Usturime la urinare

Usturimea la urinare poartă denumirea de disurie, tradusă clinic printr-o senzație de arsură cauzată de o serie de factori etiologici variați. În general, acest fenomen ce poate fi descris mai corect drept un simptom, decât o afecțiune propriu-zisă, este mai comun persoanelor de sex feminin, însă poate fi întâlnit la ambele sexe, și poate sugera o modificare a stării de sănătate la nivel sistemic.

Usturime la urinare la bărbați

Cu toate că usturimea la urinare este mai rar întâlnită la bărbați, aceasta nu trebuie neglijată deoarece poate să aibă la bază infecții ale tractului urinar cu o varietate crescută de agenți virali sau bacterieni, sau diferite afecțiuni obstructive sau chiar maligne ale prostatei sau aparatului urinar. (1)

Cauze comune

Cel mai frecvent factor etiologic al disuriei la persoanele de sex masculin, constituind aproximativ 60% dintre cauzele acesteia, este reprezentat de infecțiile urinare cu diferiți agenți infecțioși, printre care se numără:

• Bacterii coliforme Gram negative;
• Mycoplasma Genitalium;
• Chlamydia trachomatis;
• Neisseria gonorrhoeae;
• Herpes simplex virus II;
• Escherichia Coli;
• Klebsiella. (1, 2)

Această etiologie este în mod special importantă deoarece întregul tract urinar este susceptibil la infecții, cu toate că riscul apariției acestora diferă în funcție de nivelul analizat. În plus, microorganismele prezintă localizări predilecte la nivelul cărora acționează; spre exemplu, Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia trachomatis afectează preferențial uretra, în timp ce adenovirusurile acționează prin determinarea apariției unei cistite hemoragice, iar virusul Herplex simplex întrerupe integritatea meatului, determinând astfel apariția disuriei.

Totodată, frecventă este și etiologia renală, deoarece pietrele la rinichi, cancerul de vezică urinară și tumorile întâlnite la nivelul rinichilor pot determina o serie de simptome printre care se numără și disuria. Mai mult, curentele medicale recente sugerează considerarea unei etiologii maligne la bărbații fumători care prezintă disurie, dacă urocultura este negativă. (1)

De asemenea, o categorie importantă de agenți cauzali ai usturimii la urinare la bărbați este patologia obstructivă urinară, ce poate fi determinată de o hipertrofie de natură benignă a prostatei, întrucât uretra trece prin interiorul prostatei, astfel predispunând pacienții suplimentar la infecții urinare. Studiile arată că un procent de 50% din bărbații de peste 60 de ani suferă de această afecțiune, în timp ce 88% din pacienții cu vârsta de peste 80 de ani o prezintă. (2)

Simptome

Simptomatologia disuriei este diferită la bărbați și la femei, însă una dintre manifestările comune ale acestei afecțiuni la ambele sexe este senzația de usturime la urinare. Aceasta poate apărea la începutul actului de urinare, în acest caz fiind cel mai probabil vorba de usturime de cauză infecțioasă, sau după terminarea acestuia, denotând astfel o anomalie la nivelul prostatei sau a vezicii urinare. Din punct de vedere fiziopatologic, disuria apare în momentul în care urina vine în contact cu țesuturile inflamate de la nivelul tractului urinar. (3, 4)

Cum se diagnostichează disuria?

Diagnosticarea usturimii la urinare, sau mai corect determinarea cauzei sistemice care a determinat apariția acestui simptom, se realizează prin intermediul unor examene clinice și paraclinice menite să determine modificările patologice de la nivelul organismului care s-au manifestat prin disurie. (1)

Medicul va avea nevoie de informații despre afecțiuni care pot favoriza apariția disuriei, probabilitatea de contactare a unei infecții cu transmitere sexuală pe baza istoricului sexual și va analiza probe biologice în vederea determinării prezenței de agenți infecțioși, leucocite, hematii sau substanțe chimice patologice în tractul urinar.

În general, în urma acestei investigații se descoperă în urină bacterii ce au determinat infecții ale tractului urinar, însă este importantă analiza în ansamblu a urinei, deoarece componentele acesteia pot oferi numeroase informații despre starea de sănătate generală. Spre exemplu, prezența leucocitelor în urocultură, cunoscută în termeni medicali drept piurie, poate reprezenta semnul unei cistite de cauză infecțioasă, în timp ce prezența hematiilor ar putea releva fie o infecție, fie o tumoră malignă sau prezența unor pietre la rinichi. (1, 3)

Tratamentul usturimii la urinare

Atitudinea terapeutică în cazul în care pacientul resimte usturime la urinare este una de tratare a factorului etiologic ce a determinat această manifestare. În majoritatea cazurilor, acesta este reprezentat de o infecție urinară ce se tratează prin intermediul antibioticelor administrate în mod țintit împotriva agenților infecțioși ce au fost descoperiți la urocultură. (2)

Spre exemplu, în cazul infecțiilor cu Neisseria gonorrhoeae se utilizează ceftriaxona sau azitromicina, iar cele care au la bază un alt agent etiologic infecțios se tratează cu monodoze de azitromicină sau cu doxiciclină. (4)

Usturime la urinare la femei

Usturimea la urinare este mai des întâlnită la persoanele de sex feminin, deoarece etiologia acestora este compusă dintr-un număr mai mare de factori decât cea întâlnită la bărbați, estimându-se că aproximativ 30% din femei experimentează, la un moment dat în viață, un episod de cistită, adică inflamația vezicii urinare. (3, 6)

Agenții cauzali ai usturimii la urinare la femei sunt, cel mai frecvent:

• Chlamydia trachomatis;
• Neisseria gonorrhoeae;
• Herpes simplex virus II;
• Cistită acută;
• Pielonefrită;
• Vulvodinia;
• Vaginită. (5)

Simptomele usturimii la urinare la femei

În acest caz, disuria poate avea două forme, internă sau externă, fiecare având o etiologie proprie. Usturimea la urinare resimțită la nivelul tractului urinar sau în interiorul zonei inghinale reprezintă, cel mai des, o infecție urinară, în timp ce senzația de arsură în exteriorul ariei vaginale poate denota inflamația sau iritația țesuturilor de la acest nivel, întrucât acestea sunt foarte sensibile. (3)

De asemenea, una dintre manifestările cele mai frecvente ale disuriei este nevoia urgentă de a urina, asociată creșterii frecvenței urinării în decursul unei zile. Alte cauze de apariție a disuriei pot determina și simptome precum amețeală, febră, hematurie, piurie, secreții vaginale și prurit local în zona inghinală. (6)

Diagnosticarea disuriei

Prezența leucocitelor sau a hematiilor pe frotiurile analizate la microscop sugerează diagnosticul de piurie sau, respectiv, de hematurie, acestea semnificând la femei disurie cauzată de cistita acută și de pielonefrită, în formă subclinică sau acută. În schimb, secrețiile vaginale și intensificare simptomelor premenstruale pot semnifica o infecție cu Trichomonas vaginalis, ce, în urma unui contact sexual neprotejat, poate determina apariția unei infecții la nivelul prostatei la bărbați, aceștia prezentând, la rândul lor, disurie. (6, 7, 8)

Tratamentul disuriei la femei

Atitudinea terapeutică în cazul infecțiilor urinare este reprezentată de administrarea de antibiotice în funcție de agenții infecțioși ce au fost identificați la urocultură. În general, pentru această etiologie se folosește monodoza de antibiotic, însă în prezent se folosește o cură de minimum trei zile deoarece bacteriile Gram negative prezintă rezistență la antibioticele folosite în mod uzual, ceea ce determină recurența infecției în urma tratamentului. (8)

Cu toate acestea, antibioticele folosite în mod uzual pentru tratarea infecțiilor urinare sunt azitromicina, deseori asociată cu metronidazol în vederea țintirii selective și a Trichomonas vaginalis. De asemenea, un alt antibiotic folosit frecvent este trimetoprimul, sub formă de Sumetrolim. (5)