Lyme, Autism, Alzheimer şi Demenţă
- Preț:1765
Atunci când îmi ascultam profesorii, cu vreo 30 de ani în urmă, vorbind despre boli infecţioase sau microbiene, biofilmele nu erau menţionate niciodată. Şcoala veche era fixată cu imaginile şi cu conceptul bacteriilor care plutesc liber (planctonice) şi care infectează organele. Infecţii camuflate, ascunzându-se în comunităţi de tip biofilm, nu au fost menţionate niciodată. În timp ce populaţiile planctonice omogene erau studiate în laboratoare sterile, biofilmele eterogene (bacterii amestecate, viruşi, ciuperci) reprezintă realitatea în corpul nostru.
Este interesant faptul că publicaţiile care discută biofilmele menţionează extrem de rar EDTA / ethylenediaminetetraacetic acid/ acid etilendiaminotetraacetic/ acid edetic/ sau flavonoidele, în timp ce publicaţii care discută chelaţia pe bază de EDTA menţionează extrem de rar biofilmul. Presupun că acest lucru reflectă faptul că diferite comunităţi de cercetători sunt implicate într-un domeniu îngustat /restrâns/ şi cercetătorii nu comunică unul cu celălalt prea bine. Interesul meu în a vedea imaginea de ansamblu, mi-a servit spre a combina cunoştinţele din diferite domenii de cercetare cu ‚feed-back’-ul /reacţiile/ opiniile post-aplicare, la nivel/ clinic, spre a forma bazele unor abordări inovatoare..
Deşi Anthony van Leeuwenhoek, care a descoperit conexiunea microbiană la suprafaţa proprilor săi dinţi, este creditat cu descoperirea biofilmului cu aproape 40 de ani în urmă, una din cele mai importante victorii a fost înregistrată atunci când Dr. G.D. Ehrlich a confirmat – în 2006 – ipoteza că într-adevăr, tulburările cronice ale urechii medii au o legătură ‚cronică’ cu biofilmul şi nu sunt recurente datorită noilor infecţii. [1,2]
Azi cunoaştem faptul că biofilmele sunt implicate în majoritatea (probabil în toate) infecţiile microbiene, şi chiar şi în unele infecţii virale sau cele provocate de multispecii amestecate (bacterii, viruşi, ciuperci) – prezente în corp. Se estimează că 80% din toate infecţiile (şi probabil 100% din cele cronice) sunt legate de formarea biofilmului – dat fiind faptul că formarea biofilmului este stilul de viaţă preferat de bacterii.[3] Biofilmele constă în microorganisme încorporate într-o matrice auto-realizată de exoproteine şi de exopolizaharide, care se leagă puternic de interfeţe şi manifestă o rezistenţă elevată faţă de dislocare.
Substanţa polimerică extracelulară (EPS), numită şi ‘noroi’ / un mediu vâscos peribacterian,. hidrofob/, acoperind şi cimentând coloniile de tip biofilm, protejează bateriile de antibiotice, bactericide, (produse de probiotice), anticorpi, şi alte medicamente / ierburi care le-ar putea ucide. EPS acţionează ca barieră a difuziei către aceste molecule, protejând microbii ce se ascund în spatele matricei EPS.
Biofilmele pot avea grosimi diferite – de la un unic strat celular până la straturi de 3 ţoli/ 7 cm grosime – dar, în majoritatea lor, au o grosime medie de 100 de mm. Analizele chimice arată faptul că matricea EPS constă preponderent din zaharuri neutre şi care generează aciditate, de exemplu glucoza, manoza, galactoza, ramnoza, riboza, fucoza, acizii uronic şi gluconic, etc.
Proprietăţile anionice ale zaharurilor EPS în pereţii biofilmului atrag catonii bivalenţi – cum sunt Ca+2, Mg+2, şi mai important este că atrag catonii metalelor toxice, despre care s-a demonstrat că creează legături încrucişate cu catenele de polimeri şi conferă o forţă de adeziune mai mare şi o forţă structurală mai mare într-un biofilm dezvoltat. Din nou, constituie informaţie critică cea conform căreia forţa de adeziune a metalelor toxice este mai mare decât în cazul Ca+2, Mg+2. S-a constatat totodată că o creştere a concentraţiei diferiţilor cationi – cum sunt Na+, Ca++, Fe+++, şi a altor cationi metalici – favorizează fixarea celulelor pe suprafaţa de care încearcă microbii să rămână ataşaţi.
Biofilmul este deseori benefic în natură. Biofilmul, numit şi ‚noroi’, în stratul care delimitează limita de contact cu apa curgătoare a înotătorilor rapizi (de exemplu, baracuda) poate efectiv supune turbulenţele şi poate, prin acesta, preveni pierderea de energie. Suprafeţe întinse de ‚noroi’ sunt folosite, de asemenea, în anumite instalaţii pentru tratamentul apelor, pentru a curăţa apa.
Similitudini în boala lui Lyme, Autism, boala lui Alzheimer, Demenţă
Pacienţii care suferă de boli cronice, cu boli neuro-degenerative, neuro-comportamentale şi psihiatrice – de exemplu boala lui Lyme, autism, boala lui Alzheimer, demenţa, oboseala cronică, sindromul ‚Răboiului din Golf’, fibromialgie (cauzată în principal de intoxicare cronică cu mercur), şi boli autoimune, au, în mod obişnuit, infecţii virale şi infecţii bacteriene sistemice şi la nivelul sistemului nervos central, care ar putea juca un rol major în faza iniţială a bolii, în creşterea tipurilor. gravităţii semnelor şi simptomelor, şi în modul general în care decurge boala.
Dovezi ale prezenţei Borrelia burgdorferi (boala lui Lyme), specii de Mycoplasma, Chlamydia pneumoniae, virusul herpetic uman-1, -6 şi -7 şi ale altor infecţii bacteriene (Ehrlichia/Anaplasma, Babesia, Coxiella, Bartonella) şi virale (Herpes Simplex, virus TBE /encefalita transmisă prin căpuşă/) au revelat rate ridicate ale infectării în cazul pacienţilor afectaţi de bolile mai sus enumerate – care nu au fost găsite – decât în mod excepţional sau deloc – cu ocazia altor controale efectuate.
La ora actuală, cu cât mai multă cercetare se face în privinţa agenţilor patogeni, cu atât mai mult înţelegem rolul acestora în diferitele tulburări cronice, inflamatorii, cu ar fi, de exemplu:
- ulcer la nivelul stomacului (H. Pylori) – rolul de cauzator al H. Pylori a fost negat pentru un timp atât de îndelungat(!)
- arterioscleroza (placa arterială constituie o comunitate de tip biofilm)
- tulburări cardio- şi cerebro-vasculare
- boli autoimune (o explicaţie: agenţii patogeni pătrund în celule şi sistemul imunitar atacă celulele în care se ascund agenţii patogeni)
- diabet zaharat de tip 2 (deseori, producţia efectivă de insulină poate fi măsurată - oricum, insulina nu ajunge în fluxul sanguin, poate din cauza blocajului reprezentat de biofilme)
- artrita (‘oficial’ o boală inflamatorie autoimună. Cu toate acestea, microbii pot fi găsiţi în lichidul sinovial şi în cele din urmă sistemul imunitar se auto-porneşte, şi începe să atace ţesuturile care delimitează articulaţiile. Obiective: microbii şi toxinele trebuie să fie îndepărtaţi. Aţi observat cumva că compuşii de dispersie de tip biofilm au cele mai bune efecte anti-artritice? )
- tulburări neurodegenerative, inclusiv demenţa şi boala lui Alzheimer
- sinuzita
- prostatita
- Candida
- periodontita (infecţia clasică având la bază biofilmul)
- otita recurentă a urechii medii
- tulburări de tip /sindrom/ intestin iritabil (IBS)
- boala lui Crohn
- colita ulceroasă
- anumite forme de cancer, şi
- toate (!) infecţiile având legătură cu implanturi.
Toate aceste boli sunt cauzate sau sunt în parte cauzate de biofilme patogene. Într-adevăr, o revedere atentă a acestor condiţii confirmă faptul că îmbătrânirea accelerată este în mod verosimil legată de abilitatea corpului de a lupta împotriva biofilmelor patogene. La urma urmei, nu ar trebui să fim surprinşi de faptul că sunt sugerate ca benefice împotriva îmbătrânirii oxigenarea suplimentară, EDTA, ţinerea unui regim de post şi resveratrolul – şi toate acestea provoacă întreruperi în biofilme.
Într-un studiu revoluţionar, publicat în Nature Medicine în anul 2009, s-a documentat faptul că chiar şi viruşii – singuri – sunt capabili să formeze biofilme.[4] Pe cale de consecinţă, stabilirea ca ţintă a comunităţilor de tip biofilm, cu eliminarea simultană a microbilor care cauzează bolile, rezultă a fi unul din cei mai importanţi paşi în furnizarea unei îngrijiri la cel mai înalt nivel înalt a pacienţilor care suferă de boli neurodegenerative, şi, de facto, de majoritatea bolilor cronice.
Ipoteza mea este că de fiecare dată când cauzele bolilor cronice sunt ‚controversate’, sau ‚necunoscute’, sau ‚în mod potenţial, au factori de mediu’ care provoacă simptomatologia bolii, ar trebui să suspectăm /ca factori cauzatori/ – în mod verosimil – bioacumularea de (1) toxine, (2) infecţii cronice date de biofilme şi (3) dezechilibru nutriţional .
Următoarea etiologie a bolii conduce deseori la manifestaţii clinice: