Ecografia in timpul sarcinii

Ecografia în sarcină este un test de imagistică ce foloseşte unde de sunet de înaltă frecvenţă pentru a crea o imagine a fătului din pântecele mamei, precum şi organele de reproducere ale mamei.  

Numărul mediu de ultrasunete variază în funcţie de fiecare sarcină şi trebuie utilizate numai atunci când este indicat din punct de vedere medical.

O ecografie mai este numită şi sonogramă. Aceasta poate ajuta la monitorizarea dezvoltării normale a fătului, iar pe ecranul ecografului apar reflectate eventualele probleme ale acestuia.

Pe lângă ecografia standard (2D), există o varietate de alte teste de imagistică mai avansate:

• ecografia 3D
• ecografia 4D
• ecocardiografie fetală – un tip de ecografie specială, care arată în detaliu inima fătului
  
• ecografia transvaginală ecografia Doppler

Rolul ecografiei în sarcină

O ecografie poate fi utilizată pentru o varietate de motive, în timpul sarcinii, în funcţie de stadiul în care se va realiza aceasta. Medicul poate solicita efectuarea mai multor ecografii, dacă el detectează o problemă pe o ecografie anterioară sau în urma unui test de sânge.
Ecografia poate fi utilizată de asemenea şi în scop non-medical, doar pentru a oferi viitorilor părinţi informaţii despre sexul copilului sau, pur şi simplu, imagini cu fătul.
Deşi tehnologia ecografiei cu untrasunete este foarte avansată şi poate oferi imagini de cea mai bună calitate, medicii nu recomandă efectuarea acestora decât în scop medical. (1, 2)

În primul trimestru de sarcină (săptămânile 1-12), ecografia poate fi efectuată cu scopul de a: 

• confirma sarcina
• verifica bătăile inimii fătului
• determina vârsta gestaţională a copilului şi pentru a estima o dată aproximativă a naşterii
• verifica dacă există sarcini multiple
• examina placenta, uterul, ovarele, colul uterin
• diagnostica o sarcină ectopică (în cazul în care fătul nu este ataşat la uter)
• determina existenţa unui avort spontan
• determina o creştere anormală a fătului

În al doilea trimestru de sarcină (săptămânile 12-24) şi în al treilea trimestru de sarcină (săptămânile 24-40), efectuarea unei ecografii poate fi realizată pentru a: 

• monitoriza creşterea şi poziţia fătului
• determina sexul copilului
• confirma existenţa sarcinilor multiple
• verifica placenta pentru apariţia eventualelor probleme (când placenta acoperă colul uterin) sau desprinderea de placentă (când placenta se separă de uter înainte de naştere)
• verificarea caracteristicilor placentei
• verifica sindromului Down (în mod normal între săptămânile 13-14)
• verifica eventualele anomalii congenitale sau defecte ce pot să apară la naştere
• examina fătul în vederea apariţiei de anomalii la făt. Aceste anomalii pot fi structurale sau probleme legate de fluxul sanguin.
• monitoriza nivelul de lichid amniotic
• determina dacă fătul are suficient oxigen
• diagnostica eventuale probleme ale ovarelor sau ale uterului, cum ar fi tumorile de sarcină
• măsura lungimea colului uterin
• ghida alte teste, cum ar fi amniocenteza
• confirma o moarte intrauterină. (2)

Tipuri de ecografie în sarcină

Prima ecografie se realizează în primele 3-4 luni de sarcină. Ecografia cu ultrasunete în timpul sarcinii este realizată, în principal, cu ajutorul ultrasunetelor transabdominale.

Pentru multe femei, în special după 8 săptămâni de sarcină, pot fi obţinute informaţii suficiente despre făt doar cu ajutorul ecografiei transabdominale. Cu toate acestea, la începutul sarcinii, embrionul în curs de dezvoltare este foarte mic (la 6 săptămâni de sarcină, embrionul are numai 5-9 mm lungime). Din cauza acestei inconvenienţe, cea mai bună metodă de a evidenţia embrionul este printr-o ecografie transvaginală.
Ecografia transvaginală este o metodă sigură şi se foloseşte în toate trimestrele sarcinii, inclusiv primul trimestru, fără a face vreun rău mamei sau copilului.

Ecografia transabdominală

Ecografia transabdominală implică scanarea prin abdomenul inferior. O cantitate mică de gel pentru ultrasunete este plasată pe pielea abdomenului inferior al mamei, apoi, cu sonda cu ultrasunete se scanează prin acest gel. Gelul ajută la îmbunătăţirea contactului între pielea mamei şi sondă.

Ecografia transvaginală

Ecografia transvaginală este o ecografie efectuată intern. Aceasta implică scanarea cu sonda cu ultrasunete situată la nivelul vaginului. Ecografia transvaginală generează de obicei imagini mai bune şi mai clare ale organelor pelvine feminine, inclusiv perioada de dezvoltare a sarcinii, pentru că sonda cu ultrasunete se află mai aproape de aceste structuri.
Sonda ecografică transvaginală este subţire, de aproximativ 2 cm diametru. Sonda e acoperită cu un înveliş de protecţie de unică folosinţă. O cantitate mică de gel pentru ultrasunete este plasat la capătul acestei sonde. Sonda este apoi introdusă uşor pe o distanţă scurtă în vagin. Toate sondele transvaginale trebuie curăţate şi sterilizate conform protocoalelor recomandate.
Efectuarea ecografiei transvaginale, de obicei, produce mai puţin disconfort decât un test Papanicolau. Nu este necesară efectuarea unei analgezii.
Dreptul la intimitate va fi întotdeauna respectat în timpul realizării acestei ecografii. (3)

Ecografia de translucenţă nucală

Ecografia de translucenţă nucală, denumită în mod obişnuit scanare nucală este o ecografie realizată între săptămânile 11-13 plus sau minus 6 zile. De obicei, aceasta este asociată cu ecografia primului trimestru.  

Screening-ul combinat de trimestru I evaluează riscul fătului pentru anumite anomalii cromozomiale: trisomia 13, 18 şi 21. Această testare combină scanarea nucală cu teste specifice de sânge. Scanarea nucală este singura care poate oferi o evaluare a riscurilor, dar nu este la fel de precisă dacă este efectuată singură, și nu în cadrul screening-ului combinat.
Screening-ul combinat al primului trimestru este o modalitate non-invazivă de evaluare a riscului, ceea ce înseamnă că nu implică inserţia unui ac în placentă sau în sacul amniotic, cum se întâmplă în cazul amniocentezei.

Translucenţa nucală este lichidul ce se găseşte în partea posterioară a gâtului şi capului bebeluşului, imediat sub piele. Grosimea acestui lichid poate fi măsurată cu precizie şi aceasta se numeşte măsurarea translucenţei nucale.
În mod normal, cantitatea de lichid este mică, determinând o măsurare subţire a translucenţei nucale. Atunci când această cantitate de lichid va creşte, în prezenţa unor anumite anomalii, produce o măsurare mai groasă a translucenţei nucale. Stările asociate cu o creştere a acestei măsurători includ trisomia 13, 18, 21, dar şi anumite probleme structurale – anomalii cardiace. O creştere a acestei măsurători nu înseamnă neapărat că bebeluşul are o problemă, însă creşte riscul ca această problemă să apară.

Există anumite criterii bine stabilite pentru măsurarea precisă a translucenţei nucale. Este important ca măsurarea să fie realizată în mod corespunzător pentru a asigura un rezultat precis. Dacă bebeluşul nu este cooperativ şi scanarea nucală nu poate fi realizată cu acurateţe, se va solicita efectuarea unei alte scanări după câteva ore sau chiar zile.

Toate femeile însărcinate ar trebui să efectueze această testare, indiferent de vârstă. Atunci când se analizează în primul trimestru de sarcină, este utilă pentru ca părinţii să ia în considerare ce vor face dacă testul va fi negativ, iar copilul are vreo problemă, cum ar fi sindromul Down. Riscul apariţiei unei anomalii cromozomiale la copii creşte odată cu vârsta maternă.
Femeile cu vârsta până în 35 de ani au risc scăzut de a naşte copii cu anomalii cromozomiale, însă un risc scăzut nu înseamnă risc zero, ceea ce înseamnă că şi acestea pot da naştere unor copii cu anumite probleme genetice, de aceea se recomandă efectuarea scanării nucale la orice femeie însărcinată.
Femeile cu vârsta peste 35 de ani au un risc ridicat de a naşte copii cu anomalii cromizomiale, însă un risc ridicat nu înseamnă probabilitate de 100% de a naşte un copil bolnav, ci doar un risc mai mare. (5, 6)

Anomaliile cromozomiale se referă la anumite modificări patologice ce intervin în cadrul dezvoltării cromozomiale. Pot afecta numărul cromozomilor (în mod normal, fiecare celulă a corpului uman conţine 46 de cromozomi, format din 23 de perechi individuale – o pereche provine de la mamă şi una de la tată), structura şi dispunerea acestora. Atunci când sunt mai puţini cromozomi, apar deleţiile, iar dacă se reorganizează după un tipar defect se numesc translocări.

1. Trisomia 21 (cunoscută sub numele de sindrom Down)
Copiii cu sindrom Down au un cromozom 21 suplimentar în fiecare celulă din organism. Sindromul Down este cea mai cunoscută anomalie cromozomială, care afectează 1 din 600 de nou-născuţi vii. Aceasta este asociată cu întârziere intelectuală şi probleme fizice, cum ar fi probleme cardiace şi defecte intestinale.

2. trisomia 18 (cunoscută sub denumirea de sindrom Edward)
Aceşti copii au un cromozom 18 suplimentar în fiecare celulă a corpului. Trisomia 18 este asociată cu multiple defecte grave la naştere. Bebeluşii cu această anomalie mor, de obicei, în timpul sarcinii sau la scurt timp după naştere.

3. trisomia 13 (cunoscută sub denumirea de sindromul Patau)
Aceşti copii au un cromozom 13 suplimentar în fiecare celulă a corpului. Trisomia 13 este asociată, ca şi trisomia 18, cu multiple defecte, de aceea, bebeluşii mor în timpul sarcinii sau la timp scurt după naştere.

Din cauza gravităţii acestor anomalii cromozomiale, este necesară efectuarea ecografiilor în timpul sarcinii, această ecografie fiind una dintre cele mai importante. (7)

Morfologia fetală

Morfologia fetală, denumită şi scanarea anomaliilor, este efectuată între săptămânile 18-20 de sarcină. Această ecografie este efectuată în acest interval de timp, tocmai pentru că, atunci, se pot observa eventualele modificări anormale ce ar putea interveni în dezvoltarea normală a fătului.  

Această scanare are ca scop privirea atentă a fătului şi a uterului mamei. Medicul care va efectua această ecografie, poate să:

• verifice dacă inima fătului bate
• detecteze sarcini multiple
• măsoare dimensiunile fetale
• evalueze poziţia placentei
• verifice volumul de lichid amniotic din jurul fătului
• observe eventuale anomalii fetale

La această ecografie se va prezenta o imagine ce conţine faţa şi mâinile fătului de 20 de săptămâni.

Există o serie de malformaţii congenitale ce pot fi evidenţiate doar prin morfologie fetală. Acestea sunt:
1) spina bifida – o deschidere la nivelul măduvei spinării. Dacă această malformaţie există, prin acest tip de ecografie există o posibilitate de 90% de a o depista.
2) Anenecefalie – malformaţie incompatibilă cu viaţa, constând în absenţa completă a creierului.  
3) Hidrocefalie – prezenţa unui exces de lichid la nivel cerebral.  
4) Hernie diafragmatică – un defect congenital la nivelul muşchiului ce separă cavitatea toracică de cea abdominală.  
5) Problemele cardiace congenitale majore 
6) Gastroschizis – defect în formarea peretelui anterior abdominal.  
7) Probleme majore ale rinichilor – lipsa unui rinichi sau anormalităţi la nivelul rinichilor 
8) Anomalii majore ale membrelor – lipsa unor membre sau prezenţa unor membre mai scurte 
9) Paralizie cerebrală – spasticitate
10) Sindromul Down – poate fi asociat cu probleme cardiace şi intestinale

Dacă în urma scanării se găseşte o problemă, se vor discuta detaliile acesteia cu pacienta şi cu familia acesteia, iar dacă este cazul se vor efectua teste suplimentare şi posibil o nouă scanare. (8, 14)

Ecografiile 3D și 4D

În tipul sarcinii se mai pot efectua şi alte tipuri de ecografii. Acestea sunt, de obicei, folosite atunci când se doreşte obţinerea unei imagini mai detaliate a fătului. Acest lucru poate fi util pentru medic deoarece aduce informaţii necesare în eventualitatea stabilirii unui diagnostic, în cazul în care au fost detectate anumite probleme în timpul ecografiei simple, transabdominale sau transvaginale.

Exemple de astfel de ecografii sunt ecografia 3D, 4D şi ecocardiografia fetală.

Mulţi părinţi se bucură de ceea ce oferă ecografia 3D şi 4D, adică imagini bine detaliate ale fătului.
Scopul medical al obţinerii de imagini cât mai detaliate despre făt este acela de a asigura părinţii că acesta se dezvolta bine şi sănătos.
Ecografiile 3D/4D se vor efectua la sfârşitul examinării, după ce a fost deja efectuată o ecografie 2D și au fost deja stabilite toate măsurătorile de rutină, iar toate celelalte imagini au fost finalizate. Imaginile obţinute cu ecografia 3D şi 4D ar trebui văzute ca un bonus al examinării, întrucât aduc mai mult informaţii ce încântă părinţii din punct de vedere vizual.

Cel mai bun moment pentru efectuarea unei ecografii 3D/4D este între săptămânile 24-34.
Imaginile obţinute cu ecograful 3D/4D mai devreme în timpul sarcinii (de exemplu asociate cu ecografia din săptămânile 18-20) vor evidenţia un aspect diferit al fătului, deoarece acesta nu este complet dezvoltat, iar pe monitorul ecografului nu va apărea ca un bebeluş drăguţ, cu obrajii dolofani, ci mai dregrabă, va avea un aspect scheletic şi osos. Există totuşi şi situaţii în care aceste ecografii se realizează mai devreme, doar pentru că părinţii vor să vizualizeze fătul mişcându-se sau doar pentru ca mama să nu mai realizeze altă ecografie în trimestrul trei de sarcină.

O imagistică 3D/4D bună, clară necesită un făt cooperativ şi o cantitate suficientă de lichid amniotic în faţa structurii ce va fi analizată. Unii bebeluşi se aşează în faţa placentei sau a uterului sau îşi acoperă faţa cu mâinile sau braţele, astfel încât obţinerea unei imagini 3D/4D este dificil de realizat sau chiar imposibil.
Este bine ca părinţii să anticipeze vizualizarea bebeluşului, însă aceştia nu trebuie să fie dezamăgiţi atunci când imaginile cu faţa bebeluşului sunt imposibil de obţinut. (9)

Ecografia 3D 

Spre deosebire de ecografia clasică 2D, ecografia 3D permite medicului să stabilească lăţimea, înălţimea şi grosimea fătului, precum şi organele mamei. Acest lucru poate fi util mai ales în diagnosticare timpurie a unei probleme suspectate în timpul sarcinii.
Ecografia 3D urmează aceiaşi paşi standard ca şi ecografia clasică 2D, diferenţa fiind la nivelul sondei de captare a imaginilor. Aceasta este o sondă specială, iar software-ul folosit este special construit pentru a crea imaginea 3D. Este nevoie, de asemenea, de o pregătire specială a persoanei care efectuează ecografia, pentru a putea interpreta corespunzător ceea ce va vizualiza pe ecranul ecografului. (10)

Ecografia 4D 

Ecografia 4D mai este numită şi ecografie 3D în dinamică. Spre deosebire de alte tipuri de ecografii, ecografia 4D creează un videoclip în mişcare a fătului. Acest lucru creează o imagine mai bună a feţei şi a mişcărilor realizate de făt. Ecografia 4D este capabilă, de asemenea, să capteze umbre şi lumini. Această ecografie se poate realiza prin acelaşi procedeu ca celelalte ecografii, însă utilizând un echipament special. (11)

Ecocardiografia fetală 

Se efectuează în cazul în care medicul suspectează anumite anomalii cardiace congenitale la făt. Acest tip de ecografie surprinde imagini din profunzimea corpului fătului, mai exact de la nivelul inimii. Pe aceste imagini se vor putea surprinde dimensiunea, forma şi structura cordului.
Această ecografie oferă, de asemenea, informaţii utile despre funcţionalitatea inimii fătului. Acest lucru poate ajuta la stabilirea unui diagnostic mai corect, în caz că există o anomalie prezentă.
Testarea funcţionalităţii inimii se poate realiza şi cu un ecograf tradiţional, însă presupune un timp mai îndelungat în a obţine un rezultat. (12)

Ecografia 3D/4D mai este utilă şi pentru diagnosticarea unor eventuale anormalităţi pelvine ale mamei, cum ar fi:

• anomalii congenitale uterine
• unele femei se nasc cu o formă diferită a uterului (uter bicorn)
• existenţa unor polipi endometriali
• localizarea unor fibroame în submucoasă

Se mai poate folosi şi pentru:

• localizarea unei componente intramurale
• amplasarea unui dispozitiv contraceptiv intrauterin
• investigarea unor avorturi spontane sau naşteri premature.

Cum va arăta copilul la ecografiile din primul trimestru de sarcină

Bebeluşul se va schimba mult în ce priveşte aspectul său în prima parte a sarcinii.

Înainte de săptămâna a 5-a de sarcină, embrionul este prea mic pentru a putea fi evidenţiat pe ecografia cu ultrasunete.
Endometrul (mucoasa uterului în cazul în care există sarcina prezentă la acest nivel) ar trebui să apară ca fiind mai gros şi secretor. La nivelul acestuia se va implanta embrionul. În această primă lună de sarcină, embrionul va suferi numeroase modificări, dezvoltându-se creierul, măduva spinării, tractul gastointestinal şi inima. În săptămânile 4-5 se formează membrele, inima nu va bate regulat, se formează placenta care va secreta un hormon important HCG. În aceste săptămâni se vor forma structuri precum ochii şi urechile.  

În săptămânile 5-6 de sarcină se va observa un mic sac gestaţional la nivelul uterului. Pentru evidenţierea copilului în acest stadiu este necesară efectuarea unei ecografii transvaginale. Copilul este de fapt un mic embrion. Deşi ecograful poate vedea copilul, acesta măsoară doar câţiva milimetri lungime şi este prea devreme pentru a se putea detecta bătăile inimii, deci nu este un motiv de îngrijorare faptul că în acest interval de timp nu se aud bătăile inimii la ecograf. Sacul vitelin este o altă structură care se evidenţiază la ecografie în această perioadă. Sacul vitelin se află în sacul de gestaţie şi arată ca un cerc rotund şi mic. Vizualizarea unui sac vitelin în sacul de gestaţie ajută medicul la confirmarea prezenţei unei sarcini ce se dezvoltă în uter, chiar înainte ca embrionul să fie vizibil. Acest lucru este esenţial pentru cazurile în care sarcina nu este localizată corespunzător la nivelul uterului (sarcină extrauterină).

În săptămânile 6-7 de sarcină, embrionul îşi măreşte dimensiunile, ajungând până la o mărime comparabilă cu o pastilă de aspirină.  De acum şi până la sfârşitul primului trimestru, embrionul va fi măsurat dintr-un capăt la altul, această măsurare numindu-se lungime cefalo-caudală. În acestă perioadă se pot auzi bătăile inimii. Tot acum se formează foliculii firelor de păr şi începe formarea limbii şi a pleoapelor.

În săptămânile 8-10 de sarcină, fătul începe să-şi schimbe înfăţişarea, deoarece creşte şi se dezvoltă. După 8 săptămâni de gestaţie, embrionul ajunge la sfârşitul perioadei embrionare şi va fi numit făt. Poate fi vizualizat, de obicei cu ajutorul ecografiei transabdominale. Mărimea lui poate fi comparată cu o boabă de fasole.

După 10-13 săptămâni de gestaţie, fătul va fi recunoscut ca un organism cu corp, cap, braţe şi picioare, precum şi multe alte caracteristici identificabile. Fătul poate fi în mişcare în jurul sacului sarcinii, poate să formeze un pumn cu mâinile, pleoapele vor fi totuşi închise până în săptămâna 28, iar dimensiunea capului este, de regulă, cam jumătate din dimensiunea totală a corpului.  Mulţi părinţi sunt uimiţi de cât de multe detalii pot fi vizualizate în acesată etapă timpurie a sarcinii. (4)

Ghid pentru paciente

Viitoarele mămici trebuie să cunoască unele detalii cu privire la ce presupune examinarea la ecograf a copilului său. Ecograful trimite unde sonore către bebeluș, care nu îl vor afecta. Lovindu-se de corpul bebeluşului, undele vor fi reflectate înapoi la sonda care le-a transmis şi astfel se va realiza imaginea bebeluşului pe ecranul ecografului, urmărindu-i mişcările şi poziţiile.

De regulă se vor efectua câte patru ecografii pe sarcină, corespunzând trimestrelor de sarcină şi încă o ecografie la începutul acesteia pentru confirmarea sarcinii, dar există multe situaţii când medicul va decide efectuarea mai multor ecografii, în caz de depistare a unei anomalii sau pur şi simplu pentru urmărirea unei sarcini mai dificile.

De ţinut minte că ecografiile nu se realizează doar pentru plăcerea părinţilor de a-şi vizualiza copilul şi de a realiza un album foto prenatal cu acesta. Ecografiile sunt utilizate pentru evaluarea stării acestuia de sănătate, pentru a stabilii numărul feţilor din sarcină şi pentru a urmări evoluţia copilului sau a copiilor, dacă sunt mai mulţi.

Multe graviduţe se întreabă dacă ecografia în sarcină este periculoasă şi dacă, în vreun fel sau altul afectează bebeluşul. Răspunsul este nu. Nu s-au raportat probleme nici ale copilului, nici ale mamei, atâta timp cât ecografiile au fost efectuate de personal specializat, urmând un ghid specific.

O altă întrebare a viitoarelor mămici este: „De ce trebuie să realizez aceaste ecografii?”. Ecografiile din timpul sarcinii oferă multe informaţii folositoare atât mamei, cât şi medicului. De obicei, ecografiile sunt realizate pentru:

• a stabili dacă sarcina este normală sau ectopică (de obicei apare în trompa uterină)
• a stabili numărul feţilor
• a stabili data exactă a sarcinii
• a detecta cauza unei eventuale sângerări
• a verifica dacă funcţionalitatea inimii bebeluşului este normală
• a vizualiza şi examina organele fătului
• a măsura cantitatea de lichid amniotic ce înconjoară copilul
• a urmări creşterea şi dezvoltarea acestuia
• a diagnostica eventuale anomalii, cum ar fi Sindromul Down
• a stabili sexul copilului 

Alte detalii de care viitoarele mămici se îngrijorează sunt legate de cum anume se efectuează o ecografie.

Există mai multe situaţii de care depinde efectuarea unei ecografii. Dacă ecografia se efectuează devreme, la începutul sarcinii, atunci mămica va trebui să bea câteva pahare de apă pentru a avea vezica urinară plină şi pentru ca ecograful să capteze imagini cât mai bune.

Dacă mămica are un strat mai gros de ţesut adipos pe abdomen, vizualizarea fătului va fi mai dificilă, în special la începutul sarcinii şi se va recomanda efectuarea unei ecografii transvaginale, care nu este dureroasă, va oferi imagini mai detaliate ale embrionului şi de o mai bună calitate.

Dacă peretele abdominal al mamei este subţire şi se poate realiza ecografia abdominală, atunci medicul va pune un strat de gel pe burtica mămicii şi va plimba cu mişcări fine sonda ecografului pe pielea acesteia, pâna va capta imagini detaliate ale fătului.  

De reţinut că, în trimestrul III de sarcină nu mai este nevoie ca mămica să aibă vezica urinară plină, dat fiind faptul că fătul este destul de dezvoltat, iar cantitatea de lichid amniotic este mai mult decât suficientă pentru a permite trecerea undelor prin el.

Cele patru ecografii necesare sunt stabilite pe săptămâni, după cum urmează:

• prima ecografie este cea de confirmare a sarcinii şi este efectuată, de regulă, la şase-şapte săptămâni
• a 2-a ecografie va fi realizată în trimestrul I de sarcină, în jurul săptămânii 11-13. În cadrul acestei ecografii se va stabili data naşterii, precum şi translucenţa nucală, un test deosebit de important pentru eventualitatea diagnosticării sindromului Down.  
• a 3-a ecografie se va realiza în trimestrul II de sarcină şi se efectuează în jurul săptămânii 20 de sarcină. Această ecografie studiază dacă există anumite anomalii şi dacă fătul se dezvoltă normal.
• a 4-a ecografie, de altfel şi ultima, de regulă, se efectuează în trimestrul III de sarcină, între săptămânile 23-40. Aceasta se efectuează pentru a vedea dacă bebeluşul s-a dezvoltat normal şi corespunzător unor standarde, în special dacă mămica a mai dat naştere, anterior, unui bebeluş cu dimensiuni mici, dacă are sarcină multiplă, dacă are diabet sau hipertensiune arterială, dacă bebeluşul are dimensiuni prea mici sau dacă există prea mult lichid amniotic în jurul lui.

Dacă una sau mai multe ecografii din timpul sarcinii arată prezenţa unor anumite probleme, se vor efectua multiple teste, atât de sânge, cât şi alte teste ecografice.   (13)