Viroza respiratorie la copii

Viroza respiratorie reprezintă afecţiunea acută virală a căilor respiratorii superioare şi inferioare.

Aceasta apare mai ales în sezonul rece (iarna şi perioada de instalare a primăverii), viroza respiratorie la copii având o frecvenţă mai mare decât în cazul adulţilor şi putând da o patologie mai severă, asociată cu riscul crescut de dezvoltare al wheezing-ului şi al astmului pe perioada maturităţii. Toate acestea sunt determinate de sistemul imunitar imatur al copiilor, dar şi de faptul că ei petrec o mare parte a timpului în colectivităţi, unde transmiterea virală este semnificativ potenţată.

Astfel, spre deosebire de adulţi, care pot face o infecţie virală de aproximativ 2-4 ori pe an, copiii se îmbolnăvesc de circa 6-8 ori pe an, cea mai întâlnită fiind infecţia cu virusul sincitial respirator. Alte virusuri implicate în patogenie sunt rinovirusul, virusul gripal, paragripal, enterovirusul şi câteva tulpini ale adenovirusului.

Simptomele virozei respiratorii variază de la nas înfundat (din cauza congestiei nazale), secreţii mucoase nazale, durere în gât, tuse, febră, până la respiraţie greoaie, scăderea poftei de mâncare şi iritabilitate. Deoarece simptomele au loc în special la nivelul nasului şi gâtului, aceste viroze mai poartă şi denumirea de infecţii virale ale tractului superior. Totuşi, la copiii foarte mici, virusurile se pot cantona şi la nivelul tractului respirator inferior (trahee, bronhii, plămâni), de aceea ele se numesc infecţii virale ale tractului inferior. Acestea din urma pot duce la pneumonii, bronşiolite şi laringo-traheo-bronşite (crup). (1, 2)

Cauze şi factori de risc

Există mai mulți factori care se facilitează infecţia. În primul rând, aceasta se transmite prin intermediul picăturilor Pflugge, atunci când o persoană deja infectată tuşeşte, strănută sau îşi suflă nasul în prezenţa copilului sănătos. Virusul ajuns în mediul exterior de la persoana bolnavă va fi inspirat de copilul sănătos şi astfel se va cantona în căile aeriene, urmând să dea simptomatologia specifică. Din mai multe motive, picăturile Pfugge la copii conţin mai multe virusuri decât la adulţi, prin urmare şi infecţiile vor fi mai des întâlnite la această vârstă.

 

Alteori, virozele se răspândesc prin strângerea de mână sau simpla atingere a persoanei infectate, dacă copilul a intrat în contact direct cu secreţiile nazale ale acesteia, iar apoi a dus mâna la ochi, nas sau gură.
De asemenea, există şi posibilitatea îmbolnăvirii prin atingerea unui obiect care a fost în prelabil contaminat cu virusul (de exemplu jucăriile).

 

Riscul de a face o viroză creşte semnificativ în colectivităţile de copii, în special în grădinițe, şcoli şi în locurile aglomerate. Virusul are o rată de supraviețuire de jumătate de oră sau chiar mai mult pe mâini, până la 5 ore pe diverse suprafeţe (ex. blat de bucătărie) şi până la zeci de ore pe şerveţele nazale utilizate. (2, 3)

Semne şi simptome

Simptomele sunt diverse şi au grade diferite de severitate în funcţie de vârsta copilului. Ele apar la 4-6 zile după ce s-a produs contactul cu virusul.

În timp ce copiii mai mari manifestă o simptomatologie uşoară, asemănătoare cu cea din răceala obişnuită, cu tuse, nas înfundat şi febră, copiii sub vârsta de un an pot dezvolta simptome severe precum dificultăţi de respiraţie, tahipnee (accelerarea marcată a frecvenţei respiratorii), dispnee şi cianoză (coloraţie albăstruie a pielii şi a mucoaselor din cauza lipsei de oxigen). Această severitate a simptomelor este determinată de faptul că nou-născuţii respiră preferenţial pe nas, astfel încât chiar şi o congestie nazală nesemnificativă poate pune probleme în actul respirator. De asemenea, ei nici nu se pot alimenta corespunzător, deoarece nu pot respira şi mânca simultan.

În toate situaţiile, când virusul ajunge în organism, el se stabileşte la nivelul căilor respiratorii, dând naştere unui proces inflamator cu secreţie masivă de mucus. Mai departe se vor produce:

• congestie nazală (nas înfundat) cu secreţii nazale;
• iritaţie în gât cu durere;
• tuse;
• febră (în jur de 38°C, dar poate ajunge până la 40°C);
• apetit scăzut;
• letargie;
• dureri musculare;
• dureri de cap.

Este esenţială conştientizarea diferenţelor dintre o simplă răceală şi o gripă, atât din punct de vedere al simptomelor, cât şi al evoluţiei patologiei. Răceala, care apare din cauza infecţiei cu rinovirusuri, este inofensivă şi dispare de la sine, deşi în unele cazuri poate duce la o infecţie secundară (precum otita). gripa, ce este în strânsă legătură cu virusul gripal, este şi ea inofensivă dar, spre deosebire de răceală, poate da patologii mai grave, precum pneumonii, uneori chiar moarte. În timp ce răceala are manifestări predominant de tip febră scăzută, secreţii nazale, strănut, durere în gât, gripa constă în febră crescută, cefalee, tuse mai importantă, dureri musculare, oboseală care ajunge până epuizare. (2, 3, 5)

Diagnostic

Diagnosticul de viroză respiratorie se dă în urmă unei anamneze, dar mai ales după un examen clinic şi paraclinic în urma cărora se pot decela semnele infecţiei respective (deoarece copilul s-ar putea să fie prea mic pentru a putea descrie simptomele bolii).

Astfel, la examinarea clinică se observă semne de:

• rinită (secreţii nazale abundente, strănut, iritaţie în jurul nasului, ochi injectaţi);
• faringită (amigdale umflate, disconfort la înghiţire);
• uneori, otită;
• un anumit grad de letargie;
• rareori, cianoză.

 

La auscultaţie, copilul prezintă zgomote supraadăugate:

• sibilante (wheezing; apar pe bronhiile mici şi bronhiolele îngustate din cauza edemului, hipersecreţiei de mucus şi spasmului muscular);
  
• crepitante (seamănă cu frecarea unei şuviţe de păr între degete, date de distensia zgomotoasă a alveolelor inflamate; se aud în pneumonii);
  
• subcrepitante (cauzate de conflictul aer-secreţii de la nivelul căilor respiratorii mijlocii şi mici; seamănă cu suflarea cu paiul în apă);
  
• ronflante (în bronşita acută şi cronică).
  

Există şi posibilitatea unor sunete respiratorii diminuate, din cauza aerului care va fi sechestrat la nivelul plămânilor şi care va duce la hiperinflaţia acestora.  

 

În mod obişnuit, dacă copilul nu are dificultăţi severe în respiraţie, bea şi se alimentează normal şi febra nu are o durată mai mare de 2 zile, atunci nu este neapărat necesară intervenţia medicului. În caz contrar, se recurge la realizarea unei radiografii a gâtului şi toracelui, la teste de sânge (hemocultura, hemoleucograma), precum şi la teste ale secreţiilor nazale sau traheo-bronşice (examinarea sputei). (1, 4, 6, 8)

Tratament

Tratamentul pentru viroza la copii se face în funcţie de gradul de severitate al infecţiei virale, vârstei copilului şi toleranţei la diverse medicamente, terapii şi proceduri.

Simpla răceală dispare de la sine, fără un tratament specific. Totuşi, se pot administra medicamente care vor ameliora simptomele şi se recomandă consumul crescut de lichide pentru prevenirea deshidratării. Ca şi medicamente analgezice, acetaminofenul (paracetamolul) şi ibuprofenul (antiinflamator non-steroidian) s-au dovedit a avea efecte în diminuarea durerilor şi în scăderea febrei. Dacă micuțul are dificultăţi în a respira, se poate utiliza un spray cu soluţie salină fiziologică pentru curăţarea căilor nazale şi de asemenea se poate plasa un umidificator în cameră. Pentru îndepărtarea mucusului se foloseşte aspiratorul de secreţii nazale.

 

Aspirina nu se administrează în caz de infecţii virale pentru scăderea febrei deoarece are efecte adverse grave de tip sindrom Reye ce pot duce chiar la deces. Sindromul Reye este asociat cu consumul de aspirină pe durata bolii şi apare în special după o infecţie respiratorie a tractului superior, dând la copil encefalopatie non-inflamatorie şi insuficienţă hepatică.

De asemenea, este indicat pentru copil să evite contactul cu fumul de ţigară (fumat pasiv), întrucât acesta poate duce la iritaţia nasului şi gâtului. (2, 3, 5, 7)

 

Prevenţie și recomandări

Cele mai eficiente metode de prevenţie a infecţiei virale sunt:

• îndepărtarea copilului din calea oricărei surse de virus (persoană infectată sau obiecte contaminate);
• o igienă satisfăcătoare, prin spălatul frecvent pe mâini cu apă şi săpun;
• evitarea contactului cu ochii, nasul şi gura în cazul în care copilul nu s-a spălat în prealabil;
• utilizarea unor măşti de protecţie;
• pe cât posibil găsirea pentru copil a unui loc de joacă curat;
• reţinerea copiilor acasă până la momentul vindecării (pentru a preveni infectarea altor copii în colectivităţi);
• evitarea sărutărilor şi îmbrăţişărilor;
• evitarea fumatului în preajma copilului.

 

S-a demonstrat că palivizumabul ar interveni în prevenţia bolii la copiii în vârstă de până la 2 ani (la acei copii cu risc mai crescut de a face infecţia, adică la nou-născuţii prematur, la cei cu deficit imunitar sau cu boli cardiace). De asemenea se recomandă a se face anual vaccinul anti-gripal la copiii între 6 şi 59 de luni. El este indicat şi la cei care depăşesc această vârstă şi care au una din următoarele patologii asociate: diabet, anemie falciformă, insuficienţă renală, fibroză chistică, astm sau la imunodeprimati (infecţie cu HIV sau la cei supuşi tratamentului cu chimioterapice). Este bine de știut ca prin vaccinare se poate preveni doar gripa.

 

În conformitate cu Institutul Naţional de Boli Alergice şi Infecţioase, nu există nicio legătură între vremea rece (temperaturile scăzute) şi contractarea unei răceli. Există alte cauze ce explică apariţia mai frecvenţa a virozelor în sezonul de iarnă. În această perioadă obişnuim să petrecem mai mult timp în spaţiile interioare şi deci, mai aproape unii de ceilalţi. De asemenea, iarna toate şcolile sunt deschise şi copiii se pot infecta mai uşor prin tuse, strănut - picături Pflugge sau contact direct. (2, 3, 4, 5)