Fistula anală și perianală

Fistula anală și perianală reprezintă leziuni apărute între canalul anal și pielea din jurul anusului, respectiv între canalul anal și țesuturile perianale, în general ca urmare a unei infecții la nivelul glandelor anale, care se pot bloca și pot duce la formarea unui abces (o colecție de puroi). Atunci când abcesul se sparge, se formează o cale de drenaj între canalul anal și piele, rezultatul fiind o fistulă. În lipsa tratamentului, fistula anală și perianală pot determina importante complicații, precum infecții recurente, incontinență fecală sau chiar răspândirea infecției în alte regiuni ale corpului, în general la nivelul vezicii urinare. (1, 2)

Semne și simptome

Fistula anală și perianală sunt afecțiuni caracterizate de o conexiune anormală între canalul anal și pielea din jurul anusului. Principalele semne și simptome ale acestor afecțiuni includ:

• durere și sensibilitate (fistula anală poate provoca durere și sensibilitate în zona afectată, care se intensifică în timpul defecației sau când este exercitată presiune asupra zonei anale);
• mâncărime și iritație (pielea din jurul fisurii anale poate deveni iritată);
• scurgeri și secreții (fistula poate provoca scurgeri de puroi, sânge sau alte secreții, ce pot fi însoțite de un miros neplăcut);
• formarea de abcese anal (o colecție de puroi în interiorul țesuturilor din jurul anusului, care poate cauza durere intensă, umflături și roșeață). (1, 2, 3)

În cazurile mai severe, când infecția se răspândește în țesuturile înconjurătoare, pot să apară simptome sistemice, cum ar fi febră și o stare generală de rău. Fistulele anale pot avea o tendință de recurență, chiar și după tratament sau chiar după vindecarea aparentă. Din acest motiv, pacienții pot raporta simptomele fistulei anale sau perianale în mod repetat.

Pe lângă disconfortul fizic, fistula anală și perianală pot afecta în mod semnificativ calitatea vieții pacientului. Activitățile cotidiene obișnuite, precum mersul pe jos sau statul pe scaun pot deveni dureroase și dificile. De asemenea, fistula anală și perianală pot determina o stare de disconfort emoțional și social, deoarece pacienții pot experimenta jenă sau rușine în legătură cu simptomele lor. (2, 3)

Cauze și factori de risc

Fistula anală și perianală pot apărea ca rezultat al unei infecții în glandele anale, care determină formarea unui abces în acea zonă. În urma spargerii abcesului, între canalul anal și pielea din jurul anusului se formează o conexiune anormală. Cu toate acestea, cauza exactă a formării abcesului inițial poate fi uneori dificil de determinat. Există mai mulți factori de risc care pot contribui la apariția fistulelor anale și perianale, printre care:

• infecții anale (infecțiile în glandele anale pot juca un rol important în dezvoltarea abceselor și, ulterior, a fistulelor);
• boala inflamatorie intestinală (persoanele care suferă de afecțiuni inflamatorii intestinale, cum ar fi boala Crohn sau colita ulcerativă, prezintă un risc crescut de a dezvolta fistule anale sau perianale);
• traumatisme anale (rănile sau leziunile anale, cum ar fi fisurile anale sau traumatismele din timpul nașterii, pot crește riscul de formare a fistulelor);
• antecedente de abces anal (persoanele care au avut în trecut un abces anal prezintă un risc mai mare de a dezvolta o fistulă anală ulterior);
• diabetul (poate afecta funcția imunitară și poate favoriza apariția infecțiilor, inclusiv a celor care duc la formarea de fistule anale sau perianale). (1, 2, 4)

Tratament

Tratamentul pentru fistula anală și perianală variază în funcție de severitatea simptomelor și de caracteristicile individuale ale pacientului. În cazul unor fistule simple, mici și nedureroase, tratamentul conservator poate fi suficient. Tratamentul conservator implică menținerea unei bune igiene a zonei anale și băi calde de șezut, pentru a reduce inflamația și disconfortul. De asemenea, pot fi utilizate medicamente topice, cum ar fi cremele sau unguentele antiinflamatorii, pentru a ajuta la vindecarea zonei afectate. (1, 2, 6)

În cazul în care există un abces asociat cu fistula, poate fi necesară intervenția chirurgicală, pentru a drena abcesul și pentru a permite vindecarea inițială a zonei. În cazurile mai complexe sau recurente, poate fi necesară efectuarea unei intervenții chirurgicale (cunoscută sub denumirea de fistulectomie). Procedura implică excizia completă a fistulei, inclusiv a țesuturilor afectate, pentru a elimina complet conexiunea anormală. Uneori, pot fi utilizate alte proceduri chirurgicale, în funcție de particularitățile fiecărui caz. (3, 7, 8)

Diagnostic

Conform unui studiu publicat în anul 2018, aproape orice modalitate de imagistică poate fi utilizată pentru evaluarea regiunii anale și perianale, implicit a fistulei anale și perianale. Totuși, rezonanța magnetică nucleară (RMN), datorită rezoluției sale excelente și nemaiîntâlnite a țesuturilor moi, se evidențiază ca modalitatea principală. RMN-ul, cu sensibilitate și specificitate ridicate, joacă un rol crucial atât în detectarea patologiilor perianale, cât și în detectarea recidivelor sau patologiilor reziduale în timpul monitorizării după tratament. (2, 3, 5)

În afara rezonanței magnetice (RMN), există și alte metode de diagnosticare a fistulei anale și perianale. Acestea includ:

• examinarea fizică (medicul poate efectua o examinare fizică detaliată a zonei anale și perianale);
• anoscopia și rectoscopia (implică utilizarea unor instrumente speciale pentru a vizualiza interiorul canalului anal și a porțiunii inferioare a rectului, cu scopul identificării fisurilor anale, abceselor sau a altor leziuni asociate cu fistulele anale);
• ecografia transrectală (metoda utilizează ultrasunete pentru a obține imagini ale zonei anale și perianale și poate ajuta la vizualizarea traiectului fistulei, a aderențelor sau a altor modificări structurale);
• fistulografia (implică injectarea unui agent de contrast în fistulă pentru a evidenția traiectul acesteia în timpul unei radiografii sau a unei tomografii computerizate și oferă informații detaliate despre extinderea fistulei);
• colonoscopia (dacă există suspiciunea de implicare a intestinului în cazul fistulei anale sau perianale, colonoscopia poate fi utilizată pentru a inspecta interiorul colonului și a rectului superior). (2, 3, 9, 10, 11)

Există o diferență între fistula anală și cea perianală?

Termenii „fistulă anală” și „fistulă perianală” sunt adesea folosiți în mod interschimbabil și se referă la aceeași afecțiune. Cu toate acestea, uneori este făcută o distincție între cei doi termeni, în funcție de localizarea exactă a fistulei. Fistula anală se referă la o conexiune anormală între canalul anal și pielea din jurul anusului, în timp ce fistula perianală se referă la o conexiune anormală între canalul anal și țesuturile perianale (zona situată în jurul anusului, care include pielea, mușchii și glandele). Deși există această distincție teoretică, în practică, termenii sunt folosiți adesea în mod interschimbabil și se referă la aceeași condiție medicală. Tratamentul și managementul fistulei anale și perianale este același, indiferent de terminologia folosită. (4, 12)