De ce trebuie tratate cariile dinţilor temporari?

Mulţi părinţi îşi pun întrebarea aceasta, fiind cu totul îndreptăţiţi să o facă, având în vedere perioada relativ scurtă de timp în care dinţii temporari îşi petrec existenţa în cavitatea orală a copilului. Cu toate acestea, tratamentul cariilor dinţilor temporari este foarte important pentru sănătatea întregului organism, dar şi pentru calitatea vieţii, iar uneori intervin şi motivele de ordin estetic (cariile la dinţii frontali). Mai jos sunt structurate sistematic câteva motive pentru care ar trebui să tratam cariile de la nivelul dinţilor temporari.

1. Durerea la diverşi stimuli apare mai devreme sau mai târziu la orice carie; în cazul în care caria se complică, apar abcese supărătoare, dureri în timpul masticaţiei, toate acestea fiind foarte importante la un copil aflat în creştere.

2. Pierderea prematură a dinţilor respectivi din cauza procesului carios, care avansează foarte repede determină migrarea dinţilor vecini, cu repercursiuni asupra dinţilor permanenţi care vor creşte înghesuiţi, sau care vor erupe înafara arcadei, sau pot chiar să rămână în os, incluşi.

3. Afectarea dinţilor permanenţi se realizează atunci când procesul carios avansează destul de mult, trece dincolo de rădăcina dintelui temporar şi afectează osul alveolar, în care se găseşte şi mugurele dintelui permanent – astfel pot să apară: oprirea dezvoltarii radacinii, pete de demineralizare la nivelul smaltului, dinţii devenind foarte vulnerabili la atacul carios.

4. Erupţia prematură a dinţilor permanenţi are loc atunci când dintele temporar a fost pierdut din cauze carioase. Astfel, dintele permanent erupe cu 1-2 ani înainte de perioada fiziologică de erupţie, acesta nu are rădăcina formată, iar smalţul incomplet mineralizat, dintele fiind foarte vulnerabil la carie şi la diverse fracturi.

5. Dinţii distruşi de carii pot genera o serie de obiceiuri vicioase de interpunere a limbii între arcade în timpul deglutiţiei, pentru a realiza etanşeizarea necesară înghiţirii; acest fapt poate determina apariţia ocluziei deschise (dinţii nu se mai ating, atunci când copilul închide gura, incizia alimentelor fiind practic imposibilă).

6. Extinderea proceselor supurative şi inflamatorii în vecinătatea dintelui afectat sub formă de celulită sau abces, cu efecte nocive asupra întregului organism.

7. Formarea chisturilor pericoronare în jurul dinţilor permanenţi subiacenţi, ceea ce presupune lezarea sacului pericoronar al dintelui permanent prin infectarea de la procesul osteitic al dintelui temporar. Evoluţia acestor chisturi este destul de rapidă, ajungând destul de devreme la complicaţii.