Dependenta de o persoana

Dragi cititori, cred ca ma cunoasteti deja, am 31 de ani si o forma de schizo reziduala, adica nu mai am fenomene psihotice.
Doua lucruri ma deranjeaza in prezent: dependenta de mama mea, nu prea pot sa stau fara ea nici macar o zi ( este foarte buna, simt nevoia de ocrotire si o alta explicatie ar fi ca pe mine boala "m-a prins" cand eram adolescenta si eram in formare).
Al doilea lucru neplacut este ca nu pot munci, si treaba de acasa ma oboseste si asta ma face sa vad viata ca pe un chin deseori.
Nu am serviciu tocmai de aceea.
Poate ma invata cineva cum as putea sa mai remediez aceste doua probleme, multumesc.

Nu am reziatenta nervoasa, eu am avut doua servicii, de scurta durata, acum opt ani si ceva si nu mai am curajul sa merg la unul.

La faptul ca ma streseaza orice activitate, cedez nervos.

Asta este ca un hobi, nu ai raspundera unui serviciu, este altceva. multumesc oricum pentru incurajare!

Esti foarte draguta, dar mie acum imi este rau de la caldura asa ca pe moment sistez orice fel de planuri.

Buna Anastasia, ma numesc Ana Maria. Desi nu am vrut sa ma documentez prea mult in privinta bolii mele pentru a nu-i da amploare, m-am "specializat" oricum, putin, trecand de 2 ori prin spital si prin sanatoriu. Cred ca sunt mai norocoasa decat tine, m-am imbolnavit la 33 ani, cand aveam deja o profesie. Cu timpul am descoperit mici secrete in lupta mea cu boala si cu efectele secundare ale medicamentelor. O lupta pentru viata. Toti se lupta pt. viata, chiar daca Dumnezeu ne-a dat o cruce mai grea, ia vezi, poti sa ridici crucea altuia?
Si eu ma trezeam greu dimineata, dar dr. mi-a suprimat medic. de dimineata si mi-a dat numai la pranz si seara si cu timpul n-a mai fost o problema, m-am obisnuit sa ma trezesc.La serviciu am adoptat o metoda: nu vorbesc cu nimeni despre boala mea, unii colegi, inevitabil, stiu ca am fost internata, am lipsit o luna, dar cand am revenit nu am spus absolut nimic, nici nu m-au intrebat. Pentru ca, desi lucrez cu oameni cu studii, nu stii niciodata ce surprize poti sa ai. A fost o perioada cand imi tremurau mainile foarte tare si mi-era greu sa ma concentrez.Si trebuie sa lucrez si cu mainile f. precis si cu capul. Si scrsul mi se deformase, dar daca ma intrba cineva, spuneam ca mi-e frig, sau ca sunt obosita.Dar n-a observat nimeni ca ceva nu e in regula cu mine, nu trebuie sa stie nimeni strain prin ce treci, daca te porti normal, esti tratat ca un om normal.Altfel, judecata lor s-ar putea sa te afecteze, pentru ca noi avem o sensibilitate mai accentuata.Sa nu ceri sa te inteleaga cineva strain, care nu a avut o afectiune psihica, pana la urma nu te intelege decat mama, eventual sotul sau iubitul in cel mai fericit caz. Doar o prietena de-a mea medic mai stie de boala mea, in rest, nimeni. Cat am facut tratamentul, ma culcam f. devreme pe la ora 21 si gaseam o scuza pt. prieteni cand plecam mai devreme din oras, sau cand nu eram gasita la telefon.Perspectiva pierderii serviciului m-a adus si pe mine in pragul disperarii, dar acum am incredere in mine ca voi gasi.Aici e greu, cu lipsa de incredere. Trebuie sa gasesti ceva care sa-ti redea aceasta incredere, pentru ca, cred ca este terapeutic sa muncesti.Sa uiti de boala, sa stai printre oameni sanatosi, sa vorbesti despre lucruri care nu iti amintesc de boala.
Cu prietenie, Ana Maria

Draga doamna Ana Maria, ( pot sa va vorbesc si la per tu daca nu va deranjeaza).
Multumesc din suflet pentru sfaturi, aveti perfecta dreptate, asa este, oamenii au prejudecati, nu este bine sa stie prea multa lume despre boala. Nu ca ar fi rai neaparat, dar au prejudecati pur si simplu.
Si in ce priveste serviciul aveti perfecta dreptate, eu insa nu mai am curaj. Si eu imi doresc sa stau printre oameni, mai ales printre persoane sanatoase.
Eu sunt o fire sociabila si uneori ma simt izolata, totusi nu mai am curaj sa imi iau serviciu ( am avut vreo doua de scurta durata dar nu am rezistat). Nici nu se prea gaseste cu jumatate de norma ceva usor, cum as putea eu. Plus de asta imi este rau cand este vorba de o schimbare sau de ceva care imi solicita nervii si raspunderea. Dar poate, cine stie? Nu aduce anul ce aduce ceasul.
Inca o data multumesc din suflet pentru vorbele frumoase pe care mi le-ati scris. Sa va dea Dumnezeu multa sanatate si rabdare.

"Dar poate, cine stie? Nu aduce anul ce aduce ceasul." Ai spus un lucru extraordinar. Ca acolo, undeva, in sufletul tau stii ca poti, daca ai stii cum sa umbli cu nervii si raspunderea...Si sa stii ca se poate orice cu ajutorul creerului, acolo stau resursele noastre si de bine si de rau. Stii ce bine iti face cand vezi ca poti. Un lucru oricat de mic.Eu m-am lasat de fumat intr-o singura zi. Fumasem 20 de ani. Mi-am demonstrat mie ca pot sa inving o dependenta (prosteasca) mai usor decat oricine, de a doua zi.
Nu-mi place sa-mi vorbesti cu dumneavoastra. De ce? Aici e virtual, toti aratam la fel.
Nu stiu de ce, simt ca suntem cam pe aceeasi lungime de unda si desi eu nu acord prea mult timp forumului asta, poate comunicam, daca vrei. Ce preocupari ai acasa?

Felicitari pentru ca te-ai lasat de fumat!
Poate si eu imi voi infrange dependenta de mama. Intru catva, este totusi altceva, ca ea ma si ajuta.
Preocuparile mele nu sunt prea variate: tricotez, plimb catelul, cant la pian si uneori citesc intr-o librarie unde ai voie sa studiezi materialele ca la biblioteca.
Toamna a cam inceput sa ma agite putin, este trecerea de la un anotimp la altul, este bine totusi ca am scapat de canicule.
Numai bine iti doresc si multa sanatate!

Nu stiu Anastasia., ceea ce e bun pentru mine, nu e bun pentru altii, eu nu vreau sa-ti dau sfaturi.Vorbesc asa aiurea. nu intotdeauna cand vrei sa faci bine iti iese, nu degeaba se spune ca"facerea de bine e futere de mama". E o treaba fff. delicata sa faci bine.
Noi tindem sa idealizam ceea ce nu am avut, nu avem sau credem ca nu vom avea niciodata. Chestia aia o imbracam intru-un material asa frumos si o ridicam pe cel mai inalt piedestal in imaginatia noastra, incat ne indragostim singuri de acel ceva. E sfasietor sa auzi cum vorbeste un orfan despre dragostea de mama pe care nu a cunoscut-o niciodata. Ti se rupe inima, efectiv.
Asa ca nu ne gandim prea mult la lucrurile pe care le avem, iar altii ar da orice, chiar viata sa le aibe.
Toti suntem dependenti de cate cineva pentru un timp. Asta nu e patologic.Devii dependent pt. ca initial iti face bine, nu poti deveni dependent de ceva care te-a durut sau a fost neplacut.
Dar asta e parerea mea. Mai vorbim

Si daca tot a-ti adus vorba de dependente, parerea mea, este ca toti avem o dependenta, chiar si cei ce se simt normali si le numesc intr-un fel sau altul "ticuri", dar la noi sint ceva mai necesare...eu de ex am f. multe dependente: unele le-am invins unele nu, si tare nu asi vrea sa recunosc ca sint un om slab.Pina sa ma imbolnavesc, eram un caracter f. puternic, eram in stare sa "mut muntii", dintr-o data tot elanul mia disparut, nimic parca nu ma mai bucura, desi am o fam si o situatie materiala...acum realizez ca nimic in viata nu e mai de pret decit sanatatea. Dar cred ca trebuie sa cistigam lupta asta dura...nu?

sa stii Ramona ca eu o vad ca pe o lupta, nu te lua dupa mine.Habar nu am de psihologie, nici nu ma intereseaza sa fiu propriul meu psiholog sau al altuia. Am alte treburi. Pana acum am lasat medicamentele sa lupte pentru mine. Si nu m-au dezamagit, si-au facut treaba, fara ca eu sa ridic un deget. Dar ceva m-a scos din sarite. Si m-am hotarat sa inteleg si eu de ce m-am imbolnavit. Desi, sunt dispusa chiar sa nu inteleg niciodata, dar sa fie ceva care sa ma faca sa uit de ea, si sa imi continui viata mea cotidiana.

Ana Maria, oricum viata merge inainte si i-si urmeaza cursul cotidian dar naspa este, la mine, ca eu chiar am iesit din cotidian, nu pot avea un servici, nu pot merge singura la cumparaturi, la plimbare si daca nu ar fi fam de care am grija, si masimt un pic utila, ce s-ar alege de mine. Si eu depind de medicamente, si cred ca ele sint in masura sa ma tina on line, altfel...nu stiu...am incercat multe metoder dar fara succes sau cu ameliorare de scurta durata...Nu pot spune ca e un tratament eficient, ci din contra cred ca mai mult lucreaza subconstientul decit medicamentul, dar dependenta e mai puternica decit restul...Ce ar putea pe tine sa te faca sa uiti de boala ? ca eu nu gasesc nimic?Mai vb...

Pai cand luam medicamente nu ma gandeam la boala. Daca simteam asa, ceva deosebit, intrebam doctorul daca asta e de la boala sau de la medicamente, si el imi spunea ca poate sa fie si de la boala si de la medicamente. Asta ma linistea. Daca era posibil sa fie si vina altuia, nu mai imi faceam probleme. Cel mai bine e cand plec undeva, la munte, la mare, prin imprejurimi, dar mai mult la munte, ca marea cica agita.

Ce mai faci Anastasia, nu mai dai nici un mesaj ni ci un semn?Eu nu prea m-am simtit bine.

Nici mie nu prea imi este bine, asa este toamna la boala noastra. Ca si primavara.
Sa speram ca va trece acest rau.
Am inceput sa iau trei feluri de pastile, ca sa ma mai linistesc.
Numai bine si multa sanatate!

buna ma numesc elya si pot sa spun ca eu nu am ascuns boala am spus de ia. lucrez in cosmetica si cand a venit o clienta in salon cu probleme psihiatrice colegele au inceput sa faca misto ca are diploma de cosmeticiana dupa internare datorita depresiei trebuia sa fiu un pic inpinsa de la spate (poate incurajata) dar nu sa intamplat asa in scimb mi se furau clientele de catre colegele care ma cunosteau si cand imi fusesem bine asa ca am renuntat pt ca starea mea se agrava datorita necazurilor provocate de catre oameni.

buna
adevarul ca dak nu ai incredere in tine sa ai forta sa mergi singur mai departe inseamna k nu esti apriopiata de Dumnezeu, apropierea de Dumnezeu te face sa mergi mai departe sa nu te simti singur, si sa simti k ai pe cineva aproape fara ca el sa fie fizic alaturi de tine.si eu trec prin aceste stari frik si panica dar daca te rogi si crezi te simti si mai bine sufleteste si mai increzator in propiile forte. Sa v a ajute Dumnezeu

draga diutza, cand esti bolnav psihic si credinta mai are de suferit! eu cred in Dumnezeu dar am trecut printr-un delir mistic asa ca o las mai in surdina cu rugaciunea, calea de mijloc adica.
e complicat! Dumnezeu are grija de noi dar daca noi suntem slabi nu e vina noastra.
Numai bine!

Anastasia,
nu stiu daca e cea mai potrivita carte pentru tine-tu nu ai simptome grave, dai dovada de multa luciditate si realitatea nu este o problema pentru tine-dar totusi eu ti-o recomand, fie si numai pentru faptul ca pe mine m-a impresionat profund, desi nu e numai asta, e si faptul ca eroina cartii isi cauta un loc sub soare si vrea s-o faca singura:
Rareori întâlneşti o carte care să combine o profundă înţelegere a oamenilor şi un talent literar remarcabil. O asemenea carte rară este Nu ţi-am promis niciodată o grădină de trandafiri.
Tânăra Deborah trăieşte în propria ei lume aparte, un loc strălucitor cu zei luminoşi, zeiţe şi pajişti verzi. Ea însă şi-a pierdut contactul cu realitatea, cu lumea brutală din care simte că trebuie să fugă. Întoarcerea ei în lumea reală oferă speranţă tuturor celor care au încercat să refuze viaţa, evadând în fantezie şi vis.
Nici o grădină de trandafiri nu îi este oferită lui Deborah, nici o lume aidoma celei strălucite pe care şi-a plăsmuit-o pentru sine. Cu toate acestea ea luptă pentru a-şi croi drum înapoi spre realitate, cu ajutorul onestei şi clarvăzătoarei doctoriţe, spre o lume care este deseori aspră şi sfidătoare.
Nu ţi-am promis niciodată o grădină de trandafiri promite deopotrivă o provocare pentru cititorul care poate să scruteze suferinţa bolii mintale şi să o recunoască drept ceea ce este, fără teamă sau aversiune. Este un roman inteligent şi mişcător despre cei unu din zece oameni care trebuie să lupte pentru a păstra contactul cu realitatea. Dar el oferă totodată speranţă victimelor bolii mintale, şi face o pledoarie impresionantă pentru înţelegere şi compasiune faţă de cel care suferă.