Cum poți stimula creșterea în înălțime (dieta, exerciții, sport)

©

Autor:

Cum poți stimula creșterea în înălțime (dieta, exerciții, sport)

Câțiva factori contribuie la înălțimea corpului. Se crede că factorii genetici reprezintă 60 până la 80 % din înălțimea unei persoane. Anumiți factori de mediu, cum ar fi nutriția și exercițiile fizice, pot influența, într-un procent mai mic, creșterea în înălțime.

Până la pubertate, majoritatea oamenilor cresc cu aproximativ doi centimetri în fiecare an. După apariția pubertății, poți crește în înălțime cu până la patru centimetri pe an. Cu toate acestea, toată lumea crește într-un ritm diferit.

Dieta pentru creșterea în înălțime

Mănâncă multe proteine slabe

Proteina slabă, precum fasolea, soia și nucile, ajută la promovarea creșterii musculare și a oaselor sănătoase. Carbohidrații simpli, cum ar fi pizza, prăjiturile, dulciurile și sucul, sunt alimente de care trebuie să te ferești.

Consumă mult calciu

Calciul, care se găsește în legumele cu frunze verzi, cum ar fi spanacul și kale, ajută la promovarea oaselor sănătoase.

Zinc

Studiile, deși până acum au fost neconcludente, indică o posibilă legătură între deficiențele de zinc și creșterea în înălțime la băieți. (1) Surse bune de zinc includ germeni de grâu, semințe de dovleac și dovlecei și alune.

Vitamina D

Vitamina D promovează creșterea oaselor și a mușchilor la copii și s-a demonstrat că o deficiență îngreunează creșterea în înălțime și determină creșterea în greutate la adolescenți. (2) Cantități modeste de Vitamina D pot fi găsite în ciuperci, precum și în alimentele fortificate cu Vitamina D, cum ar fi unele tipuri de lapte și de cereale. Cu toate acestea, marea majoritate a vitaminei D provine de la expunerea la soare. Doar 15 minute pe zi la soare (în medie) îți pot asigura necesarul de vitamină D.

Stimulează creșterea în înălțime prin exerciții

Impactul pe care vârsta și genetica îl are asupra capacității tale de a crește nu poate fi trecut cu vederea atunci când se ia în considerare utilizarea exercițiilor fizice pentru a câștiga centimetri în înălțime. Cu toate acestea, anumite forme de exerciții fizice pot spori și promova o creștere ușoară până la moderată.

Exerciții aerobe și anaerobe

Exercițiile aerobe sau cardio ar trebui să fie făcute cel puțin 150 de minute pe săptămână, în cinci sesiuni de exerciții de câte 30 de minute. Se recomandă exerciții anaerobe, cum ar fi antrenamentul de rezistență, de cel puțin două ori pe săptămână. Aceste exerciții efectuate în mod regulat oferă beneficii pentru sănătate și sprijină creșterea în înălțime, prin menținerea oaselor și mușchilor puternici, precum și prin promovarea producției de hormoni de creștere atunci.

Pilates Și Yoga

Pilates și Yoga sunt centrate pe prelungirea și întinderea mușchilor corpului. În plus, atunci când concentrezi pe menținerea posturii, a echilibrului, ești atent la alinierea corespunzătoare a corpului; toate acestea sunt factori importanți în susținerea și creșterea înălțimii. Pilates și Yoga sunt forme de exerciții care pot fi practicate zilnic pentru a promova prelungirea și flexibilitatea mușchilor și a coloanei vertebrale.

Exerciții de atârnare

În conformitate cu Growing Taller Guide (3), gravitația este un factor major în compresiunea coloanei vertebrale, iar exercițiile de atârnare pot crește înălțimea de 2 până la 5 centimetri și pot fi realizate zilnic, ca parte a unui program obișnuit de exerciții fizice.

Fă sport pe tot parcursul anilor adolescenței.

Exercițiile fizice obișnuite te pot ajuta să crești în înălțime. Fă mișcare cel puțin 60 de minute în fiecare zi.

Mergi la sală. Înscrierea la sală îți poate oferi acces la diverse echipamente de exerciții și de formare a mușchilor. Te va menține, de asemenea, motivat.

Alătură-te unei echipe sportive. Fie că te alături unei echipe de baschet sau de volei, efortul fizic depus la antrenamente te va ajuta să crești în înălțime și, de asemenea îți va oferi o stare de spirit și o stimă de sine mai bună.

Mersul pe jos. Dacă nu găsești timpul necesar pentru a face altceva, ridică-te și plimbă-te.

Poate nu poți face multe pentru a crește în înălțime, dar poți începe să fii mai atent la factorii de mediu care îți afectează creșterea, precum, drogurile și alcoolul. De asemenea, steroizii anabolici inhibă creșterea oaselor la adolescenți, împreună cu scăderea numărului de spermatozoizi, scăderea dimensiunii sânilor, creșterea tensiunii arteriale și creșterea riscului de atac de cord.


Data actualizare: 26-09-2019 | creare: 26-09-2019 | Vizite: 25423
Bibliografie
1. Does zinc deficiency play a role in stunting among primary school children in NE Thailand? Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17217573
2. Height and height Z-score are related to calcium absorption in five- to fifteen-year-old girls.Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15899954
3. How to grow taller. Url: https://www.redorbit.com/how-to-grow-taller-a-guide-to-increasing-your-height/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Un studiu oferă o explicație asupra caracterului sezonier al creșterii și greutății copiilor
  • Legături genetice între creșterea în înălțime la pubertate și sănătatea pe termen lung la vârsta adultă
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum