Cât durează tratamentul bolilor de inimă?
Autor: Dr. Ovidiu Vîlceanu
Marea majoritate a afecţiunilor cardiovasculare sunt procese patologice cronice: acestea au un debut insidios, cu simptome puţin zgomotoase sau chiar absente, evoluează lent, cu episoade de exacerbare alternând cu perioade de ameliorare, de-a lungul multor luni sau ani (uneori toată viaţa), iar probabilitatea de vindecare completă este destul de mică. Este cazul celor mai multe boli de inimă: cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă, hipertensiunea arterială, afecţiunile valvelor inimii etc.
Deoarece în cele mai multe cazuri aceste boli nu se vindecă niciodată complet, este justificat ca măsurile terapeutice de combatere a lor să dureze de asemenea indefinit. Metodele de tratament nu trebuie să fie neapărat medicamentoase; există, de exemplu, forme uşoare de hipertensiune arterială care necesită doar adoptarea unei diete adecvate şi schimbarea stilului de viaţă. Pe de altă parte, tratamentul medicamentos trebuie întotdeauna însoţit şi susţinut prin metode terapeutice nefarmacologice.
Există totuşi afecţiuni cronice cardiace, mai ales unele forme uşoare de hipertensiune arterială, unde putem obţine o vindecare completă şi deci ne permitem să oprim tratamentul după o perioadă de câţiva ani în care acesta a fost urmat corect - dar aceste situaţii favorabile sunt excepţia, şi nu regula: pentru cele mai multe boli cardiovasculare măsurile terapeutice trebuie să dureze toată viaţa, fără întrerupere!
Din păcate, în relitate lucrurile stau cu totul altfel: întucât cele mai multe dintre afecţiunile cardiovasculare au, mai ales în primii ani de evoluţie, o simptomatologie uşoară şi nespecifică (uneori rămân multă vreme total asimptomatice), comportamentul pacienţilor e diferit decât al celor care suferă de boli acute (zgomotoase, dar curabile); astfel, bolnavii nu se grăbesc să se adreseze medicului pentru modificări aparent minore ale stării de sănătate, puţin discomfortabile şi uşor de suportat, pe care multă vreme le ignoră. Este principalul motiv pentru care, în absenţa unor controale periodice active, aproximativ jumătate dintre bolnavii cardiaci rămân nediagnosticaţi.
Mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi nu vor urma niciodată tratamentul indicat. Tot la fel de rău este că, dintre aceia care încep administrarea unui tratament, o mare parte (chiar majoritatea!) îl vor întrerupe, definitiv sau temporar, mai devreme sau mai târziu. Aceste lucruri nu se întâmplă doar în cazul bolilor cardiovasculare, ci sunt valabile pentru toate afecţiunile cronice: diabetul zaharat, dislipidemiile, bolile cronice renale, afecţiunile pulmonare etc.
Motivele pentru care pacienţii nu îşi administrează sau abandonează tratamentul sunt multiple: simptomele nu îi deranjează prea tare (sau deloc!), nu li se explică sau nu acceptă că tratamentul este pe termen îndelungat, sunt descurajaţi de perspectiva administrării acestuia pentru toată viaţa, uneori apar reacţii adverse ce pot fi chiar mai supărătoare decât boala însăşi, numărul sau preţul medicamentelor e disproporţionat de mare faţă de simptomatologie ori schema administrării tratamentului e prea complicată. Uneori persoanele apropiate pacienţilor îi sfătuiesc să facă pauze la tratament - "pentru ca organismul să nu se obişnuiască cu medicamentele".
Nu rareori tratamentul este întrerupt pentru a face loc consumului de alcool; din teama (de multe ori justificată!) de a nu încuraja în acest fel excesul, uneori medicii se feresc să permită consumul moderat de alcool şi evită să spună că majoritatea medicamentelor cardiologice nu necesită oprirea administrării atunci când pacientul consumă alcool moderat. Mai mult, unii pacienţi privesc cu neîncredere sfatul pertinent de a nu întrerupe tratamentul în zilele în care consumă alcool şi astfel fac pauze nejustificate în administrarea medicaţiei.
Pacienţii cu afecţiuni cronice de inimă trebuie sfătuiţi şi susţinuţi de medic şi de familie să urmeze tratamentul (medicamentos şi nemedicamentos) atât timp cât este necesar - de obicei mai mulţi ani, în multe cazuri toată viaţa!
Deoarece în cele mai multe cazuri aceste boli nu se vindecă niciodată complet, este justificat ca măsurile terapeutice de combatere a lor să dureze de asemenea indefinit. Metodele de tratament nu trebuie să fie neapărat medicamentoase; există, de exemplu, forme uşoare de hipertensiune arterială care necesită doar adoptarea unei diete adecvate şi schimbarea stilului de viaţă. Pe de altă parte, tratamentul medicamentos trebuie întotdeauna însoţit şi susţinut prin metode terapeutice nefarmacologice.
Există totuşi afecţiuni cronice cardiace, mai ales unele forme uşoare de hipertensiune arterială, unde putem obţine o vindecare completă şi deci ne permitem să oprim tratamentul după o perioadă de câţiva ani în care acesta a fost urmat corect - dar aceste situaţii favorabile sunt excepţia, şi nu regula: pentru cele mai multe boli cardiovasculare măsurile terapeutice trebuie să dureze toată viaţa, fără întrerupere!
Din păcate, în relitate lucrurile stau cu totul altfel: întucât cele mai multe dintre afecţiunile cardiovasculare au, mai ales în primii ani de evoluţie, o simptomatologie uşoară şi nespecifică (uneori rămân multă vreme total asimptomatice), comportamentul pacienţilor e diferit decât al celor care suferă de boli acute (zgomotoase, dar curabile); astfel, bolnavii nu se grăbesc să se adreseze medicului pentru modificări aparent minore ale stării de sănătate, puţin discomfortabile şi uşor de suportat, pe care multă vreme le ignoră. Este principalul motiv pentru care, în absenţa unor controale periodice active, aproximativ jumătate dintre bolnavii cardiaci rămân nediagnosticaţi.
Mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi nu vor urma niciodată tratamentul indicat. Tot la fel de rău este că, dintre aceia care încep administrarea unui tratament, o mare parte (chiar majoritatea!) îl vor întrerupe, definitiv sau temporar, mai devreme sau mai târziu. Aceste lucruri nu se întâmplă doar în cazul bolilor cardiovasculare, ci sunt valabile pentru toate afecţiunile cronice: diabetul zaharat, dislipidemiile, bolile cronice renale, afecţiunile pulmonare etc.
Motivele pentru care pacienţii nu îşi administrează sau abandonează tratamentul sunt multiple: simptomele nu îi deranjează prea tare (sau deloc!), nu li se explică sau nu acceptă că tratamentul este pe termen îndelungat, sunt descurajaţi de perspectiva administrării acestuia pentru toată viaţa, uneori apar reacţii adverse ce pot fi chiar mai supărătoare decât boala însăşi, numărul sau preţul medicamentelor e disproporţionat de mare faţă de simptomatologie ori schema administrării tratamentului e prea complicată. Uneori persoanele apropiate pacienţilor îi sfătuiesc să facă pauze la tratament - "pentru ca organismul să nu se obişnuiască cu medicamentele".
Nu rareori tratamentul este întrerupt pentru a face loc consumului de alcool; din teama (de multe ori justificată!) de a nu încuraja în acest fel excesul, uneori medicii se feresc să permită consumul moderat de alcool şi evită să spună că majoritatea medicamentelor cardiologice nu necesită oprirea administrării atunci când pacientul consumă alcool moderat. Mai mult, unii pacienţi privesc cu neîncredere sfatul pertinent de a nu întrerupe tratamentul în zilele în care consumă alcool şi astfel fac pauze nejustificate în administrarea medicaţiei.
Pacienţii cu afecţiuni cronice de inimă trebuie sfătuiţi şi susţinuţi de medic şi de familie să urmeze tratamentul (medicamentos şi nemedicamentos) atât timp cât este necesar - de obicei mai mulţi ani, în multe cazuri toată viaţa!