Consumul de alcool favorizează apariția cancerului, chiar și cel moderat

Alcoolul constituie un factor de risc pentru apariția mai multor forme de cancer, printre care cele mai frecvente sunt: cancerul mamar, cancerul de colon, cancerul la nivelul cavității bucale, al faringelui, esofagului, laringelui și cancerul hepatic. Analizând datele colectate anterior studiului, s-a constatat faptul că 30% dintre decesele asociate consumului de alcool au fost determinate doar de cancer, semnificativ mai mult decât ponderea bolilor cronice combinate.
Aproximativ 60% dintre formele de cancer asociate cu alcoolul, diagnosticate în rândul femeilor din Noua Zeelandă între 2007 și 2012, sunt reprezentate de cancerul mamar. Mai mult decât atât, deși riscul este mult mai mare în cazul consumului cronic de alcool, s-a constatat o frecvență crescută a decesului prin cancer de sân în rândul femeilor cu un aport moderat de alcool, care este considerat acceptabil în unele ghiduri de alimentație.
Potrivit coordonatorului studiului, profesorul Jennie Connor în cadrul Departamentului de Prevenție și Medicină Socială al Universității de Medicină Otago, 4.2% dintre decesele prin cancer în rândul persoanelor sub 80 de ani sunt atribuite consumului de alcool, prin urmare sunt evitabile. „Deciziile individuale de a reduce consumul de alcool ar putea diminua riscul personal de apariție al cancerului, în timp ce limitarea aportului de băuturi alcoolice la nivel populațional ar reduce incidența patologiilor oncologice substanțial. Acest lucru ar putea presupune multiple beneficii pentru sănătatea populației dar și pentru sistemul de sănătate publică.”
Recomandările dietetice privind consumul de alcool nu promovează aportul acestuia, ci au rolul de a limita rata consumului pentru a evita excesul și a reduce riscurile pentru sănătate aferente la minimum.
Formulările actuale susțin beneficiile abstinenței, având în vedere că nu a fost stabilit nici până în acest moment nivelul la care consumul de băuturi alcoolice nu ar crește riscul de boală, în special pentru cancer.
Sursa: Medical Xpress
Data actualizare: 01-07-2016 | creare: 01-07-2016 | Vizite: 2543
Bibliografie
Alcohol consumption contributes to cancer, even in moderate drinkers, link: https://medicalxpress.com/news/2016-06-alcohol-consumption-contributes-cancer-moderate.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Biopsiile lichide pot accelera diagnosticul și ghidarea tratamentului la pacienți cu cancer pulmonar non-microcelular
- Impactul șofranului în lupta împotriva cancerului de prostată
- Vaccinurile ARNm SARS-CoV-2 pot transforma tumorile „reci” în tumori „calde” și pot crește eficiența imunoterapiei în cancerul pulmonar și melanom
- Efectul imunomodulator al ultrasunetelor focalizate asistate de microbule asupra celulelor T umane
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Tratament dna. Monica Tatoiu in emisiunea lui Maruta
- Masa tumorala cu semnal tisular (izosemnal T1, T2 cu structurile musculare din jur)
- India cel mai redus procent de cancer din lume
- Solutii limitare consum alcool
- Pasii spre examen imunohistologic al biopsiei
- Cancer de la o radiografie?
- Alcool...singe
- SUPORTUL FAMILIEI ŞI PRIETENILOR