Cum afli dacă ai ficatul gras

Ficatul gras, sau steatoza hepatică, este o condiție medicală caracterizată prin acumularea unei cantități ridicate de grăsimi în celulele hepatice. Steatoza hepatică poate fi cauzată de mai mulți factori, inclusiv de obiceiurile alimentare nesănătoase, consumul excesiv de alcool, medicamente sau alte boli. Pentru a identifica ficatul gras, în general se recomandă efectuarea unor analize sanguine și ecografice. (1, 2, 4)

Cum se manifestă ficatul gras?

Majoritatea persoanelor cu ficat gras nu prezintă simptome evidente în fazele incipiente ale bolii. Cu toate acestea, pe măsură ce steatoza hepatică avansează, pot apărea următoarele semne și simptome:

• oboseală cronică (poate fi rezultatul funcționării deficitare a ficatului, care limitează capacitatea de detoxifiere a ficatului și reduce aportul de energie necesar al organismului);
• durere sau disconfort în partea superioară dreaptă a abdomenului (este adesea rezultatul ficatului mărit sau inflamat care exercită presiune asupra altor organe și țesuturi);
• creșterea în greutate (când ficatul este suprasolicitat sau afectat, poate să nu proceseze eficient grăsimile, contribuind la acumularea lor în organism);
• ascită (adesea un semn al unei afecțiuni hepatice avansate, ascita reprezintă acumularea de lichid între peretele abdominal și organe);
• icter (rezultatul acumulării bilirubinei în sânge, se manifestă printr-o colorare galbenă a pielii și ochilor).

Alte simptome ale ficatului gras, mai puțin frecvente, sunt și:

• problemele de concentrare sau problemele neurologice (apar în stadiile avansate ale bolilor hepatice);
• umflarea picioarelor și a gleznelor;
• apariția pe piele a unor vase de sânge mici, în formă de păianjen;
• mâncărimi la nivelul membrelor inferioare;
• sângerările sau vânătăile care apar ușor;
• lipsa apetitului;
• pierderea în greutate. (1, 2, 3, 4)

Cum afli dacă ai ficatul gras?

Detectarea steatozei hepatice presupune, de cele mai multe ori, efectuarea analizelor sanguine uzuale și a unui ecograf abdominal complet. Deoarece ficatul gras nu provoacă simptome în stadiile sale inițiale, majoritatea oamenilor ajung să afle că suferă de steatoză hepatică în mod întâmplător. Testele care pot fi folosite pentru depistarea steatozei hepatice includ:

• analize de sânge;
• teste de imagistică;
• biopsia hepatică. (1, 2)

Teste de sânge

Analizele de sânge sunt esențiale pentru a evalua funcționarea ficatului și pentru a identifica orice anomalie hepatică. Analizele de sânge nu doar că ajută la diagnosticarea steatozei hepatice, dar ele pot fi folosite și pentru monitorizarea evoluției afecțiunii și a eficacității tratamentului. Printre analizele care indică dacă ficatul funcționează normal și care pot semnala acumularea de grăsimi la nivel hepatic se numără: (1, 4, 5, 6)

Transaminaze (ALT și AST)

Transaminazele sunt enzime care se găsesc în mai multe țesuturi ale organismului, dar în principal în ficat. Cele mai frecvent testate transaminaze în contextul bolilor hepatice sunt ALT (alanina aminotransferază) și AST (aspartat aminotransferază). Deși ambele se regăsesc în ficat, AST este prezentă și în alte țesuturi, cum ar fi mușchii sau inima. Valorile crescute ale ALT și AST sunt adesea primele indicii că ceva nu este în regulă cu ficatul. (6, 8)

Albumina

Albumina este o proteină produsă de ficat, care îndeplinește multiple funcții, inclusiv menținerea echilibrului fluidelor în sânge și țesuturi. Un nivel scăzut de albumină în sânge poate indica o funcționare defectuoasă a ficatului sau o afecțiune hepatică severă. (6, 7)

Fosfataza

Enzimă eliberată în sânge atunci când există o obstrucție biliară sau o leziune a celulelor hepatice. Valorile ridicate ale fosfatazei pot indica o problemă cu ductele biliare sau cu celulele hepatice. (6)

Proteina C reactivă (CRP)

CRP este o proteină produsă de ficat ca răspuns la inflamație. Deși CRP nu este specific pentru steatoza hepatică, nivelurile ridicate pot sugera prezența unei inflamații hepatice cauzate de o altă afecțiune, cum ar fi hepatita. (6, 9)

Timpul de protrombină

Timpul de protrombină este un test care măsoară cât timp durează pentru sânge să coaguleze. Ficatul produce proteine care ajută la coagularea sângelui, iar atunci când ficatul funcționează incorect, producția acestor proteine poate fi afectată. O funcționare improprie a ficatului se asociază cu un timp de protrombină prelungit. De asemenea, timpul de protrombină este folosit pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor legate de coagularea sângelui, precum și pentru monitorizarea tratamentelor anticoagulante. (10)

Bilirubina

Pigment produs prin descompunerea hemoglobinei din celulele roșii vechi. Există două tipuri principale de bilirubină testate: bilirubina directă (conjugată) și bilirubina indirectă (neconjugată). O creștere a bilirubinei directe sugerează un blocaj sau o problemă cu eliminarea bilirubinei din ficat, în timp ce o creștere a bilirubinei indirecte poate indica probleme cu procesarea bilirubinei de către ficat.

Testele sanguine oferă o imagine completă a funcționării ficatului. Cu toate acestea, pentru a ajunge la un diagnostic precis, testele sanguine trebuie interpretate în funcție de contextul clinic specific al fiecărui pacient și doar în raport cu alte rezultate ale testelor, în special ale celor imagistice. (1, 6, 11)

Imagistică medicală

Examinările imagistice reprezintă un alt instrument esențial în diagnosticul ficatului gras. Ecografia abdominală constituie prima opțiune de investigație în multe cazuri de boală hepatică, indiferent de gravitatea sa. Ecografia abdominală poate detecta acumulări de grăsime sau alte anomalii, inclusiv prezența lichidului în abdomen (ascită). Un avantaj major al ecografiei este lipsa radiațiilor, ceea ce o face ideală pentru verificările periodice și pentru pacienții sensibili, precum femeile însărcinate

Pentru evaluarea structurală și funcțională a ficatului se pot folosi, de asemenea:

• tomografia computerizată (poate detecta noduli, tumori și alte anomalii în ficat - deși este precisă în identificarea steatozei hepatice, poate fi mai puțin eficientă în distingerea stadiilor incipiente ale bolii);
• rezonanța magnetică (poate fi mai sensibilă decât tomografia computerizată în detectarea unor leziuni mici sau în evaluarea severității steatozei hepatice). (12, 13)

Biopsia hepatică

Biopsia hepatică presupune prelevarea unei mici mostre din ficat, cu ajutorul unui ac hipodermic special, care poate pătrunde în ficat fără a provoca daune semnificative ficatului și fără a afecta circulația prin vasele de sânge importante. Deși poate părea invazivă, procedura este adesea rapidă și, cu anestezie locală, disconfortul este minimizat.

Recomandarea cu privire la necesitatea efectuării unei biopsii hepatice pentru steatoza hepatică se bazează pe evaluarea clinică a pacientului, rezultatele analizelor de laborator și imaginile obținute prin metodele imagistice. Decizia de a efectua o biopsie este luată în majoritatea cazurilor atunci când există îngrijorări cu privire la progresia bolii sau când se suspectează prezența altor afecțiuni hepatice concomitente.

Deși există multe teste care pot sugera anomalii în ficat, biopsia este unică datorită capacității sale de a permite examinarea directă a țesutului hepatic, lucru care poate confirma prezența și severitatea steatozei, inflamației sau a fibrozei hepatice. Comparativ cu alte metode de diagnostic, biopsia hepatică implică și o serie de riscuri, în special de sângerare și de dureri post-procedurale. (14, 15)

Clasificare steatoză (ficatul gras non-alcoolic vs. ficatul gras alcoolic)

Steatoza hepatică poate fi clasificată în funcție de cauza sa predominantă în: steatoza alcoolică (direct legată de consumul de alcool) sau non-alcoolică (asociată cu un stil de viață nesănătos). Deși în trecut era asociată predominant cu consumul de alcool, steatoza hepatică apare tot mai frecvent la persoanele care nu consumă alcool, pe fondul unei diete nesănătoase și a sedentarismului prelungit.

Steatoza alcoolică este o consecință a consumului prelungit de alcool, care duce la acumularea de grăsimi în ficat, inflamație hepatică și, eventual, fibroză sau ciroză. Controlul steatozei hepatice alcoolice se concentrează pe abstinența de la alcool și pe tratamentul complicațiilor hepatice, dacă acestea există. În cazurile ușoare, depistate la timp, steatoza hepatică alcoolică poate fi inversată, prin simpla renunțare la alcool și prin adoptarea unui stil de viață sănătos.

Steatoza hepatică non-alcoolică, pe de altă parte, este legată de cauze metabolice, și nu de consumul de alcool. Ficatul gras non-alcoolic este adesea asociat cu obezitatea, sindromul metabolic, diabetul zaharat tip 2 și dislipidemia. La fel ca în cazul steatozei alcoolice, dacă nu există complicații hepatice, steatoza de cauză non-alcoolică poate fi stopată din evoluție printr-un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată. (1, 3, 5, 16)