Distimia - propuneri de tratament

Dupa ceva discutii la psihiatru, si ceva teste la psiholog, am fost diagnosticat ca avand distimie.

Pentru cine nu stie:

Distimia, cunoscută şi sub numele de depresie nevrotică, este o tulburare de dispoziţie constând în depresie cronică, cu simptome mai puţin severe, dar de durată mai mare decât tulburarea depresivă majoră.

As propune o discutie, pe acest forum, cu cei care au primit un asemenea diagnostic, sau eventuale persoane cat de cat avizate.

Diagnosticul de distimie, este doar o eticheta, prin care se spune ca acesta este felul tau de a fi, si totul se opreste la diagnosticare, sau exista sanse de a trata asa ceva, desi durata acestei stari depresive este de ordinul anilor de zile, minim 2 ani, si din cate am citit poti sta cu ea, ani buni de zile, chiar 15-20, sau sa vietuiesti o viata intreaga cu asa ceva si sa consideri ca este complet normal.

Stagnez de vreo 2-3 ani buni. Practic de cand am terminat facultatea, iar la o luna m-am angajat, nu am mai facut nimic, decat rutina zilnica. Sunt oarecum lipsit de sens, cu busola dereglata si mai ales numai am nici o pasiune, iar placerea lipseste cam la orice chestie.

Idei, pareri si propuneri de tratament ?
Homeopatia poate face ceva !?
Psihologie clinica / Psihologie existentiala / Psihologie bazat pe analiza tranzactionala ?

Multumesc mult!

Exista astfel de specialisti in Romania? In Timisoara imi puteti recomanda pe cineva?

Pe terapie cognitiv comportamentala sunt ferm convins ca exista psihoterapeuti in TM.
Intrebarea mea mai exact, este legata de specialisti pe tehnica "Schema Therapy" din TM !?

De mai bine de aproape 2 ani, efectiv sunt sictirit de tot ceea ce înseamnă viaţă. Mă duc la job, fără nici o tragere de inimă, muncesc, si apoi de cele mai multe ori mă intorc acasă intre patru pereţi, unde prefer să stau în singurătate. Simt cum parcă nu am nici o busolă, si plutesc ca o frunza pe apă. Singurul meu sistem de ghidaj, se află in mine, care încă ma mai face să supravietuiesc. Mai am totuşi incredere în mine, în faptul că voi reuşi cumva să ies din mocirla în care mă aflu. Vise nu stiu daca am, sau dacă totuşi am, mi se par chestii desprinse dintr-o carte de poveşti, cu o aură de de "irealizabil". Ma plictisesc parcă, şi nu ştiu ce este cu viaţa asta. Mă simt parcă fără rost pe pământul asta, ca si cum aproape că nu ar conta prezenţa mea. Oricum, nu este aproape nimeni caruia să-i pese cu adevărat de mine, cu excepţia a doi prieteni şi a părinţilor. Nu ştiu dacă ceva mă mai impresionează, dacă ceva mai îmi suscită interesul. Atitudinea este oarecum de "scârbit", de cam orice. Imi placea candva foarte mult, sa merg pe munte. Acum cu greu mă mai urnesc, sa plec pe munte, şi dacă fac asta o fac pentru că îmi impun: "Ieşi din casă şi fă ceva pentru tine!". Nu stiu dacă ceva mai îmi produce cu adevărat plăcere, dacă mă face să ma simt bine in pielea mea. Am devenit un om care stă între patru pereţi, uneori mănâncă de plictiseală, şi care îsi pierde timpul cu nimicuri. Mi-am pierdut interesul fată de aproape orice actvitate. Singurele activitati pe care incă la fac fără să mă "forţez" sunt de dormi şi de a mânca. Mă simt ca o legumă. Colesterolul mi-a crescut foarte mult in ultimii ani. La o "interpretare" psihologică a colesterolului crescut scria "lipsa poftei de viaţă". Uneori mă acuz de "lene patologica", dar chiar simt că am o apatie crescută. In ultimul an, am avut nenumărate episoade în care m-am ichis in casa cu saptamanile, mancam, dormeam şi frecam timpul pe internet. Mai am perioade în care îmi dau seama că ceva rău se petrece cu mine, şi atunci îmi impun să ies, să ma apuc de sport, să alerg, să ma văd cu oameni. Imi impun şi sa fac sex.

Problemele mele cele mai mari sunt faptul că procrastinez foarte mult, lungesc orice pe a doua zi, pe a treia, cât pot de mult posibil. Foarte rar, se întâmpla să ma apuc de un lucru imediat cum m-am hotărât sa fac acel lucru. Candva îmi plăcea foarte mult jobul meu, mă simţeam împlinit. În ultimii doi ani, din păcate, nu mai am nici o atragere pentru a-mi face meseria cu dedicaţia de acum ceva timp. Dacă cu ani în urmă, nu era vară în care să nu ies din ţară, chiar şi până la Capul Nord, vara aceasta de exemplu am ajuns să ma plimb doar de doua ori pe Muntele Mic. Dacă încep ceva, încep mai mult fiidnca îmi propun chestia asta, şi mă forţez şi merge un pic, după care renunţ. Imi lipseste puterea de a ma concentra pe aproape orice chestie. Nu stiu daca am proiecte pe care sa le incep, si sa le termin fara intreruperi majore. Am o lipsa de concentare destul de mare, in a realiza un proiect anume. Parca sunt ca un om care sufera de ADHD, si mereu imi lipseste concentarea. Problema cu procrastinarea este un pattern pe care il mostenesc de la tatal meu. Si el amana foarte mult si tergiverseaza lucrurile.

Si da, una din marile mele bube, pentru care incep sa imi pun semne mari de intrebare, este PLAFONAREA ! Nici nu stiu cum sa o iau, pe ce parte sa o intorc, ca sa pricep cum sa ies din starea asta de leguma care vegeteaza. M-am gandit ca poate energetic, sunt undeva destul de jos, si ca poate cu sportul si o dieta as putea sa ma reechilibrez energetic, sa devin un pic mai vioi, insa oarecum imi cam lipseste puterea de concentrare.

Singura varianta, ca sa ies din starea asta, ma gandesc ca este sa fac militarie cu mine insumi, sa ma disciplinez puternic si sa-mi impun obiective clare, referitoare la sport, socializat, alimentatie, financiar. Adica mai pe romaneste sa-mi fac schite, planuri, agenda, sa-mi pun alarme cu ce sa fac si cum sa fac, sa-mi stabilesc activitati clare si ore la care sa le fac, etc. Mai pe romaneste sa devin un fel de robotel, dar nu un robotel condus de altii, ci condus de mine insami. Sunt foarte adaptabil, ma adaptez usor si la locuit intr-un hotel de 5*****, dar si să stau la stână de munte fără apă curentă, şi electricitate. La fel şi social, mă pot adapta să port o discuţie şi cu un cioban, dar şi cu un prof. dr. inginer. Aş putea face faţă şi la a fi un mini-roboţel, şi am mai practicat asta. Unii însă mă consideră obsedat, la a apela la o asemenea metodă, de a-mi programa totul cu minuţiozitate. Poate ma simt complexat, caci părinţii mei în copilărie erau complet ideii de a face planuri: tata este un dezordonat prin firea lui, şi deşi mama este mai organizată mereu acuza ca a face planuri este religios vorbind o gravă abatere de la normă, şi că trebuie să te laşi în voia lui Dumnezeu. De foarte multe ori, parcă pornesc cu ideea că planurile mele, sunt doar chestii scrise pe foaia de hartie. Desi aveam intr-un timp idei de planuri de viitor, chiar când locuiam cu părinţii mei, nu ştiu dacă credeam cu adevarat in ele, şi de celle mai multe ori parcă le ceream aprobarea părinţilor mei. Oarecum simţeam în realizarea planurilor mele, o neputinţă, în general din raţiuni economice, caci multă vreme părinţii mi-au fost adevărata sursă de venit: unde să locuiesc, să mănânc, etc. De altfel nu stiu daca am fost vreo data incurajat sa pun in aplicare vreun plan de-al meu. Nu stiu daca a fost vreun proiect personal in care sa fiu sprijinit, in special de tatal meu. Mama parcă a încercat de multe ori, să mă sprijine, să găsească un punct de vedere sau mai multe pentru a fi de acord cu mine, o "portiţă" prin care să îmi acorde credit. Din partea tatălui, simt că mereu am fost privit cu circumspectie. Chiar ma simt destul de "vitregit" relativ la atitudinea tatalui meu.
Mă gandesc de asemnea că este posibil ca chestia asta, cu depresia, să fie o "moştenire de familie", din partea tatălui, care şi el stă preponderent în casă şi citeşte ziarele, fratele lui tata este necăsătorit şi este chiar destul de sălbatic, bunica stă în casă şi citeşte cărţi religioase. Poate că suntem o familie de depresivi, si mama este chiar nevrotica !?
Simt ca as putea sa fac mult mai multe chestii. Tanjesc dupa o viata linistita, sa imi fac o cabană undeva la munte, să ma ocup de turism şi asa mai departe. Tanjesc, doar ca sunt realist ca chestia asta nu se poate realiza, fara suport financiar. Mi-ar place să am viaţa mea, în care să scap de faptul de a fi monitorizat, de a lua decizii fără să mă mai gândesc la cum vor reacţiona.
Desi in urma cu vreo 2-3 ani, eram un om foarte muncitor, care isi vedea de treaba lui, constiincios si asa mai departe, acum nu mai sunt deloc asa. Am facut o "afacere" cu tata, cu ani in urma, pe cand eram baietelul cuminte care era in relatii bune cu familia lui. Acea afacere ne-a cam legat cu cordon ombilical pe amandoi, insa eu am iesit din acea afacere cam fara nici un ban, si chiar si acum ma mai urmareste ca o umbra. Afacerea este de fapt visul tatei, si nu coincide cu visul meu. Am iesit din treaba cu tatal meu, si am un job normal, ca angajat la o scoietate. Locuiesc intr-o locuinta inchiriata, si nu intr-o locuinta a familiei mele. La niste discutii mai aprinse in familie, mi se reproseaza ca privit din exterior, de catre un om obisnuit de pe strada, sunt anormal si ciudat, la faza cu faptul ca stau in chirie, in situatia in care parintii mei inchiriaza diferite locuinte in oras. La fel privesc ai mei parinti, si treaba cu angajatul meu la o firma.

Practic, consider eu ca problema in toata chestia asta este ca nu prea ma pot rupe de parintii mei, in primul rand la nivel psihologic. Apoi mai este vorba de faptul ca la nivel financiar, daca mi-as lua lumea in cap, as pleca fara nici un ban, din cei pe care i-am muncit impreuna cu tata.

In toata problema asta, vad doua lucruri:
* ca mi-e greu sa ma desprind de parintii mei.
* ca o terapie sustinuta specifica m-ar ajuta sa ies din plafonare si complexele pe care le-am mostenit de la parinti.

Ma pot forta sa fac diferite activitati, pot deveni "un robotel comandat de mine insumi". Insa nu este ok ca intreaga viata sa ma autodisciplinez, la maxim. Este bine ca lucrurile sa le faci din placere, si nu din automatism. Iar eu mai degraba, cred ca la problema asta trebuie sa lucrez: sa pot sa savurez si sa gasesc placere in lucrurile pe care la fac. In realitate gandesc mult prea functional, vad toate chestiile astea in termeni de functiuni, pana si o banala noapte de sex, o gandesc ca de fapt trebe sa fac sex pentru sanatatea mea mintala si nu pentru placerea mea.

In fine... nu stiu daca este vorba de substrat psihologic la mine sau organic !?
Mai in detaliu:
* tata, este un tip distemic, oarecum lalai. Procrastinarea in cazul lui e in floare. Toate lucrurile le face cu foarte multa intarziere, de o luna, un an, doi ani, etc. Am studiat "fenomenul tatalui meu" si in mod sigur este dsitemic.
* mama, in schimb este destul de energica, este omul faptelor al actiunilor, etc, opusa tatalui meu.

Insa.
... in primul rand nu stiu daca este solutia cea mai buna ca intreaga viata sa fac dictatura cu mine Imagine publicată
... dorinta de a face ceva trebuie sa vina din interiorul fiintei, nu prea mi se pare normal sa imi impun o viata intreaga diferite activitati, fie chiar si sa fac sex
... poate sufar si de o doza de perfectionism care ma limiteaza Imagine publicată
... consider eu ca trebuie sa umblu si la subtratul "chimic" al emotiilor, adica sa incerc prin alimentatie si suplimente alimentare sa incerc sa rezolv problema, sau mai pe romaneste vorbind sa incerc sa "imi produc placere si pasiune" prin alimentatie


Stiu sigur ca mama a suferit de o depresie cu ani in urma, combinata cu o spasmofilie, etc. Ideea este ca "biserica ma va ajuta" asa cum a ajutat-o si pe ea, desi ea atunci s-a tratat homeopat si bea si ceai de sunatoare.
La modul fizic, organic seman foarte mult cu tata ca si constructie. Aceeasi inaltime, solizi amandoi, oarecum la fata, desi ochii sunt "ai mamei", etc. Tot "organic vorbind" cred ca mostenesc un nivel de pilozitate mare din directia genetica a mamei, adica sunt foarte paros, caracteristica care in familia tatalui nu se intalneste. Hormonal, sunt am impresia, pe modelul mamei, adica cu hormonii multi in sange: am un libidou cat China, rezist o noapte intreaga, si cam anorgasmic uneori. La psihic sunt o combinatie dintre ei doi. Sunt destul de calm si linistit ca si tata, dar sunt un tip destul de comunicativ si de smart ca si mama.

Acum modelul asta distimic, nu stiu ce e cu el? Este mostenit de la tata la nivel genetic? Este invatat de la tata? De obicei intr-o familie normala baietii cam copie din comportamentul tatalui, cu care se identifica sexual.
Chestia cu lipsa de placere, este mostenita de la mama la nivel genetic sau invatata de la ea? Mama este enorm de bisericoasa, si nicidecum mama nu are accente hedoniste.

Da Xterd, te-ai descris bine, am vorbit despre mostenirea genetica la subiectul lui Katy ! Se pare ca pe plamada generala si de gandire a tatalui ai altoita si slabiciunea pe sistem nervos a mamei ! Deci e musai sa faci o evaluare la un medic specialist psihiatru ! Asa cum ti-am spus si la celalalt subiect, el, medicul, te va indruma si spre psiholog cand va fi cazul !

Ce remarc din descrierea ta este ca iti lipseste total latura sau preocuparea spirituala si atunci ar fi oarecum de inteles dezorientarea ta, dincolo de depresia care e evidenta ! Insa spune-mi daca esti cumva basist (udrist, macoveist sau iohanist) ca sa nu arunc cu sfaturi degeaba !:)

Nu am nici o treaba cu politica din RO, ma cam doare la banana ;)
Sunt 50% polonez.

Ca asta era cea mai mare problema a lui, daca e basist sau udrist sau macovist!!.o zisesi bine!

Da Katalyna este problema mea, e testul meu rap[id de personalitate, grupul politic la care aderi spune foarte multe despre tine ! Din experienta am constatat ca acesti basisti nu sunt oameni ca noi toti, deoarece pe interior sunt macinati de rautate, invidie, vor sa le mearga lor bine si tuturor celorlalti cat mai rau, sunt hiper-legalisti etc ! Sa ajuti un asemenea om sa inseamna sa inmultesti raul in lume, de aceea e mai bine sa-l lasi sa sufere ca sa nu mai aiba timp si starea necesara sa faca rau altora ! Compris ?!

:)

Totusi nu e chiar ok sa judeci omul dupa ce culoare politica are.
De exemplu, poate fi prost informat. Asta nu inseamna ca e rautacios sau invidios, sau mai stiu eu cum.
Cred ca exagerezi oricum.
Largeste-ti totusi unghiul din care privesti, parerea mea.
:)

Vederile mele sunt suficient de largi si profunde ! Uite este exemplul public de acum, al unui purtator de stindard al basismului in Romania, Tuciurescu, care facea pe moralistul natiunii si care de fapt isi turna proprii colegi ! La fel toti cei care se aduna acolo sunt niste javramente care latra pe bani, niste suboameni, exact ca propaganda lui Goebbels facuta lui Hitler ! Asta (goebbels) la sfarsitul razboiului s-a sinucis impreuna cu sotia si cei 6 copii, pe care ii botezasera pe toti cu H !

Tu crezi ca e vreunul in firea lui?!
Toti care se vad acolo sus, uita tot ce au latrat si vaneaza banetul pt propria bunastare.
Asta e mentalitatea romanului, si asa va fi mult timp de acum incolo, indiferent din ce categorie face parte (basist, udrist, macoveist, etc etc).