Cataracta si implantul de cristalin

©

Autor:

Cataracta si implantul de cristalin

Cataracta legată de vârstă, însemnând opacifierea degenerativă sau „încărunţirea” lentilei intraoculare, un fenomen de altfel absolut normal, reprezintă una dintre principalele cauze de scădere reversibilă a vederii, pe plan mondial.

În Occident şi Statele Unite, această patologie beneficiază de tratament chirurgical precoce, adică realizat într-un stadiu incipient al bolii, când medicul oftalmolog poate examina fundul de ochi, evaluând astfel în mod corect potenţialul vizual postoperator. În ţara noastră, din păcate, chirurgia cataractei se realizează încă, de multe ori, în stadii avansate ale bolii, când se ajunge la o vedere invalidantă, ce nu permite desfăşurarea activităţilor cotidiene; uneori, pacientul se prezintă la medicul oftalmolog din cauza complicaţiilor unei cataracte „trecute de termen”, respectiv cu o inflamaţie intraoculară severă sau chiar cu glaucom, o afecţiune mult mai gravă, care poate duce la  orbire.


Nu mai trebuie amintite cazurile în care, şi în zilele noastre, extragerea cristalinului cataractat se desfăşoară fără implantare de cristalin artificial, prin metode vechi, riscante, operaţie urmată de portul inevitabil de ochelari cu lentile de dioptrie mare, groase, inestetice.


În ultimul deceniu, operaţia de cataractă se realizează în mod performant prin metode sigure, moderne, cu ajutorul ultrasunetelor şi printr-o agresiune minimă a structurilor oculare, atât de sensibile. Operaţia este nesângerândă, durează câteva minute, iar anestezia necesară se realizează periocular, deci nu interesează ochiul în sine. Operaţia este atât de netraumatizantă, încât la unii pacienţi este suficientă anestezia cu picături locale.

 

Pe de altă parte, chirurgia cataractei este una dintre cele mai spectaculoase operaţii, percepută ca o adevărată minune, ca o vindecare miraculoasă, de către pacientul care până mai deunăzi nu vedea aproape deloc şi dintr-o dată vede ca în tinereţe. Nu puţini sunt pacienţii care îşi manifestă această încântare la primul control care urmează operaţiei, adică a doua zi după intervenţie.

 

Perfecţionarea continuă a tehnicilor operatorii şi a tehnologiei implanturilor de cristalin a dus în ultimii ani la apariţia unor cristaline artificiale extrem de performante, cu proprietăţi optice deosebite, ce se introduc în ochi prin incizii foarte mici. Designul special al cristalinului sporeşte mult contrastul, vederea nocturnă sau permite vederea clară atât la distanţă, cât şi de aproape (cristalinele multifocale sau acomodative). Multe dintre cristalinele de ultimă generaţie au înglobat în structura proprie un filtru pentru radiaţia ultravioletă, nocivă altfel pentru retină, filmul fotografic al ochiului. Într-un cuvânt, toate acestea înseamnă creşterea calităţii vederii şi a calităţii vieţii pacientului.

 

Cataracta legată de vârstă rămâne o problemă de sănătate naţională, prin amploarea fenomenului. Diagnosticată şi tratată în timp util, boala nu afectează şansele pacientului de a-şi recăpăta „vederea din tinereţe”. Ignorată însă şi lăsată să ajungă până în stadii avansate, cataracta se tratează mai greu şi, în unele cazuri, poate ascunde subtil afecţiuni oftalmologice evolutive mult mai grave şi iremediabil invalidante.

dr. Cornel Grigoraş
medic specialist Oftalmologie – Arcadia Hospital


Data actualizare: 24-02-2014 | creare: 24-05-2011 | Vizite: 11438
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cataracta poate fi prevenită?
  • Cercetătorii sporesc apărarea naturală pentru a lupta împotriva cataractei și pentru a întârzia necesitatea intervenției chirurgicale
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum