Vaccinul BCG

Vaccinul BCG (Bacille Calmette Guerin) a fost utilizat pentru prima oară în 1921 (pe cale orală) și a început să fie administrat la scară largă din 1960, suferind modificări și adaptări în funcție de zona geografică. Este singurul vaccin existent în prezent care protejează organismul copiilor de virusul tuberculozei. (2,3) BCG este  administrat la scară mondială: potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS)  până în momentul de față, mai mult de un miliard de oameni de pe întreaga planetă au beneficiat de vaccin. Singurele două țări în care există rezerve și excepții în privința vaccinării BCG în masă fiind S.U.A (din cauza riscului foarte scăzut de a dezvolta tuberculoza) și Olanda. (2, 3,4)

Vaccinul a fost dezvoltat la origini de la o bacterie bovină de către Albert Calmette și Camille Guerin la Institutul Pasteur din Paris și a fost prelucrat timp de treisprezece ani. În prezent, vaccinul BCG este produs în mai multe centre din întreaga lume, pentru a putea fi adaptat diverselor particularități locale (de ordin genetic sau molecular), însă nu se poate spune, conform OMS, că un vaccin ar fi mai eficient decât altul, din perspectiva provenienței sale. (2)

Vaccinarea BCG la copii

Conform Schemei Naționale de Imunizare din România, vaccinarea BCG, împotriva tuberculozei (cauzată de bacteria  Mycobacterium tuberculosis) este una din primele vaccinări care se administrează nou-născutului, efectuându-se în maternitate, între ziua a patra și a șaptea de la naștere. Vaccinul  BCG se poate administra și mai târziu, dar are cea mai mare eficacitate dacă este administrat în  primele săptămâni de viață ale nou-născutului. (1,3)

Deși este larg recomandată, vaccinarea BCG poate deveni periculoasă pentru copiii cu imunitate scăzută (suferind de HIV, leucemie sau puși sub tratament cu citostatice). În cazul în care vaccinarea BCG nu se face în copilărie și adultul optează pentru acest tip de imunizare, e bine de știut că există anumite categorii de persoane care nu ar trebui să primească vaccinul: bolnavii cronici, femeile însărcinate, suferinzii de arsuri și infecții ale pielii. (3)

Ca orice vaccin, BCG nu este scutit de anumite efecte adverse, însă trebuie precizat că arareori se înregistrează cazuri de complicații grave, cu efecte pe termen lung. De regulă, după vaccinare, pot  apărea o durere locală moderată, ușor de suportat, cât și umflaturi ori înroșiri care dispar la scurt timp. Arareori zona înțepată la vaccinare poate lua forma unei pustule, lăsând o cicatrice.
Unele persoane pot prezenta umflături ale ganglionilor, în zona axilei sau a gâtului, însă cazurile de astfel de manifestări sunt foarte rare, afectându- pe 1-2% dintre cei imunizați.
O incidenţă de un caz la un milion, în urma vaccinării BCG, o pot avea infecţiile răspândite în tot corpul. (3)

De regulă, vaccinul BCG se găsește în comerț cu aceași denumire utilizată și în cercurile medicale.

Tuberculoza

Conform OMS, o treime din populația mondială se confruntă cu infecția cauzată de tuberculoză. În ceea ce privește spațiul European, aflăm că în fiecare oră, această infecție periculoasă afectează 49 de oameni și ucide alți 7, fiind, așadar, o amenințare reală și îngrijorătoare! (5) Un raport realizat de biroul european al organizației, în colaborare cu Centrul European pentru Prevenția și Controlul Bolilor arată că misiunea de a reduce incidența tuberculozei cu 50% până în 2015 nu va putea fi îndeplinită. (6)

În România, conform unui raport emis de Institutul National de Pneumoftiziologie, în cadrul TESSy (The European Surveillance System), în 2011 au fost înregistrate peste 19000 de cazuri, dintre care 4% copii. (11)

Bacteria care stă la baza infecției,  Mycobacterium tuberculosis, se răspândește cu ușurință pe calea aerului, prin intermediul mucusului expulzat involuntar în urma strănutului, a tusei și chiar și în timpul unei conversații.  E bine să știm totuși, că nu ne putem infecta cu tuberculoză strângând mâna unei persoane infectate sau sărutând-o, nici prin intermediul capacului de toaletă ori a lenjeriei de pat. E la fel de sigur să împărțim mâncarea sau băutura cu o persoană infectată, pentru că bacteria nu se transmite prin îngurgitare. (7)
 
Mycobacterium tuberculosis atacă în principiu plămânii, însă se poate localiza cu urmări periculoase și chiar fatale, în interiorul rinichilor și chiar al creierului. (7)

Infectarea cu bacteria purtătoare, afirmă Centrul American pentru Prevenția și Controlul Bolilor, nu presupune automat dezvoltarea bolii. Personele cu o imunitate mai puternică pot contacta bacteria tuberculozei, fără să prezinte vreun simptom al bolii și fără a-l răspândi mai departe, pentru organismul este suficient de rezistent încât să contracareze creșterea acesteia. Tuberculoza activă, adică îmbolnăvirea propriu-zisă, apare atunci când bacteria reușește să se înmulțească, devenind activă în organism.
Tranziția de la starea pasivă la cea activă nu este neapărat inerentă – există persoane care odată infectate, pot să nu dezvolte boala niciodată, în timp ce altele sunt afectate după câteva săptămâni sau luni. Totodată, boala se poate instala chiar și la ani distanță de la infectare, dacă organismul are imunitatea slăbită într-un anumit moment. Totuși, șansele cele mai mari de boală se înregistrează, de regulă, în primii doi ani de la infectare. (7)

Incidența tuberculozei, după infestare, diferă de la persoană la persoană, existând anumiți factori de risc care favorizează boala. Cele mai expuse sunt persoanele suferind de afecțiuni cronice, prercum diabetul, dependenții de alcool sau de droguri, persoanele infectate cu HIV. (7)

Cele mai frecvente simptome manifestate de bolnavii de tuberculoză sunt durerile acute în piept, tuse productivă persistentă (peste 3 săptămâni), tusea cu sânge sau spută. Unii bolnavi pot experimenta scăderi în greutate, oboseală, lipsa apetitului alimentar, frisoane, febră sau transpirație în timpul nopții. (8)

În cazul în care sunt prezentate unul sau mai multe dintre aceste simptome sau dacă aveți în anturajul dumneavoastră persoane bolnave de tuberculoză, e bine să vă prezentați la medic, pentru a fi testat și pentru a fi luate măsurile ce se impun. Cu cât boala este diagnosticată mai din timp, cu atât soluțiile sunt mai la îndemână și cu o șansă de reușită mai mare. Cea mai sigură cale de a sta departe de boală este, desigur, vaccinarea BCG infantilă.

Testarea celor care prezintă simptome de tuberculoză este adesea problematică. Există în prezent două metode utilizate de medici, și anume, testarea prin intermediul pielii și cea prin analiza sângelui sau a sputei. Cea din urmă metodă este preferată pentru gradul său de acuratețe; testarea prin intermediul injectării dermice a tuberculinei, deși recomandată în cazul copiilor sub 5 ani, provoacă adesea false reacții în cazul celor care au fost vaccinați BCG și poate deveni dificilă stabilirea începerii unui tratament. (4, 9, 10)

Vă invităm să citiți mai multe despre tuberculoză, consultând acest articol din Biblioteca medicală.