ROmedic Firme medicale Aparatura medicala

20% din numărul total de accidente se întâmplă din cauza adormirii la volan

Autor: cpap24.ro - sleep therapy

Adormirea la volan poate surveni din cauza somnolenței sau oboselii. Somnolența este o stare intermediară între somn şi veghe, în care diverse funcţii şi reacţii ale organismului sunt diminuate, inclusiv atenția, concentrația si reacția. Iată de ce un șofer somnoros sau obosit prezintă un risc de 5 ori mai mare să facă un accident rutier. Chiar dacă șoferul nu adoarme la volan, șofatul în stare de somnolență și oboseală este periculos din cauza că scade atenția, crește timpul de reacție pentru frânare sau evitarea unui obstacol, iar abilitățile șoferului să ia o decizie corectă sunt afectate.

Conform statisticilor internaționale circa 20% din numărul total de accidente se întâmplă din cauza adormirii la volan, dintre acestea cca 80% se soldează cu decesul cuiva. Cel mai frecvent adormirea la volan are loc între orele 00:00 – 6:00 și 14:00 – 16:00. Sunt expuși riscului de a adormi la volan mai mult:

· Șoferii care dorm puțin noaptea din diverse motive (mai puțin de 6 ore pe zi)

· Șoferii profesioniști (conducătorii autobuzelor, camioanelor etc.)

· Persoanele care lucrează în gărzi de noapte

· Persoanele care suferă de patologii ale somnului (sforăit, apnee în somn, narcolepsie)

· Șoferii care consumă medicamente cu efect hipnotic sau alcool

· Șoferii tineri

· Părinții care au copii mici

Semnele somnolenței la volan sunt căscarea și clipitul frecvent, persoana își amintește cu greu ultimii kilometri parcurși, ratează intrările sau ieșirile din intersecții, deviază de pe banda pe care conduce spre contrasens sau acostament. În cazul când sunt observate aceste semne în timpul șofatului este obligator staționarea și odihna sau înlocuirea șoferului. Deschiderea geamului sau conectarea radioului nu sunt măsuri efective pentru a combate somnolența la volan.

Pentru a evita adormirea la volan putem menționa următoarele recomandări generale :

· Împliniți-vă somnul. Un adult are nevoie în mediu de 7 ore de somn pe noapte

· Respectați igiena somnului (pentru detalii accesați http://medicinasomnului.md/)

· Nu folosiți alcool sau medicamente care vă pot provoca somnolență. Citiți cu atenție informațiile despre medicamentele pe care le folosiți

· Dacă respectați aceste sfaturi, dar sunteți în continuare somnoros și obosit, în plus sforăiți zgomotos, iar cei din jur spun că vi se oprește respirația în somn posibil să suferiți de sindromul de apnee obstructivă în somn, care necesită tratament specializat—adresați-vă pentru consultație la medicul specialist în medicina somnului.

Consultația medicului din cadrul Centrului de Somnologie devine obligatorie în cazul șoferilor sau a viitorilor șoferi care prezintă simptomele sindromului de apnee obstructivă în somn (somnolența diurnă, sforăit zgomotos, pauze respiratorii în timpul somnului, somn neodihnitor, dureri de cap dimineața, valori majorate ale tensiunii arteriale dimineață etc) sau a altor maladii care generează somnolență (narcolepsia, insomnia etc.).

Evaluarea medicală specializată este obligatorie deoarece, pentru soluționarea somnolenței acestor pacienți sunt necesarea investigații și tratament specific. Partea bună a problemei este că efectul tratamentului apneei obstructive în somn, apare dupa prima noapte de terapie și deja a doua zi după tratament pacientul poate să șofeze din nou.