Acupunctura

©

Autor:

Acupunctura

Ce este acupunctura?

Acupunctura este unul dintre cele mai vechi tipuri de terapie, practicată în China și în alte câteva țări din Asia. Principiul care stă la baza acupuncturii constă în utilizarea acelor și a presiunii pe punctele Qi ale corpului pentru a debloca circulația energiei meridiane în interiorului organismului și implicit, de a înlătura durerea și starea de rău a corpului. (1), (2)


Sănătatea este văzută din punctul de vedere al medicinei chinezești ca fiind rezultatul echilibrului armonios dintre yin și yan, cele două extreme complementare ale forței Qi. Boala apare ca rezultat al lipsei de echilibru intern. (3)


Deși despre originile și dezvoltarea acestei terapii nu există foarte multe informații, este bine cunoscut faptul că în prezent din ce în ce mai mulți oameni apelează la acupunctură pentru tratarea unei game extrem de largi de afecțiuni, de la cele mai simple (alergii, oboseală, dureri de cap) până la cele mai complexe (atac de cord, SIDA, epilepsie).

Acupunctura este practicată peste tot în lume, cu preponderență în China, Koreea și Japonia. În SUA a început să devină populară începând cu anii 1970, iar în China și Japonia acupunctura a fost și este în continuare printre cele mai folosite forme de medicină, rolul terapeutului fiind extrem de important. În statele asiatice acupunctura face parte din sistemul național de sănătate, oferit alături de cel din medicina vestică. (4), (5), (6)


Cum funcționează acupunctura?

Viziunea tradițională a acupuncturii susține existența unei energii sau a unei „forțe a vieții” numite Qi, care circulă în interiorul corpului prin canale principale numite „meridiane” și care poate fi stimulată pentru a crea echilibrul și a îmbunătăți starea de sănătate. Meridianele reprezintă principalele organe și funcții ale organismului, conform acestei viziuni, deși nu urmează aceleași trasee precum vasele de sânge. Atunci când energia este blocată și nu mai poate circula în corp apar tulburările și afecțiunile, iar acest deblocaj se poate realiza doar prin intermediul acupuncturii. (7), (5)


Oamenii de știință au încercat să explice din perspectiva lor acest tip de terapie. Unele teorii susțin că acupunctura stimulează țesuturile musculare și sistemul nervos, ceea ce duce la eliberarea de neurotransmițători implicați în mecanismele de reducere a durerii (serotonina și endorfine). Alte teorii explica mecanismele acupuncturii prin supresia căilor sistemului nervos care sunt implicate în componentele senzoriale și afective ale durerii. De asemenea, se presupune că acupunctura poate reduce inflamarea care cauzează durere prin stimularea glandei pituitare de a elibera cortizol, hormonul cunoscut pentru capacitatea de a reduce inflamațiile.

Deși până în prezent nu se cunoaște mecanismul exact prin care acupunctura acționează, cert este că în cazul anumitor afecțiuni, la anumite persoane, această terapie pare să funcționeze. (2), (5)


Acupunctura presupune introducerea unor ace în piele în anumite locuri numite puncte de acupunctură, de-a lungul meridianelor. În funcție de pregătirea și experiența terapeutului și a problemei asupra căreia se acționează, tehnicile acupuncturii includ și curentul electric aplicat prin ace (electroacupunctură), căldură sau presiune (acupresiune). Există aproximativ 400 de astfel de puncte corespunzătoare pentru diferite probleme de sănătate. (5)


Anumite zone ale corpului sunt văzute în acupunctură ca fiind microsisteme și tratate ca atare. De exemplu, pot fi tratate doar urechea, doar fața, doar mâna, foar piciorul etc.


Se presupune că acupunctura acționează prin eliberarea de peptide opinoide (substanțe chimice care se eliberează în creier și au efect analgezic, cu un important rol în reducerea durerii), modificări la nivelul secreției de neurotransmițători și neurohormoni (prin activarea hipotalamusului și a glandei pituitare; aceste substanțe sunt importante atât pentru senzația de durere, cât și pentru funcționarea organelor) și stimularea punctelor electromagnetice ale corpului (prin stimularea acestor puncte se consideră că are loc pornirea fluxului de endorfine). (8)


În ce constă tratamentul prin acupunctură?

În cadrul primei ședințe, terapeutul face o examinare fizică a anumitor părți ale corpului (limba, fața și pulsul). În plus, realizează o anamneză cât mai completă, iar uneori poate pune întrebări legate și de dieta sau nivelul stării nutriționale a pacientului, putând recomanda, dacă este cazul, includerea în tratament a unor remedii naturiste pe bază de plante. În funcție de tipul de afecțiune și de simptomele pe care le are pacientul, se stabilește un plan de tratament, care va fi urmat pe parcursul celorlalte ședințe, tratament care se poate ajusta în funcție de evoluția afecțiunii și a stării de sănătate.


Tratamentul propriu-zis constă în introducerea unor ace foarte fine, sterile și de unică folosință, în punctele de acupunctură specifice simptomelor și părților corpului afectate. Acele sunt introduse cu o profunzime variabilă, de la a atinge doar suprafața pielii, până la o adâncime de câțiva centimentri. Acele mai lungi sunt introduse în zonele cu straturi de mușchi sau grăsime mai adânci de sub piele, în funcție de problema care este tratată și de adâncimea necesară de penetrare. Aceste ace nu provoacă durere, doar cel mult o înțepătură, un gâdilat sau o pișcătură și sunt îndepărtate la finalul ședinței. Pentru evidențierea fineții acelor folosite în acupunctură, s-a făcut un test pentru a se vedea câte astfel de ace ar încăpea în gaura unui ac obișnuit folosit pentru prelevarea de sânge. Rezultatul: 40 de ace de acupunctură au încăput în deschiderea unui ac pentru testele de sânge.


De obicei acele sunt lăsate să acționeze între 15 și 30 de minute. Unii terapeuți introduc acele, apoi le întorc într-o parte sau alta sau în ambele, în funcție de ceea ce așteaptă să obțină. În unele tipuri de acupunctură acele sunt încălzite sau încărcate electric după ce au fost aplicate la nivelul pielii.

În general sunt recomandate între 2 și 12 ședințe pe an pentru o afecțiune. În cazul în care nu se obțin rezultate, terapeuții recomandă schimbarea terapeutului sau încercarea tratamentului altă dată.

(5), (8), (6)


Care sunt efectele acupuncturii?

Puține dovezi științifice susțin efectele benefice ale acupuncturii. Totodată, în cazul unor afecțiuni nu există suficientă susținere științifică că acupunctura ar aduce vreun beneficiu, deși acupunctura este utilizată în acest scop.


Institutul Cochrane, o organizație al cărei scop este căutarea dovezilor științifice care să susțină tratamentele și terapiile medicale, a publicat în 2010 o listă cu o serie de afecțiuni și trimiteri către meta-analizele realizate de cercetătorii săi, meta-analize care au vizat tratamentul prin acupunctură ale tulburărilor și afecțiunilor respective.


Conform acestor studii acupunctura s-a dovedit a fi benefică în cazul următoarelor afecțiuni:

  • durerea de cap datorită tensiunii;
  • migrenele profilaxice;
  • osteoartrita (deși nu au fost îndeplinite condițiile de calitate experimentală, ceea ce pune sub semnul întrebării rezultatele obținute);
  • dureri ale gâtului (deși rezultatele sunt moderate);
  • senzațiile de vomă induse de tratamentul cu chimioterapie.

Nu s-a obținut niciun rezultat benefic al acupuncturii în cazul unor tulburări precum:

  • stările de amețeală și vomă în urma intervențiilor medicale;
  • epilepsia;
  • demența vasculară;
  • reabilitarea după atacul de cord;
  • dependența de cocaină;
  • renunțarea la fumat;
  • tehnologia conceperii asistate (creșterea posibilității de a concepe și nașterea).

Dovezile științifice sunt insuficiente în cazul unor afecțiuni precum:

  • astmul cronic;
  • glaucomul;
  • sindromul de colon iritabil (nu este sigur dacă efectele acupuncturii se datorează preferinței pacienților pentru acupunctură sau așteptărilor ridicate pe care le-au avut privind tratamentul prin acupunctură);
  • schizofrenia;
  • depresia;
  • durerea de umăr și cot la adulți;
  • durerea de spate;
  • paralizia Bell (paralizia facială periferică);
  • durerea simptomatică de genunchi (deși numărul de pacienți a fost mic, ceea ce impune studii ulterioare pentru generalizarea rezultatelor);
  • sindromul picioarelor neliniștite;
  • atacul de cord;
  • disfagia în atacul de cord;
  • insomnia;
  • inducerea travaliului nașterii.

Majoritatea studiilor încadrate în această categorie nu au respectat criteriile unor testări experimentale de calitate, ceea ce a permis apariția a numeroase bias-uri. (2)


Polemica privind acupunctura

Deși dintre toate tipurile de medicină alternativă acupunctura pare să aibă cea mai mare credibilitate în rândul medicilor, nu toată lumea este convinsă de veridicitatea efectelor sale.


În jurul acupuncturii s-a creat o puternică polemică, alimentată pe de o parte de numărul mare de studii realizate care nu au adus încă dovezi suficiente pentru a convinge. Pe de altă parte NICE (Institutul Național pentru Excelența în Sănătate și Îngrijire) a recunoscut beneficiile acupuncturii în înlăturarea durerii de cap și de spate, pe baza unor puține dovezi, aparent reale, din aceste studii.

În același timp Organizația Mondială a Sănătății menține o listă deschisă a tuturor afecțiunilor și tulburărilor (asociate în general cu durerea) pe care acupunctura le-ar putea trata. De asemenea, mulți medici nu îi descurajează pe pacienții lor să întrerupă tratamentul complementar prin acupunctură atunci când tratamentul convențional nu pare să dea rezultate sau când are prea multe efecte secundare. (9)


În continuare sunt prezentate câteva aspecte pro și contra ale acupuncturii, așa cum sunt văzute de susținătorii și oponenții acestui tip de terapie:

    Argumente pro

  • Este un tratament sigur cu efecte adverse minime dacă este realizat de un profesionist;
  • Este o procedură non-invazivă, care nu provoacă durere și care poate activa organismul fără să fie necesar să „deschidă” corpul; (10)
  • Nu presupune ingerarea sau tratamentul cu niciun fel de substanță chimică;
  • Ajută la îmbunătățirea circulației sanguine; (11)
  • Acupunctura induce o stare de relaxare; (12)
  • Poate fi utilizată în considerare pentru afecțiunile care nu răspund la tratamentele convenționale sau pentru pacienții care nu vor să ia medicamente. (3)

    Argumente contra

  • Niciunul din cele peste 3000 de studii realizate din 1970 până în prezent nu a dovedit existența meridianelor, a punctelor de acupunctură, a forței „Qi”și a faptului că aceasta circulă de-a lungul liniilor de energie invizibile; aceste concepte vechi de peste 2000 de ani vin din înțelegerea greșită a organismului uman, într-o perioadă în care nu se realizau disecții ale corpului și nu se știa că bolile sunt provocate de microbi, instrucțiuni genetice sau alte mesaje chimice la nivel celular. (7), (9), (13)
  • Multe studii științifice vizând acupunctura nu respectă condițiile unui design experimental de calitate, ceea ce poate avea impact asupra rezultatelor obținute. În puține studii a fost folosit un grup de control în care să se aplice pacienților acupunctura falsă, de tip placebo și asta pentru că este destul de dificil de pus în practică un astfel de experiment. Majoritatea au comparat acupunctura cu lipsa oricărui alt tratament; cu toate acestea, doar compararea rezultatelor unui tratament real de acupunctură cu unul fals conferă unui astfel de studiu calitate și încredere în rezultatele obținute. De asemenea, participanții sunt în general recrutați în funcție de cine se oferă voluntar, ceea ce din start pune problema lipsei de obiectivitate și biasul participanților: de obicei cei care se oferă voluntari sunt și cei care cred în acupunctură și în beneficiile ei. (4)
  • Susținătorii acupuncturii consideră că acele utilizate stimulează producția unor substanțe chimice care înlătură durerea (endorfine), însă nu s-a demonstrat până acum că sunt eliberate într-o cantitate suficientă pentru a avea un efect notabil. (13)
  • Efectele benefice ale acupuncturii au fost obținute cel mai frecvent în cazul alinării și/sau înlăturării durerii, ori este bine cunoscută natura subiectivă a durerii. De cele mai multe ori în cadrul studiilor evaluarea durerii se face de către pacienți și nu prin măsurători obiective.
  • Există posibilitatea infecțiilor sau a rupturii unor organe cauzate de utilizarea necorespunzătoare a acelor (11)


Ce spun studiile?

Într-un studiu realizat în Germania, care a vizat efectul terapiei prin acupunctură asupra durerii cronice de spate, M. Haake și colaboratorii săi au împărțit participanții în trei grupuri experimentale: primului grup i s-a aplicat un tratament bazat pe acupunctura tradițională, celui de-al doilea grup un tratament fals de acupunctură (ace superficiale introduse în puncte fără importanță pentru mediane), iar cel de-al treilea grup a avut parte de un tratament convențional, bazat pe medicamente, terapie fizică și activitate fizică. Evaluarea durerii a fost realizată după șase luni. Rezultatele au arătat că nu a existat nicio diferență semnificativă între acupunctura tradițională reală și cea falsă, însă acupunctura, falsă sau veridică, s-a dovedit a fi de două ori mai benefică împotriva durerii de spate decât tratamentul convențional. În condițiile lipsei de diferențe între acupunctura reală și cea falsă se pune însă problema efectului placebo, care ar putea explica aceste rezultate. (14)


Studiul lui Ted Kaptchuk a adus mai multe informații despre interacțiunea efectului placebo și tipurile de tratament aplicate. Participanții la cercetarea sa, persoane care sufereau de dureri ale brațelor (durere cronică a încheieturii, cotului, umărului, tendinită) au fost tratați fie prin acupunctură, fie prin tratament convențional, cu mențiunea că ambele tipuri de tratament erau false, singura acțiune fiind a efectului placebo. Deși scopul în sine al studiului nu a fost să compare acupunctura cu medicina convențională, ci mai degrabă să surprindă efectul placebo, rezultatele au fost edificatoare, în sensul că pacienții care au fost tratați prin acupunctura placebo au declarat că s-au simțit mult mai bine decât cei care au fost tratați convențional. (15)


O meta-analiză a 234 de studii care au comparat acupunctura placebo cu acupunctura reală și lipsa oricărui tratament a fost realizată în cadrul institutului Cochrane din Copenhaga. Cercetătorii au găsit diferențe mici între acupunctura reală și acupunctura palcebo și diferențe moderate între acupunctura placebo și lipsa oricărui tratament. Efectul analgezic al acupuncturii nu a avut însă nicio relevanță clinică și totodată a fost subiectul mai multor bias-uri. Concluzia analizei a fost că beneficiile acupuncturii, obținute prin introducerea acelor fie în punctele de interes pentru acupunctură, fie în puncte randomizate ale corpului, nu sunt clare și susținute îndeajuns de dovezi științifice. (16)


Acupunctura este o practică veche de mii de ani care abia recent a început să capteze atenția întregii lumi, atât cercetători, cât și oameni obișnuiți în căutarea unor remedii alternative pentru problemele lor de sănătate. Deși studiile științifice au ajuns la rezultate contradictorii sau nu au putut trage concluzii finale din cauza dovezilor insuficiente, realitatea arată că acupunctura este utilizată pe scară largă și chiar încurajată de medici și organizații naționale. În definitiv, alegerea unui tip de tratament sau terapie este personală, însă ar fi util să fim corect informați asupra variantelor și alternativelor pe care le avem la îndemână.



Data actualizare: 09-12-2013 | creare: 08-01-2007 | Vizite: 34558
Bibliografie
(1) Acupuncture Treatment Benefits: Placebo or the Real Thing?, link: https://www.placeboeffect.com/acupuncture-treatment/
(2) Acupuncture: ancient tradition meets modern science, link: https://www.thecochranelibrary.com/details/collection/691705/Acupuncture-ancient-tradition-meets-modern-science.html
(3) What Is Acupuncture? What Are The Benefits Of Acupuncture?, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/156488.php
(4) Acupuncture, link: https://www.skepdic.com/acupuncture.html#falseplacebos
(5) Acupuncture , link: https://www.spine.org/Documents/acupuncture.pdf
(6) What Is Acupuncture?, link: https://www.acupuncture-treatment.com/about_acupuncture.html
(7) Acupuncture, link: https://www.nhs.uk/conditions/Acupuncture/Pages/Introduction.aspx
(8) Acupuncture: An Ancient Treatment for a Current Problem, link: https://www.spine-health.com/treatment/alternative-care/acupuncture-ancient-treatment-a-current-problem
(9) What is Acupuncture?, link: https://www.livescience.com/29494-acupuncture.html
(10) Advantages and Disadvantages of Acupuncture, link: https://www.healthqas.org/medicine/advantages-and-disadvantages-of-acupuncture/
(11) Acupuncture Therapy Advantages and Disadvantages, link: https://www.infomela.org/2013/04/29/acupuncture-therapy-advantages-and-disadvantages/
(12) Acupuncture, link: https://www.youngwomenshealth.org/acupuncture.html
(13) Why acupuncture is giving sceptics the needle, link: https://www.theguardian.com/science/2013/jul/26/acupuncture-sceptics-proof-effective-nhs
(14) German Acupuncture Trials (Gerac) For Chronic Low Back Pain, link: https://archinte.jamanetwork.com/article.aspx?articleid=413107
(15) The Placebo Phenomenon, link: https://harvardmagazine.com/2013/01/the-placebo-phenomenon
(16) Acupuncture treatment for pain: systematic review of randomised clinical trials with acupuncture, placebo acupuncture, and no acupuncture groups, link: https://www.bmj.com/content/338/bmj.a3115?view=long&pmid=19174438
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Acupunctura poate fi o terapie utilă pentru prevenirea diabetului de tip 2
  • Acupunctura poate reduce simptomele sindromului intestinului iritabil, fără riscul unor efecte adverse
  • Beneficiile acupuncturii în reducerea incidenței accidentului vascular cerebral ischemic
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum