Cum scap de dependenta de partener?

Sunt momente neplacute prin care trecem in viata noastra si in care nu putem fi obiectivi, eu tocmai trec printr-unul. Este vorba despre incheierea unei relatii lungi, o decizie pe care mi se impune.
Avem sau aveam o relatie de vreo 12 ani, incheieta dupa 5 ani, cu divort la activ si reluata dupa vreo jumatate de an (eu zic ca separarea e din vina unei a treia persoane, el zice ca nu). Am reluat relatia cumva de unde a fost fara sa vorbim despre ce a fost si a mers niste ani insa de cateva luni el a inceput cu comportament schimbat, necomunicativ, iesit zilnic, dormim separat, evident ca am intrebat ce se intampla si ce e cu el insa a zis ca e doar o faza care va trece si ca are nevoie de spatiu, pentru ca dupa 1 luna sa imi spuna ca de fapt vrea sa ne despartim ca nu se simte sustinut, ca nu am fost sa ii vizitam rudele mai des (desi nu a zis nimic in acest sens), ca nu am luptat pentru el, ca i-am dat spatiu pana s-a dus de tot, ce mai, nod in papura. Toate astea au fost in iunie. Motivele invocate de el mi se par atat mie cat si familiei a nu fi de natura sa ne despartim, insa el insista cu separatea, asta insemand ca eu sunt cea care trebuie sa plece.
Desi dormim in camere separate, el a continuat zilnic sa ma salute cand venea de la lucru, sa imi cumpere chestii din oras, gen dulciuri. Nu ma plang ca face asta pentru ca ma simt singura, dar daca vrea sa fie punct, de ce face chestiile astea? Adica ne despartim dar imi pasa? Sau e doar pentru ca sa nu se mai simta asa vinovat? El zice ca ma va ajuta cu tot ce poate, pai atunci de ce te mai desparti, nu inteleg?
Nu stiu cum sa trec peste despartirea asta, sunt genul care a facut din casa o oaza de relaxare si imi este foarte greu sa ma rup de acolo, este mediul meu familiar, chiar daca stam in camere separate ma linisteste ca este in casa si ca eu sunt aici.
Prietenii mei, atatia cati am, au familii, deci nu pot conta pe ei foarte mult, ei ma incurajeaza ca sunt puternica, dar eu nu ma simt deloc asa.
Am acceptat reluarea relatiei pentru ca il iubesc pe omul asta si morala si predici ca de ce am acceptat nu vreau, multumesc.
Daca cineva a trecut prin despartire impusa, din motive copilaresti si cum ati facut sa nu mai fie asa greu, va rog scrieti-mi.

Din pacate nu se pune problema de a merge la terapie impreuna pentru ca nu comunicam decat un neata si atat, vorbeam zilnic la telefon de la servicii dar eu nu il mai sun si nici el de aproximativ 2 luni, plus ca el nici nu ar vrea sa auda de asa ceva.
Da, de acord ca lucrurile trebuiau discutate, asta mi s-a spus si la terapie (am fost eu la 2 sedinte), dar trecutul nu il mai pot schimba. Pozitia lui este ca eu nu ma pot schimba, insa imi spune in acelasi timp ca el nu se schimba, i-am spus ca pot modifica doar felul in care reactionez la anumite chestii de care se plange ca il deranjeaza, problema e ca el s-a plans in momentul in care mi-a spus ca vrea sa ne despartim si cand i-am replicat ca trebuia sa imi spus mai devreme, mi-a zis ca trebuia sa imi fi dat seama, dar eu glob de cristal nu am.
Nu inteleg partea cu purtatul prieteneste: consider ca daca mi se spune ca nu mai putem continua relatia, purtatul acesta prieteneste lasa false sperante si portite deschise.
De asemenea, cum pot trece mai usor peste separare? Ca e clar ca impacare nu se poate, oricat as vrea eu.