Ingrijirea unghiilor

©

Autor: Redacția ROmedic

Ingrijirea unghiilor
La nastere, unghiile bebelusilor sunt uneori lungi si trebuie taiate inca din primele zile cu ajutorul unei unghiere speciale pentru copii si apoi dezinfectate.
Unghiile nou-nascutului pot fi mai moi si mai subtiri decat ale unui adult, dar sunt foarte ascutite. Nou-nascutul nu isi poate controla mainile si poate sa se zgarie.

Unghiile de la maini cresc foarte repede si trebuie sa fie taiate de mai multe ori pe saptamana. Cele de la picioare necesita mai putina atentie si ingrijire.

Cel mai bun moment pentru taierea unghiilor este in timp ce bebelusul doarme. Un alt moment potrivit este dupa baia generala, cand unghiile sunt mai moi.

Folositi o unghiera speciala pentru copii si asigurati-va ca aveti suficienta lumina.
Nu taiat unghiile prea scurt pentru a nu cresta pielea si tineti manuta copilului ferm in timpul operatiunii.
Dupa taierea unghiilor, folositi o pila pentru rotunjirea marginilor.

Daca vreti sa faceti manichiura copilului in timp ce acesta este treaz, acesta trebuie tinut de o alta persoana si impiedicat sa se miste prea mult. Sau, cealalta persoana ii poate distrage atentia astfel incat bebelusul sa nu-si miste mana, si sa va lase sa-i taiati unghiile in liniste.

Unii parinti isi folosesc dintii pentru a taia unghiutele copilului. Dar, prin aceasta metoda exista riscul de a introduce germeni in orice mica taietura pe care copilul o poate avea la deget.

In eventualitatea in care ii taiati putin pielea, nu va invinovatiti prea tare – acest lucru se intampla multor parinti. Infasurati un servetel curat in jurul degetului si tineti putin apasat. Sangerarea se opreste de obicei in cateva minute.

Rezistati tentatiei de a pune un pansament pe degetul copilului. In mod sigur, acesta se va desprinde atunci cand copilul isi baga degetul in gurita, si exista riscul de inghitire a pansamentului sau de asfixiere.

Data actualizare: 04-05-2019 | creare: 04-08-2007 | Vizite: 10162
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum