Efectul metformin-ului asupra performanței sportive

Metforminul, unul dintre cele mai prescrise medicamente pentru diabetul zaharat de tip 2, s-a dovedit a fi un medicament cu beneficii ce depășesc sfera diabetologiei. Pentru că atât de multă lume are diabet de tip 2 și se tratează cu metformin există numeroase studii ample și elocvente despre acest medicament.
Însă în acest articol nu dorim să discutăm despre beneficiile metforminului ci despre unul dintre puținele sale (posibile) efecte adverse: acela de a scădea capacitatea de efort și performanța sportivă.

Deși există multe studii și meta-analize despre efectele pozitive ale metforminului, nu am găsit decât o singură meta-analiză privind relația metformin - performanță sportivă.

Concluzia acesteia este că (pentru cei grăbiți):
- Părerile sunt împărțite, cu studii pro, contra și neutre pe acest subiect
- Metformin nu pare a influența principalii parametri sportivi: VO2max, prag lactat/anaerob
- Metformin modifică RER (rata de schimb respirator) ceea ce dovedește că intervine pe metabolismul celular
- Metformin crește semnificativ RPE (efortului perceput) - ceea ce înseamnă că, dpdv al sportivului, efortul pare mai greu

Metabolismul, energia și performanța sportivă

Energia celulară și, per total, a organismului este furnizată prin intermediul a două căi metabolice: aerobă (cu consum de oxigen) și anaerobă (în absența oxigenului). În condiții de repaos și în timpul efortului fizic ușor corpul reușește să genereze energie prin metabolism aerob. Atunci când efortul crește, respirația și sistemul cardio-vascular nu mai reușesc să aducă suficient oxigen la țesuturi încât să susțină necesarul. Ca urmare, pentru a reuși să genereze energia necesară este activată calea metabolică de rezervă: cea anaerobă.

Metabolismul aerob generează energie rapid și permite efortul intens, pe când metabolismul anaerob este mai lent și duce la acumulare de acid lactic - ce va bloca în final efortul.

Persoanele mai antrenate reușesc să susțină un efort mai intens prin metabolism aerob datorită adaptării organismului în a oferi mai mult oxigen țesuturilor. Aceste persoane reușesc să consume mai mult oxigen (au un VO2max mai mare) decât cei neantrenați.

Capacitatea de efort este considerată ca fiind cantitatea maximă de efort fizic pe care o persoană o poate susține. Aceasta poate fi măsurată prin intermediul mai multor parametri, cum ar fi volumul de oxigen consumat, frecvența cardiacă, durata testului de efort, raportul schimbului respirator, intensitatea percepută a exercițiului, pragul lactat și pragul anaerob.

Activitatea fizică este cunoscută pentru îmbunătățirea livrării și utilizării oxigenului, creșterea capacității cardiorespiratorii și a oxidării glucozei și grăsimilor, ceea ce poate influența controlul glicemic. De asemenea, creșterea capacității VO2 este asociată cu o creștere a sensibilității la insulină.

Parametrii ce măsoară performanța sportivă

VO2peak sau VO2max - reprezintă nivelul maxim de oxigen pe care corpul îl poate consuma în condiții de efort maximal. Este măsurat în mililitri de oxigen consumați într-un minut pe kg corp (mL/kg/min). Arată nivelul maxim al metabolismului aerob și este un indicator foarte bun al capacității maxime de efort.

Pragul ventilator sau anaerob (VAT) sau pragul lactat/lactic – este acea intensitate a exerciţiilor (un nivel specific de efort sau de ritm) de la care lactatul (acidul lactic) începe să se acumuleze în fluxul sangvin și oboseala se instalează în mod accelerat. [3] Reprezintă nivelul maxim la care organismul poate susține efortul prin energie din metabolism bazat pe consum de oxigen (metabolism aerob). La acest nivel oxigenul de la nivel muscular începe să devină insuficient și încep să intre în sarcină mecanismele anaerobe de producere a energiei necesare (ATP) prin glicoliză anaerobă. Aceasta este generatoare de acid lactic, însă în acest punct acumularea și eliminarea acidului lactic sunt în echilibru. Peste acest prag, continuând efortul, acidul lactic începe să se acumuleze ducând la crampe musculare și un nivel de oboseală ce duce la întreruperea efortului.

Ambii parametri arată nivelul de fitness și pot fi îmbunătățiți prin antrenament.

Rata de schimb respirator (RER) este raportul dintre volumul de CO2 produs de corp și volumul de O2 consumat. Valoarea acestui raport ne oferă o indicație dacă corpul funcționează aerob sau anaerob și arată indirect capacitatea oxidativă a mușchilor de a genera energie. Acest indicator este asociat cu alți indicatori ai capacității de efort atât la persoanele antrenate cât și la sedentari.[2]

Mecanismul de acțiune al metforminului

Mecanismul prin care metforminul scade glucoza încă nu este pe deplin elucidat, iar studiile referitoare la efectele metforminului asupra capacității de efort au arătat rezultate contradictorii - unele au arătat îmbunătățiri, altele deteriorări sau nu au ajuns la concluzii clare.

În teorie,
explicația efectului negativ asupra performanței sportive

Conform mai multor cercetători metforminul poate reduce capacitatea de efort prin inhibarea gluconeogenezei, a transportului de electroni în mitocondrii și a respirației celulare (metabolismului aerob), ceea ce duce la o reducere a producției de ATP, o creștere a raportului AMP/ATP și stimularea metabolismului anaerob. Iar stimularea glicolizei anaerobe este o explicație pertinentă pentru efectul hipoglicemiant al metforminului.
Cu alte cuvinte metforminul scade producția celulară de energie dependentă de oxigen (prin metabolism aerob).
Din punct de vedere al performanței sportive acest lucru s-ar traduce printr-o scădere a VO2max, a pragului lactat și anaerob.

În practică,
dovezi în studii și meta-analize

Dacă în teorie are sens, cât se transpune în practică acest efect inhibant al metforminului? Este documentat cu adevărat prin evaluarea parametrilor de efort? Ar trebui sportivii să fie îngrijorați? Cu cât scade performanța sportivă?
În încercarea de a răspunde la aceste întrebări am cautat studii medicale pe acest subiect.


Meta-analiza a remarcat că părerile sunt împărțite, există studii care demonstrează că metforminul deteriorează parametrii de performanță sportivă, altele susțin contrariul, iar alte studii sunt neutre.

Însăși concluziile meta-analizei sunt discutabile: deși aparent metforminul nu influențează VO2max-ul și pragul lactat, doi parametri ce corelează bine cu performanța sportivă, faptul că modifică RER confirmă supozițiile științifice privind modificarea metabolismului aerob și anaerob, ceea ce ar trebui să modifice pragul lactat și VO2max-ul. În plus, scăderea frecvenței cardiace este asociată, în general, cu o îmbunătățire a condiției de fitness la sportivi.

Conform meta-analizei există însă o creștere semnificativă a efortului perceput (RPE), adică a propriei estimări subiective a gradului de efort. Cu alte cuvinte, la același randament sportiv (aceleași rezultate), metforminul te face să simți ca depui un efort mai mare.
Poți să susții același nivel de performanță, dar pare mai greu - un efect nu tocmai de neglijat în rândul sportivilor.
La nivel competitiv sportul este deja dificil și nimeni nu-și dorește să fie “și mai greu”.

Numai că trebuie să realizăm că RPE este un parametru extrem de subiectiv și că, dacă ai citit acest articol și ei metformin, cu siguranță vei simți mai dificil efortul tău, chiar și în situația în care medicamentul nu ar avea niciun efect.

Pentru a complica lucrurile și mai mult…

Un studiu [4] concluzionează că asocierea metforminului cu activitatea fizică inhibă parțial beneficiile acesteia din urmă: îmbunătățirea sensibilității la insulină, a sindromului metabolic și a inflamației.
Deși metformin ar trebui să îmbunătățească sensibilitatea la insulină la fel ca și sportul, se pare că nu acesta este principalul său mecanism de acțiune (ci inhibarea gluconeogenezei), metfforminul și sportul neavând în acest caz un efect aditiv.
Cercetătorii și-au pus întrebarea dacă ar mai trebui prescris metformin la persoanele care fac sport pentru a scădea riscul de diabet, afirmând că răspunsul este complex și dificil.

Concluzie

Sunt multe informații contradictorii pe acest subiect și sunt necesare studii suplimentare.

În cazul în care ți-a venit ideea să renunți la metformin trebuie să știi că este un medicament minune dovedit științific că scade mortalitatea și prelungește viața.
În plus, iei metformin pentru ca ai diabet sau rezistență la insulină, iar acesta este medicamentul de prima linie în tratarea acestei patologii. Nu poți renunța la tratament, menținerea glicemiei la valori normale este foarte importantă, iar dacă metfforminul îți afectează activitatea fizică, cu siguranță că și alte antidiabetice o fac.

Spor la antrenamente!
Și nu folosi metforminul ca pe o scuză….