Anxietatea - ghidul pacientului

Anxietatea reprezintă o stare de spirit normală ce survine ca răspuns în fața unui pericol. Anxietatea devine anormală în momentul în care are loc o supraestimare a pericolului incriminat sau atunci când are loc o apreciere eronată a pericolului unei situații ce conduce la răspunsuri inadecvate. Anxietatea duce la apariția unor modificări somatice și psihologice, acestea fiind responsabile de comportamentul mamiferelor în fața pericolului (reacția de luptă sau fugi). În fond, niveluri ușoare până la moderate ale anxietății au efecte benefice de creștere a performanțelor, dar creșterea nivelului anxietății are efecte nocive, interferând cu performanțele pacientului. (1-10)

Cât de răspândită este anxietatea?

Tulburările de anxietate reprezintă cele mai frecvente afecțiuni psihiatrice din Europa și din Statele Unite ale Americii. În Europa, prevalența afecțiunilor într-un an este de 14% afectând peste 61 de milioane de oameni cu vârsta cuprinsă între 14 ani și 65 de ani. În ceea ce privește distribuția pe sexe, femeile sunt de două pănă la de trei ori mai frecvent afectate de tulburările de anxietate decât bărbații.

Fobia socială și fobiile specifice sunt cele mai frecvente tipuri de tulburări de anxietate. Cel mai frecvent, acestea apar încă din copilărie. 50% dintre pacienți sunt diagnosticați cu aceste afecțiuni în jurul vârstei de 11 ani, iar 80% dintre aceștia au un diagnostic până la vârsta de 20 de ani. Datorită vârstei la care aceste afecțiuni apar, pacienții cu aceste afecțiuni prezintă o predispoziție spre a dezvolta depresie sau abuz de substanțe. (2, 3, 4, 5)

De ce apare anxietatea?

Tulburările de anxietate pot fi rezultatul unor interacțiuni între factori de mediu și susceptibilitatea genetică. Factorii genetici influențează rezistența la stres, unii indivizi având o toleranță la stres mai scăzută, ceea ce predispune la apariția tulburărilor de anxietate. De asemenea, factorii de mediu sunt importanți în ceea ce privește apariția tulburărilor de anxietate. Traumele suferite în copilărie pot fi un factor de risc pentru apariția anxietății odată cu înaintarea în vârstă. Totodată folosirea anumitor substanțe sau medicamente pot crește riscul apariției tulburărilor de anxietate. (1, 5)

Clasificarea tulburărilor de anxietate

Tulburările de anxietate se clasifică după cum urmează:

• atacuri de panică: cu sau fără agorafobie;
• fobie socială;
• fobie specifică;
• anxietate generalizată;
• tulburare mixtă anxios-depresivă;
• alte tipuri de tulburare de anxietate. (1-10)

Manifestări clinice ale tulburărilor de anxietate

Manifestările clinice ale tulburărilor de anxietate sunt diferite, în funcție de tipul de tulburare de anxietate al pacientului.

Anxietatea generalizată se poate manifesta prin:

• stare de îngrijorare și teamă, neliniște care are caracteristici diferite față de cele ale unei persoane normale, având o durată prelungită și care nu este specifică unei anumite situații (așa cum se întâmplă în atacul de panică sau în fobia socială), ci este direcționată către mai multe evenimente fiind dificil de controlat;
• activitatea exagerată a sistemului nervos vegetativ ce se caracterizează prin transpirație, palpitații, vertij, xerostomie, disconfort epigastric, disfagie, senzație de constricție toracică, senzație de micțiune intermitentă; pot apărea dificultăți de concentrare ceea ce poate duce la apariția tulburărilor de memorare și învățare;
• senzație de încordare musculară caracterizată prin dificultăți de relaxare, tremor, dureri de cap;
• hiperventilație ce conduce la vertij;
• tulburări de somn manifestate prin persistența stării de îngrijorare cu dificultăți de adormire și treziri frecvente, somn neodihnitor însoțit de coșmaruri;
• astenie.

Tulburările anxioase fobice se caracterizează printr-o simptomatologie comună cu cea întâlnită în anxietatea generalizată, dar aceste manifestări apar doar în anumite situații. Există cinci tipuri de fobii specifice: fobia de animale, fobia de aspecte ale mediului înconjurător, fobia de sânge, injecții, fobia de situații (lifturi, spații închise), alți agenți provocatori (frica de sugrumare).

Fobia socială se caracterizează prin prezența anxietății în situații sociale, în care pacientul este observat de alți oameni care l-ar putea critica. Deseori acești pacienți evită situațiile ce le-ar putea cauza anxietate, dar în momentul în care aceștia nu pot evita astfel de evenimente, ei nu doresc să poarte conversații cu alte persoane și se retrag în locul în care consideră că nu ridică suspiciuni sau nu atrag atenția. Fobia socială este diferită de timiditate prin faptul că în fobia socială sunt afectate atât relațiile sociale cât și cele ocupaționale, iar nivelul de anxietate este mult crescut.

Agorafobia se manifestă prin nivele crescute ale anxietății în momentul în care pacienții nu sunt acasă, în zona lor de confort, de exemplu anxietatea acestora se manifestă în momentul în care se află în autobuz, în spații deschise sau în spații închise, în aglomerații sau în orice situație din care pacientul consideră că nu poate să iasă cu ușurință.

Atacurile de panică se caracterizează prin apariția bruscă a anxietății care crește rapid în intensitate și apariția unor manifestări somatice. Din categoria manifestărilor somatice se numără: palpitații, senzație de sugrumare, durere toracică anterioară, vertij, frică de moarte sau de pierdere a controlului. Uneori poate apărea hiperventilația ceea ce la rândul ei duce la apariția altor manifestări somatice: cefalee, vertij, tinitus, astenie, senzație de furnicături ale mâinilor, picioarelor, feței, senzație de constricție toracică.

Mutismul selectiv se caracterizează prin înțelegerea limbajului și capacitatea de a comunica în anumite situații, dar imposibilitatea de a vorbi în anumite situații sociale. Această tulburare de anxietate este prezentă mai frecvent la copiii mici și într-o măsură mai mică la adolescenți și la adulți.

Tulburarea mixtă anxios-depresivă presupune existența manifestărilor specifice depresiei în același timp cu prezența anxietății, fără predominarea clară a unora sau a altora. Severitatea simptomatologiei este moderată, niciuna din componente nu primează, prin urmare nu este posibil diagnosticul unei patologii unice (depresie sau anxietate).

Anxietatea de separație reprezintă o tulburare de anxietate în care pacientul prezintă anxietate și frică la idea că ar putea fi separat, părăsit, abandonat de cei apropiați. Pot fi întâlnite manifestări somatice și coșmaruri. Deseori apare în timpul copilăriei, dar este posibilă prezența acestui tip de tulburare de anxietate și la vârsta adultă.

Anxietatea cauzată de prezența unei alte afecțiuni medicale poate apărea în: afecțiuni cardio-vasculare (insuficiență cardiacă, aritmii cardiace), afecțiuni respiratorii (astm bronșic, pneumonii, bronhopneumopatia obstructivă cronică), neoplazii, afecțiuni endocrine (hipotiroidism, hipercorticism, hipoglicemie), etc. (1-10)

Diagnostic

Diagnosticul unei tulburări de anxietate se pune pe baza manifestărilor clinice în absența oricăror manifestări organice ce ar putea sa declanșeze simptomatologia. În acest scop sunt utilizate teste de laborator precum hemoleucogramă, examinări biochimice, determinarea concentrației unor hormoni, examenul de urină, electrocardiograma, electroencefalograma, radiografie, tomografie computerizată.

Diagnosticul diferențial al tulburărilor de anxietate se face cu:

• astm bronșic;
• hipertiroidism;
• aritmii;
• feocromocitom;
• delir;
• abuzul de substanțe;
• tulburări depresive;
• schizofrenie;
• demență. (1-10)

Tratamentul anxietății

Tratamentul tulburărilor de anxietate presupune psihoterapie și în unele cazuri tratament medicamentos. Inițial, pacientului îi trebuie explicată boala de care suferă și ce presupune aceasta. Sprijinul familiei este important, prin urmare este bine ca la momentul diagnosticului să fie prezent și partenerul sau un alt membru al familiei apropiat pacientului, pentru a înțelege despre ce este vorba.

Terapia cognitiv-comportamentală reprezintă o formă de psihoterapie ce presupune psihoeducarea în ceea ce privește natura anxietății, monitorizarea simptomelor, dobândirea unor tehnici de relaxare, crearea unor situații care să simuleze declanșarea unui episod de anxietate pacientului și restructurarea cognitivă. Psihoeducarea în ceea ce privește natura anxietății ajută pacientul să înțeleagă diferența dintre anxietatea ca modalitate de adaptare la anumite situații și anxietatea patologică. Monitorizarea simptomelor face ca pacientul să cunoască și să fie conștient de apariția acestora și să observe situațiile în care apar simptomele anxietății. Relaxarea musculară progresivă reprezintă o tehnică utilizată de către pacienți în momentul apariției senzației de anxietate pentru reducerea simptomatologiei și pentru a trece peste acel eveniment. Tot în cadrul terapiei cognitiv-comportamentale sunt simulate anumite situații ce creează pacientului anxietate cu scopul de a observa modul în care pacientul reacționează și de asemenea de a corecta aceste situații pentru prevenirea apariției anxietății în situații reale. Restructurarea cognitivă presupune identificarea gândurilor și ideilor ce duc la apariția anxietății și modificarea acestora.

Tratamentul medicamentos este folosit în special în tulburările de anxietate severe. Psihoterapia este o metodă în care efectele apar după o durată mai mare de timp. În schimb, farmacoterapia produce controlul rapid al simptomatologiei. Sunt folosite pentru acest lucru medicamente anxiolitice. În episoadele acute de anxietate, tratamentul cu benzodiazepine (ex. diazepam), produce rapid reducerea simptomatologiei. Alte medicamente folosite în tratamentul tulburărilor de anxietate sunt: inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (fluoxetina, sertralina, etc.), inhibitori ai recaptării serotoninei și noradrenalinei (venlafaxina), antidepresivele triciclice (amitriptilina), benzodiazepine (alprazolam, clonazepam, lorazepam), beta-blocante (propranolol).

Netratată, anxietatea reprezintă o problemă majoră de sănătate ce afectează profund calitatea vieții pacientului, dar și a partenerului și a familiei acestuia. Viața socială a pacientului are de suferit, acesta tinzând să se izoleze. Tulburările de anxietate se însoțesc de o rată crescută a abuzului de substanțe, alcool și în timp pot duce la depresie. Tulburările severe de anxietate se corelează cu o rată crescută a suicidului. (1-10)