Factori de risc în cancer

©

Autor:

Factori de risc în cancer

Factorii de risc ai bolilor neoplazice sunt acele aspecte care în mod direct sau indirect, prin simplă acțiune sau în asociere, pot determina apariția leziunilor canceroase la nivelul organismului uman.

Reducerea expunerii la anumiți factori de risc poate duce la scăderea numărului de îmbolnăviri prin boli neoplazice. [2], [3]

Alimentația

Factorul alimentar joacă un rol important în dezvoltarea bolilor neoplazice. Există factori alimentari implicați în mod direct în dezvoltarea leziunilor canceroase și factori alimentari care favorizează apariția procesului tumoral, fără implicare directă în procesul carcinogen.

  • Aportul excesiv de carne procesată - sunt incluse toate alimentele din carne supuse metodelor de prelucrare termică: carnea afumată, șunca presată, cârnații, crenvurștii, conservele din carne, aperitivele reci din carne, produsele fast-food care conțin carne, carnea friptă etc. Aceste produse conțin numeroase substanțe chimice (nitrozamine, hidrocarburi aromatice policiclice, amine heterociclice etc. ) care determină alterarea structurii genetice și apariția mutațiilor genice.
  • Excesul de grăsimi alimentare poate determina apariția neoplasmului mamar, colorectal, pancreatic, ovarian, endometrial sau neoplasmului de prostată. Principalele grăsimi implicate în dezvoltarea proceselor canceroase sunt grăsimile animale (grăsimi saturate) și grăsimile trans (grăsimi rezultate în urma procesului de hidrogenare, întâlnite în compoziția alimentelor procesate, cu rol în păstrarea prospețimii și prelungirea termenului de valabilitate a acestora).
  • Consumul redus de fibre alimentare se asociază riscului crescut de apariție a neoplasmului de intestin gros. Fibrele alimentare sunt carbohidrați de origine vegetală, care se găsesc în fructele și legumele proaspete și în structura cerealelor integrale. Ele cresc volumul bolului alimentar la nivel intestinal, stimulează tranzitul intestinal și micșorează cu patru ore perioada de traversare intestinală a conținutului alimentar. Astfel, timpul în care factorii alimentari cancerigeni intră în contact cu suprafața intestinului subțire este mult mai redus.
  • Aportul scăzut de fructe și legume proaspete se asociază riscului crescut de apariție a leziunilor neoplazice. Un studiu desfășurat pe o perioadă de 35 de ani, în rândul a 500 000 de persoane, a demonstrat că alimentația vegetariană scade riscul de apariție a bolilor neoplazice (EPIC -Investigația europeană prospectivă privind cancerul și alimentația).
  • Scăderea aportului de micronutrienți. Deficitul de vitamina A poate duce la apariția neoplasmului gastric, deficitul de vitamină B2 poate duce la apariția leziunilor canceroase la nivelul cavității bucale, deficitul de B6 poate determina apariția procesului neoplazic la nivel hepatic, deficitul de vitamină D se asociază bolilor neoplazice apărute pe fondul unui sistem imunitar deprimat, lipsa iodului în organism favorizează apariția neoplasmului tiroidian.
  • Aditivii alimentari, contaminanții alimentari (pesticide, insecticide), aminele heterociclice, hidrocarburile aromatice, nitrozaminele, acroleina, micotoxinele (aflatoxina) sunt substanțe chimice care se găsesc în componența produselor alimentare și care determină dezvoltarea leziunilor neoplazice, în mod special la nivel intestinal. [2], [3], [6], [13], [14]

 

Lipsa activității fizice

Studiile efectuate în rândul persoanelor sedentare au demonstrat faptul că lipsa activității fizice poate determina apariția anumitor tipuri de boli neoplazice prin excesul de țesut adipos. Acest lucru poate fi cauzat de tulburările endocrine și metabolice care au loc în interiorul organismului uman. Aceste perturbări determină alterarea biodisponibilității hormonilor steroidieni, a factorilor de creștere și a markerilor inflamatori. Sedentarismul asociat unei alimentații hipercalorice stimulează producerea în exces a țesutului adipos care stimulează elaborarea excesivă a hormonilor sexuali, factor de risc în cancer.   [1], [2], [4], [23]

Fumatul

Fumatul este cea mai importantă cauză de deces prin neoplasm pulmonar. Riscul de dezvoltare a leziunilor neoplazice la nivel pulmonar este strâns legat de durata fumatului, de cantitatea și calitatea tabacului. Persoanele fumătoare sunt de 25 de ori mai expuse riscului de apariție a neoplasmului pulmonar, față de persoanele nefumătoare. În componența fumului de țigară intră numeroase substanțe chimice cu potențial malignizant: nitrozaminele, hidrocarburile aromatice policiclice, cianura de hidrogen, monoxidul de carbon, metale cu potențial carcinogen (precum Plumbul, Cadmiul, Arsenicul), compuși radioactivi (Uraniu, Poloniu, Nichel, Crom), formaldehida, acroleina, bromura de amoniac, toluenul, alcoolul etilic, acetilena, benzenul, metale toxice (Arsenul, Beriliul, Cadmiul), oxidul de etilenă, clorură de vinil, oxidul de azot, nicotina.

Fumatul poate fi implicat și în dezvoltarea: neoplasmului anal, colorectal, cervical, neoplasmului cavității bucale, gastric, esofagian, laringean, hepatic, neoplasmului de pancreas, cutanat, renal, vezical și al leucemiei. [2], [3], [10], [13], [19], [20]

Ereditatea

În cadrul bolilor neoplazice se produc o serie de modificări genetice în structura celulelor sănătoase cu transformarea lor în celule canceroase.

Există două tipuri de gene care intervin în desfășurarea carcinogenezei:

  • proto-oncogenele;
  • antioncogenele (sau genele de supresie tumorală).

Dezvoltarea procesului malignizant se realizează prin activarea proto-oncogenelor și inhibarea genelor de supresie tumorală.

Proto-oncogenele sunt gene care secretă proteine implicate în procesul de creștere, multiplicare și diferențiere celulară. În urma procesului de activare, proto-oncogenele se transformă în oncogene, care stimulează dezvoltarea procesului tumoral.
Proto-oncogenele activate la oncogene cu declanșarea carcinogenezei sunt:

  • ERB-B2
  • RAS (KRAS)
  • BCL 2
  • MYC.


În continuare vom prezenta tipurile de oncogene existente și formele de boli neoplazice pe care le determină:

  • C-ABL este implicată în apariția leucemiei mieloide cronice;
  • C-ERB B1 și c-ERB B2 determină apariția neoplasmului epidermal, mamar, ovarian sau gastric;
  • c-GIP și c-GSP sunt implicate în dezvoltarea tumorilor maligne ale glandelor endocrine;
  • c-MYC este implicată în apariția neoplasmului esofagian, pulmonar, cervical, mamar și în aparița leucemiilor;
  • c-L-MYC și c-N-MYC determină apariția neoplasmului cerebral și a neoplasmului pulmonar;
  • c-NA-RAS este implicată în dezvoltarea melanomului malign și a neoplasmului vezical;
  • c-KI-RAS este implicată în dezvoltarea neoplasmului colorectal, neoplasmului de pancreas și a neoplasmului pulmonar;
  • c-RET, c-TRK și c-N-RAS determină apariția neoplasmului tiroidian și a formelor de leucemie acută;
  • c-ROS și c-SIS sunt oncogene implicate în dezvoltarea tumorilor maligne ale sistemului nervos central;
  • c-K-SAM și c-SRC determină apariția neoplasmului gastric și intestinal.


Antioncogenele sunt gene de supresie tumorală care controlează dezvoltarea celulelor până la maturare și procesul de diviziune celulară. Apariția proceselor tumorale are loc atunci când antioncogenele își pierd această funcție de control al multiplicării celulare.

Genele de supresie tumorală pot fi împărțite în două mari categorii:

  • antioncogenele paznici ai barierelor care intervin în mod direct inhibând multiplicarea celulară și favorizând apoptoza (sau moartea celulară programată): APC, VHL, TP53, NF1; apariția unor modificări mutaționale în structura acestor antioncogene determină apariția proceselor tumorale;
  • antioncogenele portari sunt gene care intervin în controlul procesului de diviziune celulară și repararea structurii ADN lezate. Inactivarea lor duce la creșterea numărului de mutații genetice în structura genomului uman, cu activarea proto-oncogenelor.


BRCA1 și BRCA2 sunt gene de supresie tumorală care pot fi încadrate în ambele categorii datorită acțiunii de paznic al diviziunii celulare și reparator al ADN-ului. Inactivarea lor poate determina apariția a numeroase forme de boli neoplazice: neoplasmul pulmonar, neoplasmul cervical, neoplasmul mamar, neoplasmul ovarian, neoplasmul colorectal și cel de vezică urinară.
Antioncogenele care prin inactivare pot determina apariția unor formațiuni tumorale maligne: MMR, APC, P53, FAP, MEN I, WT1, MCC și OCC, BRCA. [1], [2], [3], [11], [12], [13], [14], [21], [22]


Consumul de alcool

Conform studiilor efectuate în rândul persoanelor potatoare (consumatoare de alcool), alcoolul determină alterarea structurilor tisulare a organismului gazdă, deprimarea sistemului imunitar prin deficitul de vitamine și minerale, suprasolicitarea mecanismelor enzimatice, încărcarea ficatului cu diferite toxine (deoarece majoritatea alcoolului consumat este metabolizat la nivel hepatic) iar în cele din urmă, apariția proceselor tumorale la diferite nivele ale organismului.

Există anumite substanțe chimice (precum etanolul, acetaldehida etc.) care intră în componența băuturilor alcoolice și au efecte nocive asupra organismului.
Formele de boli neoplazice induse de consumul de alcool pot fi: neoplasmul pulmonar, tumorile maligne ale ficatului, neoplasmul de pancreas, neoplasmul gastric, tumorile maligne apărute la nivelul intestinului gros, neoplasmul de prostată. [2], [5], [13]

Afecțiuni și factori imunologici

  • Sindromul de ataxie-telangiectazie este o anomalie numerică a limfocitelor T care apare în urma aplatizării celulelor care se găsesc în structura celulară a timusului care se asociază riscului crescut de apariție a diferitelor tipuri de leucemii sau limfoame.
  • Trisomia 21, deși este o afecțiune genetică, este caracterizată prin scăderea și alterarea funcționalității limfocitelor T cu involuția timpurie a glandei timice.
  • Sindromul Wiskott-Aldrich este o afecțiune cu transmitere genetică recunoscută prin apariția semnelor clinice de trombocitopenie, numeroase exeme tegumentare și infecții repetate. Această afecțiune se asociază riscului de dezvoltare a leucemiilor și a limfoamelor.
  • Sindromul imunodeficienței umane dobândite (SIDA) se asociază riscului de apariție a diferitelor tipuri de afecțiuni tumorale precum: limfomul Burkitt, sarcomul Kaposi sau limfoamele non-Hodgkiniene.
  • Administrarea prelungită a terapiei imunosupresoare (Azatioprina, Ciclosporina, Corticoterapie) crește riscul de apariție a neoplasmului cervical și a neoplasmului cutanat. [1], [2], [3], [7], [13]


Afecțiuni care pot preceda apariția bolilor canceroase

  • Aclorhidria şi hipoclorhidria apar din cauza deficitului sau reducerii secreției de acid gastric. Ambele afecțiuni reprezintă leziuni precursoare bolii canceroase.
  • Procesele inflamatorii cronice ale vezicii urinare (precum cistita, diferite parazitoze precum bilharioza, schistosomiaza), leziunile provocate de utilizarea îndelungată a sondei urinare şi litiaza vezicală sunt afecțiuni precanceroase care pot determina apariția neoplasmului de vezică urinară.
  • Albinismul (acromia, acromazia sau acromatoza) este o afecțiune cu transmitere genetică care constă în scăderea sau lipsa producției de pigment melanic la nivelul pielii, a ochilor şi a părului. Din cauza lipsei pigmentului melanic pielea acestor persoane este mult mai sensibilă la acțiunea razelor solare, ajungându-se la apariția leziunilor de arsură tegumentară care se pot maligniza, determinând apariția neoplasmului cutanat.
  • Anemia pernicioasă este o afecțiune precursoare neoplasmului gastric, cauzată de deficitul de vitamină B12. Absența factorului intrinsec de la nivelul stomacului duce la incapacitatea mucoasei intestinului subțire de a absorbi vitamina B12, ajungându-se la deficit de vitamină B12 în organism.
  • Gastropatia hipertrofică sau boala Menetrier este o leziune precanceroasă a mucoasei gastrice care poate duce la apariția neoplasmului gastric.
  • Boala Paget a mamelonului constă în apariția la nivelul mamelonului a unor leziuni eruptive, hiperemiate. Studiile au arătat faptul că aproximativ 90% dintre bolnavele cu această afecțiune vor dezvolta neoplasm mamar pe parcursul vieții.
  • Afecțiunile inflamatorii apărute la nivel intestinal (precum boala Crohn, colita ulceroasa) determină apariția unor leziuni cronice la nivelul mucoasei intestinului gros care prin malignizare se pot transmorma în adevărate tumori maligne ale colonului.
  • Chistul ovarian reprezentă apariția unei formațiuni tumorale benigne la nivel ovarian cu posibilitatea de malignizare.
  • Endometrioza este o afecțiune care constă în dezvoltarea vicioasă a țesutului endometrial la nivelul colului uterin, a trompelor uterine, la nivelul ovarului sau chiar în afara organelor intraabdominale, în plămâni sau la nivelul sistemului nervos. Aceste leziuni precanceroase pot maligniza, determinând apariția neoplasmului ovarian, cerebral sau endocrin.
  • Esofagul Barrett este cauzat de refluxul conținutului acid de la nivel gastric în esofag. Leziunile generate de refluxul conținutului acid sunt leziuni precanceroase care se pot maligniza determinând apariția neoplasmului esofagian.
  • Ginecomastia reprezintă dezvoltarea sânilor la bărbați. Aceasta poate fi cauzată de utilizarea unor medicamente în cazul afecțiunilor cardiace (Diltiazem, Nifedipină, Verapamil, Captopril, Enelapril, Digoxină, Nitrați, Spironolactonă, Amiodarona etc.), tratamente hormonale (estrogen, testosteron) sau a unor antibiotice (Metronidazol, Izoniazidă etc.). Hipertrofierea glandei mamare masculine poate determina apariția neoplasmului mamar la bărbați.
  • Hiperplazia endometrială este o leziune precanceroasă care reprezintă îngroșarea mucoasei uterine și apare pe fondul unor tulburări hormonale (premenopauza, excesul ponderal, hiperestrogenemie de diferite cauze etc.).
  • Erithroplakia reprezintă apariția unor zone eritematoase la nivelul faringelui sau pe suprafața cavității bucale. Această afecțiune asociază riscul de apariție a neoplasmului cavității bucale.
  • Leucoplazia orală este o leziune precanceroasă a neoplasmului cavității bucale și constă în apariția pe suprafața limbii sau în interiorul cavității bucale a unor porțiuni de culoare albă.
  • Keratoza actinică este o leziune precanceroasă apărută la nivel cutanat în urma expunerii la razele solare, cu risc de maligizare.
  • Mastoza fibrochistică este o leziune precanceroasă cu risc de evoluție spre neoplasmul mamar, caracterizată prin creșterea excesivă (hiperplazia) a celulelor care alcătuiesc țesuturile gladei mamare.
  • Rectocolita ulcero-hemoragică este o afecțiune intestinală cronică, caracterizată prin apariția unor leziuni inflamatorii la nivelul mucoasei colonului. Această leziune poate evolua spre malignizare determinând apariția neoplasmului de colon.
  • Sindromul Plummer-Vinson este o afecțiune precanceroasă care se caracterizează prin apariția concomitentă a anemiei feriprive și a unei disfagii accentuate.
  • Boala Wilson este o afecțiune cu transmitere genetică caracterizată prin alterarea funcției hepatice de eliminare a cuprului. Drept urmare are loc depozitarea cuprului la nivelul rinichilor, ficatului sau creierului. Evoluția acestei afecțiuni este spre ciroză hepatică cu apariția neoplasmului hepatic.
  • Chistul coledocian este o afecțiune congenitală caracterizată prin dilatația coledocului la nou-născuți și care asociază riscul de dezvoltare a neoplasmului de vezică biliară.
  • Sindromul Lynch (sau cancerul colorectal ereditar nonpolipozic) este o afecțiune congenitală care se asociază riscului crescut de dezvoltare a neoplasmului colorectal.
  • Keratoza palmo-plantară (sau Tylosisul) este o afecțiune genetică asociată riscului de dezvoltare a neoplasmului esofagian, caracterizată prin îngroșarea tegumentelor de la nivelul palmelor și a tălpilor și apariția unor pete albe în interiorul cavității bucale.
  • Polipoza adenomatoasă familială este o afecțiune precanceroasă care constă în apariția a numeroși polipi la nivel intestinal, în mod special la nivelul colonului și a rectului. Pe parcursul evoluției tumorale acești polipi se pot maligniza, determinând apariția neoplasmului colorectal, neoplasmului gastric, neoplasmului pancreatic și a tumorilor maligne la nivelul intestinului subțire.
  • Sindromul Beckwith-Wiedemann este o afecțiune care constă în creșterea exagerată atât a sistemului osos și a masei musculare, cât și a organelor interne. Această afecțiune se asociază riscului de apariție a unor tumori la copii aflați peste vârsta de 10 ani: neuroblastomul (tumoră malignă cerebrală), hepatoblastomul (tumoră malignă hepatică), tumora Wilms (tumoră malignă renală) etc.
  • Sindromul Bloom este o afecțiune cu transmitere genetică manifestată prin prezența unei fotosensibilități cutanate excesive și care prezintă riscul de dezvoltare a tumorilor maligne cutanate și a leucemiei.
  • Sindromul Li-Fraumeni este o afecțiune asociată diferitelor tipuri de boli neoplazice. Aproximativ jumătate dintre persoanele cu această afecțiune prezintă riscul de îmbolnăvire neoplazică până la împlinirea vârstei de 40 de ani. Dintre tipurile de cancer care însoțesc sindromul Li-Fraumeni putem aminti: neoplasmul mamar, neoplasmul cerebral, tumorile maligne ale corticosuprarenalei și diferite tipuri de leucemii.
  • Sindromul Marfan este o afecțiune caracterizată prin alterarea structurii epiteliului conjunctiv care determină apariția disecției de aortă și dezvoltarea tumorilor maligne la nivel cerebral care duce la paralizie și cecitate (orbire).
  • Sindromul Peutz-Jeghers, cunoscut și sub denumirea de polipoză juvenilă, este o afecțiune precanceroasă care poate duce la apariția: neoplasmul colorectal, neoplasmul gastric, neoplasmul pancreatic, tumorile maligne ale intestinului subțire, neoplasmul esofagian, neoplasmul pulmonar, neoplasmul mamar, neoplasmul ovarian, neoplasmul de col uterin și neoplasmul testicular.
  • Sindomul Zollinger-Ellison constă în dezvoltarea la nivel pancreatic sau duodenal a numeroase formațiuni tumorale care se pot maligniza.
  • Tirozinemia ereditară este o afecțiune caracterizată prin tulburări metabolice a tirozinei și depozitarea unor metaboliți (fumarilacetat, succinilacetat etc. ) la nivel hepatic, cu riscul de dezvoltare a neoplasmului hepatic.
  • Xeroderma pigmentosum este o afecțiune genetică caracterizată prin prezența unor aberații structurale tegumentare cu risc de dezvoltare a leziunilor canceroase ale pielii. [1], [2], [3]


Boli infecțioase care predispun la dezvoltarea unor leziuni canceroase

  • Hepatitele virale B și C prin malignizarea leziunilor cronice induse cresc riscul de apariție a neoplasmului hepatic.
  • Infecția cu virusul Papiloma uman (HPV) se asociază riscului de apariție a neoplasmului de col uterin. Există două tipuri de HPV: HPV oncogenic care este implicat în dezvoltarea lezunilor canceroase și HPV non-oncogenic, care nu determină apariția proceselor tumorale. Studiile efectuate în rândul femeilor diagnosticate cu neoplasm de col uterin au arătat faptul că ADN-ul virusului HPV oncogenic a fost prezent în majoritatea cazurilor în care s-au recoltat eșantioane tisulare.
  • Infecția cu virusul imunodeficienței umane (HIV) se asociază diferitelor tipuri de boli neoplazice din cauza deprimării sistemului imunitar. Astfel, persoanele cu HIV pot dezvolta: tumori maligne la nivelul colului uterin, la nivel testicular, la nivelul ocular, sarcomul Kaposi etc.
  • Infecția cu virusul Epstein-Barr se asociază riscului de dezvoltare a neoplasmului gastric, hepatic, mamar, testicular, a limfomului Burkitt și a limfomului Hodgkin.
  • Virusul Herpes simplex se asociază riscului de apariție a neoplasmului cervical.
  • Infecția cu citomegalovirus prezintă riscul dezvoltării tumorilor maligne la nivelul intestinului gros, la nivel testicular sau la nivel cerebral.
  • Infecția cu Helicobacter pylori se asociază riscului de dezvoltare a neoplasmului gastric (limfom gastric MALT) .
  • Salmonella typhi este o bacterie care determină apariția unei leziuni inflamatorii precanceroase la nivelul epiteliului vezicular biliar cu risc de malignizare.
  • Infecția bacteriană cu Escherichia coli determină eliberarea la nivel celular a unor toxine asociate riscului de dezvoltare a neoplasmului colorectal.
  • Infecția bacteriană cu Chlamydia pneumoniae determină apariția neoplasmului pulmonar.
  • Infecția cu Candida albicans prezintă riscul de dezvoltare a unor boli neoplazice: neoplasmul mamar, mielomul multiplu, neoplasmul gastric, tumori maligne intestinale, diferite tipuri de leucemii etc. [1], [2], [3], [13], [14], [17], [18]

Data actualizare: 06-01-2017 | creare: 06-01-2017 | Vizite: 8163
Bibliografie
1. Fauci, Braunwald, Isselbacher, Wilson, Martin, Kasper, Hauser, Longo, Harrison Principiile medicinei interne vol.I, Ediția a-II-a în limba română
2. Mihai-Alin Scarlat, Cristina Scarlat, Tomi Tohăneanu, Monica Tohăneanu, Factori de risc în cancer, Editura Minerva, București, 2011
3. I.Chiricuță, Cancerologie generală vol.I, Editura Medicală, București, 1984
4. Risk Factors for Cancer, link: https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/risk
5. Alcohol, link: https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/risk/alcohol
6. Diet, link: https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/risk/diet
7. Immunosuppression, link: https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/risk/immunosuppression
8. Radiation, link: https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/risk/radiation
9. Sunlight, link: https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/risk/sunlight
10. Tobacco, link: https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/risk/tobacco
11. The Genetics of Cancer, link: https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/genetics
12. Causes, link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cancer/basics/causes/con-20032378
13. Cancer Causes and Risk Factors and the Elements of Cancer Control, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK54025/
14. Risk Factors for Cancer, link: https://www.merckmanuals.com/home/cancer/overview-of-cancer/risk-factors-for-cancer
15. Blood Pressure Drugs Linked to Cancer, link: https://www.webmd.com/hypertension-high-blood-pressure/news/20100614/blood-pressure-drugs-linked-cancer#1
16. Medical Treatments, link: https://www.cancer.org/cancer/cancercauses/othercarcinogens/medicaltreatments/
17. Viruses that can lead to cancer, link: https://www.cancer.org/cancer/cancercauses/othercarcinogens/infectiousagents/infectiousagentsandcancer/infectious-agents-and-cancer-viruses
18. Bacteria that can lead to cancer, link: https://www.cancer.org/cancer/cancercauses/othercarcinogens/infectiousagents/infectiousagentsandcancer/infectious-agents-and-cancer-bacteria
19. Carcinogens in Tobacco Product, link: https://www.cancer.org/cancer/cancercauses/tobaccocancer/carcinogens-found-in-tobacco-products
20. Health Risks of Smoking Tobacco, link: https://www.cancer.org/cancer/cancercauses/tobaccocancer/health-risks-of-smoking-tobacco
21. Oncogenes and tumor suppressor genes, link: https://www.cancer.org/cancer/cancercauses/geneticsandcancer/genesandcancer/genes-and-cancer-oncogenes-tumor-suppressor-genes
22. Changes in genes, link: https://www.cancer.org/cancer/cancercauses/geneticsandcancer/genesandcancer/genes-and-cancer-gene-changes
23. Diet and Physical Activity: What’s the Cancer Connection?, link:https://www.cancer.org/cancer/cancercauses/dietandphysicalactivity/diet-and-physical-activity
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Ghidul pacientului cu cancer 
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Depistarea precoce a cancerului la femeie
  • Cancerul la sân – o amenințare care poate fi prevenită
  • Un dispozitiv nanometric ar putea depista și supraveghea evoluția cancerului
  •