Leucocitoza cu trombocitoză (leucocite crescute și trombocite crescute)

©

Autor:

Leucocitoza cu trombocitoză (leucocite crescute și trombocite crescute)

Leucocitoza reprezintă modalitatea generică de denumire a situației în care globulele albe sanguine, cunoscute sub numele de leucocite, au valori crescute în sângele periferic. Pe de altă parte, trombocitoza este caracterizată de existența unui număr crescut de plachete sanguine, sau trombocite, la nivel vascular.

Leucocitoza

Cele două entități determină apariția de manifestări clinice diferite, întrucât cea dintâi este rezervată, în general, situației în care organismul uman ia contact cu un agent patogen și, în urma unei infecții, globulele albe sunt sintetizate în cantitate mai mare. Acest fenomen este datorat faptului că, aparținând de sistemul imunitar, leucocitele au rolul de a apăra organismul împotriva încercărilor de colonizare a microorganismelor patogene.

Leucocitoza poate fi rezultatul creșterii la nivel sanguin a uneia dintre cele cinci clase de leucocite:

  • neutrofile (neutrofilie, întâlnită în urma acțiunii unor factori stresori);
  • limfocite (limfocitoză, cauzată de infecții);
  • eozinofile (eozinofilie, rezultată din infecții sau reacții alergice);
  • bazofile (bazodilie, apărută din cauza unei infecții virale);
  • monocite (monocitoză, cu caracter majoritar patologic).


Cu toate acestea, leucocitoza poate apărea și ca urmare a unor procese patologice proprii organismului, precum cele întâlnite în procesele inflamatorii autoimune, atunci când sistemul imunitar consideră o entitate proprie (self) a sa ca fiind străină, inițiind un răspuns imunitar împotriva acesteia. Mai mult, aceasta poate deseori semnala prezența unor celule tumorale în organism, fapt ce se poate traduce clinic prin creșterea nivelurilor fiecărui tip de leucocit în parte. (1)

Trombocitoza

Trombocitoza este tradusă clinic prin creșterea nivelurilor de plachete sanguine, fiind similară trombocitemiei, cu mențiunea că cea din urmă reprezintă situația în care măduva osoasă hematogenă sintetizează o cantitate mai mare de trombocite din cauza unei patologii a celulelor de la acest nivel. Aceste modificări presupun, totodată, și un risc mai scăzut de dezvoltare a cheagurilor de sânge sau de sângerare, spre deosebire de cei care suferă de trombocitemie. Această modificare a compoziției sanguine nu este fiziologică, fiind regăsită majoritar la pacienții ce suferă de cancer, anemie sau infecții și inflamații, și este comună în urma intervențiilor chirurgicale de îndepărtare a splinei, întrucât acest organ este responsabil de stocarea trombocitelor.

În plus, trombocitoza poate apărea și tranzitoriu, în urma revenirii organismului după o hemoragie gravă, în urma infectării de scurtă durată cu virusuri și ca urmare a unui consum crescut de alcool. (2)

Asocierea dintre cele două anomalii

Una dintre cazurile în care leucocitoza și trombocitoza sunt observate la un pacient în același timp este reprezentat de existența unui neoplasm mieloproliferativ diagnosticat la acesta, întrucât modificările sunt, inexplicabil, simultane. Acestea sunt responsabile, totodată, de producerea unor citokine și enzime necesare creșterii, diseminării și invaziei tumorale, oferindu-le un caracter de factor de prognostic negativ în cancer. (3, 4)

Un alt exemplu reprezentativ al creșterii acestor două valori sanguine este melanomul malign, întrucât s-a observat că interleukina-6 (IL-6), citokină imunomodulatoare cu efect de stimulare a creșterii tumorale prin inhibarea apoptozei celulelor canceroase, are și efecte de creștere a producției medulare de neutrofile, astfel apărând o limfocitoză cu neutrofilie. De asemenea, în paralele aceasta produce tromboză reactivă, reprezentând un caz rar de trombocitoză clonală. (5)

De asemenea, în cazul în care trombocitoza este cauzată de natură trombocitemică, asocierea cu o creștere a nivelurilor sanguine de leucocite determină o predispunere la apariția de tromboze. Valoarea elementelor figurate sanguine influențează acest risc în sensul că un număr de leucocite de peste 10.000 per litru în sânge, asociat cu un număr mai mare decât 400.000 de trombocite per litru, poate crește cu 50%, în medie, riscul de dezvoltare a trombozelor. (6)

Concluzie

Prin urmare, leucocitoza și trombocitoza sunt anomalii cantitative ale elementelor figurate sanguine, ce pot să prezinte și o componentă calitativă, ce pot fi determinate de o multitudine de cauze. Cu toate acestea, factorul comun al acestora este, deseori, reprezentat de malignitate, astfel că cele două anomalii sunt identificate simultan ca manifestare clinică a proceselor tumorale maligne.


Data actualizare: 10-10-2023 | creare: 10-10-2023 | Vizite: 1290
Bibliografie
1. Mank V, Azhar W, Brown K. Leukocytosis. [Updated 2023 Mar 12]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2023 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK560882/
2. Thrombocythemia and Thrombocytosis, https://www.nhlbi.nih.gov/health/thrombocythemia-thrombocytosis
3. Unexplained Leukocytosis, Thrombocytosis in MPN Warrants Evaluation for CML, https://www.oncologynurseadvisor.com/home/cancer-types/myeloproliferative-neoplasms/unexplained-leukocytosis-thrombocytosis-in-mpn-warrants-evaluation-for-cml/
4. Kohutek, F., Bystricky, B., & Kohutekova, M. (2018). Thrombocytosis and leukocytosis: Are they negative prognostic factors in solid tumours? In Annals of Oncology (Vol. 29, pp. viii12–viii13). Elsevier BV. https://doi.org/10.1093/annonc/mdy268.044
5. Wilson, N., & Rojas‐Hernandez, C. M. (2020). Paraneoplastic leukocytosis and thrombocytosis secondary to IL‐6 elevation in metastatic melanoma. In eJHaem (Vol. 1, Issue 1, pp. 249–250). Wiley. https://doi.org/10.1002/jha2.19
6. Kundranda, M. N., Maiti, B., Iqbal, N., Muslimani, A. A., Chaudhry, A., Spiro, T. M. D., & Daw, H. (2008). The Association of Leukocytosis, Thrombocytosis and JAK2V617F Mutation with Thrombotic Events in Myeloproliferative Disorders (MPD’s). In Blood (Vol. 112, Issue 11, pp. 2803–2803). American Society of Hematology. https://doi.org/10.1182/blood.v112.11.2803.2803
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Leucocitoza cu neutrofilie (leucocite crescute cu neutrofile crescute)
  • Leucocitoza cu limfopenie (leucocite crescute cu limfocite scăzute)
  • Leucocitoza cu monocitoză (leucocite crescute cu monocite crescute)
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum