Dopajul (doparea) - tipuri, substanțele dopante, efecte, riscuri, atenționări

Antrenamentele sportive, dieta și stilul de viață sunt baze pe care se construiește performanța unui sportiv, necesitând ani de muncă, consistență și programe bine puse la punct pentru a asigura succesul în competiții și pentru a depăși anumite limite fizice. Însă, unii sportivi caută să obțină avantaje într-un timp mai scurt și cu mai puțin efort, utilizând mijloace care se încadrează în categoria dopajului.

În sport, dopajul este practica de a utiliza substanțe chimice sau de a folosi acte medicale pentru a crește performanța fizică și mentală a unui sportiv. [2, 10]

În cele ce urmează vă vom descrie substanțele și metodele utilizate în dopaj.

Agenți anabolici

Dintre aceștia cei mai cunoscuți sunt steroizii anabolici androgeni (SAA). SAA sunt hormoni sintetici ce copiază structura moleculară a testosteronului, folosiți în medicină ca tratament al diverselor afecțiuni. În dopaj sunt folosiți de către sportivii profesioniști, dar mai ales de cei amatori, care nu sunt supuși testărilor anti-doping periodice, cu scopul de a crește masa musculară. Efectul lor în organism este anabolic, adică stimulează sinteza de proteine ce intră în alcătuirea masei musculare. Pe lângă rolul anabolic, aceștia stimulează producția de eritropoietină, astfel cresc numărul de hematii și aportul de oxigen spre țesutul muscular. Utilizarea lor implică efecte adverse ce apar în funcție de sensibilitatea fiecărui utilizator și în funcție de doză:

• Inhibă propria secreție de testosteron;
• Afectarea negativă a profilului lipidic: scăderea HDL-colesterolului („cel bun”) și creșterea LDL-colesterolului („cel rău”), cu consecințe pe sistemul cardio-vascular;
• Ginecomastie;
• Modificări ale ciclului menstrual la femei;
• Acnee;
• Calviție;
• Creșterea agresivității;
• Creșterea dimensiunilor prostatei;
• Sterilitate;
• Scăderea libidoului;
• Depresie;

E de reținut că unele modificări pot rămâne și după sistarea administrării de SAA. [2, 10]

Hormonul de creștere

Hormonul de creștere (GH) este secretat de către glanda pituitară. În corpul uman își realizează majoritatea funcțiilor prin intermediul factorului de creștere insulin-like 1 (IGF-1) secretat de către ficat; printre rolurile GH în organism menționăm: creșterea scheletului și a organelor, homeostazia calciului, lipoliza, reglarea masei corporale, rol în metabolismul glucozei și în reglarea sistemului imunitar. În prezent hormonul de creștere este utilizat în medicină pentru tratamentul deficitului său în copilărie, pentru a stimula o creștere și o dezvoltare normală a corpului, precum și în insuficiența pituitară la adulți.

Este utilizat în doping pentru că produce o creștere a masei musculare, o reducere a grăsimii corporale și crește capacitatea de efort aerob. În orice caz, GH în exces are consecințe asupra sănătății, putând produce acromegalie, un sindrom care se caracterizează printr-o creștere în exces a oaselor, a țesuturilor moi și a organelor. Alte consecințe includ: retenție de apă, diabet zaharat, modificări ale profilului lipidic, hipertensiune arterială, cardiomiopatii și aritmii cardiace. [4]

Gonadotropina corionică umană

Gonadotropina corionică umană (hCG) este o glicoproteină secretată în cantități crescute de către placentă și puțin și de către glanda pituitară. HCG și hormonul luteinizant (LH) exercită același rol, de a stimula secreția de testosteron a testiculelor și secreția de estrogeni și progesteroni a ovarelor. Astfel, poate fi folosit de către sportivii de sex masculin pentru a spori secreția de testosteron și în felul acesta de a stimula formarea de masă musculară, precum și pentru a normaliza secreția de testosteron testiculară în urma utilizării steroizilor anabolici androgeni. La femei, nu s-a demonstrat că hCG oferă vreun beneficiu clar asupra performanței atletice, în plus, detectarea hCG este considerată o intruziune în intimitatea unei femei însărcinate. Un posibil efect nedorit al administrării continue de hCG la bărbatul adult sănătos este cel al ginecomastiei, pentru că o dată cu creșterea testosteronului, testiculul va secreta și mai mulți estrogeni. [1]

Dopajul sanguin

Dopajul sanguin implică utilizarea de produse farmaceutice, precum eritropoietina și alte biosimilare pentru a stimula producția de celule roșii sau infuzia unui volum suplimentar de hematii.

Eritropoietina

Eritropoietina este un hormon produs predominant de către rinichi și are rolul de a stimula producția de hematii, celule din sânge ce transportă oxigenul la țesuturi. Secreția eritropoietinei este stimulată de hipoxie, condiție ce apare în cazul sângerărilor, altitudinii, unde aerul este mai rarefiat, BPOC-ului etc. Scopul dopajul cu eritropoietină este de a facilita oxigenarea țesutului muscular, cu creșterea capacității de efort, utilizată în special în sporturile de anduranță. Utilizarea sa în scopuri terapeutice, de exemplu la pacienți cu insuficiență renală, aduce beneficii pentru organism, însă folosirea greșită a EPO produce o creștere a vâscozității sângelui („îl îngroașă„) ceea ce poate duce la blocarea circulației sangvine și apariția unor boli mortale, precum infarct miocardic, atac vascular cerebral ischemic și embolie cerebrală sau pulmonară, iar eritropoietina umană recombinată poate declanșa boli autoimune grave.

Printre practicile unor sportivi de anduranța se descrie și administrarea de EPO și colectarea propriului sânge îmbogățit cu elemente sangvine cu câteva luni înainte de o competiție, care este conservat și reinfuzat înainte de competiția sportivă. [3]

Glucocorticosteroizi

Denumirea acestor hormoni derivă din rolul lor în metabolismul glucozei, din sinteza lor în cortexul suprarenal și din structura lor steroidică; sunt indicați în tratamentul unor afecțiuni precum astmul, reacții alergice, injurii musculo-scheletale și alte afecțiuni inflamatorii. Pe lângă aplicațiile lor terapeutice, aceștia sunt utilizați prin injectarea lor locală în cazul unor inflamații în afecțiunile musculo-tendinoase, producând o reducere a durerii și o revenire mai rapidă la antrenamente a sportivului, ignorându-se faptul că în urma unui accident este nevoie de o perioadă de recuperare mai lungă. Luând în considerare și restul efectelor glucocorticoizilor în organism, aceștia pot crește substratul energetic în mușchi, reduc inflamația, reducând perioada de recuperare post-exercițiu și pot îmbunătăți eliberarea de dopamină, asta influențând buna dispoziție și percepția oboselii. Efectele adverse ale utilizării îndelungate de glucocorticoizi sunt numeroase și foarte serioase, dintre aceste menționăm: hipercorticismul exogen (cu tablou clinic asemănător bolii Cushing), osteoporoza, necroza aseptică de cap femural, insuficiența suprarenală, efecte gastro-intestinale, hepatice, oftalmologice, afecțiuni psihiatrice și metabolice. [5]

Substanțele stimulante

În contextul sportului, un stimulent se referă la agenții care stimulează funcția sistemului nervos central, care influențează starea de spirit, vigilența, locomoția, metabolismul. Stimulentele pot include cofeina, medicamente, precum efedrina sau substanțe mai puternice precum amfetaminele, cocaina și drogurile halucinogene. Deși atenția crescută, mai multă energie, lipsa senzației de oboseală sună ca fiind avantaje într-o competiție sportivă, efectele substanțelor stimulante sunt de scurtă durată, iar avantajele sunt puține în comparație cu riscurile. Printre complicațiile ce pot să apară se numără: adicția, afecțiuni cardio-vasculare, riscul de moarte cardiacă subită fiind crescut în cazul cocainei, având efectul de a inhiba recaptarea noradrenalinei de la nivelul terminațiilor nervoase. [6]

Beta-blocantele

Blocanții receptorilor beta-adrenergici sunt substanțe chimice ce scad ritmul cardiac prin inhibarea procesului de legare a noradrenalinei și sunt utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale, a insuficienței cardiace congestive și infarctul miocardic. Acestea sunt utilizate ca doping în sporturile ce necesită mișcări fine, stabilitate și precizie, uzând de efectul beta-blocantelor de a reduce ritmul cardiac, tremurul și de a ajuta la stabilizarea posturală, motive pentru care sunt interzise doar în anumite sporturi precum tirul cu arcul, biliard, golf, schi, sporturile subacvatice etc. Printre efectele adverse se regăsesc: oboseala, amețeala, vertijul, slăbiciunea, extremitățile reci. [7]

Diureticele

Diureticele sunt medicamente ce cresc rata fluxului de urină pentru a ajusta volumul și compoziția fluidelor din organism. Diureticele sunt adesea folosite de sportivi pentru a elimina mai multă apă ca să piardă repede în greutate (de exemplu gimnastele sau culturiștii înainte de competiție) și pentru a masca prezența în urină a altor substanțe interzise, prin diluarea lor, prin modificarea pH-ului urinar și prin inhibarea excreției pasive a medicamentelor acide sau bazice în urină, motive pentru care sunt interzise atât în competiție, cât și în afara ei. Utilizarea lor abuzivă implică modificări ale pH-ului sanguin, ale stării de hidratare și a electroliților, cu efecte nocive asupra aparatului cardiovascular și al termoreglării, ce pot duce la epuizare, crampe musculare, acumulare de acid uric și gută, aritmii cardiace, infarct miocardic și chiar deces. [8]

Dopajul genetic și molecular

Dopajul genetic este utilizarea ipotetică neterapeutică a terapiei genice de către sportivi pentru îmbunătățirea performanței fizice. Această metodă constă în transferul unor gene pentru a crește sau scădea expresia unor gene și sinteza unor proteine și hormoni, aceasta se poate realiza prin injectarea directă a genei sau prin recoltarea de celule de la persoană, modificarea genică a celulelor și administrarea celulelor înapoi. Genele de interes sunt cele implicate în sinteza eritropoietinei, factorului de creștere insulin-like 1, hormonului de creștere, miostatinei, factorului de creștere a endoteliului vascular, factorului de creștere a fibroblastelor, endorfinei, encefalinei și alfa-actininei-3.

Riscurile dopajului genic includ: reacția imună la proteina nativă, răspuns inflamator sistemic grav, cancer și chiar deces. [9]

Riscuri și atenționări

Dopajul implică o perturbare a proceselor fiziologice ale organismului și o forțare a capacității sale de dezvoltare și adaptare, ceea ce duce la consecințe legate de starea de sănătate.

Efectele nocive ale dopajului sunt numeroase și acestea pot include:

• Infarct miocardic;
• Atac vascular cerebral; -Hemoragii;
• Risc tumoral, ce poate implica intestinul, ficatul, pancreasul, creierul, oasele;
• Depresie;
• Schizofrenie;
• Diabet zaharat;
• Perturbări ale creșterii;
• Ciroză hepatică;
• Insuficiență renală;
• Moarte.

Balanța dintre beneficiile și riscurile dopajului înclină mult înspre riscuri; competițiile sportive nu înseamnă doar câștigul, ci și fairplay-ul, acceptarea limitelor fiziologice ale organismului uman și atingerea performanței prin mijloacele corecte și sănătoase. Modalitățile de dopaj în lumea sportului sunt diverse, dar și mijloacele de detectare a acestora se dezvoltă încontinuu. [2, 10]

Notă: Lista substanțelor dopante este actualizată în fiecare an de către WADA (World Anti-Doping Agency), pe site-ul lor putând fi căutate substanțele folosind filtrele de căutare (medicament, clasă, subclasă, substanță activă, producător), fiind un instrument excelent pentru toți cei care doresc să știe dacă un ingredient activ, medicament sau chiar și supliment alimentar este considerat dopaj sau nu.