Ardeii iuți ar putea reduce riscul de cancer colorectal, arată un studiu
Autor: Redacția ROmedic
![Ardeii iuți ar putea reduce riscul de cancer colorectal, arată un studiu](https://www.romedic.ro/arata_img.php?img=32841.jpg&w=420&h=&cale=/uploadart/ghid)
Potrivit unui studiu publicat recent în The Journal of Clinical Investigation, un ingredient activ din ardeii iuți – capsaicina – ar putea reduce riscul de a dezvolta cancer colorectal.
În cadrul cercetării desfășurate la San Diego School of Medicine s-a descoperit faptul că această substanță activează un receptor al durerii, TRPV1, care reduce dezvoltarea tumorilor.
Deși descoperiseră inițial acest receptor la nivelul neuronilor senzoriali, se pare că TRPV1 este prezent și la nivelul celulelor epiteliale din intenstine atunci când este stimulat de un receptor de creștere celulară (EGFR).
Astfel, dacă semnalul emis de EGFR este afectat, dezvoltarea celulară scapă de sub control, crescând astfel riscul cancerului.
Practic, TRPV1 activează un tip de „feedback direct negativ” asupra EGFR, care va reduce creșterea celulelor nedorite în intensin și astfel, va fi prevenită apariția tumorilor canceroase.
Capsaicina este o substanță care determină creșterea temperaturii atunci când este consumată. Aceasta este iritantă pentru oameni și animale, cauzând o senzație de arsură atunci când intră în contact cu pielea.
Capsaicina este folosită în numeroase medicamente care ușurează durerea.
Studiul de față a fost efectuat pe șoareci, în cazul cărora capsaicina a redus dezvoltarea tumorii, prin activarea TRPV1, mărindu-le speranța de viață cu 30%.
Mai mult, rezultatele au fost potențate atunci când capsaicina a fost combinată cu un medicament antiinflamator nesteroidian.
Rezultatele obținute urmează să fie investigate în continuare, pentru a determina dacă efectele sunt similare și în cazul oamenilor.
Sursa: Medical News Today
https://www.medicalnewstoday.com/articles/280569.php
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- 19 ani, SCI sau cancer de colon?
- Neo-rect
- Cancer colorectal - ce grad? Care este prognosticul?
- Adenocarcinom colorectal
- Marul lupului, Tataneasa si cancer colorectal
- Griji despre cancerul colorectal...
- Alimentatie cancer colorectal