Avantajele alăptării

©

Autor: Redacția ROmedic

Avantajele alăptării

Alăptarea are o gamă largă de efecte pozitive, fiind benefică chiar și pentru o perioadă scurtă de timp.

Iată principalele motive pentru care ar trebui să preferi alăptarea la sân:

Beneficiile alăptării pentru copil

  • Laptele matern este cel mai complet și echilibrat aliment pentru bebeluș, oferind toți nutrienții, vitaminele și mineralele de care are nevoie în procesul de creștere. El conține cantitatea adecvată de grăsime, glucide, apa și proteine necesare pentru creșterea și dezvoltarea copilului. Majoritatea nou-născuților digeră mai ușor laptele matern decât oricare alt tip de lapte.
  • În primele zile după nașterea copilului, sânii produc colostru. Aceasta substanță conține ingrediente vitale, inclusiv imunoglobuline sau celule care ajută la construirea sistemului imunitar al copilului.
  • Dacă nu este hrănit la sân, copilul tău este mai expus la unele boli. Există studii ample care demonstrează faptul că bebelușii care sunt alăptați la sân în primele șase luni de viață nu suferă de atât de multe (sau la fel de severe) episoade de boli asociate copilăriei. Acestea includ gastroenterita, boli respiratorii și infecții ale urechii.
  • Laptele conferă o protecție antiinfecțioasă și antialergică deoarece conține Imunoglobulina A secretorie, lactoferina, lizozim și macrofage, celule ale sistemului imunitar cu capacitate de a fagocita antigenele și de a apăra sugarul împotriva infecțiilor.
  • Alăptarea are un impact profund asupra ratei de supraviețuire, a sănătății, nutriției și a dezvoltării în primele zile de viață ale bebelușului.
  • Actul de alăptare în sine stimulează dezvoltarea corespunzătoare a gurii și a maxilarului, precum și secreția de hormoni necesari digestiei și sațietății.
  • Previne malnutriția protein-calorică deoarece conține atât aminoacizii esențiali (care nu pot fi sintetizați în organism, de aceea sunt luați din alimente exogene: valina, leucina, izoleucina, metionina, triptofanul, lizina, fenil-alanina și treonina) precum și acizii grași polinesaturați esențiali pentru dezvoltarea retinei, sistemului nervos și pentru sinteza de prostaglandine (acid linoleic, acid linolenic și acid arahidonic).
  • Alăptarea scade riscul de afecțiuni cronice ulterioare, cum ar fi obezitatea, hipertensiune arterială, diabet zaharat, astm și leucemie.
  • Studiile au arătat că sugarii alăptați la sân au rezultate mai bune la testele de inteligență și comportament în momentul când ajung la maturitate decât bebelușii hrăniți cu ajutorul substituenților de lapte matern.
  • Alăptarea creează o legatură afectivă fundamentală între mamă și copil cu importanță în dezvoltarea neuropsihică a sugarului.

 

Beneficiile alăptării pentru mamă

  • Alăptarea contribuie la menținerea sănătății mamei imediat după naștere, deoarece ajută la reducerea riscului de hemoragie post-partum.
    Pe termen scurt, alăptarea întârzie revenirea la fertilitate și pe termen lung, se reduce apariția diabetului de tip 2 și de sân, uterin și cancer ovarian. Studiile au descoperit, de asemenea, o legătură directă între încetarea timpurie a alăptării și a depresiei post-natale la mame.
  • Alăptarea arde caloriile în plus, ajutându-te să pierzi kilogramele acumulate în timpul sarcinii. Ea contribuie de asemenea și la restabilirea dimensiunii originale a uterului și reduce sângerările care pot apărea după naștere.
  • Alăptarea reduce riscul apariției cancerului de sân sau a cancerului ovarian, precum și cel al fracturilor de sold sau al osteoporozei după menopauză.
  • Alimentația la sân întărește legătura dintre mamă și bebeluș. Contactul fizic este important pentru nou-născuți, făcându-i să se simtă în siguranță, iubiți și îngrijiți.

Data actualizare: 05-08-2015 | creare: 10-01-2007 | Vizite: 6278
Bibliografie
Breastfeeding, BFHI and the Code of Marketing of Breast-milk Substitutes
https://www.unicef.org/romania/media_17434.html
Breastfeeding After A Cesarean https://www.plus-size-pregnancy.org/CSANDVBAC/bfaftercesarean.htm
What are the benefits of breastfeeding?https://www.nichd.nih.gov/health/topics/breastfeeding/conditioninfo/Pages/benefits.aspx
10 facts on breastfeeding https://www.who.int/features/factfiles/breastfeeding/facts/en/
Breastfeeding https://www.womenshealth.gov/breastfeeding/breastfeeding-benefits.html
The composition of human milk, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/392766
UNICEF: Romania has among lowest breastfeeding rates in Europe: Breast fed babies 14 times less likely to die, link: https://www.romania-insider.com/unicef-romania-has-among-lowest-breastfeeding-rates-in-europe-breast-fed-babies-14-times-less-likely-to-die/62612/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Caracteristicile laptelui matern
  • Alimentația mamei în perioada alăptării
  • Sfaturi pentru alăptarea la sân
  •