Cercetătorii evidențiază o potențială țintă pentru a aborda o boală cardiacă severă la pacienții diabetici

Studiul Universității din Barcelona abordează o problemă semnificativă în practica clinică: cardiomiopatia diabetică, o complicație frecvent subdiagnosticată la pacienții cu diabet zaharat, atât de tip 1, cât și de tip 2. Această boală evoluează lent și nu poate fi atribuită exclusiv hipertensiunii sau altor patologii cardiovasculare cunoscute. Întrucât nu există, în prezent, terapii specifice sau protocoale clinice aprobate pentru tratarea ei, identificarea unor ținte moleculare clare reprezintă un pas esențial spre noi strategii terapeutice.
Cercetarea, publicată în Pharmacological Research, evidențiază rolul receptorului nuclear PPARβ/δ în prevenirea leziunilor cardiace produse de diabet. PPARβ/δ este un factor de transcripție cu expresie crescută în țesuturile cu metabolism energetic intens - musculatura scheletică, ficatul, țesutul adipos și inima. Autorii - o echipă multidisciplinară din centre de referință în cercetarea biomedicală, inclusiv Institutul de Biomedicină al Universității din Barcelona și CIBER pe diabet și boli metabolice asociate (CIBERDEM) - au demonstrat că activarea acestui receptor are efecte benefice asupra inflamației și fibrozării miocardului în condiții hiperglicemice, atât în modele animale, cât și în culturi celulare umane.

Cardiomiopatia diabetică se caracterizează prin alterări complexe: modificări metabolice, inflamație cronică, fibroză crescută și moarte celulară prin apoptoză. În diabet și obezitate, miocardul devine rezistent la insulină și se bazează aproape exclusiv pe oxidarea acizilor grași pentru a obține energie. Această preferință metabolică duce la acumularea de lipide toxice, cu consecințe directe asupra structurii și funcției cardiace. Hiperglicemia și lipotoxicitatea inițiază cascade inflamatorii și fibrotice prin activarea factorilor transcripționali NF-κB și AP-1, precum și a kinazelor MAPK. Acești mediatori induc remodelarea tisulară, rigidizarea miocardului și disfuncția diastolică, factori ce contribuie, în timp, la insuficiență cardiacă.

Noutatea și relevanța studiului constă în faptul că PPARβ/δ, deja recunoscut ca un regulator al metabolismului lipidic și glucidic, poate modula procesele inflamatorii și fibroza în cardiomiopatia diabetică. Activarea acestuia blochează căi de semnalizare intracelulară, în special cele asociate cu MAPK, reducând astfel inflamația și protejând celulele cardiace de leziuni suplimentare. Rezultatul este o încetinire a progresiei remodelării cardiace, cu potențiale beneficii asupra funcției contractile și reducerea riscului de insuficiență cardiacă.

Constatarea echipei de cercetare este susținută și de interesul recent în modularea PPARβ/δ în alte afecțiuni metabolice și inflamatorii. De exemplu, aprobarea recentă de către FDA a unui agonist selectiv PPARβ/δ (seladelpar) pentru colangita biliară primară sugerează faptul că această cale terapeutică nu este doar teoretică, ci și validată clinic în unele situații. Acest precedent poate stimula interesul companiilor farmaceutice în a dezvolta medicamente care să țintească PPARβ/δ pentru cardiomiopatia diabetică, o boală fără opțiuni terapeutice specifice în prezent.

În concluzie, studiul oferă dovezi solide că activarea PPARβ/δ poate fi o strategie promițătoare pentru a întârzia sau opri evoluția cardiomiopatiei diabetice. Pe termen lung, acest lucru ar putea deschide calea către tratamente noi, capabile să îmbunătățească prognosticul pacienților cu diabet și să reducă mortalitatea asociată cu această temută complicație cardiovasculară. Mai rămâne de stabilit cum se poate traduce această descoperire în practica clinică, necesită cercetări ulterioare și studii clinice pentru a evalua eficacitatea, siguranța și fezabilitatea noilor abordări terapeutice bazate pe activarea PPARβ/δ.

sursa: Science Daily