intrebare pentru psihiatrii: personalitate borderline

de ce va feriti sa tratati pacienti diagnosticati cu personalitate borderline ?
pentru ca nu merge cu pastile sau pentru ca nu se stie prea multe despre asta ?

Buna ziua,
Haideti sa va explic cum este cu tulburarile de personalitate:

Fie ca se numesc borderline, schizotipala, dependenta, obsesionala, etc etc, aceste tulburari sint de fapt o dezvoltare dizarmonica a personalitatii pacientului. Nu sint boli practic; ele se trateaza efectiv de catre psihiatru atunci cind se "decompenseaza". Adica, daca de exemplu, dv sinteti diagnosticata cu tulburare de personalitate borderline, si faceti la un moment dat un episod depresiv, o sa il tratam pe acela. NU tulburarea de personalitate, fiindca intr-adevar aceea nu se trateaza cu medicatie. Merge bine la anumite tipuri de psihoterapie. Aceste feluri de psihoterapie ajuta pacientul sa isi inteleaga multimea de sentimente uneori foarte intense, modurile de reactie, etc, si ulterior il invata noi abilitati de a se descurca mai eficient in varii situatii, si de a se raporta mai bine la lume si la ceilalti. Toate astea in general sint apanajul terapiei, nu al psihiatriei, din cauza asta nu reusiti sa gasiti un tratament. Iar despre ca nu se stiu prea multe- de fapt, ba da, e o tulburare studiata foarte mult, si exista destula informatie. Dar, repet, un psihiatru administreaza tratament doar in perioadele de acutizare. Ca sa simtiti ca va "faceti bine" este posibil ca de fapt sa cautati un psihoterapeut.
Multa sanatate,
Pentru eventuale intrebari nu ezitati sa mai scrieti,
Dr. Ileana Constantin
Medic rezident psihiatrie

analogic vorbind hardul este bun si softul nu ?
si daca acele episoade de decompensare sunt foarte frecvente, foarte puternice ce solutie exista?
mai ales ca nu reactionez la medicatie, pana acum am avut cred ca 6 sau 7 combinatii de medicamente.
si da am facut psihanaliza dupa care am facut un t.s.
acum fac terapie cognitiv comportamentala dar...
si inca ceva, decompensarea ce semnifica de fapt? o situatie de limita, o stare de angoasa, ce ?

Da, analogia cu computerele se potriveste.
Trebuie gasit un alt terapeut, cineva cu experienta in borderline. Dar, si dv trebuie sa stiti ca este o tulburare f rezistenta, ca dureaza pina gasiti o solutie potrivita pentru dv. E f. important sa nu va pierdeti speranta, pentru ca solutii exista. Decompensare inseamna ca de fond, lucrurile nu stau perfect. Ele sint intr-o forma relativa de echilibru, dar acesta nu este perfect. Probabil ca simtiti asta si dv; pe acest fond, stimuli diferiti, gen stress, o respingere din partea cuiva, o dezamagire, etc, pot sa stric acest echilibru si sa apara simptome severe, gen TS. Este foarte important pentru dv. sa cunoasteti amanunte despre aceasta boala- in felul acesta, puteti avea mai mult control asupra ei.
Multa sanatate,
Dr. Ileana COnstantin
Medic rezident psihiatrie

sincer cred ca am citit cam tot ce se gaseste pe net despre asta
ce nu am inteles eu clar este cum se poate schimba perceptia despre mediu si / sau reactiile la stimulii din mediu?
cum se poate schimba o experienta de viata pe care eu inca o percep ca fiind normala, desi mi sa spus ca nu este, cu alceva?
imi este extrem de greu sa admit ca o copilarie normala inseamna cu totul alceva fata de ceace am trait
scuze pentru insistente dar sunt o persoana cu pregatire tehnica, care cauta raspunsuri logice
va multumesc

experienta mea terapeutica cu cazuri limita (borderline) se ridica la trei pacienti, doua femei si un barbat, fiecare cu 2, 5 ani, 3 ani respectiv 5 ani de psihoterapie, cu varste cuprinse intre 30 si 46 de ani. este o patologie cumplit de greu de dus de catre pacient, cu episoade de decompensare frecvente dar care su terapie incep sa stabilezeze si sa-si micsoreze intensitatea. decompensarea este acea stare in care senzatiile, trairile pacientului se exacerbeaza, este o perioada de regresie greu tolerabila de catre cei din jur, care presupune reactii uneori distructive si/sau autodistructive din partea pacientului. nu exista un singur tip de borderline, ci exista un continuum, pe o axa care merge de la cazuri care frizeaza psihoza pana la cele care simuleaza nevroticismul. psihanaliza este un instrument excelent pt patologia border cu obligativitatea ca terapeutul sa aiba experienta in lucrul cu border. si pt terapeut lucrul cu aceasta patologie este unul nu f usor macar pt faptul ca trebuie sa suporte o cantitate uriasa de agresivitate, fata de care trebuie sa stie cums a se protejeze psihic.

terapia este una de lunga durata, de ordinul 5-10 ani, dar se pare ca este aproape singura cale de remitere pana la o proportie de 90% din simptomatologie. investitia se merita a fi facuta cu prisosinta, mai ales cu cat varsta e mai mica.

nu am stari de agresivitate decat fata de mine si de persoane care vor sa ma fraiereasca, dar cu o diferenta: fata de mine e activa iar fata de alti pasiva
in general nu ma exteriorizez, nu las sa se vada nimic in exterior, ma inchid si pur si simplu tac, actualul psigolog mi-a spus ca nu imi permit sa las sa se vada nimic in exterior, este imposibil pentru alti sa vada daca ma bucura ceva sau ma deranjeaza
si da cred ca este dificil de lucrat cu cineva care este tot timpul la panda, plin de neincredere si siret
credeti ca un coeficient de inteligenta mare este un impediment major in derularea terapiei pentru ca eu asa am impresia? intotdeauna caut punctele vulnerabile in discursul celuilalt
si am trecut de 35 de ani

nu, un IQ mare nu este un impediment, din contra. de altfel, majoritatea cazurilor limita au un IQ mare, este o caracteristica importanta si benefica terapiei.

cpuneti ca mergeti la psiholog. parerea mea este ca m, ergeti degeaba. doar daca psihologul D-voastra este format pentru psihoterapie atunci demersul D-voastra este unul potrivit. sunt destui psihologi care se dau terapeuti fara sa fi facut nici o formare. nu aveti nici o sansa cu unul dintre acestia. este dreptul D-voastra de pacient/client sa cereti dovada formarii in psihoterapie. de ce treuie sa fie format? pt ca altfel nu poate face diferenta dintre transferul D-voastra asupra lui si contratransferul lui asupra D-voastra si din acest moment totul se duce pe apa sambetii. mult succes va doresc.

ok am inteles idea
imi puteti recomanda un psiholog cu ceva experienta in bucuresti
si recunosc sunt chiar la limita asa ca chiar asi avea urgent nevoie de cineva cu care sa pot comunica
momental mi se trateaza simtomele de depresie dar fara succes

Doamna Brindusa Orasanu, cautati datele de contact in registrul psihologilor de pe situl Colegiul psihologilor.

am cautat pe situl respectiv dar nu am gasit nici o modalitate de contact in afara de informatia referitoare la facultatea unde preda
orice alta cautare pe google nu ma condus la nimic
este foarte mult pana in octombrie cand se deschid facultatile
oricum multumesc

gasiti date de contact pe situl societatii romane de psihanaliza, nr de telefon si adresa de email. tot acolo gasiti si datele de contact ale altor psihanalisti cu drept de practica, in caz ca preferati un analist barbat. multa bafta.

ok am gasit
cauta pe siut de psihologi si nu de psihanalisti
mai ramane sa imi fac curaj si sa incerc sa iau contact
asta e mai greu, ma descurajeaza esecurile repetate si pana acum numai de astea am avut parte
oricum multumesc mult

te-ai descurajat ptr ca pina acum ai avut parte de o anumita categorie de specialisti.cazurile limita (borderline) necesita abordari cu totul speciale, de care majoritatea ori fug, ori nu stiu nimic despre astfel incit sa poata ajuta cu ceva. pe situl asoc. romane de psihanaliza vei gasi NUMAI specialisti cu o vechime redutabila. vorbesc despre lista celor 10 formatori, veteranii, nu despre candidati, care sint mai la inceputul practicii lor. iti garantez ca daca reusesti sa intri la unul dintre ei, ceea ce nu e usor pt ca sint fff putini si cererea este fff mare, vei fi multumit, cu conditia sa ai rabdare cu tine insuti. ei au, nu stiu daca ai tu!

buna ziua, si eu am niste simptome..ciudate de ceva timp...puteti sa va uitati si la posturile mele, simt ca parca nu mai sunt eu, parca m-am deconectat de la viata de la corpul meu, parca nu mai constientizez ca am maini, picioare, ca mainile si picioarele sunt ale mele, simt ca parca nu am nevoie de hrana, cine sunt eu in viata asta si ce fac eu, sunt mereu intr-o stare de tensiune, mi-e frica sa nu innebunesc...sau sa-mi pierd controlul sau sa uit complet cine sunt eu si ce sunt, sunt f obosit, nu am energie nu pot sa ma concentrez si sa gandesc

In urma efectuarii unor teste de personalitate de catre psihoterapeutul la care merg, am fos diagnosticata cu tulburare de personalitate borderline. Sincer nu ma simt deloc bine. Prima data, acest diagnostic mi a fost pus acum doi ani de catre un medic psihiatru la care mergea pentru ca sufeream de niste episoade de depresie exagerata, de anxietate, furie, chiar manie, si a incercat sa imi dea tratament cu Abilify 10 mg si Venlafaxina 150 mg si Topiramat 150 mg, asta pentru ca aveam momente in care consumam si alcool, insa primul medicament nu l am luat si am negat ca asi putea avea tulburare de comportament crezand ca este doar o depresie. Treptat, am pierdut serviciul, am pierdut prietenii, am pierdut contactul cu societatea, miam pierdut toate persoanele apropiate, si mai ales mam pierdut pe mine!!!! SUNT DISPERATA!!!!! Nu stiu incotro sa mai merg! Acum doamna psihoterapeut a spus sa iau legatura cu un psihiatru si cu raportul dumneaei sa merg sa il prezint pentru a lua un tratament cu medicamentatie niste stabilizatori de dispozitie. Cel mai rau este ca eu sunt si anorexica, cred ca tot de le TCB, ca si tulburare de alimentatie. Puteti sa imi dati va rog un sfat pentru a merge mai departe. tot eu gresesc pentru ca ma culpabilizez si ma izolez, insa nu fac rau la nimeni, numai mie!

Buna ziua
As dori sa ma ajutati cu un sfat intr-o problema destul de delicata pentru familia noastra.Este vorba de tatal meu care a ajuns sa ne faca viata un calvar.In urma cu 6 ani a suferit o cazatura pe gheata si s-a lovit la cap.A zacut inconstient cateva zeci de secunde, dupa care si-a revenit dar nu-si aducea aminte ce s-a intamplat.Am vrut sa-l ducem la doctor dar este foarte incapatanat si nici nu a vrut sa auda de asa ceva.Dupa o perioada a inceput sa-si schimbe comportamentul usor, usor, adica a inceput sa fie mai nervos decat de obicei si sa consume mai mult alcool.Nici pana in ziua de astazi nu am reusit sa-l ducem la doctor.As vrea sa-mi spuneti cum sa facem pentru ca nu se mai poate locui cu el.Este foarte agitat, nu doarme noptile, are un comportament foarte agresiv atat verbal cat si fizic fata de noi cat si fata de animalele pe care le are in curte.A ajuns deja la amenintari cu moartea la adresa mamei mele(mentionez ca are si arme de vanatoare).Am incercat sa-i explicam ca trebuie sa mearga la un doctor dar ne-a spus ca noi suntem nebuni, el nu este.Toti ne-au spus sa chemam salvarea cand face vreo criza dar este imposibil pentru ca ei locuiesc singuri la tara, iar mama este pur si simplu speriata de el.Pana vine salvarea el se calmeaza si totul revine la normal pana a doua zi cand cosmarul incepe iarasi(tipete, urlete, amenintari)
Va rog sa-mi spuneti cum sa procedez! va multumesc!