Funcție renală anormală - explicații

Funcția renală poate fi evaluată prin intermediul a trei parametri biologici: ureea serică, creatinina serică și rata filtrării glomerulare. Modificarea acestor trei parametri indică alterarea funcției, cu apariția insuficienței renale acute (în cazul în care anomaliile structurale sau funcționale apărute la nivel renal persistă mai puțin de trei luni) sau a bolii cronice de rinichi (în cazul în care anomaliile structurale sau funcționale apărute la nivel renal persistă mai mult de trei luni).
Funcția renală anormală presupune modificarea valorilor celor trei parametri biologici și poate fi caracterizată din punct de vedere clinic prin apariția anumitor manifestări clinice specifice afectării renale, precum durere lombară, hematurie, disurie, polachiurie etc.

În continuare vom descrie pe rând cei trei parametri, vom prezenta care sunt valorile normale ale fiecăruia dintre ei și modificările lor patologice, care definesc funcție renală anormală. [2], [3], [4]

Ureea, creatinina și rata de filtrare glomerulară - trei parametri care permit evaluarea funcției renale

Ureea este produsă în mare parte la nivelul ficatului, reprezintă produsul final al metabolismului aminoacizilor și este eliminată din organism pe cale renală (prin filtrare glomerulară). Aproximativ 40-60% din cantitatea totală de uree redifuzează în circulația sangvină, sub acțiunea hormonului antidiuretic și a fluxului tubular.

Cantitatea de uree prezentă la nivel sangvin și la nivel urinar este direct proporțională cu alimentația proteică și invers proporțională cu anabolismul celular specific stărilor de creștere, convalescență sau graviditate. Concentrația plasmatică a ureei depinde în mare măsură de perfuzia renală.

În contextul unei diureze normale, redistribuția ureei la nivelul sângelui este minimă, o mare parte fiind excretată prin urină. În contextul perturbării diurezei normale (condiție patologică de antidiureză, prezentă frecvent în starea de sete sau insuficiența cardiacă oligurică), o mare parte din uree este redistribuită în sânge, cu creșterea secundară a ureei plasmatice. Creșterea permanentă a ureei serice indică alterarea ratei de filtrare glomerulară, expresie a alterării funcției renale.

Creatinina este elaborată la nivelul sistemului muscular, este sintetizată la nivel hepatic și reprezintă produsul final al creatinei anhidre. În urma eliminării din organism, creatinina este preluată de către țesutul muscular, asigurând stocarea energiei musculare.

Creatinina este cel mai fix element azotat aflat în componența sângelui, aflată în strânsă legătură cu metabolismul muscular, nefiind influențată de ritmul circadian, de efort sau de alți parametri biologici.

Determinarea ureei și a creatininei serice este recomandată pentru diagnosticarea insuficienței renale acute și a bolii cronice de rinichi. De asemenea, determinarea celor doi parametri mai poate fi recomandată în următoarele circumstanțe:

• În cazul bolnavilor care prezintă manifestări clinice urinare
• Pentru evaluarea bolnavilor cu insuficiență renală terminală
• Pentru monitorizarea bolnavilor aflați sub hemodializă
• Pentru evaluarea rezultatelor obținute în urma adoptării dietei alimentare hipoproteice, în cazul bolnavilor cu boală cronică de rinichi.
• Pentru evaluarea funcției renale în cazul bolnavilor diagnosticați cu insuficiență renală acută sau boală cronică de rinichi, simptomatici sau asimptomatici
• În cazul bolnavilor cu hipertensiune arterială
• Pentru monitorizarea hemodializei
• În sarcină
• Postoperator
• Înainte de administrarea anumitor medicamente nefrotoxice, precum medicamentele citostatice etc.
• Înainte de efectuarea unor investigații imagistice cu substanță de contrast
• În cadrul afecțiunilor metabolice, precum hiperuricemia sau diabetul zaharat
• În contextul politraumatismelor
• În cadrul bolilor acute
• În cazul bolnavilor care necesită îngrijire medicală intensivă
• În contextul stărilor de șoc sau a sepsisului
• În contextul afecțiunilor caracterizate printr-un metabolism proteic crescut, precum acromegalia sau mielomul multiplu.

Cu toate că creatinina este un parametru biologic mult mai specific funcției renale decât ureea, în contextul bolii cronice de rinichi se recomandă determinarea ambilor parametri.

Rata de filtrare glomerulară este cel mai fidel indicator al funcției renale, care scade în contextul alterărilor structurale renale importante și este însoțit, de regulă, de scăderea celorlalți doi parametrii ai funcției renale (ureea și creatinina).

Pe lângă cei trei parametri biologici specifici funcției renale, mai pot fi descriși câțiva parametrii, de laborator sau imagistici, care pot indica alterarea acesteia. Acești parametri pot fi reprezentați de următoarele aspecte:

• Examinarea sedimentului urinar (apariția unor anomalii ale sedimentului urinar, precum apariția leucocitelor, eritrocitelor, cilindrilor, cristalelor sau a celulelor epiteliale)
• Detectarea albuminuriei
• Tulburările electrolitice
• Urografia, ecografia renală, tomografia computerizată, rezonanța magnetică nucleară și biopsia renală cu examenul histopatologic (aceste investigații paraclinice permit identificarea anomaliilor structurale renal, frecvent asociate funcției renale anormale). [1], [2], [3], [4]

Valori normale ale parametrilor biologici specific funcției renale

Valorile normale ale parametrilor biologici care permit evaluarea funcției renale, variază în funcție de vârsta individului în cauză.

Valorile normale ale ureei serice sunt următoarele:

• Sub 41 mg/dL, la nou-născuți și la sugari
• Sub 39 mg/dL, la copiii și adolescenții cu vârsta 1-18 ani
• Sub 43 mg/dL, la persoanele cu vârste 18-60 ani
• Sub 49 mg/dL, la persoanele cu vârste 60-90 ani.

Valorile normale ale creatininei serice variază în funcție de genul și de vârsta individului în cauză:

• Sub 0,85 mg/dL, în primele 2 luni de viață
• Sub 0,42 mg/dL, la sugarii cu vârste 2-12 luni
• Sub 0,41 mg/dL, la copiii mici cu vârste cuprinse între 1-2 ani
• Sub 0,47 mg/dL, la copiii cu vârste 3-4 ani
• Sub 0,59 mg/dL, la copiii cu vârste 5-6 ani
• Sub 0,60 mg/dL, la copiii cu vârste 7-8 ani
• Sub 0,73 mg/dL, la copiii cu vârste 9-10 ani
• Sub 0,79 mg/dL, la copiii cu vârste 11-12 ani
• Sub 0,87 mg/dL, la copiii cu vârste 13-14 ani
• Sub 1 mg/dL, la femei începând cu vârsta de 15 ani
• Sub 1,2 mg/dL, la bărbați începând cu vârsta de 15 ani.

Cât privește rata de filtrare glomerulară, la ambele genuri valoarea normală la persoanele adulte este de 125 mil/min/1,73 metri pătrați. [1], [2]

Parametrii care definesc funcția renală anormală

Funcția renală anormală este definită prin modificarea valorilor normale ale ureei, creatininei și a ratei de filtrare glomerulară. Mai exact, funcția renală anormală este definită prin creșterea valorilor ureei, a creatininei și scăderea ratei de filtrare glomerulară.

Creșterea ureei serice la 50-150 mg/dL, indică alterarea semnificativă a funcției renale, iar atingerea valorilor de 150-250 mg/dL indică afectarea severă a funcției glomerulare.

Cu toate că creatinina serică este un indicator mai fidel al funcție renale comparativ cu ureea, creșterea valorilor acesteia în contextul scăderii perfuziei renale, se realizează mult mai lent comparativ cu creșterea valorilor ureei serice. Creatinina serică este un indicator al leziunilor renale severe, creșterea valorilor sale de la 1 mg/dL la 2 mg/dL realizându-se doar în contextul alterării funcției renale în procent de 50%.

Cât privește rata de filtrare glomerulară, aceasta indică funcție renală anormală la valori aflate sub 60 mil/min/1,73 metri pătrați, insuficiența renală fiind caracterizată prin valori ale ratei de filtrare glomerulară aflate sub 15 mil/min/1,73 metri pătrați.

Valori ale ratei de filtrare glomerulară cuprinse între 45 și 59 mil/min/1,73 metri pătrați indică alterarea ușoară până la moderată a funcției renale, valorile cuprinse între 30 și 44 mil/min/1,73 metri pătrați indică alterarea moderată până la severă a funcției renale, iar valorile cuprinse între 15 și 29 mil/min/1,73 metri pătrați indică alterarea severă a funcției renale.

În contextul monitorizării bolii cronice de rinichi, progresia acestei afecțiuni este caracterizată prin trecerea ratei de filtrare glomerulară la o categorie inferioară și scăderea acesteia cu 25% față de valorile inițiale, iar evoluția rapidă spre exitus este caracterizată prin scăderea ratei de filtrare glomerulară sub 5 mil/min/1,73 metri pătrați. [1], [2], [3], [4]