Despre minciună și adicție

De ce mint oamenii?
Mințim când ne simțim în primejdie: primejdia de a fi judecați aspru, de a fi respinși, excluși, pedepsiți, primejdia de a pierde avantaje. Mințim când credem că minciuna este calea cea mai ușoară ca să ajungem unde dorim. Mințim când credem că îi putem proteja pe ceilalți. Ne mințim pe noi înșine adesea, când dorința și realitatea nu sunt congruente.

Când este vorba de adictie, cel bolnav se minte de două ori. O dată - că nu va mai avea comportamentul adictiv: ”doar de dată asta mai joc, apoi mă opresc”, ”este ultimul pahar”, ”de mâine nu mai fumez” etc. A doua oară - când crede că acel comportament este bun pentru el, ”bunicul a fumat până la 90 de ani și nu a mai făcut cancer”, ”toată lumea bea alcool, dacă ar fi așa de rău, l-ar fi interzis”, ”marihuana nu da dependentă”etc.

Când adictia se instalează, devine centrul universului persoanei în cauza. Acest lucru începe să devină evident și supărător pentru cei din jur, moment în care cel bolnav realizează că imaginea de sine și imaginea în fata celorlalți sunt în primejdie de deteriorare. În contextul dependenței, cea mai eficientă metodă de apărare este minciuna. Ea ajunge să devină o adevărată artă a ”supraviețuirii”.

Va fi cu atât mai elaborată cu cat creativitatea persoanei este mai mare, își dorește să se muleze perfect pe dorința celorlalți și îl ajută să nege realitatea. De la dezastre în apartament, nenorociri cu rudele care au împiedicat într-un mod onest un dependent de alcool să ajungă la serviciu după o beție cruntă, până la călătorii către sine însuși menite să dezvolte spiritualitatea și regăsirea autentică a sinelui ce motivează un dependent de substanțe să continue consumul.

Când cei apropiați își doresc să-l salveze pe cel bolnav, minciuna își face din nou apariția. De multe ori este folosită că factor de protecție: cel bolnav să sufere cat mai puțin sau salvatorul să evite situații neplăcute. Astfel se prelungește agonia de a avea în familie un dependent și se amână revenirea cat mai rapid la o viată normală.

Arareori ne gândim la consecințele minciunii. Ne concentrăm pe avantajul pe care credem că-l obținem, fără să punem în balanță dezavantajele: deteriorarea încrederii, a propriei stime de sine, suferință pe care putem s-o provocăm celui pe care îl mințim, suferință pe care putem să ne-o provocăm nouă înșine prin rușinea, vinovăția pe care le putem simți, teama că vom fi descoperiți, efortul de a ține minte ce am mințit, durerea că nu suntem cine am spus că suntem.

Dar că să ne simțim confortabil spunând adevărul, avem nevoie să știm să fim noi înșine și acest lucru să fie de ajuns.

Pentru mai multe informații accesați: www.romedic.ro/themind