psihoterapie, dar cred ca o problema reala, obiectiva, nu exista in momentul de fata. cu privire la melanomul de care ai amintit, lucrurile sunt CUM NU SE POATE mai favorabile, chiar mai bine decat daca nu ar fi existat vreodata, caci acum a si crescut atentia voastra despre asemenea probleme si gradul de circumspectie.

Articole complete de cercetare privind efectele de canabinoizi asupra celulelor tumorale se gasesc pe site-ul Mediccanna (http://www.mediccanna.com/?page_id=53)
Discuțiile despre tumori benigne și cancer au fost transferate pe:
Forumul Ghid-Cancer.ro - un proiect ROmedic destinat exclusiv acestui subiect.
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 1Credeti ca as putea avea limfomul Hodgkin?
- 23limfom hodgkin - in remisie
- 6hodgkin, stadiul 2 A
- 5Hodgkin - vreau copil! se poate?
- 114marijuana - informatii
- 13analize de sange
- 2Marijuana... pot sa iau ceva, sa se stearga urmele?
- 5limfomul hodgkin
- 2limfomul hodkin, deces in cazul unei anestezii totale?
- 7ganglion inflamat, Hodgkin ?
- 10un pacient pierdut
- 25Ajutati-ma - Am fost consumatoare de cocaina!
- 11canabidiolul ca tratament antipsihotic
- 31limfomul hodgkin stadiul III A
- 6Va rog sa ma ajutati!! Tulburari mentale si de comportament datorate consumului de marijuana
- 0Thc in urina?
- 1Dependenta marijuana
- 1Hodkin celulatitate mixta
- 1Limfom hodkin classic screloza nodulara stadiul lV B
Mai multe informații despre: Limfomul Hodgkin marijuana
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: