Vaginita

Vaginita reprezintă apariția unei inflamații la nivelul mucoasei vaginale care, de cele mai multe ori, este determinată de agenți infecțioși.

Vaginul este un organ genital feminin nepereche, de consistență elastică, asemănător unui conduct de formă cilindrică, cu o lungime de aproximativ 8-9 cm, localizat în regiunea inferioară a excavației pelvine. Pe lângă funcția copulatorie, vaginul este implicat îm mod activ în desfășurarea nașterii și a menstruației, participând la evacuarea sângelui menstrual și la expulzia fătului la naștere.

Cauzele principale de apariție a vaginitei sunt reprezentate de declanșarea unor tulburări ale echilibrului florei bacteriene vaginale, apariția unor tulburări hormonale (precum scăderea nivelului de estrogeni) sau implicarea unui agent infecțios.

Cele mai frecvent întâlnite forme de vaginită în practica medicală sunt: vaginita bacteriană, vaginita vauzată de infecția cu Trichomonas vaginalis (cunoscută și sub denumirea de trichomoniază vaginală) și vaginita apărută în urma infecției cu Candida albicans (cunoscută și sub denumrea de candidoză vaginală). [1], [4], [7]

Epidemiologie

Vaginita este o afecțiune inflamatorie foarte frecvent întâlnită în rândul persoanelor de sex feminin aflate la vârstă adultă.

Majoritatea vaginitelor întâlnite în clinică (aproximativ 40-50% din cazuri) sunt de etiologie infecțioasă, din care 20-25% sunt cauzate de infecția cu Candida, iar restul de 15-20% apare în urma infecției cu Trichomonas vaginalis.
Incidența maximă a vaginitei este întâlnită în rândul femeilor tinere, active sexual. [1], [2], [7]

Cauze și factori de risc

Dintre factorii etiologici implicați în apariția inflamației mucoasei vaginale amintim:

• agenți infecțioși: bacterii (Chlamydia trachomatis, Gardnerellaa, Bacteroides), virusuri (herpes genital, virusul papiloma uman), paraziți (Trichomonas vaginalis), micoplasme (Mycoplasma, Ureaplasma), ciuperci (Candida albicans);
• igiena deficitară a regiunii genitale;
• iritații locale generate de îmbrăcămintea foarte strâmtă sau lenjeria de nailon;
• reacții alergice la substanțele conținute de produsele pentru igienă intimă, săpunuri, detergenți, deodorant;
• tulburări hormonale apărute în perioada sarcinii sau la menopauză;
• secreția vaginală abundentă apărută în caz de hiperestrogenemie;
• deficit de hormoni estrogeni;
• corpii străini intravaginali (tampoane, bureți, diafragme);
• dispozitivele intrauterine (steriletul);
• anticoncepționalele orale pot favoriza apariția unor leziuni inflamatorii la nivelul mucoasei vaginale;
• activitatea sexuală;
• infecțiile cu transmitere sexuală pot determina apariția vaginitei;
• unele medicamente precum antibioticele sau steroizii;
• femeile cunoscute din antecedente cu diabet zaharat, cu valori crescute și necontrolabile ale glicemiei sunt expuse riscului de a dezvolta frecvent infecții vaginale. [1], [2], [7]

Semne și simptome

Principalele manifestări clinice întâlnite în majoritatea formelor de vaginită sunt:

• urinare dureroasă;
• prurit, usturime sau iritație vaginală;
• modificarea aspectului (culoare, consistență), a mirosului și a cantității de secreții vaginale;
• durere în timpul actului sexual;
• sângerare vaginală.

Studiile efectuate în rândul femeilor diagnosticate cu vaginită au demonstrat faptul că aproximativ 85% din vaginitele de etiologie bacteriană sunt lipsite de manifestări clinice.

Manifestările clinice apărute în cadrul inflamației mucoasei vaginale sunt diferite, în funcție de agentul etiologic implicat în declanșarea procesului inflamator:

• în vaginita cu Trichomonas vaginalis apare scurgere vaginală fetidă, spumoasă, aerată, de culoare galbenă sau verde; leziuni hiperemice la nivelul mucoasei vaginale, de aspect papilar; prurit vaginal, usturime; impotență funcțională;
• vaginita apărută în urma infecției cu Candida albicans este de multe ori asimptomatică; manifestările clinice menționate de bolnave sunt: scurgere vaginală de consistență grăsoasă, cu miros fetid, de culoare albă; prurit, usturime, impotență funcțională; la examinarea clinică a regiunii genitale medicul poate decela prezența unei mucoase vaginale hiperemice, edemațiate, prezentând leziuni peteșiale;
• în vaginita bacteriană apare secreția vaginală abundentă, de culoare gri-cenușie, cu miros fetid, fără alterarea structurii mucoasei vaginale;
• în vaginita atrofică apar scurgeri vaginale de consistență apoasă, cu aspect hemoragic, purulente; prurit, usturime și impotență funcțională; la examinarea regiunii genitale medicul poate decela prezența unei mucoase vaginale subțiri, lucioase, prezentând echimoze, leziuni peteșiale sau de escoriație;
• în cadrul vaginitei cauzate de infecția cu virusul herpetic genital, la aproximativ 7 zile de la contactul sexual infectant apar erupții la nivelul tegumentului, inițial cu aspect asemănător unor mici vezicule care ulterior se transformă în adevărate leziuni ulcerative și sunt însoțite de febră, dureri musculare și adenopatie. [1], [2], [3], [8], [12]

Diagnostic

Diagnosticul de vaginită se pune coroborând datele obținute în urma efectuării anamnezei, a examinării clinice a bolnavei și investigațiile rezultate în urma efectuării investigațiilor paraclinice.

Diagnosticul diferențial al vaginitei trebuie făcut cu:

• tumorile maligne vaginale;
• neoplasmul intraepitelial vaginal;
• ulcerul vaginal;
• emfizematoza vaginală;
• adenoza vaginală;
• polipii colului uterin;
• infecția cu Entamoeba histolytica;
• dermatita de contact;
• descuamarea excesivă a epiteliului vaginal;
• cervicita;
• cistita nebacteriană;
• infecția cu citomegalovirus;
• infecția cu salmonella;
• abuzul sexual;
• infecția cu virus varicelo-zosterian. [5], [9], [13]

Investigații paraclinice

Examinarea directă la microscopul optic a secrețiilor vaginale este o investigație deosebit de utilă, care poate pune în evidență prezența diferiților agenți infecțioși existenți la nivelul regiunii vaginale precum și a altor aspecte patologice, specifice inflamației vaginale:

• în cazul infecției cu Trichomonas vaginalis, la examinarea secreției vaginale la microscopul optic poate fi identificată prezența paraziților la nivel vaginal; aceștia pot fi recunoscuți datorită mobilității lor specifice;
• în vaginita apărută în urma infecției cu Candida albicans, la examinarea microscopică a secrețiilor vaginale, în componența acestora poate fi identificată prezența sporilor de ciupercă și a pseudomiceliilor; elementele celulare care alcătuiesc secrețiile vaginale sunt alterate.
• în vaginita bacteriană, la microscopia optică pot fi identificate celulele epiteliale scuamoase, aflate în structura vaginului, celule prevăzute cu cocobacili, cu aspect asemănător ghemului de ață.

Efectuarea frotiului vaginal - la examinarea microscopică a frotiului poate fi identificată prezența agentului infecțios.

Efectuarea culturilor pe medii speciale pun în evidență prezența agentului patogen care a determinat apariția inflamației la nivelul mucoasei vaginale.

Determinarea ph-ului vaginal - valori crescute ale ph-ului vaginal pot indica prezența unei inflamații de natură infecțioasă la nivelul mucoasei vaginale. Această investigație este utilă pentru completarea diagnosticului de vaginită, alături de alte investigații paraclinice. Singură, aceast investigație nu poate pune diagnosticul de infecție a mucoasei vaginale.

Determinarea anticorpilor monoclonali conjugați fluorescenți. În cazul vaginitei apărute în urma infectării cu Chlamydia poate fi identificată prezența corpilor intracelulari elementari, specifici acestei inflamații.

Efectuarea procedeului imunoenzimatic colorimetric, investigație care poate indica prezența antigenului chlamidial, în cazul infecției cu Chlamydia.

Testul serologic de evidențiere a anticorpilor antichlamidiali și testul cutanat de evidențiere a antigenului chlamidial (investigație cunoscută și sub denumirea de testul Frey) sunt două investigații care permit identificarea agentului patogen în cazul în care există suspiciunea unei infecții vaginale cu Chlamydia. [1], [8], [13]

Tratament

În vaginitele apărute în urma infectării cu Trichomonas vaginalis se administrează Metronidazol (Flagyl) pe cale orală, în doză de 250 mg de trei ori pe zi, timp de șapte zile. Se mai pot administra 4 comprimate de Metronidazol în doză de 1 g la un interval de 12 ore sau 2 g Metronidazol în doză unică. În timpul administrării de Metronidazol este interzis consumul băuturilor alcoolice. Metronidazol nu trebuie administrat femeilor însărcinate deoarece prezintă risc crescut de apariție a malformațiilor congenitale fetale. Pe parcursul administrării de Metronidazol pot apărea, ca reacții adverse, grețuri și vărsături. Studiile efectuate în rândul femeilor diagnosticate cu trichomoniază vaginală, tratate cu Metronidazol, au demonstrat faptul că acest medicament a fost eficient în aproximativ 90% din cazuri.

În vaginita cu Trichomonas poate fi utilzat și Timidazol (Fasigyn), în doză de 2 g, eficiența acestuia fiind mult mai mică față de eficacitatea tratamentului cu Metronidazol.
Trebuie reținut faptul că în vaginita cu Trichomonas vaginalis este necesară administrarea tratamentului specific atât bolnavei, cât și partenerului său de viață.

În cazul infecțiilor vaginale cu Candida albicans este necesară administrarea tratamentului local deoarece medicamentele administrate oral, sub formă de comprimate, nu traversează mucoasa vaginului. Se administrează Nistatin (Stamicin) sub formă de ovule, în doză de 150000 u.i., Clotrimazol (Canesten) sub formă de comprimate vaginale, în doză de 100 mg sau Myconazol (Gynodactarin) sub formă de comprimate vaginale, în doză de 250 mg. Se administrează zilnic câte două ovule sau comprimate vaginale timp de șapte zile, iar mai apoi se continuă prin administrarea unui singur ovul sau comprimat vaginale pe zi, seara înainte de culcare, timp de 15 sau 20 de zile.
În cazul în care partenerul de viață al bolnavei prezintă candidoză balano-prepuțială este necesară administrarea tratamentului specific infecției vaginale cu Candida.
În caz de recidivă, este necesară administrarea unor medicamente pe cale orală. Se poate administra Nizoral (Ketoconazol) sau Myconazol, câte două comprimate pe zi, timp de 5 zile.
În infecția vaginală cronică cu Candida se efectuează badijonări locale cu violet de gențiană 1% sau lugol 1%.

În vaginita bacteriană se administrează Metronidazol pe cale orală, în doză de 250 mg, de trei ori în fiecare zi, pentru o perioadă de 7 zile sau Clindamicină, în doză de 300 mg, câte două comprimate pe zi, timp de 7 zile.
De asemenea, este necesară administrarea tratamentului și partenerului de viață al bolnavei. Clindamicina este un medicament antibacterian care poate fi administrat și în cazul femeilor însărcinate care au dezvoltat infecții vaginale de natură bacteriană.

În infecțiile vaginale cu Chlamydia se administrează Eritromicină sau Tetraciclină pe cale orală, în doză de 500 mg, câte patru comprimate pe zi timp de șapte zile sau Doxycyclină (Vibramicină) în doză de 100 mg, câte două comprimate pe zi timp de șapte zile.

În vaginita cu mycoplasme se poate administra Doxycyclină sau Tetraciclină. În caz de rezistență sau recidivă se administrează Clindamicină.

În vaginita apărută în urma infecției cu virusul herpetic genital se administrează Acyclovir (Virolex, Zovirax) în doză de 200 mg, de patru ori pe zi timp de șapte zile. Pentru ameliorarea durerii care apare odată cu erupția herpetică se pot administra analgezice uzuale.

Tratamentul vaginitei atrofice necesită administrare de sulfoamine sub formă de ovule vaginale. Administrarea hormonilor estrogeni în asocierea sulfoaminelor oferă rezultate mult mai satisfăcătoare. Se administrează Ovestrol în doză de 350 mg, Oestriol în doză de 0, 25 mg sau Estriol succinat (Synapause) în doză de 2 mg. Tratamentul cu hormoni estrogeni poate fi administrat și local, sub formă de comprimate vaginale - Estradiol (Vagifem) în doză de 0, 025 mg. [1], [2], [3], [6], [10], [11]

Evoluție și prognostic

Prognosticul infecțiilor vaginale este favorabil, majoritatea vaginitelor aflate sub tratament medicamentos evoluând spre vindecare completă. Recidivele pot determina apariția iritațiilor sau a escoriațiilor vaginale cronice.
În evoluție, vaginita bacteriană poate determina apariția endometritei sau a bolii inflamatorii pelvine.

Apariția trichomoniazei vaginale sau a vaginitei bacteriene pe parcursul sarcinii se asociază riscului crescut de naștere prematură, copil cu greutate mică la naștere, ruptura prematură a membranelor sau endometrită postpartum.
Totodată, pacientele diagnosticate cu vaginită bacteriană sau trichomoniază vaginală prezintă risc crescut de dezvoltare a bolilor infecțioase cu transmitere sexuală pentru că în urma procesului inflamator apărut în cadrul vaginitei se produc anumite leziuni inflamatorii la nivelul mucoasei vaginale, care pot reprezenta poarta de intrare pentru agenții patogeni. [1], [7], [8]