Anomaliile dentare. Care sunt cele mai comune și consecințele lor

Anomaliile dentare reprezintă variații în dezvoltarea normală a dinților, ce rezultă din interacțiunea complexă dintre factorii genetici și cei de mediu. Anomaliile dentare nu sunt doar probleme estetice, ci reprezintă provocări complexe care pot afecta în mod semnificativ sănătatea orală și calitatea vieții. Abordarea lor necesită o evaluare detaliată, iar tratamentul poate implica o gamă variată de intervenții, de la proceduri ortodontice la proceduri de chirurgie maxilo-facială. Există numeroase tipuri de anomalii dentare, cele mai frecvent întâlnite fiind însă dinții supranumerari sau malpoziția dinților.

Hiperdonția sau hipodonția

Hiperdonția este o anomalie dentară caracterizată prin existența unui număr mai mare de dinți decât în mod normal. Pe de altă parte, hipodonția presupune absența unuia sau a mai multor dinți. Numărul normal de dinți la adulți este de 32, în timp ce persoanele cu hiperdonția pot avea între 33 și 38 de dinți, în timp ce persoanele cu hipodonție între 16 și 24 de dinți. Hiperdonția sau hipodonția pot fi cauzate de o varietate de factori, inclusiv de factori genetici, traumatisme orale sau infecții orale. În unele cazuri, dinții supranumerari pot provoca dificultăți de masticație, probleme de vorbire sau anomalii de poziție.

Microdonția sau macrodonția

Microdonția se referă la dimensiunile reduse ale dinților, condiție ce poate afecta aspectul estetic și funcționalitatea masticației. Contrar microdonției, macrodonția se caracterizează prin dimensiuni excesive ale dinților, ceea ce poate duce la înghesuirea dinților în spațiul limitat disponibil în cavitatea bucală. Macrodonția poate crea dificultăți în igienizarea corespunzătoare a dinților și poate contribui la apariția cariilor și a problemelor gingiilor.

Ocluzia adâncă, inversă sau deschisă

Ocluzia adâncă se manifestă atunci când maxilarul superior acoperă parțial sau total maxilarul inferior în poziția de închidere a gurii. Ocluzia adâncă poate determina presiuni excesive pe dinții frontali și poate contribui la disconfortul articulației temporomandibulare. Ocluzia inversă, pe de altă parte, apare atunci când dinții inferiori acoperă parțial sau total dinții superiori în poziția de închidere a gurii. Ocluzia deschisă apare atunci când dinții superiori și inferiori nu iau contact în mod corespunzător în timpul închiderii gurii.

Ce presupune tratamentul anomaliilor dentare?

Tratamentul anomaliilor dentare depinde de tipul și severitatea anomaliei. În cele mai multe cazuri, tratamentul este unul ortodontic sau de implantologie. Aparatul dentar poate fi utilizat pentru a deplasa dinții în poziția corectă, atunci când anomaliile dentare duc la anomalii de poziție. În schimb, implanturile dentare și implicit tratamentul de implantologie este necesar dacă anomalia determină absența dinților.

În cazurile minore, ce nu necesită tratament ortodontic, medicul poate recomanda fatetare dentara. Fatetarea dentara este o procedură stomatologică care constă în acoperirea suprafeței dinților cu foițe subțiri de ceramică sau porțelan, numite fațete dentare. 

Deși se aseamănă cu aparatul dentar invizibil, fațetarea dentară reprezintă o soluție pur estetică pentru a remedia imperfecțiunile estetice, cum ar fi dinții ușor deviați, disproporționalitățile în dimensiune sau culoare, care nu abordează însă în mod direct problemele funcționale existente. Fațetarea nu poate acționa pentru corectarea anomaliilor mai severe, care pot necesita tratament ortodontic sau chirurgical.