Ulcerația Buruli

Ulcerația Buruli este o boală tropicală provocată de infecția cu Mycobacterium ulcerans – o bacterie din familia agenților patogeni ai leprei și tuberculozei.

Ulcerația Buruli afectează cu preponderență tegumentul extremităților (mai frecvent picioarele) și poate avea caracter invalidant dacă nu este tratată.

Mycobacterium ulcerans

• Se dezvoltă la temperaturi crescute ale mediului (29-33°C) .
• M. ulcerans are efect distructiv tisular și inhibitor asupra răspunsului imun prin proprietatea de a produce mycolactonă. [1], [4]
• Perioada de incubare poate varia de la câteva săptămâni la câteva luni.
• Încă nu există un vaccin care să preîntâmpine infecția. [5]

Incidență

Ulcerația Buruli este a 3-a boală cauzată de micobacterii ca frecvență, după TBC și lepră. Numele ei vine de la regiunea omonimă din Uganda, unde în anii '60 ai secolului trecut a cunoscut o răspândire mare. S-au depistat cazuri de îmbolnăvire și în Australia, Guiana franceză, Papua Noua Guinee, Peru, Japonia. În ultimii 10 ani s-au intensificat cercetarile asupra acestei boli.

Aproape ½ din totalul persoanelor afectate sunt copii cu vârsta sub 15 ani. Numărul îmbolnăvirilor este mai mare la sexul masculin.

Mortalitatea este scăzută, dar există pericolul ca leziunile produse să fie invalidante. [1], [2]

Etiologie, căi de transmitere și factori de risc

Deși nu se cunoaște cu exactitate modalitatea de transmitere a ulcerației Buruli, se presupune că aceasta ar fi contactată prin mușcăturile de insecte de apă, țânțari și alte artropode. Alte teorii incriminează contactul cu aerosolii apelor infectate sau cu soluri și plante populate de mycobacterie. Transmiterea de la om la om nu este caracteristică. [5]

Printre zonele de risc major se numără:

• Regiunile cu climă caldă și umedă.
• Regiunile rurale izolate.
• Zonele în care educația sanitară este insuficientă.

Factorii de risc:

• Absența sau limitarea accesului populației la serviciile de sănătate.
• Mușcăturile de insecte, traumatismele. [1]

Tablou clinic

Ulcerația Buruli debutează cu apariția unor leziuni papulare sau nodulare (subcutanate) nedureroase, unice sau multiple, care ulcerează peste câteva săptămâni sau luni. Zona de ulcerație are contur neregulat, este adâncă și se acoperă cu escare. Afectează mai frecvent membrele inferioare. Febra și limfadenopatia sunt rare. [1], [3]

Diagnostic

Examenul de cultură necesită creșterea pe medii între 2-3 luni.
PCR este cea mai larg utilizată metodă de laborator, diagnosticarea se face în câteva zile.
Examenul histopatologic al fragmentului de biopsie prelevat din țesutul necrotic pune în evidență (dar nu întotdeauna) bacilii acido-rezistenți. [5]

Diagnostic diferențial

• Paniculită
• Ficomicoză
• Vasculita nodulară
• Actinomicoza
• Blastomicoza
• Carcinomul cu celule bazale
• Carcinomul cu celule scuamoase
• Alte infecții ale țesuturilor moi [1], [2], [3]

Tratament

• Se recomandă aplicarea de comprese calde pe locurile afectate.
• Antibiotice (recurența 0-2%). În leziunile mici se poate trata exclusiv cu antibiotice.
  Rifampicina se poate combina cu ciprofloxacină. Doza recomandată per oral este de 10 mg/kg corp.
  Streptomicină intramuscular, în doze de 15mg/kg corp/zi.
  Ambele antibiotice se administrează pentru 8 săptămâni
• Tratamentul chirurgical constă în îndepărtarea țesutului infectat cu extinderea exciziei până în țesut sănătos, urmată de aplicarea unor grefe de piele (rata de recurență între 16%-28%). [1], [2]

Evoluție

• Se poate complica cu escare, contractura extremităților, limfedem.
• Malnutriția și anemia întârzie vindecarea.
• În lipsa tratamentului pot persista luni sau chiar ani de zile.
• În cazul unor leziuni mici, există posibilitatea unei vindecări spontane. [1]

Prevenire

• Se vor purta haine care să acopere corpul în întregime atunci când se locuiește sau se călătorește în zonele de risc;
• Orice rană, traumatism sau zgârietură trebuie spălată din abundență și dezinfectată imediat. [5]