Disfuncția ovariană
Autor: Pleșca Roberta Ioana
Ovarul este un organ cu dublă funcție, atât reproductivă cât și endocrină. Un ciclu menstrual constant reprezintă un indiciu al stării de sănătate a femeii. Înaintarea în vârstă este asociată cu declinul foliculilor ovarieni, iregularitate a ciclului, deficiență hormonală, anovulație și scăderea indicelui de fertilitate, simptome ce sugerează instalarea menopauzei.
Disfuncția ovariană (insuficiența ovariană) apare atunci când ovarele își încetează activitatea înaintea vârstei de 40 de ani. Ovarele nu mai produc cantități suficiente de hormon estrogen și nu mai eliberează în mod regulat ovule. Afecțiunea este asociată cu infertilitatea. Această disfuncție poate fi de tip primar sau poate fi secundară altei afecțiuni.
Influența hipotalamusului va stimula hipofiza să secrete gonadotropine. Aceaste gonadotropine trimit stimuli ovarului pentru a secreta estrogen. Atunci când ovarul nu răspunde în mod corect la aceste influențe, se poate vorbi de insuficiență ovariană primară.
Datorită simptomelor caracteristice: amenoree, hipoestrogenism și creșterea nivelului de gonadotropină serică, la femeile cu vârsta sub 40 de ani, disfuncția ovariană primară se poate confunda cu menopauza prematură.
Femeile care prezintă această disfuncție pot avea cicluri menstruale neregulate sau ocazionale și chiar pot rămâne însărcinate, spre deosebire de menopauza prematură în care ciclurile menstruale se sistează iar sarcina nu se poate instala. (1, 3)
Simptomele disfuncției ovariene
Simptomele disfuncției ovariene sunt similare cu cele ale menopauzei sau insuficienței estrogenice:
- cicluri menstruale neregulate
- dificultatea de a rămâne însărcinată/infertilitate
- bufeuri
- transpirații nocturne
- uscăciune vaginală și dureri în timpul actului sexual
- xeroftalmie (uscarea conjunctivei/corneei)
- iritabilitate și dificultate în concentrare
- scăderea libidoului (1, 2)
Cauzele disfuncției ovariene
În aproximativ 90% dintre cazuri, cauza exactă a disfuncției nu se cunoaște.
Cercetările realizate indică faptul că disfuncția ovariană se află în legătură cu probleme ale foliculilor ovarieni. Foliculii sunt structurile în care ovul se dezvoltă și se maturează. Odată ce acești folicul nu funcționează corespunzător poate să apară insuficiența ovariană. (2)
Dintre cauzele care ar putea duce la apariția acestui tip de disfuncție, se pot enumera:
- Defecte cromozomiale. Unele boli genetice sunt asociate cu disfuncție ovariană, ca de exemplu sindromul Turner, în care femeia prezintă doar un cromozom X normal, celălalt cromozom X fiind alterat.
- Numărul scăzut de foliculi ovarieni
- Toxine. Chimioterapia și radioterapia reprezintă cauze comune ale disfuncției ovariene induse de toxicitate. Aceste tipuri de terapii pot afecta materialul genetic din celule. Alte tipuri de toxine precum: tutunul, chimicalele, pesticidele acțiunea unor virusuri pot genera o astfel de disfuncție.
- Boli autoimune. Deși este mai rar, sistemul imunitar poate produce anticorpi împotriva țesutului ovarian, care acționează împotriva foliculilor ovarieni și a ovulelor. Nu se cunoaște exact cauza apariției acestui tip de răspuns imunitar însă se consideră că expunerea la un anumit virus ar putea fi responsabilă de apariție. Alte boli autoimune asociate disfuncției ovariene: Tiroidita sau boala Addison.
- Boli metabolice/de nutriție
- Tumori (1, 2)
Factori de risc
Factorii care cresc riscul de a dezvolta disfuncția ovariană:
- vârsta: riscul crește odată cu atingerea vârstei de 35-40 de ani, mai rar este descoperiă înainte de 30 de ani, dar este posibil să fie depistată și mai devreme, chiar și în adolescență.
- istoricul familial: șanse mari în apariția acestei disfuncții prezintă femeile în familia cărora au existat astfel de cazuri.
- intervenții chirurgicale: intervețiile asupra ovarelor pot favoriza pariția disfuncției ovariene. (1)
Complicații
- infertilitate
- osteoporoză: hormonul estrogen ajută la menținerea oaselor puternice.
- depresie și anxietate: nivelul scăzut de estrogen poate duce la episoade depresive și anxietate
- boli cardiace
- funcția tiroidiană scăzută (hipotiroidism)
Diagnostic
Majoritatea femeilor dețin puține semne care ar putea indica o disfuncție ovariană, dar medicul ar putea suspecta instalarea acesteia dacă există cicluri neregulate sau probleme în a concepe un copil.
Diagnosticul implică un examen fizic și unul pelvin.
Se recomandă:
- test de sarcină
- teste sangvine pentru testarea nivelului de hormoni: estradiol (estrogen) , FSH, prolactină și o analiză cromozomială
- teste care ar putea evidenția anumite defecte genetice
- ecografie pelvină
Examinarea bimanuală poate evidenția creșterea în volum a ovarelor. Bolile autoimune considerate a fi asociate cu insuficiența ovariană, impun anumite schimbări fizice caracteristice acestora: modificări pigmentare, ca de exemplu apariția incipientă a părului grizonat care este asociată cu hipotiroidismul sau creșterea pigmentării gingivale și aparția unor falduri de piele pot indica boala Addison, în plus pacientele cu boala Addison pot semnala pierderea părului din zona axilară și pubiană, datorită scăderii producției de hormoni ovarieni. De asemenea, poate fi depistată creșterea în volum a tiroidei, caracteristică tiroiditei Hashimoto sau bolii Graves. (1, 2, 3)
Tratament
Terapie hormonală cu estrogen
Aceata poate preveni osteoporoza, elimina bufeurile și alte simprome asociate cu o cantitate scăzută a acestui hormon. Medicul poate prescrie estrogen alături de progesteron, progesteronul având capacitatea de a proteja uterul - endometrul împotriva schimbărilor ce ar putea să apară în urma acțiunii estrogenului singur.
Combinația de hormoni poate induce revenirea ciclurilor dar nu poate restaura funcția ovariană.
Femeile cu disfuncție ovariană prezintă un nivel scăzut de testosteron. Aportul de hormoni androgeni ar putea fi considerat în cazul pacientelor care menționează o stare de oboseală permanentă, libidou scăzut și episoade depresive. Acest aport trebuie a fi luat în considerare doar pentru perioade scurte de timp.
Dieta
Femeile cu care dețin o astfel de disfuncție se recomandă a-și suplimenta dieta cu 1.200-1.500 mg de calciu pe zi, asociat cu vitamina D.
Femeile sunt încurajate să urmeze un plan de exerciții fizice cel puțin de 3 ori pe săptămână, timp de 30 de minute pentru a întări masa musculară și pe cea osoasă.
În ceea ce privește infetilitatea, aceasta nu poate fi restaurată. Persoanele care își doresc copii apelează adesea la fertilizarea in vitro. (1, 3)
Când trebuie să se apeleze la medic?
Dacă se observă lipsa ciclurilor mai mult de trei luni. Cauzele încetării ciclului menstrual pot fi diverse, astfel prin vizita la medic poate fi stabilită exact cauza. Chiar dacă lipsa nu este deranjantă se recomadă totuși vizita la medic deoarece nivelul scăzut de estrogen poate duce la pierdere de substanță osoasă și poate crește riscul de apariție a bolilor cardiace. (1)
2. Primary Ovarian Insufficiency, https://medlineplus.gov/primaryovarianinsufficiency.html
3. Ovarian Insufficiency, https://emedicine.medscape.com/article/271046-overview#a4
https://www.acog.org/Clinical-Guidance-and-Publications/Committee-Opinions/Committee-on-Adolescent-Health-Care/Primary-Ovarian-Insufficiency-in-Adolescents-and-Young-Women?IsMobileSet=false
https://www.centerforhumanreprod.com/infertilityedu/causes/ovulatorydysfunction/
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Traspir groaznic.. am incercat orice si fara niciun rezultat
- Insuficienta ovariana
- Insuficienta ovariana