8 semne care te avertizează că ești în depresie

©

Autor:

8 semne care te avertizează că ești în depresie

Dezamăgirea și tristețea fac parte din viață și este total firesc să trecem și prin astfel de momente. Însă atunci când aceste stări se prelungesc și se transformă chiar în lipsă de speranță sau disperare, atunci acesta nu mai este un lucru firesc și ești predispus unor riscuri destul de majore. Depresia o dată instalată te va face să îți schimbi modul în care gândești, simți sau acționezi în orice activitate pe care o ai de îndeplinit zilnic. Depresia îți scade capacitatea de a munci, de a mânca, de a te odihnit, de a studia și mai ales de a te bucura de viață dar te poate pune și în pericol dacă nu o tratezi. Chiar dacă depresia poate varia de la persoana la alta, există câteva simptome generale comune. Semnele depresiei nu trebuie ignorate iar în cazul în care simți că întâlnești o mare parte din ele sau chiar pe toate cea mai bună variantă este să apelezi la un specialist care te poate ajuta.

     

 

  • Experimentezi sentimente de neputință și deznădejde.

Atunci când experimentezi pe parcursul unui timp îndelungat un sentiment de neputință și deznădejde înseamnă că nu mai crezi că lucrurile se pot îmbunătăți iar asta te face să ai o perspectivă sumbră a vieții.

Dacă nimic din ceea ce faci, ce ți se spune, vezi sau locurile în care mergi nu îți pot schimbarea starea, ai nevoie să ceri ajutor unui specialist.

Acesta te va ajuta și să depistezi cauzele care te-au făcut să ajungi aici dar și să tratezi înspre a fi din nou capabil de a vedea potențialul care există în tot ceea ce tu ești și poți face.

 

  • Pierderea interesului pentru activitățile zilnice

În momentul în care totul ți se pare inutil, acest lucru vine la pachet cu un interes scăzut în a mai face orice tip de activitate. Inclusiv lucruri care înainte îți provocau plăcere, acum îți par fade, fie că este vorba despre hobby-urile tale, despre activități sociale sau alte activătăți.

Capacitatea ta de a simți bucurie și plăcere dispare din creier iar acesta poate fi recuperată prin stimulare magnetica transcraniana in Bucuresti la Clinica Oxxygene de pe Strada Enăchiță Văcărescu Nr. 18, sector 4, București sau pe strada Petre Ispirescu, Nr. 6, Otopeni, Ilfov.

 

  • Modificări ale apetitului sau ale greutății corporale

În cazul în care observi că nu mai ai poftă de mâncare, că nici unul dintre alimentele pe care le iubeai înainte nu te mai încântă, atunci este posibil ca acest lucru să fie un semn al depresiei.

Și viceresa situației este valabilă pentru anumite persoane, pentru că fiecare dintre noi reacționăm diferit.

În cazul în care mănânci mai mult decât de obicei, ba chiar și atunci când nu îți este foame, acesta este un dezechilibru care poate proveni din cauza unei depresii.

Toate aceste lucruri se vor vedea în modificări semnificative ale greutății corporale .

 

  • Tulburări ale somnului

Să ai parte de anumite momente în care îți dorești să dormi mai mult este perfect în regulă, pentru că acesta poate fi doar semnul unui epuizări.

Însă dacă aceste evenimente se repetă pe un timp îndelungat iar somnul pare să fie singura soluție de a evada din realitate, te confrunti cu un simptom al depresiei.

Același lucru este valabil și pentru stările de insomnii prelungite, din cauza gândurilor negative.

 

  • Furie și iritabilitate

Furia este un sentiment pe care îl experimentăm cu toții în anumite momente ale vieții.

Însă atunci când ai o senzație de agitație continuă cu predispoziție înspre violență, iar nivelul tău de toleranță este foarte scăzut, acest comportament poate indica o depresie.

 

  • Lipsa de energie și dureri inexplicabile

În cazul în care simți în mare parte a timpului o senzație de oboseală, reacționezi foarte lent și te simți foarte epuizat pentru a putea duce la îndeplinire orice tip de sarcină, acesta poate fi unul dintre semnele depresiei.

În același timp apariția constantă a durerilor de cap, de spate, de stomac sau chiar de mușchi sunt semnale care te avertizează că ceea ce experimentezi nu este de ignorat.

 

  • Sentimente de ură față de sine și de vinovăție

Dacă atenția pe care ți-o acorzi ție însuți este una de vinovăție, dacă ai sentimente de inutilitate puternice pe care nu le poți controla sau redirecționa atunci cu acesta este clar un semn al depresiei și este bine să ceri ajutorul specialiștilor.

Aceste sentimente puternice de ură față de sine pot avea consecințe foarte grave asupra ta și se pot transforma chiar și în gânduri de sinucidere.

Dacă sesizezi astfel de semne sau dacă altcineva le depistează la tine, este recomandat să apelezi la ajutor de specialitate.


Data actualizare: 23-12-2021 | creare: 23-12-2021 | Vizite: 1168
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: